Aceste cuvinte ne doare!

Ca să sintetizez ce vreau să zic, aş dori să încep cu un panseu enunţat în urmă cu mai multe luni de deputatul PSD Mădălin Voicu: "Aceşti politicieni sunt mai aproape de nişte gherţoi decât de nişte profesionişti, care încearcă să-şi impună un punct de vedere nerespectând osatura de om politic, ca tipologie". Mie mi-a plăcut. Pentru rafinaţi, gherţoiul este un tip care se crede superior, este zgârcit, bădăran şi ciumpalac. Aşa scrie la dicţionarul urban care completează DEX-ul.

Am avut parte în ultimele câteva zile de atacuri turbate lansate încrucişat din partea politicienilor. Perioada este aleatorie şi în limita spaţiului disponibil, iar victimele sunt în afara oricărui pericol, fie din motive genetice, fie ca urmare a expunerii prelungite la mediul toxic. Jugularele s-au umflat până la limita imploziei, scandalul a fost maxim, sala de şedinţe a fost transformată în ring de Local Kombat unde s-au revărsat luptători nemiloşi. Iadul s-a dezlanţuit la tribuna Parlamentului. Apropo de iad, simt că aici se potriveşte cel mai bine parabola fiicei Domnului, pe numele ei de blogăriţă "Rose-in-the-desert", care scrie: "Au fost destule cazuri în care, după o anumită acţiune care a implicat lupta spirituală, să simt cum, de departe, diavolul e turbat şi urmează să îmi dea un atac. Am simţit clar asta, şi atunci nu am mai aşteptat să vină să mă atace, ci l-am atacat eu, am făcut eu primul pas. Concret, m-am războit, i-am spus clar că nu poate să îmi facă nimic, că eu sunt a lui Hristos, i-am spus care sunt drepturile mele ca şi copil al lui Dumnezeu şi de multe ori m-am trezit strigând ca un războinic, nu mă interesează dacă cineva mă crede nebună la faza asta, dar în război nu stai cu mâinile în sân, acolo lenea şi monotonia nu îşi au locul".

După un moment scurt de perplexitate, am înţeles! Mi s-a părut că politicienii au ceva din fata asta care se cheamă "trandafir-în-deşert", că diavolul din opoziţie dorea să atace politicianul curat şi atunci el, simţind, a ţipat clar (!) la ipoteticul agresor - recte dracul pe pământ - că nu poate să-i facă nimic. S-a trezit stigând ca un războinic şi nu l-a interesat dacă cineva l-a crezut nebun la faza asta.

SĂPTĂMĂNA HORROR
În ordine descrescătoare, scena: 12/ data: vineri 25 septembrie/ recomandare: numai cu acordul părinţilor/ rol: tribunul ofuscat interpretat de CV Tudor/ director: Vasile Hitchcock. Action: "Ultima găselniţă clocită de creierul bolnav al lui Băsescu este desfiinţarea Senatului. (...) Un Parlament cu o singură Cameră nu e un Parlament, ci o garsonieră". Singurul lucru la care mă gândesc că tribunul ştie asta de la un agent secret al Mossadului. Domnule, mesajul este înfricoşător. După ce că preşedintele are creierul bolnav, Casa Poporului e pe cale să intre la apă, din ditamai palatu' va rămâne numai o garsonieră, iar parlamentarii supravieţuitori vor începe s-o caute pe Elodia. Domnu' Vadim, nu spuneţi, ştiu, sunt tâmpită.

Din scenele anterioare: joi, 24 septembrie, seniorul social-democrat Ion Iliescu prezent la conferinţa judeţeană a organizaţiei PSD Ialomiţa intervine şi completează: "Se uită lumea cu suspiciune la el e treaz sau nu? Nu vreau să apelez la o vorbă populară, cine plânge uşor... Medicii spun că alcoolicii au această slăbiciune, lăcrimează cu foarte mare uşurinţă".

Producţia de săptămâna aceasta promite o intrigă complexă, înţelegem din desfăşurarea acţiunii că personajul principal, care nu a apărut deocamdată în cadru, este răul întruchipat, are creierul bolnav, trezeşte suspiciune şi plânge uşor, semn de alcoolemie ridicată. În aceeaşi zi, scena se mută în alt cadru, unde au loc dezbaterile pe marginea moţiunii de cenzură depuse de liberali şi UDMR împotriva Guvernului. Acţiunea se precipită, luna neagră intră în semnul vărsătorului, temperamentele colerice se dezlănţuie, circul începe.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, în rolul poetului, se adresează premierului Boc, care interpretează un mecanic de locomotivă beat: "Sunteţi împreună cu Guvernul dumneavoastră ca un mecanic de locomotivă beat. Nu luaţi în nume de rău - beat de euforie, beat de euforia reformei! (...) chefuiţi, domnule prim-ministru, împreună cu miniştrii dumneavoastră în locomotivă! Faceţi adevărate orgii, vă fugăriţi între dumneavoastră, o fugăriţi pe doamna Andronescu s-o aruncaţi pe geam, o ţine domnul Geoană de picioare, încercaţi să vă aruncaţi unii pe alţii! Dar vă anunţ cu durere, domnule prim-ministru, vagoanele s-au decuplat, vagoanele deraiază, oamenii trăiesc după «scapă cine poate, Dumnezeu cu mila!». Hait! Mi-l imaginez pe Emil Boc într-o locomotivă cu aburi, căznindu-se cu piciorul doamnei Andronescu în braţe în timp ce de celălalt picior ţine cu dinţii Mircea Geoană. Abia aştept să văd dacă doamna Andronescu va fi sau nu aruncată din tren, scenariul promite, sugestia e puternică în rândul spectatorului printr-un grosplan pe pectoralii lucraţi la sală ai premierului.

Conflictul se amplifică, toată lumea a nimerit într-un tren al groazei, în care toţi sunt nebuni, fiecare vrea să-şi arunce vecinul pe geam din mers, ce mai, viziunea e una apocaliptică, nimeni nu va scăpa, întrucât ceea ce nu ştiu ei e că o mână afurisită a umblat la vagoane, care s-au dus dracului cu tot cu şine. Concluzia indusă privitorului este întărită de fostul premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu, care în acest film jocă în rolul titirezului: "Câteodată am senzaţia că există un blestem care planează asupra României (...) suntem puşi în situaţia să constatăm că avem un prim-ministru care nu mai este un fost comunist, ci un fost utecist (...) România nu a absorbit zero fonduri. Zero este domnul Geoană şi zero este domnul Boc!". Aplauze. Aşadar, lucrurile se complică. Avem un tren cu demenţi care se luptă precum chiorii, iar cine nu va fi aruncat din el oricum va crăpa, avem un blestem care pluteşte în aer şi nişte cripto-utecişti infiltraţi care de fapt sunt "zero". Nu schimbaţi postul, Scary-movie continuă.

Premierul-mecanic de locomotivă, cripto-utecist şi zero pe deasupra, contraatacă. Într-una dintre ultimele secvenţe, el capătă dimensiunile unei entităţi paradoxale, Shiva - zeul distrugerii care purifică: "Noi am pus capăt unui asemenea dezmăţ, de aceea vă doare, de aceea vă agitaţi ca un titirez aici, pentru că vă doare că am pus capăt unei asemenea politici aberante. Adio domnule Tăriceanu, adio domnule Vosganian, adio salariilor de 30.000 de euro, la revedere!". În timp ce Emil Boc face cu mâna la trenul nebunilor, pe coloana sonoră se prelinge melodia "Adio Mona", interpretată de Sarmalele Reci: "Adio Mona, adio, dar/ Voi fi mereu în urma ta". Camera îl surprinde pe premier meditând: "E uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune", ceea ce nu a scăpat de vigilenţa vrăşmaşului Crin Antonescu. Iritat de lipsa simţului liric de care dă dovadă mecanicul de locomotivă, acesta ripostează: "(...) apropo de modul uşor cum trataţi poezia: să ştiţi de la mine, că a mai existat un Blaga, care nu era Vasile". În acest moment, mecanicul cripto-utecist se metamorfozează printr-o scenă copiată din "Alian versus Predator".

Intervenţia lui Varujan Vosganian focalizează atenţia pe fază: "(...) arătaţi cu degetul pe ofiţeri, arătaţi cu degetul pe magistraţi, nici nu mai ştiţi pe cine, ca Shiva arătaţi cu 100 de degete ca să nu se uite nimeni la dumneavoastră". Regizorul lasă aici publicul în suspans, nu se ştie cine pe cine haleşte. Shiva pe poet, poetul pe utecist, utecistul pe doamna Andronescu, titirezul pe mecanicul de locomotivă. Cert este că e o orgie în toată regula asupra căreia planează un blestem pe care nici vrăjitoarea Norvegia n-a fost în stare să-l ridice.

Oscar pentru circ politic
Urmează un salt în timp înapoi, în urmă cu o zi, când pesedistul Mircea Geoană dă nişte indicii: "Guvernarea de acum este dificilă şi, oarecum, contra naturii". Nu, nu! E prea mult. După Shiva, Alian şi Predator, acum intră în scenă şi homosexualii. Suntem pregătiţi subliminal şi pentru partea a doua a filmului, când acelaşi personaj are o premoniţie: "În turul II, fiecare va încerca să negocieze cu fiecare, pentru că asta este viaţa politică". Secvenţele se derulează mai mult înapoi, în ziua de marţi. Este unul dintre mo-mentele-cheie ale filmului. Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice propune dezincriminarea consumului de droguri uşoare şi legalizarea sexului comercial. Ne aşteptăm în acest moment la un deznodământ în care trenul cu demenţi supravieţuitori deraiază într-un sat plin de curve şi drogaţi, se vor încrucişa între ei, dând naştere la un popor de orci imbecili care plătesc impozite. O secvenţă ruptă din context lungeşte filmul aiurea. Luni, Remus Cernea, candidatul Partidului Verde la Preşedinţia României, şi-a dat foc metaforic, enervat că nu-l bagă nimeni în seamă. El a ars în faţa Televiziunii Române o bucată de carton ce îl reprezenta pe el în mărime naturală. Scenariul este salvat însă de intervenţia, în aceeaşi zi, a preşedintelui PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, care anticipează evoluţia producţiei cinematografice în unele aspecte. Aflăm în acest moment că Ecaterina Andronescu "îşi face treaba, în timp ce toţi bărbaţii viteji din PD-L au sărit pe ea". Filmul este un fel de "opera aperta", lăsând pe fiecare să înţeleagă ce vrea.

"(...) O fugăriţi pe doamna Andronescu s-o aruncaţi pe geam, o ţine domnul Geoană de picioare"
Crin Antonescu

"Este uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune"
Emil Boc

"Se uită lumea cu suspiciune la el, e treaz sau nu? (...) Medicii spun că alcoolicii au această slăbiciune, lăcrimează cu foarte mare uşurinţă".
Ion Iliescu