Adoraţia turmei a detronat bunul-simţ

Ai evoluat şi te-ai emancipat. Ai o mulţi­me de posturi de televiziune care se luptă între ele doar ca să-ţi capteze atenţia. În­vinge televiziunea care reu­şeş­te să difu­zeze cât mai multă violenţă pe minut de emisie. Stai şi te uiţi fascinat la avalanşa de orori ridicate la rang de spectacol. Vezi oameni adevăraţi, oameni ca şi tine, oa­meni care plâng, oameni care se bat, oa­meni care înjură, oameni care scot sune­te neomeneşti. Şi apoi se face noapte, iar tu închizi televizorul şi te duci în camera copilului tău. Trebuie să te asiguri că fetiţa ta sau băieţelul tău e departe de tot ce ţi-a arătat televizorul. Şi după aceea adormi greu, pentru că panica a pus stăpânire pe tine şi nu o să te abandoneze nici măcar în somn, iar a doua zi te bucuri că a răsărit soarele şi alergi ca un robot prin ziua cea lungă, aşteptând cu sufletul la gură venirea serii. Diseară o să vezi din nou ce lucruri îngrozitoare s-au mai întâmplat azi şi o să te miri că tu ai scăpat neatins. ● Florin Piersic jr

Nu-mi place să trăiesc în România pentru că în zorii fiecărei zile mă înnămolesc în realitatea abjectă devenită deja un modus vivendi, pentru că degenerarea spirituală a naţiunii se simte, se vede, se aude peste tot, pentru că în catifelele decolorate ale duminicii mă gândesc la rate, impozite şi alte biruri, pentru că în toţi aceşti ani, din 1990 încoace, am adâncit în mine tristeţea, oboseala, dezgustul, pentru că dorul şi nemulţumirea îmi rânjesc zilnic, pentru că adoraţia turmei a detronat bunul-simţ, pentru că trăiesc într-un ţinut îndepărtat, cariat de singurătate şi ignoranţă, în care conectarea la internet lipseşte cu desăvârşire chiar de Crăciun şi de Paşti, pentru că nici nu pot visa la un concediu modest, pentru că din amurgul fiecărei zile desprind: inutilitate, prostie, iluzii stupide, mârşăvie, dezinformare.

Pentru că încep să simt sărăcia ca o umilinţă şi o jignire totodată, pentru că de 20 de ani şi un pic vremea trece fără să rezolve nimic, fără să atenueze nimic.

Ne bălăcim în simple găinării poleite cu minciuni slinoase şi zâmbete murdare, pentru că aproape toate posturile tv, cu mici excepţii, ordonanţele de urgenţă, proiectele de lege mă determină să mă simt sufocată de amărăciune, plictiseală, revoltă şi scârbă, pentru că am conştientizat că imbecilitatea îndoctrinată e mai greu de suportat decât imbecilitatea în forma ei pură şi simplă, pentru că în tot ce cuprinde câmpul lexical al cuvântului "şcoală" observ un amestec de rataj disperat, de mediocritate care răbufneşte, vechi ambiţii, vechi mizerii, toate reînviate cu obrăznicie, cu ostentaţie, pentru că toate "propovăduirile politice" făcute în pragul alegerilor, în care cu naivitate am îndrăznit să cred, s-au dovedit a fi de-a lungul anilor câteva glorii leproase şi o cunună de bale, pentru că alimentele, impozitele şi varii taxe sunt cu mult mai mari decât în ţările cu tradiţie şi ştaif din UE (parcă intraserăm şi noi în UE sau...!?), pentru că în linţoliul prezentului hidos sentimentele se tocesc, se degradează, se amestecă într-o absurdă comedie, pentru că nu-mi permit să-mi fac banalele cumpărături la sfârşitul fiecărei săptămâni, pentru că nici după 20 de ani birocraţia nu a luat sfârşit, pentru că nonvalorile - măruntaie ce grohăie în spasme - sunt cele care te analizează, caracterizează şi, nu în ultimul rând, apostrofează, pentru că cine munceşte cinstit nu poate avea o viaţă decentă conform pregătirii profesionale şi a muncii prestate, pentru că nu se poate face cultură cu incultură, pentru că decepţia este una dintre pârghiile supravieţuirii, pentru că nefericirea este constantă, diferă doar nuanţele, pentru că, deşi nu este legal, vacile şi viţeii pasc în preajma casei mele din zorii zilei şi până adânc în noapte, pentru că de cum irupe primăvara şi până toamna se aud manele din case, din maşini, tulburând spiritul de turmă, pentru că strada pe care locuiesc se află într-o stare deplorabilă, pentru că trăiesc într-un univers închis, unde răutatea şi josnicia hălăduiesc în armonie. (Diana)

Pericolul nu ne paşte din exterior
Sunt studentă în anul I la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi susţin Mişcarea de Rezistenţă. De ce? Pentru că am aproape 2 ani de când sunt în Bucureşti şi deja sunt scârbită de rasa umană, de unele exemplare care nu-şi merită rangul de indivizi ai societăţii. Am vrut democraţie, avem democratie, însă nu ştim în ce sens să o folosim. Toată lumea dă vina pe ţară atunci când întâmpină o problemă absurdă, însă nu îşi dă seama că România nu poate să o ajute cu nimic. Ar putea începe prin a-şi schimba caracterul şi convingerile. Eu cred în continuare că ţara are multe bogăţii şi frumuseţi, însă este locuită de cine nu trebuie. Pentru că pericolul nu ne paşte din exterior, ca în perioada interbelică, ci din interior.

Suntem (de fapt, sunt, pentru că eu nu mă consider a fi parte din ei) un popor autodistructiv, invidios, leneş, îmbrăcat în nesimţire. Eu, în conformitate cu legile neoficiale ale României, dar acceptate de români în mod tacit, sunt o mică proastă. De ce? Pentru că am mult bun-simţ, îi ajut pe cei din jur şi îmi pasă de ei. Şi fac asta pe gratis şi tot pe gratis primesc "recunoştinţa" lor. Ar fi foarte multe de spus, însă poate o să am ocazia să vorbesc şi în public, dacă nu o să mă coste părerile, aşa cum spunea domnul Tudor Octavian, colegul dumneavoastră.

Ce aştept de la Mişcarea de Rezistenţă? Să-şi îndeplinească scopurile. Mi-ar plăcea foarte mult să mă implic mai activ, pentru că merită şi vreau să am satisfacţia că am făcut ceva pentru ţară şi pentru viitorul ei, dar şi al meu, deoarece nu vreau să termin facultatea şi să fiu nevoită să-mi caut un italiano verro pentru a ajunge undeva. Nu îmi stă în caracter şi am fost educată prea frumos de minunaţii mei părinţi pentru a le face aşa ceva. Aş vrea tare mult ca acest mail, înainte să cunoască recycle Bin-ul, să fie puţin băgat în seamă. Voi sunteţi speranţa mea, şi atunci când citesc Jurnalul Naţional mă bucur şi simt că cineva mă susţine şi mai am o mică speranţă, sper să nu piară. Vă mulţumesc pentru că existaţi şi luptaţi pentru aceleaşi idealuri ca şi mine. (Adela Burlancea)

● Răspunderea pentru opiniile exprimate în această pagină aparţine exclusiv autorilor.