Argou de cocalar şi piţipoancă

Erau patru. N-aveau mai mult de 17-18 ani. Se aşezaseră zgomotos la masă, astfel încât toată lumea din local să le simtă prezenţa până în măduva oaselor. Erau ca patru bolovani trântiţi undeva pe o câmpie liniştită. Vorbeau tare, râdeau şi mai tare şi n-aveau absolut nici un chef să treacă neobservaţi.



"Bine, măh, că te spargi tu în figuri! Şmenarule şi bulangiule care eşti tu... Te crezi bengos, ha? Ia dă, măh, şi tu o bericioaică sau un vinuleanu aci la băiatu'... Ce faci faţa asta de sticlar?"

Pauză. Hohote de râs. Ş-acu' mai zi ceva dacă poţi, nah! Ce dacă n-ai chef să le auzi urletele, hohotele şi mahalagismele? Faci slalom printre ele. Ce dacă vrei să ai o oră de linişte? Ce dacă nu te interesează absolut deloc de existenţa lor meschină pe Terra? Ce dacă nu înţelegi o iotă din prostiile pe care le îndrugă? Să-i dai una peste ceafă? Păi, te uiţi la a lui şi ieşi în dezavantaj. Mai pierzi din teren după ce-i aproximezi înălţimea şi kilogramele. Ca să nu mai vorbim că ei sunt patru, iar tu unu'. Te ridici şi pleci. Mai ales că eşti singur, ba, mai mult, poţi să bagi mâna în foc că nu o să sară nimeni în ajutorul tău, iar chelnerul n-are absolut nici un chef să-i dea afară din local. Şi atunci ce-i de făcut? Te ridici şi pleci.

"NADSAT" ŞI "MIXAJUL COOL" DĂMBOVIŢEAN
"Portocala mecanică" a lui Anthony Burgess începe astfel: "Eram eu, adică Alex, şi ai mei trei găşkari, Pete, Georgie şi Moho, care era chiar mohorât, şi stăteam noi în Lactobarul Korova, zdrobindu-ne răzdoacele cum să ne umplem acea seară de iarnă, puiankă de lele sălbatică(...)". Naraţiunea cărţii se face în "Nadsat", o combinaţie de limbă rusă cu şi argou englezesc, un argou ficţional folosit de adolescenţi în medii restrânse pentru a se diferenţia de ceilalţi.

Ceea ce ar putea fi argoul folosit de adolescenţii români este un hibrid, un mixaj, o fiertură şi brambureală de ţigănească, turcă şi engleză "de baltă" amestecate toate cu jargon din mediul infracţional, din dorinţa celor care uzitează astfel de argouri de a părea mai interesanţi şi a se detaşa definitiv de ceea ce îl înconjoară. Pentru lingvişti, viteza de transformare a argoului românesc este mină de aur.

Pentru ceilalţi, arată evoluţia unei societăţi care găseşte "cool", "trendy" şi chiar "bengos" sau "ciumeg" să vorbească în "slang", şi oricine nu-l foloseşte este "un loser" sau "broccoli la cap".

Argoul, prin definiţie, este folosit de grupuri de persoane din dorinţa sau din nevoia vorbitorilor săi de izolare şi afirmare prin limbaj a solidarităţii de grup. Sentimentul de apartenenţă la grup asigură un sentiment de siguranţă, dar şi de valorizare în cadrul acesteia. La fel ca eroul lui Burgess, Alex, există leaderi în oricare din aceste grupuri care dau tonul la "latest on the market", iar restu' preiau pentru că, evident, li se pare "trendy". Dacă eroul lui Burgess avea "cizme horror-show cu vârful ascuţit, durere, pentru tras şuturi", un "Alex" de pe malurile Dâmboviţei ar spune că are cizme "bengoase" sau "beton" pentru "spart faţa" sau "smardoială".




Apartenenţa la un astfel de grup, unde se pot încadra borfaşii, găştile de cartier, grupări de muzică mai puţin obişnuită, se manifestă printr-o acută nevoie de detaşare, nepăsare, dezinteres sau chiar spiritual de "Gică-contra" tuturor. Intervine aici un soi de mimetism al celor care încearcă să preia orice gest sau expresie care "şefului" grupului i se pare interesantă sau, pardon, "trendy" sau "beton".

Şi uite aşa se lipeşte de el precum scoica de ureche, devenind la fel de fals, dar totodată la fel de interesant în ochii celorlalţi, bătându-se cu pumnii în piept: "Doamne, ce original sunt! Ce tare sunt! Şi ce păreri originale am!". Se transformă astfel în cameleoni care preiau şi îşi asumă ca fiind originale expresii, gesturi şi cugetări, din care de multe ori nu pricep nimic. Dar e "cool" să te dai deştept, cu un "vocabular" suburban sau al străzii bogat. Şi dacă mai însoţeşti cuvintele şi cu câteva gesturi de amploare sau specifice unui grup, mămăliga e ca şi coaptă.

"DOWNLOADAREA" SUFLETULUI ŞI "ŞMANGLIREA INIMII"
Căutând ceva pe net la un moment dat, am dat peste următorul dialog între două fete: "Fată, fată, mi-am downloadat sufletu'". "Hai, nu fii botanistă (n-are nici o legătură cu meseria - «botanist» - a pune botul!") "Păi mi-a dat eject. Sau reject. Sau delete." "Eşti varză!" (se poate plusa aici cu alte elemente din frigider broccoli sau conopidă). "Da' ce buzescu eşti în pozele alea. Ai dat apă la şoareci? Resetează
şi tu. Gata." "Păi mi-a şmanglit inima!" "Resetează. Gata."

Dialogul continua în aceeaşi termeni. Am mai aflat astfel termeni precum "încocorstâcitor" şi "ciuciumelcar". Şi am mai aflat cu ocazia asta că astfel limba română devine mult mai bogată.

Auzind diverse dialoguri de acest gen  în jurul meu, deseori îmi vine în minte următorul banc: Băiatul ciobanului se hotărăşte să îi zică tatălui său că e gay. Într-o dimineaţă se ambiţionează şi zice: "Auzi, tată! Sunt gay". Ciobanul stă, se gândeşte şi îl întreabă: "Băiete! Ai costum Armani?" "Nu." "Foloseşti parfum Boss?" "Nu." "Dar maşină Porsche ai?" "Ştii bine că nu am." "Atunci, măi băiete! Tu nu eşti gay, eşti un poponar de rând."

•Mişcarea de rezistenţă