x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Bătălie pentru societatea Rarău Turism

Bătălie pentru societatea Rarău Turism

16 Sep 2010   •   00:00
Bătălie pentru societatea Rarău Turism

"Sunt unul dintre acţionarii SC Rarău Turism din Câmpulung Moldovenesc, Str. Calea Bucovinei nr. 1-3, şi vreau să aduc la cunoştinţă instituţiilor abilitate gravele nereguli şi abuzuri care au loc la nivelul societăţii sus-amintite. Autorii acestor fapte care fac motivul petiţiei mele sunt actualii şi foştii membri ai Consiliului de Administraţie, şi anume: Mihalea Vasile - fost preşedinte al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) în perioada 1996-2003, Fodoreanu Gheorghe - fost preşedinte al AGA în perioada 2003-2007, Teodoru Constanţa Cristina - actualul preşedinte al AGA, Ulian Dorina - manager general al societăţii, şi Juravlea Viorica.

Dar iată faptele. În perioada 1996-2003, cât s-a aflat la conducerea societăţii, Mihalea Vasile a adus mari prejudicii firmei prin realizarea unor lucrări defectuoase, cum ar fi: pavarea trotuarului de la intrarea în Hotelul Zimbru, montarea de geamuri termopane şi tavane false, dar şi a unor investiţii care nouă, acţionarilor, nu ne-au fost făcute cunoscute, fiind ţinute la secret. În acelaşi interval de timp, Mihalea Vasile a primit fonduri de la Uniunea Europeană, a căror valoare nu ne-a fost comunicată. Un conflict apărut între Mihalea Vasile şi Fodoreanu Gheorghe a dus la înlăturarea lui Mihalea de la preşedinţia AGA şi alegerea în această funcţie fără convocarea tuturor acţionarilor a lui Fodoreanu Gheorghe.

Protocoalele organizate de Fodoreanu, la care erau invitaţi mai-marii municipiului, oile, porcii, păsările, vacile sacrificate, dar şi terenul cumpărat în cartierul Valea Seacă nu au fost utile nici angajaţilor, nici societăţii. Abuzurile săvârşite, dar şi modul de lucru dictatorial impus de Fodoreanu i-au determinat pe membrii AGA de la SC Rarău Turism să-l înlăture de la conducere în iunie 2007 şi să o aleagă în această funcţie pe Teodoru Constanţa Cristina. Nemulţumit de această schimbare, Fodoreanu a dat în judecată firma, iar în urma procesului pe care l-a câştigat cu avocatul Ilisei a fost absolvit de toate cheltuielile inutile pe care le-a făcut.

Menţionez faptul că avocatul Ilisei este proprietarul unei cabane turistice aflate în imediata apropiere a hotelului alpin Rarău, pe care şi-a racordat-o la reţeaua electrică a acestui hotel, dar nu se ştie dacă în tot acest interval de timp şi-a achitat factura la energia electrică consumată, deoarece nu ni s-au prezentat facturi sau chitanţe în acest sens. Un alt abuz comis de Fodoreanu constă în închirierea barului aflat în spatele Hotelului Zimbru, în suprafaţă de 75 mp, lui Hău Eugenia, cu o sumă simbolică de 700 de lei pe lună. În mod normal, ar fi trebuit ca suma să fie de cel puţin 5.000 de lei pe lună. Mai mult, neavând instalat apometru, întregul consum de apă curentă este suportat de societatea Rarău Turism.

De asemenea, Fodoreanu a folosit angajaţii societăţii pentru a-i efectua o serie de lucrări la locuinţele lui din Bucureşti. Pe de altă parte, el i-a ameninţat cu desfacerea contractului de muncă pe salariaţii societăţii care refuzau să-şi vândă acţiunile pe care le deţineau, Fodoreanu ajungând azi să deţină peste 4.000 de acţiuni. Acţiunile lui Mihalea Vasile, în număr de 827, care ţineau balanţa între restul acţionarilor şi Fodoreanu, au fost înstrăinate unei persoane fizice din afara societăţii, Focşa Ionel. Acţionarii au protestat, pentru că statutul societăţii nu permitea înstrăinarea acţiunilor unor persoane din afara societăţii. Atunci, a intervenit Fodoreanu Gheorghe, care a spus că le-a cumpărat el, fără să plătească Fiscului 16%, aşa cum prevedea legea. Folosindu-se de aceste acţiuni, Fodoreanu a devenit acţionar majoritar, a schimbat toţi oamenii şi şi-a adus oamenii lui, în frunte cu avocatul personal, Ilisei Alexandru, pe care l-a instalat preşedinte al Consiliului de Administraţie."


Activele firmei au fost mult devalorizate
"În anul 2009, Fodoreanu împreună cu oamenii lui, Focşa Ionel şi Corduneanu Ovidiu, membri în CA, au adus o comisie de la Primărie sau de la Fisc şi au diminuat valoarea clădirilor, astfel că preţul acţiunilor a scăzut de la 330 de euro o acţiune la 120 de euro. Toate acestea, ca şi banii împrumutaţi din bănci, sume mari pe care societatea nu le poate plăti, au fost făcute pentru a aduce societatea în faliment, ca să o poată cumpăra tot ei la o sumă foarte mică. Chiar şi cabana alpină Rarău, cu cinci etaje şi 50 de camere, care valorează cel puţin un milion de euro, au devalorizat-o la o sumă modică, pentru a o putea cumpăra ieftin. Nereguli s-au făcut  foarte multe şi abuzuri, inclusiv cu banii europeni de care acţionarii nici nu au avut ştiinţă, Mihalea Vasile şi Fodoreanu Gheorghe lucrând în secret. Este vorba despre un proiect PHARE în valoare de 114.000 de euro, pe care nu l-au făcut conform legii, şi Ministerul Integrării Europene, care se ocupa la acea vreme de aceste programe, a dat societatea în judecată şi solicită returnarea întregii sume. Cine va plăti această sumă?"

● Moroşanu Gavril,
Câmpulung Moldovenesc

×
Subiecte în articol: lupta cu sistemul