Bucureşti 555. Decorul în care îi plăcea prinţesei Maria să trăiască

Anima “locul unde se găsea cu un fel de vibraţie luminoasă de se desprindea din toată fiinţa ei”.
Întâmplarea a făcut ca, înainte de finaliza acest text, un prieten anticar, Iustin Zegrea, să îmi pună la dispoziţie, din colecţia sa, cartea “Amintiri” a Zoei Cămărăşescu (apărută la editura Vitruviu), fiica doamnei de onoare a reginei Elisabeta, Zoe Bengescu. Sunt dulci amitiri, din vremea copilăriei sale, pe când Maria era principesa moştenitoare. Descrierile făcute de Zoe Cămărăşescu palatului Cotroceni, ca martor direct şi beneficiar, întrucâtva, al frumuseţilor şi minunilor de aici, ne transportă în acea epocă. Am ales un fragment din acest volum, dar în întregime “Amintirile” Zoei Cămărăşescu ne dezvăluie viaţa la curtea regelui Carol I, ne portretizează personalităţi de seamă – oameni politici, artişti, scriitori – de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Carmen Anghel
___________________

“Sub poarta boltită, trecea faetonul prinţesei Maria, înhămat cu caii roibi, pe care-i mâna cu atâta măiestrie când înconjura, într-un semicerc frumos, bisericuţa din mijlocul curţii, înainte de a se opri la scară. Strălucitoare de frumuseţe, cu părul ei auriu pe care sta cocoţat un canotier de paie, urca scările uşor, grăbit, trecea prin mijlocul copiilor cu un surâs tineresc, mângâindu-i ca pe nişte mici animale. Mie îmi trecea nelipsit mâna prin păr şi, în foşnete dulci de fuste înfoiate, lăsând în urma ei un parfum proaspăt de flori, dispărea în apartamentul său, urmată de Foxy, câinele cu blana roşie. (...) Te cufundai într-o lumină acvatică, de grădină cu flori fantastice. Scaunele aurite, verzi sau albastre erau zugrăvite cu crini şi maci de măsură neobişnuită. Sofalele, joase, erau îmbrăcate în stofe de aur, catifele portocalii, împăienjenite cu pene de păun, iar pe pernele din aceeaşi stofă se desprindeau cununi de spini şi de anemone. Sub candele de argint ce atârnau din colţuiri boltite, se ridicau din vase persane stufişuri întregi de crengi înflorite, de bujori şi de irişi albaştri mirositori, în care ne afundam obrajii aprinşi, ca într-o apă proaspătă. În farfurii întinse, de proţelanuri preţioase sau de metal lucrat, pluteau trandafiri desfăcuţi ca florile de nufăr pe un lac. În frunzele de măceş ale lustrului se ascundeau becuri electrice. Pe pereţii auriţi atârnau tablourile cu chiparoşi ale lui Broklin, acuarelele făcute de prinţesa Maria, cu flori de pe petalele cărora cădeau lacrimi de roiuă peste «Crucea prinţesei», pictată într-un colţ al tabloului. Îi mai plăcea să aibă în odaie tablouri cu interioare de biserici şi cu cimitire părăsite în lumină de lună. Căldăruşe de aramă pline cu călţunaşi, agăţate de lanţuri împodobite cu pietre colorate, atârnau asemeni unor candele din tavanul boltit, iar pe podelele de faianţă verde erau întinse blănuri de urşi albi şi leoparzi. Acesta era decorul în care îi plăcea să trăiască prinţesei Maria. Îndrăgostită de stilul bizantin, îl întinerea după gustul ei, amestecându-l cu florile epocei 1900, epoca cea mai lipsită de măsură care a fost vreodată. (...) La Cotroceni, sub pomii înalţi, se întindeau covoare de iarbă, se aprindeau stufişuri înflorite de japonica roşii, de cytise galbene, se clădeau ziduri joase de mahonia cu mirosul de miere. Buchete solitare de bujori, de maci portocalii sau roşii te surprindeau prin locuri neaşteptate. Câmpii de irişi, de crini şi te tulipe puneau culorile lor într-un colţ ce ar fi fost trist fără ele. Răzoare de merişor cu floricica albastră, de lăcrămioare parfumate tiveau câte un drum. Într-un colţ al parcului, clădea o casă mică de lemn pe care o înconjura cu crini înfloriţi ca nişte lumânări aprinse. Înfigea căte o cruce veche de piatră într-un petec de pajişte verde Clădea, dărăma, planta, preschimba. Peste tot, urmată de câini, o întâlneai pe neaşteptate ţâşnind în galop, la o cotitură de drum, sau pe jos, cum umbletul ei mândru. Animând locul unde se găsea cu un fel de vibraţie luminoasă de se desprindea din toată fiinţa ei.”
Zoe Cămărăşescu