Ca sa existi, trebuie sa evoluezi

Ce-am facut cu Fat-Frumos? Unde a plecat fata postasului din Popa Nan? Dar Miruna? Pamantul deocamdata, cutreierat de madama frumoasa de pica, il mai visam in culori? Dar am pastrat camasa ei de noapte...

"De ce folk?!", imi intoarce intrebarea neinspirata Mircea Vintila. "Pai, un motiv ar fi ca in perioada aceea era foarte greu sa canti intr-o formatie. Desi eu am debutat ca solist vocal in trupa «Vega». Dar era o perioada dificila din cauza lipsei de instrumente muzicale de calitate. Bine ca aveam idei. Imi facusem singur o chitara electrica. Problema mare erau insa dozele..." Asezat cu noi la masa, Mircea Bodolan zambeste pe sub mustati. Simt ca vrea sa ne povesteasca ceva. Ii zambesc inapoi. Nu vreau sa-l las sa taca.

"Toti construiam chitarile cu care cantam, Ciocule", zice punandu-i mana pe umar. Solidaritatea de atunci, de mereu... "Letcon n-aveam, asa ca eu legam firele intre ele cu ata si le lipeam cu ceara de sigilat de la tata. Totul era sa nu se incalzeasca prea tare...!" "Dar publicul stia foarte bine in ce vremuri traiam", adauga Mircea Vintila. "Oricum, de cantat se canta in mod special in cluburi studentesti. Miscarea folk insasi a aparut in mediul studentesc. Asa ca muzica asta era muzica tuturor!"

ATUNCI. "Intr-o emisiune din 1968, Cornel Chiriac l-a prezentat pe primul cantaret folk pe care l-am auzit eu vreodata", mangaie Ciocu firul amintirilor. "Era Misu Munteanu". E nostalgie in glasul lui. "Abia pe urma am inceput sa ascult Bob Dylan si am vazut ca se poate. Vazandu-l si pe Misu Munteanu, mi-am dat seama ca se poate si la noi! Convingerea asta m-a adus in 1968, intr-o duminica, pe «scena» Cenaclului «Atlantida», condus de, cine crezi, Radu Anton Roman! La finalul intalnirii lor erau mai mereu si momente de muzica. Asa am debutat.

Apoi, in 1971, am cantat la Studio 303, 3 gaura 3, cum i se spunea. E o data foarte importanta. Acela a fost primul festival de folk organizat vreodata in Romania!" Valuri se sparg de un tarm parca mai stancos cu fiecare zi. Il privesc. Are ochii atintiti undeva departe. Ce sansa sa fim contemporani, cum spunea Victor Socaciu mai deunazi.

EVOLUTIE. "Aproape 10 ani eu am continuat sa fiu omul cu chitara. Au fost vremuri de o creativitate de neegalat in folkul romanesc. Dar se simtea deja nevoia unei primeniri a stilului, de o trupa in spate. Am adoptat formula asta intr-un concert la Sala Palatului, alaturi de trupa «Bazorelief». Cand, peste ani, am aparut cu trupa «Brambura», mi s-a confirmat ca din nou nu gresisem.

Schimbarile sunt absolut necesare daca vrei sa fii competitiv!"

Un tren se urneste cu zgomot in Gara Costinesti. Dar nu mai duce la Cecer...

FOLK DE REZISTENTA

"Folkul s-a nascut ca o posibilitate de a te exprima altfel. Era insa si o forma de rezistenta, o incercare de a inchide in textele pe care le cantai ideile pe care ai fi vrut sa le strigi in gura mare, dar nu puteai. Atunci acesta era un motiv suficient pentru a aduce publicul in sala. Dar cenzura vedea si ce nu era. Cand in anii ’80 mi s-a sugerat sa nu mai cant «Popa Nan», crezandu-se ca e compusa la adresa demolarilor din zona, m-a pufnit si rasul. Pai, cantecul era din ’64! Bine zicea Johnny Raducanu, «astia n-au cu mine nimic, ca eu n-am vorbe». Dar noi aveam, si inca ce vorbe. Si avem inca!"