Moldova şi Ucraina - Frontiera dinăuntru

Intr-o marţi, zi cu multe ceasuri rele, ne-am pornit spre colţul cel mai răsăritean al Basarabiei, Palanca, unde aflasem că vieţuiesc oameni speciali. Speciali spunem, pentru că sunt printre puţinii moldoveni de la stănga Prutului care nu au adormit intr-o resemnare sinucigaşă. Pănă am ajuns la dănşii s-au consumat, din fericire, toate ceasurile rele.


Ca să ajungi din Chişinău la Palanca e nevoie să o apuci mai intăi spre Tiraspol, apoi să te abaţi undeva, pe un drum nou, cale de 140 de kilometri in cap. Ieşirea din Capitală a fost un coşmar, că nu mai puţin de trei drumuri duceau la Tiraspol, aşa că le-am luat pe rănd şi, aşa cum se şi cuvenea, abia ultimul a fost cel bun. Apoi cumpărasem o hartă ceva mai veche, pe care drumul către Palanca nu era incă trasat. Altă rătăcire, printre dealuri şi văi prăjite de soare, de pe care localnicii se chinuiesc să străngă o recoltă proastă, ce anunţă un an de foamete.


Mămăliga explodase la Palanca acum căţiva ani. O explozie de patriotism, pe care nu o mai credeam posibilă intr-o Basarabie anesteziată. Am mers să culegem firimiturile acelei explozii de care vorbeam. Povestea sună cam aşa: in 1999 se punea deja problema unei reglementări teritoriale intre Republica Moldova şi Ucraina. Vilele fostei conduceri a Partidului Comunist Moldovenesc in schimbul a… ceva. Cei doi preşedinţi, Lucinski şi Kucima, au căzut de acord ca Ucraina să primească in schimb o bucăţică de şosea. Ce schimb nevinovat... O bucăţică foarte mică şi foarte strategică, de 7 kilometri şi 777 de metri, din şoseaua ce leagă Ismail de Odessa, un cui al lui Pepelea foarte lung şi ascuţit in inima teritoriului moldovenesc. Acel cui l-au simţit drept in inimă localnicii, cei 2.000 de basarabeni cărora acordul dintre cele două state le rupea moşia satului in două.


Dacă de-a stănga Prutului, noţiunea de patriotism a căpătat in ultimii ani o consistenţă foarte vagă, traducăndu-se mai cu seamă prin poezii şi căntecele ce ascund o infinită laşitate şi o lehamite fără margini, gospodarii din Palanca i-au dat o concreteţe descumpănitoare. Au protestat ani in şir pe toate căile posibile, i-au adus de guler pe parlamentarii de la Chişinău şi pe miniştri să vadă cu ochii lor ce grozăvie sunt pe cale să semneze. Lecţia de patriotism a ţăranilor a buimăcit autorităţile care s-au sfiit pur şi simplu să legifereze samavolnicia. Comuniştii lui Volodea Voronin au venit insă la putere şi le-au dat fără ezitare ucrainenilor şoseaua. La 6 iulie 2003, sătenii
s-au răsculat şi au blocat drumul cu tractoare, cu remorci şi cu trupurile lor. Tot in zadar, pentru că nu au obţinut decăt nişte dosare penale, zile de arest şi amenzi grele şi altceva nimic! Aşa s-a consumat singura mişcare anticomunistă din Basarabia noului mileniu.


SPRE GRĂDINĂ CU BULETINUL. Primar era in vremea aceea Nicolae, profesorul de istorie. A avut două mandate şi s-a luptat cu şoseaua ucrainenilor ca Sisif cu bolovanul lui. Ieri, Nicolae, care nu mai e de-acum primar de o lună, s-a strecurat de sub bolovanul care parcă-l gărbovise de tot şi ne-a arătat viaţa satului de care patria s-a lepădat demult.

De la cuiul lui Pepelea spre Nistru, Palanca are 940 de hectare de pămănt. Pămănt moldovenesc sută la sută. Moş Grigore işi ia sapa in spinare şi de cu ziuă merge să ucidă buruianul din cartofi. E un singur drum pe care mai are dreptul să treacă spre moşie. Prezintă buletinul grănicerilor ucraineni, care il controlează in desagă şi anunţă prin staţie la pichet. Dacă i se permite, moşul traversează cei 8 metri de şosea ucraineană şi coboară spre cartofii lui moldoveneşti. Dacă nu, nu.

"Nu e zi să nu apară probleme" - işi frămăntă măinile fostul primar Nicolae. Palmele au degete noduroase, pedepsite de asprimea hărleţului, necazurile sunt deopotrivă de noduroase. Că merge moldoveanul cu buletinul la el pe şoseaua blestemată, la volanul tractorului sau pe motocicletă şi il opreşte poliţia rutieră. Cum care poliţie? Cea ucraineană! Şi ce-i face? Il duce la ei, la Cetatea Albă sau unde vor, şi acolo il judecă după cum vor şi-l pedepsesc. Şi se intămplă des? Prea des! Anul trecut, de pildă, un negustor a condus neatent şi i s-a răsturnat remorca plină cu piersici pe marginea şoselei. Ce să facă bietul om, decăt să anunţe grănicerii ucraineni. Şi-apoi să meargă in sat, la Palanca, să le ceară ajutor bărbaţilor in putere intălniţi pe uliţe, care au ieşit la şosea, i-au cules marfa risipită şi i-au incărcat-o in remorcă. Şi-abia ce au isprăvit lucrul, că au venit grănicerii şi i-au arestat pe toţi. De ce? Uite-aşa, că au muncit, şi au muncit va să zică patru ore pe pămăntul Ucrainei, iar că să lucrezi iţi trebuie un permis de şedere in acea ţară pe trei luni, care costă atăţia bani... Dar ei au muncit pe pămănt moldovenesc, că piersicile s-au răsturnat lăngă şosea... N-a fost loc de tocmeală, moldovenii au fost duşi in capitala raionului din ţara vecină şi prietenă, judecaţi pentru pătrundere frauduloasă şi condamnaţi la o amendă de 380 de grivne, egal cu 60 de dolari de căciulă.

LA ŞOSEA. Ascultăm, inspectănd de la distanţă, insoţiţi de Nicolae, moşia interzisă, şi ne intrebăm ce guvernanţi penibili are o ţară care-şi abandonează fără de ruşine cetăţenii la bunul plac al autorităţilor altui stat. Cătă lipsă de bărbăţie… cătă umilinţă fără margini… Cu regret constatăm că Republica Moldova are nişte curci plouate pe post de bărbaţi de stat şi păşim de-a lungul cuiului lui Pepelea, unde babele şi copiii satului Palanca şi-au scos la vănzare bogăţia: un coş cu piersici, unul cu ceapă, un altul plin cu cele mai frumoase şi mai gustoase cireşe din lume. Ne povestesc gospodarii că azi e o zi fericită. Grănicerii ucraineni sunt in toane bune şi nu le interzic maşinilor să oprească in faţa ţărăncilor. Politică de stat - observăm in timp ce devorăm cireşe căt prunele - işi protejează oamenii producţia agricolă internă, şi o fac eficient, cu puşca. Da, intr-o vreme, Palanca hrănea Odessa, dar acum o mai alimentează doar cu forţă de muncă harnică şi ieftină.

Cel mai de răsărit punct de pe harta Moldovei a fost uitat de Chişinău. Normal, doar aici vieţuiesc ultimii anticomunişti din ţară, o specie pe cale de dispariţie. Atăt de nesuferiţi sunt aceşti oameni, că nu merită măcar să prindă la televizor vreun canal moldovenesc printre cele 18 ucrainene. Fostul primar Nicolae şi acei gospodari care incă n-au uitat cine sunt privesc spre apus, unde Europa cea mare şi cosmopolită se ascunde şi ea indărătul unei Romănii nepăsătoare şi mult prea indepărtate.

Constituţia, mincinoasă

Azi am testat bărbăţia autorităţilor Republicii Moldova. Am mers la punctul moldovenesc de frontieră insoţit de fostul primar Nicolae, din Palanca. Am spus că suntem de la ziar, din Romănia, şi vrem să trecem şoseaua, adică să mergem pe cele 940 de hectare de pămănt moldovenesc de dincolo. Nu se poate, ni se spune cu prietenie. Păi, avem paşapoartele la noi, nu vrem să trecem din Moldova in Ucraina, ci din Moldova in... Moldova. Cu dragă inimă, dar nu se poate. Aaa, dacă am primi o aprobare de la colonelul Osoi, de la Chişinău, ar fi altceva… Il sunăm pe colonelul Osoi, care e foarte amabil, deşi nu cunoaşte limba de stat, moldovenească, cea care, dacă vă aduceţi aminte, sună romăneşte. Ii vorbim pa ruski şi ne indrumă către comandantul Direcţiei regionale, care ne va permite fără indoială libera circulaţie. Acel comandant ne răspunde la telefon intr-o romănă perfectă, dar găndeşte ruseşte, pesemne, pentru că ne recomandă să obţinem aprobarea de la insuşi… ministrul grănicerilor, care insă nu e azi la serviciu, dar să incercăm măine şi ne rezolvă negreşit. Măine nu am mai incercat, precis ministrul ne-ar fi trimis să obţinem aprobarea de la Voronin in persoană. Ce era de demonstrat s-a demonstrat. Constituţia e mincinoasă. Pe teritoriul Republicii Moldova, libera circulaţie a persoanelor nu e tocmai liberă.