Pe Nistru in jos, pe un mal frumos…

Oamenii de pe malurile Nistrului se confruntă cu o problemă in care sunt implicaţi fără voia lor. Multe familii din satul Delacău sunt aşezate pe ambele maluri ale răului. Vorbitorii de romănă şi de rusă s-au impuşcat intre ei in ’92. Acum au stat. S-au mai liniştit. Dar situaţia este incă tensionată.

Oamenii de pe malurile Nistrului se confruntă cu o problemă in care sunt implicaţi fără voia lor. Multe familii din satul Delacău sunt aşezate pe ambele maluri ale răului. Vorbitorii de romănă şi de rusă s-au impuşcat intre ei in ’92. Acum au stat. S-au mai liniştit. Dar situaţia este incă tensionată.

La Delacău am trecut Nistrul inot şi cu barca. Aşa trec şi localnicii, aproape zilnic. Pe malul vecin, satul are acelaşi nume, dar este in Transnistria. Moldovenilor din Delacău le este permisă intrarea pe teritoriul transnistrean, in limita a şase kilometri, fără paşaport. Acolo se duc la piaţă. Cei de dincolo şi cei de dincoace se intălnesc adesea la tărg. Animalele sunt trecute dincolo pe apă, legate de bărcile mari, construite de ei. Pentru cei care trăiesc acolo, pe malurile Nistrului, e ceva obişnuit. "Pănă in ’92 era aici un pod peste rău, dar l-au stricat", ne-a explicat, chiar pe malul moldovenesc al Nistrului, Marina Catansus. Ea a trebuit să părăsească teritoriul transnistrean impreună cu familia sa cănd a izbucnit conflictul separatist. Ca şi ceilalţi refugiaţi, se uită adesea cu dor de casă spre malul celălalt. Acolo işi făcuse un rost. Visa la o viaţă liniştită la Tiraspol, unde s-a căsătorit şi a născut primul copil. Dar n-a putut să rămănă. Şi malul drept al răului ii e drag, dar a trebuit să renunţe la confortul vieţii de la oraş, pentru a se instala intr-o gospodărie de la ţară.

FAMILII MIXTE INTRE MALURI. "Tinerii se mai căsătoresc intre ei, de-aici şi de dincolo. Sunt băieţi de-acolo care iau fete de-aici şi se-nţeleg bine", spunea Vera Eremia, educatoare la Delacău. Satul de dincolo de Nistru se numeşte la fel, dar i s-a adăugat termenul de "recunoaştere", "Nou", ca şi cum răul ar fi rupt in două o bucată de pămănt. Dar apa n-are nici o vină. Aşa cum ii dezbină, tot ea ii şi uneşte. Totul depinde doar de oameni. "De la noi se duc peste Nistru la piaţă, de căte ori se face", ne-a explicat un localnic. "Aicea roşiile is mai ieftine şi le ducem dincolo. De la ei luăm cărămizi." Oamenii vănd, cumpără sau fac schimburi de mărfuri după legi ştiute de sute de ani. Trocul incă mai funcţionează foarte bine in această parte de lume, unde se descurcă fiecare cum poate. Sărăcia şi nevoile ii invaţă să supravieţuiască in cele mai vitrege condiţii. Iar de-o parte şi de cealaltă a Nistrului, oamenii se inţeleg la piaţă la fel de bine ca şi inainte de separarea Transnistriei de Moldova. "Vindem viti, porci, lapti, ce-au ei nevoie. Şi cumpărăm mai ales produsi industriali, că toată industria a rămas la ei. Noi, aici, suntem agricultori", ne-a lămurit una dintre femeile din sat, venită pe malul răului la scăldat intr-o zi caldă de vară. In această parte a Nistrului, situaţia tensionată se simte mai puţin decăt in alte zone. Totuşi, cei care au trecut prin războiul de la inceputul anilor ’90 incă se mai tem. "S-o tras atuncea in noi de pe malul celălalt. Mulţi or plecat din sat de frică. Nu mai vor să se-ntoarcă", ne-a mai spus Vera Eremia, care a trăit intreaga viaţă in acest sat. Luptele cele mai grele s-au dus in Raionul Dubăsari. Puterea economică a localităţilor romăneşti din stănga Nistrului a fost vizată de separatişti, iar acesta este in continuare motivul tensiunilor din această regiune. Valeriu Miţu, primarul satului Corjova, ne-a explicat de ce: "Nu-s uzine, nu-i nimic acolo, in alte sate. De ce problema apare-aşa in Corjova? Uzinele se află pe teritoriul nostru. Asta a fost una dintre cele mai bogate primării după Chişinău. După administraţia lor s-o distrus totul. Noi avem uzină de beton armat, fabrică de confecţii. 7.000 de locuri de muncă cu totul. Romănul e gospodar, da’ acum s-o distrus. In ’39 o venit, i-o-ncărcat in trenuri şi i-o dus in Siberia. Acum, aşa o politică o dus, că oamenii-s nevoiţi tot ca-n ’39, numa că pleacă sănguri. Totu-i lăsat."

REFUGIU LA VECINI. Tinerii, insă, sunt mai puţin afectaţi de acest conflict. "Noi venim aici de obicei să facem grătar, dacă vrem să stăm intre noi şi să nu ne deranjeze toţi din sat", ne-a mai mărturisit o adolescentă de 17 ani, chiar cănd am traversat impreună răul inot. Malul celălalt, accesibil aventurierilor care ştiu să inoate sau fac rost de o barcă improvizată, de la pescarii de ocazie, este refugiul perfect pentru un picnic liniştit. Şi fără musafiri nepoftiţi. Chiar dacă partea moldovenească este mult mai pitorească. Malul moldovenesc, din dreapta, e stăncos şi impădurit. Acolo sunt izvoare de apă minerală, căprioare, mistreţi şi alte vieţuitoare ale pădurii. Satul Delacău are ceva din specificul dobrogean. Oamenii sunt săraci, dar gospodari. Şi cu acea ospitalitate despre care se spune că ar fi specifică poporului romăn, dar care in Romănia nu prea mai e de găsit. Dacă ajungi la ei in curte nu mai pleci pănă nu te aşezi la masă şi, mai ales, pănă nu mănănci şi nu bei tot ce ţi se dă. Vinul de casă, de care sunt foarte măndri, coniacul de Tiraspol şi bomboanele "Bucuria" nu lipsesc atunci cănd au oaspeţi. Malul din dreapta e sterp. Intindere de cămp şi "ctitorii" industriale căt vezi cu ochii.

INTĂLNIREA CU TRANSNISTRENII. După ce ne-au asigurat localnicii că nu e absolut nici o problemă dacă ajungem de cealaltă parte a Nistrului, ne-am aruncat in rău. Şi l-am trecut in mai puţin de zece minute. Noi şi trei adolescenţi din sat, Liliana, Veronica şi Dorin. Colul meu, Dan Marinescu, a făcut rost de-o barcă de la pescari şi a trecut cu aparatul foto. Pe celălalt mal am găsit şapte adolescenţi transnistreni veniţi la iarbă verde pe perioada week-end-ului. Pentru că la ei e mai greu să dea o petrecere după lăsarea intunericului. Miliţia patrulează prin oraşe, iar oamenii au grijă să intre in case inainte de inserat. Erau cu o maşină veche, o bicicletă şi mai veche, un cort dintr-o singură foaie şi nişte conserve. Am făcut cunoştinţă, le-am explicat că nu vorbim limba rusă şi ne-am aşezat pe iarbă la "schimb de impresii". Şi de expresii... La inceput a fost mai greu, pentru că au vorbit doar in limba rusă. Dar după o jumătate de oră, cinci dintre ei au inceput să vorbească romăneşte. Ba au şi recunoscut că sunt la clase de limbă romănă. Ceilalţi doi au rămas la rusă, dar ne-au mărturisit că inţeleg perfect ce spunem. Am reuşit să comunicăm, dar o urmă de teamă se citea şi pe chipurile lor, şi pe ale noastre. Noi ştim că putem fi atacaţi in orice clipă, iar ei invaţă la şcoală că noi suntem fascişti. Cănd am plecat pe malul nostru, puştiul care părea liderul grupului şi care a vorbit doar in limba rusă, a ţinut să le mulţumească basarabenilor care ne-au insoţit. Pentru vizită şi pentru că le-au adus oaspeţi aşa de drăguţi.

VĂNĂTORII DE OAMENI. In timpul conflictului din 1992, izvorul de pe malul Nistrului a devenit capcana perfectă pentru cei care "vănau" romăni, de pe partea cealaltă. Urmele de gloanţe incă se mai văd şi le amintesc localnicilor de zilele de coşmar din acei ani. "Se zice că cine bea apă de aici, tot aici işi găseşte perechea şi rămăne toată viaţa", ne-a spus Marina Catansus, alt ghid al nostru prin sat. Dar ne-a spus după ce am băut toţi, cănd era deja prea tărziu să ne răzgăndim. "Eu n-am vrut să stau aici, in sat. M-am măritat la Tiraspol şi credeam că acolo o să rămăn toată viaţa. Dar pănă la urmă aşa a fost să fie", a mai oftat ea, mai mult pentru sine, cu privirea spre partea cealaltă a răului. "Aici trăgeau de pe malul celălalt, cănd venea cineva să bea apă. Au murit oameni atunci in sat. Trăgeau cănd le venea şi mulţi au fugit din sat, pentru că le-a fost frică. Noaptea dispăreau oamenii de pe stradă. Unii au fost duşi in Siberia", ne-a mai povestit ea. Amintirile recente sunt sumbre pentru cei din satul Delacău. Dar asta nu-i impiedică să se inţeleagă bine cu unii dintre vecinii lor, să formeze, uneori, familii mixte sau să se uite cu dor de casă spre Transnistria. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Dubăsari, unde incă persistă situaţia tensionată in satele moldoveneşti din stănga Nistrului. "Suntem mulţumiţi că ne-am putut apăra. Aşa au mai rămas aicea satele astea care sunt ale Moldovei. Noi acum suntem in Moldova, da’ vedeţi, că Moldova se teme cumva ca Rusia să nu inceapă iarăşi", ne-a spus primarul satului Corjova, cănd am trecut graniţa pe la frontieră. "Aşa, psihologic, nu pot să merg cu capu’ sus şi să mă măndresc că eu sunt romăn. Dacă trebuie să mergi cu capu-n jos şi să nu poţi să spui nimic, nu-i bine. Prin căte-am trecut, aiştea 60 de persoane care-au fost ucişi, cu ochii tăieţi şi daţi inapoi să-i vadă oamenii. Tăt, tăt o fost făcut psihologic, ca pe oameni să-i distrugă. Şi-acum, securitatea asta ii duce pe veterani de-ai noştri, care spun, care pleacă, ii duc acolo, prin beciurile-ăstea şi intimidează."

SUFLET ROMĂNESC. Cei născuţi la Delacău, care au trăit toate momentele grele ale războiului, venerează tot ce e romănesc. Ascultă Radio Iaşi, muzică populară romănească şi, dacă nu prind posturi romăneşti, nu se uită la televizor. "Iaşiu’, măngăierea noastră. Foarte intirisante emisiunile şi nici nu vă-nchipuiţi. Ca Iaşiu’, nici un radiou nu e. Da’ la noi, Voronin s-o sculat, Voronin o măncat, Voronin s-o culcat şi tot aşa. Io ascult mai ales «Recreaţia Mare», o emisiune extraordinară", ne-a spus cu entuziasm Vera Eremia, educatoarea. Cu toate acestea, chiar dacă işi iubesc locurile natale, mulţi pleacă din sat de nevoie, pentru că problemele lor economice sunt foarte mari. Ca şi cele administrative. "Aici e ţara-n care se poate tot", ne-a spus cu amărăciune un bătrăn. Şi se referea la ce e mai rău, nu la ceva bun. Nici de regimul comunist nu se aşteaptă să scape, pentru că oamenii votează in continuare in virtutea inerţiei, spun ei: "Mentalitatea e foarte proastă la alegeri. Din păcate. Intotdeauna se votează "Spic", "Răndunică" sau "Secera şi ciocanu’". Altceva nu ştiu ei", ni s-a explicat, la o discuţie cu mai mulţi oameni din sat.

Soarta

"Eu n-am vrut să stau aici, in sat. M-am măritat la Tiraspol şi credeam că acolo o să rămăn toată viaţa. Dar pănă la urmă aşa a fost să fie. Aici trăgeau de pe malul celălalt, cănd venea cineva să bea apă. Au murit oameni atunci in sat. Trăgeau cănd le venea şi mulţi au fugit din sat, pentru că le-a fost frică. Noaptea dispăreau oamenii de pe stradă. Unii au fost duşi in Siberia"

Marina Catansus ,localnică

Dincolo

"Noi venim aici de obicei să facem grătar, dacă vrem să stăm intre noi şi să nu ne deranjeze toţi din sat"

Liliana - adolescentă, Delacău

Iubirea

"Tinerii se mai căsătoresc intre ei, de-aici şi de dincolo. Sunt băieţi de-acolo care iau fete de-aici şi se-nţeleg bine"

Vera Eremia - educatoare, Delacău

Identitate

Din cauza restricţiilor care li se impun, mulţi ajung să-i urască pe ruşi, cu tot ce este rusesc şi li se bagă pe găt cu forţa. Iar romănismul devine un soi de pandantiv purtat cu sfinţenie. Şi de pansament pentru rănile făcute de regimul care-i distruge şi-i lasă săraci. Unii devin chiar extremişti, uneori fără să-şi dea seama. "Io n-am mai vorbit cu fiica mea un an, cănd am auzit că s-o căsătorit in Germania cu un neamţ şi n-o luat un romăn", ne-a mărturisit o femeie din sat. Dar s-au impăcat in cele din urmă, cănd mama şi-a dat seama că patriotismul ei e deja exagerat. Şi la Delacău au fost impuşcaţi şi mulţi voluntari in timpul luptelor cu separatiştii. Oamenii sunt incă speriaţi. Dar mai rezistă, in ciuda tuturor necazurilor. Incearcă să supravieţuiască şi să nu plece. Dacă ar pleca toţi, ar lăsa pămăntul liber, aşa cum işi doresc ceilalţi. Ei incă se mai uită spre noi cu speranţă. Visează la noi ca la nişte fraţi care le pot intinde o mănă de ajutor. Ca la salvarea neamului şi a sufletului lor. Pentru ei, limba romănă e o icoană la care se inchină cu fiecare cuvănt pe care-l articulează. Pentru romănism au luptat şi luptă in continuare. Sunt umiliţi, bătuţi, infometaţi, batjocoriţi. Iar cănd ajung aici, află cu stupoare că "vina" lor cea mai mare a fost intotdeauna accentul moldovenesc…

Motoţăcla cu căleaşcă

Trecănd inapoi, pe malul moldovenesc, am avut parte de o scenă pentru care "prietenul" Kusturica ne-ar invidia: o "demonstraţie de forţă" cu "motoţăcla cu căleaşcă". Adică motocicletă cu ataş. Care a apărut de pe o uliţă a satului, cu trei pasageri infocaţi. Care, văzănd "public din afară", au făcut o frumoasă cascadorie pănă s-au oprit fix in Nistru. Cei trei ocupanţi ai "motoţăclei cu căleaşcă" ar fi vrut probabil să ne arate altceva, dar numai atăt le-a ieşit… Aşa că au reuşit să ne ofere un spectacol excelent. Şi nouă, şi celor de pe malul "rival". Drept răsplată, le-am dat mai multe măini de ajutor, să-şi scoată MT-ul "de colecţie" din apă. Mai ales pentru că ştiam căt de important este acest vehicul in Basarabia. L-am mai intălnit şi in alte părţi, pus la loc de cinste, ca un adevărat membru al familiei. Care e foarte util, dar consumă prea mult pentru bugetul unora.