Regele, aşteptat să-şi ia portretul votiv...

Primul nostru drum la Curchi a avut loc in 1998, cănd un jurnalist orheian, Ion Cernei, ne-a semnalat că in biserica mare a mănăstirii au fost descoperite portretele votive al Regelui Mihai şi al patriarhului Miron Cristea.

Primul nostru drum la Curchi a avut loc in 1998, cănd un jurnalist orheian, Ion Cernei, ne-a semnalat că in biserica mare a mănăstirii au fost descoperite portretele votive al Regelui Mihai şi al patriarhului Miron Cristea.


Restauratorii apucaseră să dea jos spoiala neagră, "mănjită" de sovietici căt timp biserica fusese depozit de materiale, şi, tot răzănd la smoală, au incremenit dănd cu ochii de Majestatea Sa şi de Prefericitul! De teamă că vor fi certaţi de superiori, au lăsat portretele curăţate doar pănă la jumătate. Intrebarea de-atunci, ca şi cea de-acum, face parte din bibliografia lui Lenin: "Ce-i de făcut?".

Puternicii zilei nu s-au decis cum ar fi bine: să-i "radă" pe cei doi de tot ori să-i păstreze acolo unde sunt pictaţi ca o relicvă istorică şi de credinţă? Discuţiile avute in luna iunie cu feţe bisericeşti, dar şi cu specialişti in restaurare, acreditează deja varianta distrugerii, a doua oară şi definitivă, a tablourilor situate in pronaosul bisericii cu hramul Naşterea Maicii Domnului din Curchi. Posibil ca argumente precum "altă ţară", "altă istorie", "altă mitropolie" să prevaleze in luarea unei decizii. Ce-ar căuta, se-ntreabă unii, intr-o biserică a Patriarhiei Ruse Regele Mihai, apărătorul unui drapel numit fascist de comuniştii moldoveni de azi (aceiaşi care "s-au dat de trei ori peste cap", devenind subit ctitori ai bisericilor inchise, dărămate sau păngărite tot de ei, in anii ’50)?


DESTIN. Istoria Mănăstirii Curchi are totuşi căteva secole. La 1765, domnitorul Moldovei, Grigore Ghica, aproba dreptul răzeşului Iordache Curchi de a intemeia pe moşia sa un lăcaş de inchinăciune. In 1804, schitul devine mănăstire, iar călugărul Ioan - stareţul ei. Sub ruşi, in 1872, este inălţată biserica mare, iar in 1936 se incepe construcţia alteia, in stil bizantin, cu hramul Sf. Nicolae, terminată tărziu, in 2005. Pornită sub puterea regală şi terminată sub cea comunistă. Iată o temă de meditaţie asupra istoriei!... In timpul războiului, biserica mare a fost restaurată, impodobită cu icoane şi fresce şi sfinţită de mitropolitul Efrem Tighineanu. La ceremonie s-au aflat prezenţi Regele Mihai şi Regina-mamă Elena, care figurau drept ctitori. In 1958, mănăstirea a fost inchisă, averea ei confiscată, iar călugării, izgoniţi. In incintă s-a mutat un spital de nebuni. Abia in 1993, viaţa călugărească s-a intors la Curchi. Aşezămăntul păstrează mai multe cărţi vechi, intre care un "Apostol" din 1840 şi un Evangheliar cu inscripţia: "Această sfăntă Evanghelie s-au afierosit de către Cuvioşia Sa, Ieromonahul Venedict, duhovnic şi egumen al Mănăstirii Secul, ca să fie a Sfintei Mănăstiri Curchi nestrămutată şi de nimeni luată, spre veşnica şi neuitata lor pomenire - la leatul 1822". Pe partea interioară a copertei sunt autografele mareşalului Antonescu şi al Mitropolitului Efrem Tighineanu, lăsate la 10 aprilie 1942.


RENAŞTERE. Părintele Ieremia e nou la Curchi. A trăit la Mănăstirea Saharna pănă acum doi ani, dar s-a tras mai aproape de satul natal, invecinat cu baştina lui Paul Goma, indărjitul anticomunist. "Ţin minte - ne spune părintele - cănd incă mănăstirea era inchisă şi mergeam cu autobuzul la Orhei… Mergeam şi mă găndeam: «Ce frumuseţe este acolo, că se vede o biserică mare?». Mai tărziu, părinţii mi-au spus că acolo era spital de psihiatrie… Era aşa o vorbă prin părţile astea că, dacă te «imbolnăjeai» la cap, te ducea la Curchi. Şi aşa s-a făcut un nume urăt Curchiului".

Mănăstirea a fost insă cea mai mare din Basarabia şi cea mai bogată. Se intrecea cu Noul Neamţ. "In 1958 - continuă călugărul - o vinit «prikaz» (ordin) să se inchidă mănăstirea. S-a format dintăi o şcoală de tractorişti, apoi un spital mai mic şi pe urmă un spital mai mare. Soborul (biserica mare) a fost transformat in depozit, Sfăntul Nicolae, tot depozit, Sfăntul Dimitrie a fost făcută club, biserica din cimitir a fost morgă, Biserica Sfintei Cruci din trapeză a fost făcută «palate» (cabinete) pentru bolnavi şi tot aşa… Din averea mănăstirii, care a fost, icoane, muzeu, bibliotecă, mult s-a ars, «s-a piărdut», nu se mai ştie…".

După cincizeci de ani de spital de psihiatrie, chiar şi pereţii tencuiţi pe vremea călugărilor s-au ruinat. Cănd a venit la Curchi stareţul Siluan, in 1999, s-a acoperit la inceput biserica mare, de ochii lumii, cu nişte tablă. "Azi - ne spune cu ciudată insufleţire călugărul - , domnul preşedinte Voronin şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, «şi-au luat angajamentul» să ne ajute. Au dat ordin ba la unul, ba la altul, au fost oameni cu sufletul mare… Iată cum «mărg lucrurile» la noi: Biserica Sfăntul Nicolae s-a pornit in 1943, pe urmă a inceput războiul şi pe urmă foametea şi a rămas biserica neterminată. Cănd au venit călugării, au găsit-o praf…, inăuntru era depozit de ciment, scăndură… Acum aşteptăm putere de la Dumnezeu şi de la oameni, căte un ajutor; incetişor, sperăm ca mănăstirea să-şi ia inapoi faţa aceea pe care a avut-o. Vrem să facem Casa Mitropolitului, să deschidem un seminar, iar in Casa Episcopului să deschidem camere de oaspeţi. Apoi, muzeul, biblioteca, chiliile călugărilor…".


"ZUGRAVUL" DE SFINŢI. In Biserica Sfăntul Nicolae, cea incepută sub Regele Mihai, un pictor şi-a făcut cuib sub cupolă. Iurie Lungu are şcoală de arte in Romănia şi nu-i prea are la inimă pe ruşi. "Noi, moldovenii, am fost un fel de «scănteiaţi» prin anii ’90, ne-am aprins pe moment şi gata!… Eu am prieteni in «Baltice». Aceia-s alţi oameni. Dacă s-a adresat cineva la dănsul in limba rusă, el se face surd, mut şi chior. Noi, nu: cu păine, cu sare, cu plecăciune, cu toate… Prima dată cănd am fost in Romănia am plăns. Aici mi-au băgat in cap că Rusia e mare, că Moscova aşa şi pe dincolo… Dar, cănd am fost in Bucureşti, eram la volan şi m-am oprit locului şi plăngeam; nevasta mă-ntreabă: «Ce-i cu tine, eşti nebun?» Zic: «Uite, ei (ruşii) spun că suntem nişte ţărani plouaţi, că n-avem nimic, că măncăm mămăligă şi umblăm in opinci. Dar uite Ţara!». Aşa cum imi spunea şi mitropolitul Nestor Vornicescu, pe care l-am cunoscut, avea voce de domnitor: «Iurică, asta-i ţara noastră!»"…

Il intrebăm dacă nu cumva, cum se spune pe la Chişinău, şi Moldova e o ţărişoară. "Ţărişoară? - sare pictorul. Nu. Noi suntem republică, nu ţară şi nici măcar ţărişoară…" Ni s-a părut totuşi curioasă optica celor cu care am stat de vorbă la Curchi despre pictura veche din Sobor, inclusiv despre portretele votive amintite. "Nu există posibilităţi de salvare a picturii de-acolo. «Priza se corjeşte», e fisurat pigmentul, nu zidul; pictura n-are valoare artistică sau istorică" - e de părere Iurie Lungu. "Trebuie să dea totul jos, pentru că pictura a fost refăcută de călugări după război, cănd «a chicat o bombă» şi clopotniţele din faţă, turlele, «au fost date in aer» impreună cu soborul. Călugării au făcut o reparaţie uşurică, iar pictura nu e cea veche şi nu e preţioasă." Ne spune şi părintele Irimia.

Nu ştim de ce, dar aceste consideraţii par că acoperă cu neştiinţă icoanele sfinte, cum, pănă mai ieri, smoala de fabricaţie sovietică astupa lumina din ochii ingerilor pictaţi in Sobor…


DURERE
"Din cea mai mare şi mai frumoasă mănăstire a Basarabiei, Curchi a rămas o ruină. Călugării au fost alungaţi. In chiliile lor au fost aduşi bolnavi mintal. Prin 1998, urletele lor incă mai acopereau glasul clopotelor. Azi, comuniştii «fac ordine», sperănd in iertarea istoriei şi a lui Dumnezeu"
Ion Cernei, jurnalist din Basarabia

VIZITĂ "In 2006, Mănăstirea Curchi a fost vizitată de principele Radu de Romănia. Ne-a adus două portrete cu Regele Mihai şi cu Regina. A promis că va veni şi regele pe la noi, să vadă…, să ne sprijine la reconstrucţia unor ansambluri din mănăstire, păstrănd elemente din trecut. Transmiteţi-i că incă il aşteptăm…" Stareţul Siluan, Mănăstirea Curchi

REGELE MIHAI "Regele Mihai venea deseori la mănăstire. Şi-a făcut şi ziua de naştere aici. La stăreţie este un balcon... regele ieşea seara la ceai cu stareţul. Toate locurile acelea au rămas. Ce vrem noi acum e doar să ne ajute cu oleacă de reparaţie. Că, dacă o veni, să aibă ce vedea, să nu moară de tristeţe…" Părintele Ieremia, Mănăstirea Curchi

Poartă

Mănăstirea Curchi surprinde incă de la intrare: clopotniţa incadrată in zidul de imprejmuire este o copie fidelă a celei de la Catedrala Ortodoxă a Măntuirii Neamului din Alba-Iulia! Nu e insă singurul element care vorbeşte despre Romănia Mare. Biserica Sfăntul Nicolae, picturile din Sobor şi Casa Stareţului, toate au gravate insemne ale trecerii familiei regale romăne prin spaţiul basarabean al credinţei.

Biserica, transformată in morgă

In mănăstire trăiesc azi 25 de călugări. In timpul Romăniei Mari erau 100. Nu ştim din ce motive, Curchiul a fost ultima mănăstire basarabeană redeschisă după 1991. In cincizeci de ani de spital de psihiatrie, construcţiile mănăstireşti s-au ruinat. Biserica cimitirului e o dovadă a profanărilor sovietice. In incinta părăsită şi insalubră se văd şi acum mesele de morgă din naos, cu picioarele infipte in ciment. Altarul, cumplită păngărire, a fost transformat in garderobă pentru medici şi... wc-uri. In lista de restaurări, chinuita bisericuţă a cimitirului e pe ultimul loc, aşa incăt vizitatorul este izbit de morbida privelişte. La săpăturile din şantier s-au găsit şi două-trei morminte, cu oase puţine, pe care călugarii le-au reinhumat. Intr-un mormănt in care osemintele erau intregi s-a găsit o cărămidă pe care scrie cu litere slavone: "Vasile MEZIU, anul 1814, luna decembrie"…