Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rămas orfan de ambii părinţi la 10 ani, "tată" pentru patru fraţi, deportat in Siberia, Leonid Gavrilovici se luptă de 13 ani cu conducerea Raionului Ştefan Vodă pentru a-şi recupera proprietatea care i-a fost luată in 1941. In urma proceselor intentate preşedintelui Raionului, suferă cel mai mult nepotul şi nora, bolnavi de insuficienţă renală, cărora nu li s-au asigurat de către stat anumite cheltuieli, care prin lege trebuiau plătite.
Rămas orfan de ambii părinţi la 10 ani, "tată" pentru patru fraţi, deportat in Siberia, Leonid Gavrilovici se luptă de 13 ani cu conducerea Raionului Ştefan Vodă pentru a-şi recupera proprietatea care i-a fost luată in 1941. In urma proceselor intentate preşedintelui Raionului, suferă cel mai mult nepotul şi nora, bolnavi de insuficienţă renală, cărora nu li s-au asigurat de către stat anumite cheltuieli, care prin lege trebuiau plătite.
Doi ochi mici, verzui, ii lucesc, iar privirea emană o stare de bine, iar barba albă, mare, impunătoare, cere respect. E chipul bunicului perfect, pe care şi l-ar dori orice copil să-i citească o poveste inainte de culcare, intr-o seară friguroasă de iarnă, lăngă o sobă in care trosnesc lemnele.
Citește pe Antena3.ro
DRUMUL SIBERIEI. Cănd avea 10 ani, Leonid Gavrilovici şi-a pierdut mama, iar peste doi ani, bolnav de tuberculoză, s-a stins şi tatăl său. De-odată, cinci fraţi, din care Leonid cel mai mare, s-au trezit orfani. Leonid terminase deja cinci clase in limba romănă. In 1941, cănd au venit ruşii, cei cinci fraţi au fost luaţi din satul Tudora, unde locuiau, şi impreună cu alte 13 familii din sat, printre care şi cea a primarului, au fost incărcaţi in trenuri şi duşi in Siberia. "Ne-au dus pănă la Gara Căuşeni. Pe bărbaţi i-au pus in nişte vagoane, şi pe noi, copiii, cu femeile in alte vagoane. Pe drum incepuse deja războiul. Şi, la gară, soldaţii ruşi au zis că noi suntem familiile duşmanilor poporului şi de aceea am ajuns in Siberia", povesteşte molcom, cu vocea aproape stinsă. Leonid a făcut o şcoală de tractorişti şi aşa a reuşit să mai pună o păine pe masă. Unul din ceilalţi fraţi lucra la o fermă, dar măncarea nu le ajungea, aşa că erau mereu lihniţi de foame, iar despre bani de haine noi nici nu s-a pus problema. Cele vechi erau numai cusături, petice şi rosături. "Am vrut să-i aranjez pe cei mici la orfelinat. Peste şase luni am primit scrisoare că au reuşit să intre la un orfelinat. Dar alţii le luau măncarea şi aşa mureau de foame. Au vrut să fugă. Doi au şi fugit. Nu prea găseau de măncare. Pe Vasea, care era mai măricel, l-au luat la instrucţie. Făcea şi el foamea. Nu era de măncare. A prins un căine, l-a jupuit, l-a fiert, dar i-au luat cazacii măncarea." Leonid muncea in continuare ca tractorist. Intr-o dimimeaţă de iarnă siberiană, unul dintre fraţi a murit. De foame. "Eu şi un prieten de-al meu l-am ingropat in omăt la marginea sătucului. Era troiene mari. Voiam să-l ingropăm la primăvară, omeneşte, creştineşte. Dar el nu mai era acolo." Face o pauză pentru a-şi şterge lacrimile. Fiul său, care-l insoţeşte, completează şi spune că tatăl său plănge intotdeauna cănd işi aminteşte de moartea fratelui său.
"In 1944 am ajuns pe front, in Harko, in Jitomer, in Ucraina. Şi acolo le trebuia şofer pentru maşină. Din tractorist se făcea repede un şofer. Ziua teorie şi noaptea experimente." Peste episodul războiului trece in grabă, destul de tulburat. După război, a făcut armata incă cinci ani, iar in 1951 s-a reintors in Tudora, acasă. "Nu m-au primit. Pentru că eram deportat. M-am dus la Olăneşti, unde mi-am găsit un adăpost, şi m-am angajat mecanic la intreprindere." A făcut o şcoală tehnică, iar la 40 de ani a devenit student la Institutul Agricol. In 1985 a ieşit la pensie.
LUPTĂ SURDĂ. "Orfanii care au fost ridicaţi atuncea au fost un fel de carne vie. Cel mai sănătos a scăpat tata, şi mă tem că din aceea că a fost in armată pentru că o parte din fraţi au murit sau s-au intors invalizi. Anul trecut, secretarul organizaţiei raionale de pe vremea aceea a spus: «Să mulţumească domnul Leonid Gavrilovici că el şi fraţii săi au fost ridicaţi şi duşi in Siberia atunci, că, dacă nu era aşa, apăi ei nu rămăneau in viaţă. Dacă ar fi rămas aici pe loc ar fi murit»", adaugă Alexei Gavrilovici, fiul lui Leonid.
In 1991, după ce Leonid Gavrilovici a fost reabilitat prin decret prezidenţial, toată familia s-a reintors in Tudora, la baştină. "Cănd ne-am intors in Tudora, am văzut că oamenii, comuniştii erau impotriva noastră. Am vrut, eu cu tata, să construim o casă, dar imediat ni s-a luat locul. Toată lumea era impotriva noastră. Aşa că tot ce am avut atunci am investit pentru construirea unei benzinării. Ne trebuiau bani pentru că soţia era bolnavă de insuficienţă renală şi pe parcurs mi s-o imbolnăvit şi feciorul, şi trebuia să plătim transplantul renal. După ce am construit benzinăria am constatat că am intrat in graţia oamenilor şi dizgraţia autorităţilor", continuă Alexei.
Coşmarul familiei Gavrilovici continuă. După ce timp de aproape zece ani au avut parte de linişte, in 2001 necazurile se reintorc precum un bumerang. Benzinăria pe care familia Gavrilovici a construit-o se află exact intre localităţile Tudora şi Palanca. Aproape de hotarul cu Ucraina. "In 2001 s-a făcut un fel de control fiscal la benzinărie. Pe vremea aceea se făcea contrabandă cu benzină. Iar ei, autorităţile raionale, credeau că asta facem. Contrabandă cu benzină. Pentru că au văzut că nu facem contrabandă au zis că nu am achitat impozit. Dar fără nici un fel de dovadă. Ne-au luat documentele, ne-au dat in judecată, iar noi am rămas fără nimic. Iar documentele au dispărut fără urmă." Rămaşi cu datorii şi cheltuieli mari, o parte din membrii familiei Gavrilovici s-a mutat in benzinărie, unde au stat aproape şase ani. Au incercat intre timp să facă imprumuturi la bancă, să mai plătească din datorii, dar nu le putea obţine pentru că nu aveau casă, iar benzinăria ar fi fost un domiciliu ilegal. Pănă la urmă au obţinut un imprumut, iar in prezent benzinăria este gaj la o bancă, pentru că nu aveau bani ca să plătească datoriile.
In aprilie 2004, familia Gavrilovici a chemat in judecată preşedintele Raionului Ştefan Vodă pentru a i se restitui documentele de proprietate. Intr-o cerere adresată in justiţie pentru deschiderea procesului, Leonid Gavrilovici arată că "domnul Iurie Moiseev, preşedintele Raionului Ştefan Vodă, tărăgănează examinarea cauzei. Iniţial a ignorat cererea mea in mod abuziv, iar, după ce m-am adresat către CPR Ştefan Vodă, domnul Iurie Moiseev, prin scrisoarea nr. G-47 din 5 iulie 2005, a prelungit termenul de examinare a petiţiei mele pănă la şedinţa ordinară a Consiliului raional(...) Pănă in prezent insă nu am fost informat despre examinarea cauzei. (...) La data de 24.10.2005 am primit scrisoarea sub nr. 84 din 17 octombrie 2005, semnată de preşedintele Raionului, care prezintă in sine refuz in restituirea averii". Leonid Gavrilovici solicită astfel obligarea Guvernului Republicii Moldova, ca succesor al Guvernului RSSM, să restituie in natură averea confiscată la data de 13 iunie 1941 şi obligarea Guvernului să plătească prejudiciul material suportat din cauza nerestituirii averii odată cu anularea, la 6 mai 1991, a hotărării privind represiunea nelegitimă.
Potrivit unui document din Arhiva raională de stat, se arată că fraţii Vasile, Grigore, Dumitru, Victor şi Leonid Gavrilovici figurează ca foşti proprietari ai unei case de locuit, trei hectare de pămănt arabil, un sfert de hectar de vie, o jumătate de imaş in localităţile Corcmaz, 0,75 ari vie in Tudora şi altele, toate in valoare de 187.500 de lei. Pentru recuperarea intregii averi, Leonid Gavrilovici se plimbă de ani de zile prin instanţe, incercănd să-şi afle dreptatea. Ultima acţiune in justiţie a fost deschisă anul acesta, solicităndu-i preşedintelui de Raion, Iurie Moiseev, să-i stabilească domiciliul acolo unde l-a avut ca persoană reabilitată. In satul Tudora.
Alexei, fiul lui Leonid, a fost arestat in 2004, 50 de zile. In arest administrativ. "Cică l-aş fi injurat pe preşedintele de Raion intr-o şedinţă. Deşi unul din martori a susţinut că nu am vorbit urăt şi nu am injurat pe nimeni."
DISCRIMINARE. Nora şi nepotul lui Leonid, bolnavi de insuficienţă renală, se află pe lista de transplant. Nu sunt insă bani pentru achitarea operaţiei. Din 1999, Republica Moldova nu mai face transplant renal. Fosta clinică a URSS, dotată cu toată aparatura necesară, nu mai face transplant renal. Pentru procedura de dializă, norei şi nepotului trebuie să li se achite drumul de la Palanca, locul in care domiciliază in prezent familia fiului, Alexei, la Chişinău, la clinică. "Imediat după ce am deschis proces pentru restituirea documentelor care să dovedească că nu am făcut fraudă fiscală la benzinărie şi nu am incălcat legislaţia banii li s-au luat. Şi din 2004 nu au mai primit pănă in urmă cu căteva luni. Acum primesc, dar la nivelul unui bilet de autobuz. In legislaţie a fost introdus in 2006 un articol care spune aşa: «Se restituie cheltuielile de transport in scopurile hemodializei cu transportul public», asta in limba romănă, dar in rusă scrie «cheltuielile de transport», adică nu se precizează că modalitatea de transport e cu autobuzul, cu maşina personală sau altfel. Doar cheltuielile de transport. Indiferent care or fi ele", spunei Alexei Gavrilovici, care mai acuză insă o "bubă" din sistem. "Tratamentul care corespunde cerinţelor europene se aplică in centru numai persoanelor care sunt funcţionari de stat. Unele persoane care sunt funcţionari de stat beneficiază de tot. Asta e un fel de discriminare. Pentru 2007 programul unic a fost modificat. Pentru restituirea cheltuielilor de transport Compania Naţională de Medicină trebuie să aprobe regulmentul. Adică fiecare trebuie să spună cu ce vine - maşina proprie, autobuzul, rutiera. Un astfel de bolnav nici in Chişinău nu poate să meargă cu troleibuzul. Are nevoie de insoţire, de cineva care să-l aducă. Nici nu se pune problema să se suie in autobuz. Iar compania nu poate să aprobe regulamentul. Şi nici pănă astăzi nu s-au restituit cheltuielile", conchide Alexei Gavrilovici.
Soţia lui Leonid Gavrilovici a decedat in urmă cu doi ani. A trăit şi ea impreună cu Leonid la benzinărie. Acum Leonid Gavrilovici nu vrea decăt să-şi recupereze proprietatea, pentru a o lăsa moştenire copiilor şi nepoţilor săi. Dacă nu i se face dreptate in ţară, Leonid Gavrilovici e hotărăt să ajungă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a-şi recupera averea.
Spre Siberia
"Pe bărbaţi i-au pus in nişte vagoane, şi pe noi, copiii,cu femeile in alte vagoane. Pe drum incepuse deja războiul. Şi la gară, soldaţii ruşi au zis că noi suntem familiile duşmanilor poporului şi de aceea am ajuns in Siberia"
Leonid Gavrilovici,deportat
Cererea
In martie 1994, Leonid Gavrilovici s-a adresat Consiliului raional Ştefan Vodă cerănd acordarea unui credit preferenţial, in calitate de fost deportat reabilitat, pentru a-şi construi casă. Cererea i-a fost insă respinsă, pentru că lipsea regulamentul privind eliberarea creditelor preferenţiale. Gavrilovici a făcut o nouă cerere in 2005. Dar şi de această dată, după cum susţine bătrănul, autorităţile raionale au refuzat să-i examineze solicitarea. Leonid susţine că nu au analizat cererea nici atunci cănd Guvernul le-a obligat să facă acest lucru. El susţine că singurul lucru care i-a determinat pe consilieri să analizeze cererea a fost plăngerea pe care a depus-o in instanţă impotriva lor in octombrie 2005. Gavrilovici solicitase Consilului raional ca "Banca de Economii" să-i acorde un imprumut de 82.000 de lei pentru construirea unei case in Tudora. La inceputul anului trecut, Iurie Moiseev a semnat garanţiile pentru acordarea creditului. Leonid Gavrilovici este nemulţumit că autorităţile nu i-au permis să construiască casa pe terenul aflat in proprietatea familiei, oferindu-i alt loc de casă, mult mai rău. "Banca de Economii" a refuzat să-i elibereze creditul pe motiv că gajul pentru cei 41 de mii de lei pe care va trebui să-i ramburseze băncii din surse proprii este insuficient.
