Supravieţuitorul - Deportat in Siberia pentru tricolor

In Ajunul Crăciunului anului 1940, tinerii patrioţi orheieni au dat jos "cărpa stalinistă" şi au inălţat drapelul tricolor chiar pe clădirea NKVD-ului. Bolşevicii i-au judecat şi condamnat in ziua in care armata romănătrecea Prutul, in campania de eliberare a Basarabiei Unii au fost executaţi, alţii - deportaţi.Â

Majadahonda, cel din urmă supravieţuitor

L-au găsit vinovat. Vinovat că a iubit tricolorul. Vinovat că in Basarabia anului 1940, in vărtejul unor vremuri tulburi, a ales să lupte pentru tricolor, pentru o Romănie care ar fi putut fi iarăşi Mare. Se numeşte Oleg Frunză şi este cel din urmă rămas in viaţă dintre luptătorii grupării orheiene "Majadahonda".


In "anul blestemat" care a curs intre raptul Basarabiei, prin tratatul Ribentropp - Molotov, şi eliberarea ei, o dată cu trecerea Prutului de către armata romănă, in vara lui 1941, dubele bolşevicilor ("corbii negri", cum li se mai spunea) opreau la porţile romănilor adevăraţi, pentru a-i ridica şi a-i trimite in Siberia. In acel an de groază, printre aceia care au păstrat vie fiinţa neamului s-au aflat şi tinerii orheieni. Erau elevi (sau foşti elevi) ai Liceului "Vasile Lupu" şi ai şcolii de fete "Doamna Maria". Alături de ei se aflau profesorii Dumitru Munteanu şi Maria Majaru. Intr-o noapte de octombrie, in pădurea de la marginea Orheiului au depus jurămănt de credinţă pe steagul tricolor. Fiecare dintre ei a sărutat pănza sfăntă şi şi-a pus semnătura. Aveau un ziar, pe care l-au numit "Cu fruntea sus!". Tipăreau afişe şi işi scriau proclamaţiile pe zidurile oraşului: "Nu credeţi ocupanţilor bolşevici!", "Căraţi-vă acasă, barbarilor!", "Moarte ocupanţilor stalinişti!".


Gruparea Majadahonda şi-a luat numele după cel al oraşului spaniol, unde voluntarii basarabeni luptaseră intre anii 1937 şi 1938, iar printre cei care susţineau activităţile "ilegaliste" ale tinerilor s-a aflat şi primarul oraşului, Vasile Mahu, fost profesor şi director al liceului. Oleg Frunză - pe care l-am regăsit la Bacău după zece ani de la ultimul nostru dialog - işi aminteşte: "Fusesem elev la Liceul Militar «Regele Ferdinand» din Chişinău, pănă in 1940. Atunci, liceul s-a refugiat in ţară, dar eu, fiind basarabean, am rămas. Tata m-a inscris mai departe la Liceul «Vasile Lupu»". Despre Majadahonda ne spune: "Tot ceea ce făcea organizaţia era in folosul comunităţii romăneşti. De exemplu, a fost fotografiat aeroportul de la Ciocălteni, iar imaginile au fost predate peste Prut armatei romăne. Tot ceea ce ne doream erau venirea romănilor şi eliberarea Basarabiei".


CRĂCIUN CU TRICOLOR. In săptămăna de dinainte de Crăciunul anului 1940, Anatol Gumă, preşedintele organizaţiei Majadahonda, a propus o acţiune importantă chiar in noaptea cea sfăntă a Naşterii Domnului. Pe geamurile Şcolii Medii din Orhei au fost lipite afişe anticomuniste. Apoi a fost arborat tricolorul pe trei dintre cele mai importante clădiri din oraş: pe imobilul care adăpostea sediul NKVD-ului, pe clădirea fostei prefecturi, unde se află acum sediul Comitetului de Partid Bolşevic, şi la Primărie. S-au format trei grupe de acţiune şi o grupă de rezervă. Au coborăt "cărpa" roşie a sovieticilor şi au inălţat steagul tricolor. "Am urcat pe scara de incendiu a casei doctorului Coteanu", işi aminteşte Oleg Frunză aventura acelei nopţi. "De acolo nu ne-a fost greu să punem drapelul nostru. Dimineaţa am ieşit să vedem reacţiile oamenilor. Nu le venea să creadă ceea ce vedeau". Autorităţile bolşevice au intrat in alertă. Chiar şeful secţiei judeţene de securitate, Gavril Goldenberg, a condus ancheta pentru depistarea "elementelor rebele antisovietice". "Ne-au luat, ne-au bătut, dar nu am recunoscut şi nu ne-am părăt unii pe alţii. Poate pănă la urmă am fi făcut-o, dar a venit războiul şi am fost mutaţi in Kazan…" Anatol Gumă, conducătorul mişcării, avea să declare - declaraţie consemnată in dosarul penal ce i s-a instrumentat - "Lupt impotriva regimului de ocupaţie, care ne-a furat libertatea, din convingere şi am un scop bine determinat: reintregirea cu Ţara Mamă, discreditarea regimului stabilit in Basarabia". Şi incheia cu cuvintele: "Sunt tănăr şi iubesc viaţa şi libertatea. Oricine la 19 ani iubeşte viaţa şi luptă pentru ea".


EXECUTAŢI CĂND S-A TRECUT PRUTUL. Din ianuarie pănă in iunie 1941, anchetatorii sovietici au incercat să străngă probe impotriva tinerilor patrioţi orheieni. Autorităţile anunţaseră că "organizaţia naţionalistă contrarevoluţionară, teroristă" a tineretului studios din Orhei a fost lichidată. Probabil ar mai fi fost multe luni de anchetă, dacă la 22 iunie 1941 Antonescu nu ar fi spus: "Vă ordon, treceţi Prutul!". Bolşevicii au intrat in panică şi in noaptea de 23 spre 24 iunie, un tribunal militar detaşat special de la Odesa, la Chişinău, a judecat in grabă toate dosarele. Cei care impliniseră 18 ani au fost executaţi pe loc. Ceilalţi - intre care şi Oleg Frunză - au fost trimişi in lagăr, cu pedepse intre 10 şi 25 de ani. A fost in Siberia 15 ani şi e ultimul dintre membrii Majadahondei care mai este in viaţă. "Am rezistat pentru că trecusem prin şcoala militară, eram obişnuit cu mizeriile gradaţilor. Am supravieţuit şi pentru că am invăţat ruseşte, citindu-l pe Lermontov", ne spune. A avut curajul să-şi intemeieze o familie, iar cănd i s-a dat voie să părăsească lagărul a ales să vină in Romănia. In ţara pentru care luptase.


SALVARE
"Pe cei care aveau peste 18 ani i-au impuşcat la 23 iunie. Eu aveam numai 17 ani, aşa că am scăpat. Am reuşit in ziua aceea să păcălesc moartea şi pe călăii ruşi. Iar după 15 ani de lagăr am reuşit să vin in sfărşit in Romănia, unde tătăl meu, care era judecător, venise in refugiu incă din 1941, o dată cu tribunalul din Orhei"

EVACUARE
"După proces, cănd am fost evacuaţi in Kazan, puşcăria se afla in vestita catedrală a Fecioarei Maria, iar celula mea era chiar incăperea unde fusese inainte altarul"
Oleg Frunză, supravieţuitor al grupării Majadahonda


STINDARD
"Prima grupă urma să arboreze tricolorul pe clădirea NKVD-ului, a doua pe clădirea Comitetului de Partid Bolşevic, iar a treia pe fosta clădire a Primăriei. In dimineaţa Crăciunului (1940), oamenilor nu le venea să creadă: deasupra Orheiului s-a inălţat triumfător Tricolorul care vestea păgănilor că lupta continua, iar Romănia va fi iarăşi mare"
Petru Bunăcalea, istoric

Inştiinţarea de la Radiodifuziune

"Cănd eram in lagăr, in Siberia", povesteşte Oleg Frunză, "am incercat să aflu ce s-a intămplat cu familia mea. Am scris acasă, dar nu am primit răspuns. Am scris atunci cunoscuţilor, dar nimeni nu ştia ce să imi spună. Aflasem numai că reuşiseră să se refugieze in Romănia. Cineva imi scrisese că s-au refugiat la Roşiorii de Vede, dar acolo era numai soră-mea. La 12 februarie 1956 am primit in lagăr o inştiinţare din partea Radiodifuziunii Romăne, prin care mi se spunea: părinţii dumneavoastră locuiesc in Dej. Staţi să caut, că mai am incă inştiinţarea!". Şi impreună incepem să răsfoim in dosarul cu file ingălbenite, in care se găsesc de la certificate de absolvire a şcolilor basarabene - cu imaginea Regelui Carol al II-lea decupată cu foarfecele ("Tatălui meu i-a fost teamă să nu spună comuniştii ceva, dacă găseau diploma, de-aia a decupat-o") - la caracterizări făcute cănd de sovietici, cănd de vreun secretar de partid sau şef de brigadă romăn şi pănă la acte de proprietate din secolele trecute, care dovedesc drepturi de proprietate in Basarabia. "Iaca şi inştiinţarea!", ne spune intr-un tărziu. "E scrisă pe ruseşte, că se considera că eram cetăţean rus."

Prima soţie

Pe Marieta Curauschene a cunoscut-o in lagăr. Era o lituaniancă deportată şi ea in Siberia pentru "crime" impotriva regimului sovietic. S-au căsătorit la inceputul anilor ’50, acolo, la Krasnoiarsk, şi tot in lagăr s-a născut şi fiul lor. In 1955 au primit dreptul de a se intoarce "la baştina lor". Aveau de ales intre Basarabia şi Lituania. "Dacă mă intorceam in Basarabia, mă luau iar la ochi şi era rău. Dacă m-aş fi dus in Lituania, ar fi fost bine, că acolo treceam drept rus, iar ruşii aveau privilegii." A ales totuşi a treia cale: au venit in Romănia.

Alexandru

I-au pus nume de voievod. Alexandru. Şi-apoi, neamul Frunză se trăgea de prin Rădăuţi - aşa a rămas vorba, de la "stră-străbuneii" bătrănului Oleg. Era numele unui invingător, iar fiul lor va invinge. Alexandru Frunză este acum arhitect la Bacău. Avea doar căţiva anişori atunci cănd devenea, impreună cu ai lui, un om liber. Oleg Frunză are un cult pentru strămoşi, dar şi un cult pentru urmaşi. Ai lui, ca şi ai camarazilor lui de luptă. "Am avut un coleg, in Basarabia, Martănov. Pe feciorul lui l-am adus in Romănia. Pe el şi pe copiii lui", ne mai spune.

UNIRE. Alături de Mitrodora, cea de-a doua soţie, basarabeancă şi ea, deapănă poveştile tinereţii