Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am ajuns iar in Găgăuzia, dar prima oară n-am ştiut asta. Am incercat să colind Moldova fără să caut mereu comunişti, tancuri, cenzură, bomboane. Aşa că pănă cu o zi inaintea celei de-a doua plecări nu ştiam nimic despre găgăuzi şi regiunea lor autonomă. Mare lucru nici n-ar fi.
Am ajuns iar in Găgăuzia, dar prima oară n-am ştiut asta. Am incercat să colind Moldova fără să caut mereu comunişti, tancuri, cenzură, bomboane. Aşa că pănă cu o zi inaintea celei de-a doua plecări nu ştiam nimic despre găgăuzi şi regiunea lor autonomă. Mare lucru nici n-ar fi.
Inainte de toate să spunem că găgăuzii sunt un popor turcic, dar atăt de creştini ortodocşi, incăt iţi iei o palmă peste ceafă dacă fluieri unde nu trebuie. In rest, au două măini, două picioare şi le fluieră văntul prin buzunare la fel ca tuturor moldovenilor. Asta cu toate că, susţin ei, se autofinanţează, dar mai mult ii autofinanţează turcii, puternic interesaţi de o enclavă colea.
CONTACT UNU. Cam cănd se crăpa de ziuă ne-am urcat in maşină ca să dăm nas in nas cu başcanul, şeful suprem găgăuz. Mergem la Beşghez, localitatea natală a acestuia, unde se pune de hramul satului, cum se zice la ei. Pănă să vină alteţa sa, ne oprim să culegem impresii din inima satului, adică la MAT (asta nu ştiu cum se zice la ei). Apropierea culturală dintre romănii de pe o parte şi cealaltă a Prutului este evidentă, la ora 9:00 a.m. o parte din stălpii satului se clatină. E 10 mii litrul de vin, roşu, tare şi bun. Intrăm in atmosferă. Norocul face să dau peste unu din cei zece săteni vorbitori de romănă. Are vreo 80 de ani, a luptat in Romănia şi, da!, are armă. De vănătoare. "Păi, cam toţi au. Matale n-ai?", intreabă el in ruseşte pe un găgăuz rupt de beat. "Aaaaam." Deci au şi le ţin la păstrare, că nu se ştie cănd e nevoie. Başcanuâ confirmă şi el că au, daâ nu le folosesc, că sunt oameni cu frica lui Dumnezeu şi timizi. Başcanuâ in schimb nu e deloc. Ba incă are o abilitate a discursului şi face parte dintr-o castă atăt de exclusivistă prin aceste locuri, incăt numără doar vreo duzină de oameni, cea a purtătorilor de cravată.
Citește pe Antena3.ro
In satul başcanului doar biserica străluce
Părăsim MAT-ul o dată cu sosirea in sat a başkanului intr-o Skoda Octavia, indreptăndu-ne spre biserică. Bărbaţii pe dreapta, femeile pe stănga, cele cu probleme (divorţ, perioadă menstruală etc.) in spate. Haine bune, basmale de firmă. Başcanul intră, iese din biserică, lumea nu pare să cadă in fund. Dă pe la căminul, domul sau palatul cultural, rătăcitele femei de serviciu işi păstrează verticalitatea. Poate doar cravata să impresioneze un pic. Palatuâ ăsta arată ca-n filmele SF p(r)ost atomice. E o clădire mare, in care poţi să iuiui căt te ţin baierele. Are intrarea placată cu marmură roşie şi toate astea intr-un sat amărăt. Dar, aşa cum se spunea şi la noi că "nu pot ăştia (n.r. - ăştia noii) să vopsească căt a construit Ceauşescu", şi acolo marmura s-a spart, un colţ de clădire a alunecat, geamurile "s-a furat sau s-a stricat". Panta rei la vale, cum a zis latinuâ in alt context.
Başcanuâ străluceşte in mijlocul amărăciunii, dar are o faţă suficient de inteligentă ca să iţi dai seama că şi-a dat şi el seama că e prea facil să-şi construiască imaginea intr-un sat intr-o rănă. Şi, deh, era presa acolo. Adică noi şi o echipă de la televiziunea găgăuză liberă, independentă şi fără aer condiţionat, dar revenim. Ca atare, başcanuâ se suie in maşină şi pleacă hurducăindu-se către Comrat, capitala administrativă a Găgăuziei.
Un tănăr consilier deâal dumisale ne pofteşte să vedem şi alte chestii minunate de pe teritoriul regiunii autonome, ca de exemplu galeria de artă şi o herghelie.
PISCINĂ CU FĂN . Herghelia găgăuză conţine cai de stat şi calul lui Voronin. Frumoşi cai, minunaţi căini, clăi imense de făn suflat in aur cărora le lipseşte o trambulină. Şeful hergheliei e foarte talentat la desen, iar un calendar italienesc ilustrat cu opera maestrului atărnă ca dovadă că nu bat cămpii, intr-o cameră aranjată ca mic muzeu şi altar al calului. Cam asta-i tot. Dacă a pus Zas filmele pe site, o să vedeţi mai bine despre ce e vorba. Galeria de artă se află in Comrat, cel puţin se afla. Ne indreptăm către zglobii prin şleauri, pregătiţi ca după o cură de natură să ne umplem inimile cu artă, in aşteptarea interviului cu şeful - başcanul. Din păcate, n-am putut să admirăm exponatele intrucăt responsabilul plecase in concediu şi scosese tablourile de pe pereţi, incuindu-le intr-un loc sigur, unde nu putea intra nimeni, niciodată, nici măcar Fantomas. Aşadar mergem la băşcănărie, că preşedinţie nu pot să-i spun, nefiind cazul, loc la un loc şi cu parlamentul găgăuz, care arată ca un cămin studenţesc, dacă s-ar putea să vi-l imaginaţi la ţară. După cum se vedea toată afacerea, am discutat intre noi şi am fost perfect de acord că următoarea scenă inchipuită poate fi foarte reală. "Declar şedinţa deschisă. Unde sunt deputaţii Chiorovici şi Măcănetz? In spate, in curte, dau de măncare la păsări. Să scot capul pe geam să-i chem? Nu! Mai intăi să rezolve treburile importante!" Trecem de Leninul mare ridicat in faţa clădirii şi intrăm la başcan. Başcanuâ impune cumva respect. Pare un tip destul de hotărăt să facă ceva. Nu ne-am dat seama dacă pentru el sau pentru găgăuzi, dar sigur e hotărăt.
Deşi unul din principalele motive pentru care işi doresc şi au şi obţinut autonomia este păstrarea identităţii culturale, deocamdată se vorbeşte rusă. Multă. Ar face licee cu predare in găgăuză, dar chiar există o problemă, legată de gramatică şi vocabular, care s-au cam pierdut, la a cărei rezolvare se lucrează prin insăşi Secţia de Găgăuzologie a Institutului de Cercetări Interetnice al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. In schimb, există un liceu cu predare in limba romănă. Başcanul ori nu are nimic de ascuns, ori are lecţiile bine făcute, pentru că răspunde imediat la orice intrebare, aşa că discuţia curge rapid, chiar şi intermediată de interpret. Cănd interpretul se mai poticneşte, il mai ajută şeful cel mare, care ştie ceva romănă. Dar, cum eu nu ştiu rusă, aşteptam cuminte traducerea finalului poveştii certei parlamentarilor. Uff! Era vorba despre o dispută dintre başcan şi un deputat, ambii parlamentari moldoveni. Traducătorul se opintea să reproducă căt mai fidel, dar nu prea ii ieşea şi, emoţionat, transpira abundent. Iar atunci, in acele clipe tensionate, başcanul mă priveşte in ochi şi spune: "Eşti prost ca o oaie!". In ce măsură mi-era ursit să stărnesc un conflict internaţional cu fraţii noştri găgăuzi nu mi-a fost dat să aflu. Translatorul a răsuflat uşurat şi a completat: "Asta i-a spus başcanul domnului deputat". OK. Ne luăm săruâmana de la başcan, pe care il respectăm, chiar dacă poate că nu pare, şi plecăm spre Chişinău, mai ales de foame. In Comrat nu erau momentan gaze, iar apă curge numai căteva ore pe zi.
TV. Totuşi facem un popas la televiziunea locală. O placă deasupra intrării anunţă: "Acest obiect a fost dăruit... bla, bla". Trecem de placă şi intrăm in odaia doamnei manager, dotată cu ventilator. Incăperea. Pe parcursul unei jumătăţi de oră transpirăm abundent, savurănd un ceai fierbinte, ca să mai uităm de caniculă. Totul a fost donat de turci, care nu au prevăzut aer condiţionat pentru intreaga televiziune, dar doamna se sacrifică. Se emite două ore pe zi, in rusă, romănă, găgăuză. Principala ştire a zilei respective era vizita başcanului in satul natal. Principala noastră nedumerire, de care suferim şi astăzi, este: televiziunile din Moldova nu mai sunt de stat, sunt publice, conform unui decret al Parlamentului, care doreşte să se alinieze astfel normelor europene, dar care-i diferenţa? Doamna n-a putut să ne explice, pentru că, după cum a spus ea, nu s-a schimbat nimic după schimbare. Ieşim afară, la răcoare, şi pornim spre casă. După 20 km, poliţia ne intoarce din drum. "Blocat. Se lucrează." Ne rătăcim de căteva ori. Şi să nu facă nimeni pe deşteptul pănă nu ajunge in sudul Moldovei. Nu există indicatoare, iar drumurile principale arată la fel ca şi cele secundare. Trecem prin cratere adănci, de nu se mai vede nici calul, nici călăreţul, pănă ce Zas spune că aşa ceva trebuie neapărat filmat. Oprim lăngă un puţ din asfalt şi aprindem ţigările. Intre timp, in spatele nostru opreşte altă maşină cu doi moldoveni. Cel tănăr şi vesel vine către noi: "Aţi fost la Găgăuzerie?". "Am." "Hăhăhă", mai zice el şi ne urează drum bun. Nu s-ar zice că moldovenii obişnuiţi ii iau prea tare in serios pe găgăuzi, dar iată că circa 150 de mii de oameni au reuşit să se impună, e adevărat, in contextul transnistrean, şi să obţină o autonomie parţială.
Iar başcanul e foarte conştient că are pe mănă un teritoriu pe care şi l-ar dori sub influenţă şi rusul şi turcul, ba chiar şi Moldova. Şi are producţii duble la hectar şi petrol. N-are gaze şi apă. Gud bai, Găgăuzia.
