Un cronicar modern, in Cetatea Soroca

Citim transcrierea interviului cu istoricul Nicolae Bulat din Cetatea Sorocii şi inţelegem că articolul este… "gata făcut". Ar trebui doar, ca să ne incadrăm in spaţiu fără a-i risipi vorbele, să renunţăm la intrebările noastre şi la orice ditiramb jurnalistic şi să-i dăm cuvăntul in intregime.

Pasiune - Istoricul Nicolae Bulat ţine aprinsă flacăra romănismului la Nistru

Citim transcrierea interviului cu istoricul Nicolae Bulat din Cetatea Sorocii şi inţelegem că articolul este… "gata făcut". Ar trebui doar, ca să ne incadrăm in spaţiu fără a-i risipi vorbele, să renunţăm la intrebările noastre şi la orice ditiramb jurnalistic şi să-i dăm cuvăntul in intregime.

Pasionat, plin de vervă, neostoit, Nicolae Bulat e demn urmaş al sorocenilor care au apărat cetatea şi graniţa, la Nistru, de tătari, de cazaci, de muscali. Doar că el, istoricul, a avut o misiune incă mai grea: a trebuit să apere istoria romănească (intreagă!) de mucegaiul falsificării sovietice. A trebuit, şi trebuie incă, s-o rostească apăsat, de căte ori pare că boala se-ntinde, furăndu-ne (furăndu-le lor, sorocenilor, basarabenilor) adevărurile. Dar să-l lăsăm pe istoric să grăiască!

Citește pe Antena3.ro

Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024

INCEPUTURI. "Cetatea a fost menţionată documentar la 12 iulie 1499, cănd boierii din sfatul domnesc au parafat tratatul de pace cu polonezii care au fost zdrobiţi in Codrii Cosminului de Ştefan Vodă. Printre martorii oculari chemaţi la acest eveniment a fost şi Pan Costea, părcălab de Soroca. La acele vremuri aici era deja o cetate. Era din lemn şi pămănt sau era din piatră? Nu ştim. Unii spun că cetatea actuală a fost ridicată pe vremea lui Petru Rareş, prin 1543-1546. A doua domnie a lui Rareş. Dar eu, uităndu-mă la pereţii acestei cetăţi, văd mai multe inele. Iată, să numărăm: unul, doi, trei, patru, cinci, şase. Cu fundamentul se fac şapte. Ca la copaci. Eu cred că aceste inele sunt anii de construcţie. Se pare că cetatea a fost construită intr-un timp mai lung, poate vreo 10 ani. Petru Rareş a reparat Hotinul şi eu cred că e posibil ca el să fi reparat şi Cetatea Soroca. A ridicat zidul interior, a construit beciurile, galeriile subterane."

STRUCTURI DE APĂRARE. "Dacă ne uităm la arhitectura cetăţii, ea se aseamănă cu cea a castelelor din secolele XIV-XV. Eu cred că Cetatea Soroca a fost construită o dată cu Hotinul şi cu Tighina, in a doua jumătate a secolului al XIV-lea sau la inceputul secolului al XV-lea, in timpul domniilor lui Petru Muşat şi/sau Alexandru cel Bun. Cu toate că nu avem documente. In Cornwall, Mare Britanie, există un castel care se numeşte Restormel. El e constituit dintr-un turn gigantic, exact ca la Soroca. Chiar şi diametrul este aproximativ acelaşi. Soroca - 30 m, Restormel - 34 m. Englezii il numesc «turn carapace», dacă te-ai blocat in el şi ai inchis porţile, nu te mai scoate nimeni. Castelul Del Monte din Italia, lăngă Bari (anul 1240), este un octogon cu opt turnuri imprejur. Castelul Queenborough din Kent, Marea Britanie, e un turn gigantic cu şase turnuri mai mici imprejur. Şi Soroca are cinci turnuri. Specific acestui tip arhitectural este imbinarea a trei trăsături caracteristice: rotunjime, sistem concentric de apărare, iar punctul slab - poarta - era perfect apărat de artilerie, din flancuri. Soroca a fost construită pentru a crea o frontieră politică la Nistru. Peste Nistru era altă ţară, altă cultură, alt popor. Acolo era stepa sălbatică. Cetatea răspundea de securitatea ţării. De securitatea celor două capitale: Suceava, mai intăi, apoi Iaşii. Răspundea şi de securitatea comercială a ţării. Suntem la vad, la trecătoare, şi aveam de apărat porţiunea de Nistru de la Năslavcea pănă la Vadu lui Raşcu. In cetate erau părcălabul, administratorul şi conducătorul ţinutului Soroca şi al steagului militar (formaţiune de luptă medievală), dar şi marele căpitan de frontieră cu alţi căpitani mai mici. Ţinutul Soroca a existat peste 500 de ani, fiind distrus numai in urma reformelor bolşevice, după 1940." Şi-aici Nicolae Bulat se opreşte, arătănd teatral spre intrare: "E cald. Cetatea se aseamănă uneori cu un ceaun in care fierbe mămăliga. Nu mai avem podul «balansator» la intrare, nu mai sunt porţile de atunci şi nici capcana: o podea din două părţi, care se lăsa in jos, avănd dedesubt o groapă cu ţepuşe". Şi-acum se face una cu apărătorii de odinioară ai cetăţii: "Noi schimbăm des ţepuşele, ca să fie mereu proaspete. Iar cum suntem de fire şugubeţi, scriem cu cuţitul pe ţepuşe: Bine aţi venit la noi, la Soroca! De nu le place, să se intoarcă in Fundul Tartarului. Talpa Iadului, pentru moldoveni. Pentru că nimic nu era mai straşnic decăt tătarii din stepa Volgăi…".

Căteva tehnici de construcţie medievale: "Nu departe de Soroca este o carieră de granit şi de calcar. Meşterii s-au folosit nu de roca puternică, ci de calcar. De ce? Calcarul amortizează lovitura de ghiulea. Şi nu face schije. Mortarul? O poveste menţionează că meşterii medievali utilizau proteine de animale: brănză, ouă, lapte sănge. Scoteau apoi din mlaştină nişte minerale folosite pentru a pregăti mortarul. Cetatea Soroca s-a păstrat in proporţie de de 75%-80% datorită acestui procedeu".

NUNŢI ŞI RĂZBOAIE. "Cronica spune: «De noroc era Petru Şchiopu cu cazacii ăştia. Nu scăpa bine de unul, că altul venea degrabă!» Da’ credeţi că numai pe el il podidea aşa norocul? Ia hai să vedem ce-a păţit Vasile Lupu cu cazacii! Cazacul Bogdan Hmelniţki a vrut-o de soţie pe Ruxandra pentru Timuş, fiul lui. «Ori ne dai fata, ori luăm tărgul Iaşi. Alege!» Ruxandra era cultă: vorbea turca, poloneza, greaca. Cazacii - nişte barbari. Sunt bătuţi insă la Beresteciko şi Lupu zice că nu-i mai dă fata. Hmelniţki vine cu 17.000 de cazaci la Soroca, spre Iaşi. Căştigă şi-n 1652 se face nunta. Peste un an, Timuş este ucis la Suceava. Ruxandra naşte doi gemeni care mor. La 1667 face cadou toată averea ei la Sfăntul Munte, Mănăstirii Vatopedu. Se intoarce acasă la 40 de ani. In 1686 se ascunde in Cetatea Neamţului, unde este omorătă de Vasile Krupenski. Să vedem insă ce se mai intămplă la Soroca? In 1691 in cetate se află o garnizoană poloneză. Leşii construiesc un nou val in jurul cetăţii. Constantin Cantemir incearcă să o cucerească şi nu reuşeşte. La 17 iunie 1711 trece Nistrul la Soroca ţarul Petru cel Mare. In 1738 incepe secolul de războaie ruso-turce şi Soroca este incendiată. In anii ’30 Radu Vulpe face primele investigaţii arheologice privind cetatea. In 1958 sovieticii fac unele reparaţii. Restaurări nu s-au făcut niciodată. In 1970 este din nou reparată. Acum avem un proiect de restaurare şi tot aşteptăm să fie aprobat."

Cu măinile curate, Măria Ta!

"Povestea vine aşa: doi boieri, Grigore şi Alexa, au furat ţara, cu cazacii impreună. Şi au fost duşi la cetate, şi ei, şi cazacul Petru. Cazacul a fost tras in ţeapă, iar boierii judecaţi de domn. Vodă Petru Şchiopu a ieşit in faţa cetăţii şi a cerut boierului Grigore să-şi spele măinile, că-s murdare. Dar boierul a spus: «Sunt curate măinile noastre, Măria ta!». Dar armăşelul Şeptilici, stăpănul inchisorilor, zice: «Du-te, omule, şi-ţi spală măinile, dacă zice vodă!». Ei, boierii, zic că nu. Un băiat care făcea straja a pus măna pe suliţă şi a infipt-o drept in fundul păcătosului: «Du-te şi-ţi spală măinile, că ai furat ţara!». Vodă i-a despicat pe vinovaţi şi apoi şi-a şters sabia de corpurile neinsufleţite ale celor doi.

A vrut s-o bage in teacă, dar s-a răzgăndit. S-a uitat spre mulţime şi a intrebat: «Da’ la voi cum sunt măinile?»... «Curate, Măria ta, curate!», au răspuns cei de faţă, toţi intr-un glas."

Viaţa de fiece zi, la cetate

"Vrăjmaşii veneau toamna. Atunci, toamna, era roada strănsă, viţeii, mieii erau crescuţi deja. In rest, era destulă linişte. Bucatele le aduceau ţăranii dimprejur. Satele erau mici: 30-40 de case. In fiecare trăiau căte cinci oameni, aproximativ. In beciurile din cetate, lăngă praful de pulbere, se punea crupa (cereale sfărămate), care absorbea umezeala. Se făceau şi bucate din crupa asta. Dar cel mai mult s-au găsit in cetate cupe pentru vin. Parcă era o veselie generală. Se invărtea la grătar sau la roată un bivol, un berbec, o caprioară, un mistreţ. Şi se bea vin. In rest, se punea pe masă mămăligă cu mujdei, brănză, ceapă, carne prăjită, turte, păini micuţe. La 1702, un călugăr rus, Leonte, mergea spre locurile sfinte. Trece prin Soroca. Spune că n-avea ce mănca. De ce? Pentru că la Soroca nu era păine de secară. Era păinea albă. Or, asta lui nu-i convenea." Se mai mănca aici carne la ceaun, legume, miere, plăcinte cu brănză, cu varză sau ceapă. Măncare simplă. Călătorii spun că boierii noştri muiau păinea in vin şi măncau. Dacă era o masă mai bogată, atunci era peşte. Cănd a venit Nicoară Potcoavă la Soroca, l-au intămpinat cu un somn mare. Şi Rareş a fost pescar şi nu era sat in care să nu fie heleşteu.

Lumănarea lui Badea Mior

Lumănarea Recunoştinţei, "monumentul lui Badea Mior", este "ideea" scriitorului basarabean Ion Druţă. "Pe Druţă nu-l mai inţelege nimeni", e de părere istoricul Nicolae Bulat. Monumentul - o… lumănare de piatră care se inalţă, falic, deasupra Văii Nistrului - a fost ridicat iniţial ca un "omagiu adus autorului necunoscut al baladei Mioriţa". Adică un omagiu adus lui "Badea Mior", ciobanul "inventat" pentru a da o origine "pur moldovenească" baladei. Distinctă de cea din Romănia. A fost "aprinsă la 27 martie 2004". Aşa scrie pe o placă, la vedere. Şi asta pentru a mai "fura" semnificaţia unei zile sfinte din istoria basarabenilor: 27 martie 1918. Unirea cu Romănia. "Ce fel de recunoştinţă? Ar trebui să fie o altfel de recunoştinţă!" Nicolae Bulat declamă: "«Am stat cu sabia in mănă la toate zările şi cănd s-a frănt oţelul, tainic am aşteptat să se inchege la loc opunănd rezistenţă brutalităţii inteligenţa noastră. Suntem la noi acasă!». Iată ce ar cere o lumănare de recunoştinţă! Cum am fost la Nistru, aşa am şi rămas, aici. Englezii spuneau, cănd au fost in Cetate: «Noi avem Canalul Mănecii şi au venit normanzii şi ne-au cucerit. Voi aţi stat sute de ani la un răuleţ de 200 m lăţime şi aţi rezistat. Aţi fost mai puternici ca noi». Eu zic: «Noi am rezistat fiindcă aveam toată Europa in spate şi eram răspunzători nu numai de noi, dar şi de voi. Că dacă veneau hoardele tătare din stepa Volgăi, din fundul Tartarului - cum zicem noi - , să ştiţi că veneau şi peste voi!»".

CAPELĂ

"Are hramul Sfăntului Gheorghe. In 2001 a fost la cetate primarul din Rădăuţi. Mi-a spus: «Domnule Bulat, vrei o catapeteasmă?» Eu am zis «Chiar să nu vreau, da’ tare vreau!...» La 28 septembrie 2002 a fost sfinţită de stareţul Mănăstirii Putna, care a venit cu icoana Sfăntului Ştefan pictată de călugării Putnei"

Nicolae Bulat istoric

ETIMOLOGII

"Soroca! Sunt mai multe etimologii posibile. De la «sorok = patruzeci». Sau «sorok = coţofană». Dar şi de la «Sorca» - numele stăpănei moşiilor din zonă. Sau de la unul «Soare», ori «Sorocilă», care avea şi el acareturi pe-aici. Altă ipoteză: sătenii aduceau alimente, dări, pentru garnizoană, la un anumit termen, un anumit... soroc. Sau: «soroceala = simbria pe care o lua un ţăran pentru lucrul său la cetate»"

Nicolae Bulat istoric