Aruncati in anonimat

Pentru ei, drumul spre libertate s-a incheiat in Dunare. Decesul le este consemnat in acte, intre copertele unor dosare vechi. La Negotin, medicul legist Kosta Jakovljevic, acum pensionar, are o evidenta exacta a tuturor autopsiilor pe care le-a efectuat. Printre aceste cazuri, romani. Candidati la libertate.

MUNCA TITANICA. Pret de doua ore, cat ne-a gazduit, dr. Jakovljevic s-a straduit sa descopere pe listele sale posibilele victime din Romania

Se anunta o zi fierbinte, cu aproape 30 de grade Celsius. Nici un nor nu se lafaia pe cer, asa ca drumul nostru prin satele de pe malul sarbesc al Dunarii n-avea sa fie perturbat de nimeni. Acum cateva zile, am plecat in cautarea mormintelor alor nostri, uitate de lume si timp dincolo de granita, intre straini. Ghidul meu, Mihajlo Vasiljevic, le stie numarul si soarta. De fiecare data cand are ocazia, vine si aprinde cate o lumanare la intrarea in cimitir. Pentru ca stie foarte bine ca romanilor morti in Dunare si inhumati acolo nu le-a tinut nimeni o lumanare la capatai. Si nici o slujba crestineasca. Nu s-au preocupat sarbii de asta, iar preot roman pe-acolo inca nu exista. Nici la Sip, nici la Tekija si nici la Golubinje. Localnicii au botezat portiunea de tintirim "rezervata" romanilor "Cimitirul celor fara nume".

"NEIDENTIFICATI". In multe dintre documentele oficiale figureaza drept "neidentificati". Pentru ca identificarea lor ar fi insemnat consemnarea a inca unui caz de trecere ilegala a frontierei. Si ar fi dat batai de cap romanilor carora le scapasera printre degete "fugarii". Plus ca repatrierea cadavrelor costa prea mult... Aceasta este explicatia, pe cat de cinica, pe atat de adevarata a prezentei "anonimilor romani" in pamantul altora. Dincolo de bariera de apa, pe malul romanesc al Dunarii, familii intregi asteapta si-n ziua de azi o veste despre soarta alor lor, plecati intr-o buna zi la razboi cu destinul. Ne-au contactat la redactie, dupa ce am pornit acest serial. Vor sa afle adevarul, oricat de dureros ar fi. Oricum, ce poate egala durerea unei mame care nu mai stie nimic despre fiul ei, de mai bine 20 de ani? Nu s-a putut nici bucura ca-i liber, undeva, in Occident, nu i-a putut face nici pomeniri, in caz ca-i mort. Autoritatile au ridicat din umeri. "Nu este in evidentele noastre" sunt rezolutiile seci, care pun intre paranteze o viata de om.

"CONTABILIZATI" DE LOCALNICI. Potrivit lui Mihajlo, in cimitirul din noul Sip (Novi Sip) sunt 54 de morminte. Impropriu spus. Mai degraba o bucata de pamant, izolata, la intrarea-n cimitir, in care, de-a lungul anilor, au fost inhumati romanii. O poteca firava despica-n doua iarba grasa si face diferenta intre mormintele ingrijite ale localnicilor si ceea ce le-a fost rezervat anonimilor. In Stari Sip (vechiul sat, inundat, de cand cu Portile de Fier), in cimitir erau 32 de-ai nostri. La Golubinje sunt peste 100. La Tekija sunt mai putini, vreo 10, mai pe langa mal, iar oamenilor locului nu prea le place sa vorbeasca despre anii cand au avut asemenea evenimente pe-acolo.

CAINI TRISTI, OAMENI INDIFERENTI. Tekija, ultima frontiera. Cand am ajuns la cimitir, era deja miezul zilei. Cum am intrat, de undeva, din stanga, am auzit o voce. "Aveti grija, e plin de serpi pe-aici! Si nu sunt de-aia mici!" Ceva mai incolo, pe lespezile unui mormant, doi caini, corcituri de Soricar, stateau stane de piatra, uitandu-se in gol, spre o cruce. Isi pazeau stapanii morti, intr-un ritual numai de ei stiut. S-au speriat cand am incercat sa-i fotografiem, au fugit si s-au ascuns, nedorind sa-si imparta durerea cu nimeni. N-avea cum sa nu ma duca gandul la ai nostri. Pe-acei oameni n-a avut cine sa-i planga... Ceva mai incolo, spre mal, erau si-ai nostri, dupa cum ne-a spus Mihajlo.

INTALNIREA CU EVIDENTELE. Am plecat, infranti de neputinta, spre Negotin, unde aveam sa ne vedem cu omul a carui meserie ingrata a fost aceea de-a lucra zilnic cu moartea. Cautand prin maruntaie un indiciu despre ea. Medicul Kosta Jakovljevic, acum pensionar, ne putea ajuta cu ceva informatii. Pentru ca are acasa evidenta tuturor autopsiilor pe care le-a efectuat de-a lungul anilor. Din 1970 consemneaza tot, pentru ca asa o cere legea. Si are exemplarul lui, acasa, pentru orice confruntare in Justitie, peste ani. Acolo, in acele dosare, care oricum exista in arhive, sunt, probabil, multe dintre raspunsurile pe care le cauta familiile celor disparuti din Romania. N-am avut decat doua ore la dispozitie pentru a arunca un ochi pe listele lui Kosta.

INDICII. O gramada de "NN", in dreptul unor insemnari. L-am intrebat ce reprezinta. "Sunt cei neidentificati, dar pe multi dintre ei i-am trecut ca fiind romani, pentru ca mai multe indicii ne faceau sa gandim asta. Erau tatuajele, etichetele hainelor pe care le aveau pe ei. Noi gaseam cadavre cu haine sau incaltari fabricate in Romania. Anuntam autoritatile romane si ele spuneau ca nu-s ai lor", ne spune Kosta. Suntem primii romani care i-au trecut pragul, acasa, pentru a se interesa de soarta mortilor in Dunare. Nu l-au contactat din partea autoritatilor, nu l-au "deranjat" decat ziaristii. Sigur, pe vremuri, cand avea decedati identificati, pe care-i preda autoritatilor, dupa autopsie, avea contacte cu un anume maior - Furniga-i zice el, probabil o fi Furnica - , care venea din partea alor nostri, sa-i preia pe morti. Asa cum si romanii predau autoritatilor iugoslave orice decedat, cetatean iugoslav, gasit pe teritoriul Romaniei. Presa belgradeana a fost cuprinsa de curiozitate inaintea noastra si a venit prin aprilie la Kosta, ca sa afle de la el cum era cu aceia care treceau ilegal Dunarea, in cautarea libertatii. Nu numai romanii. Erau si nemti din Est, si cehi, si altii. Ajungeau in Romania si de aici porneau spre iugoslavi. Si ei, ca si noi, visau la o sansa la Padinska Skela, lagarul cu doua solutii: libertate sau intoarcere in comunismul de acasa.

LISTELE. Am luat foaie cu foaie. Scrisul mic, cerneala stearsa de timp si numarul impresionant de mare de nume ne-au ingreunat sarcina. De unde sa-i stim pe romani? Si totusi am gasit. I-am consemnat la gramada, fara a le sti istoria adevarata. I-am gasit pe o lista si apoi in niste dosare. Cazuri de inecati. Trecusera prin mainile lui Kosta si fusesera luati in evidenta. Cat a lucrat, a avut sub jurisdictie cam tot ce insemna Negotin, Milanovac, Majdanpek, Kladovo. Ultimii doi murisera in ’89.
N-aveau de unde sti ca, peste numai cateva luni, puteau pleca legal din tara...

Finalul, consemnat "dincolo"

Pret de doua ore, cand am stat la Kosta Jakovljevic, m-am simtit reportofon, nu om. Urmaream liste cu nume de morti, cautam indicii, consemnam date. Ca un robot. La un moment dat, m-am intrebat, in gand, daca nu cumva meseria asta ne fura sufletul cu totul si ne transforma in pietre. La distanta de doar o zi, omul din ziarist a inviat si cuvintele, brusc, au incetat sa mai apara cu usurinta, cand a fost cazul sa relatez ceea ce am aflat.

23.08.1980. Localitatea Prahovo. Cadavru de sex masculin, gasit la mal, vizavi de locuinta lui Tomic Mestav. Purta o bluza cu maneci lungi, kaki, iar la brau avea o curea de piele, militara. In buzunarul stang s-a gasit un portofel negru, in care se afla o legitimatie pe care scria "F.C. Politehnica" si un buletin de identitate, pe numele Milu Ioan. Nascut la Lugoj, comuna Boldur, la 18.05.1960. Avea asupra lui un certificat de inmatriculare pentru un autovehicul militar, un carnet de donator onorific, doua bancnote de 10 lei si una de 50. Pixuri si un pachet de tigari "Carpati" intr-un alt buzunar.
In documentele lui Kosta Jakovljevic este consemnat fiecare detaliu, tot ceea ce aveau asupra lor decedatii, pozitia in care a fost gasit cadavrul, starea acestuia. Fiind vorba despre un militar, nu stiu in ce categorie sa-l incadrez pe Milu Ioan. Kosta mi-a spus ca "nu a fost impuscat". Dar nimeni dintre noi nu stie cum a sfarsit pe mal sarbesc, adus de ape. Fiind vorba despre un identificat, autoritatile romane probabil vor fi stabilit toate aceste detalii. Noi ne facem datoria sa-l consemnam, pentru ca era unul dintre numele de pe lista lui Jakovljevic. Care mi-a precizat:
"Eu mergeam cand ma chemau, atunci cand se gasea cate-un cadavru, consemnam la fata locului, dupa care efectuam autopsia. Mai departe, predam cadavrul autoritatilor noastre. Nu stiu ce se intampla dupa aceea, rolul meu se incheia".

2.10.1972. Cadavru de sex masculin. Neidentificat. Posibil roman, spune doctorul Jakovljevic. Probabil dintre aceia refuzati "acasa", ca sa nu atarne la dosar. Si lasati in grija autoritatilor locale iugoslave si-n gropile lor.

15.06.1988. Cadavru de sex masculin. Gasit intre doua stanci, la Donji Milanovac. Avea doar un slip si o pereche de chiloti pe dedesubt, ciorapi in picioare si o curea la brau, de care era legata o punga. In punga, niste haine: o camasa cu eticheta de Barlad, o pereche de adidasi, un pulover masura 52, o cutie de plastic, cu multivitamine, o borseta cu un compas, o pereche de blugi. In buzunarul blugilor, o unghiera si buletinul de identitate. Seria BK numarul 383915. Numele: Pavel Reinhold. Nascut in 17.03.1964, la Cisnadie, Sibiu. Cu el mai avea si un livret militar, dar si un certificat pe numele Cloos. In dreptul numelor parintilor figurau insa aceleasi persoane: Sofia si Martin.

16.03.1989. Golubinje. Cadavru de sex masculin. Statuse in apa o saptamana, doua. Varsta decedatului: 35-40 de ani. Era imbracat cu o geaca rosu cu bleumarin, cu fermoar. In buzunarul interior avea o casca roz, din cauciuc, pentru inot. Pe corp avea prinsa cu isolierband o borseta in care se aflau bani. Lei. Si un bilet, pe care scria: "KNIJA". "VISESLOVA 72 tel. 992128 trim. Hotel H BENGOSEN". Sunt consemnarile din documentele medicului legist, pe care le redau ca atare. Sub geaca ce purta eticheta "Centrala Industriei Confectiilor Bucuresti", in partea de sus avea un combinezon albastru, din plastic, cu fermoar.
Jos, avea pantaloni negri de catifea si o curea neagra. In picioare avea ghete masura 43. Isi imbracase ghetele si o parte din picior cu manusi din cauciuc, carora le taiase degetele. Si in maini avea manusi din cauciuc si manusi din piele, pe care le prelungise cu 10 centimetri. Ca sa nu patrunda apa, probabil. "A fost predat pentru inmormantare la Golubinje", mi-a spus Jakovljevic. Se echipase cum a stiut mai bine pentru libertate, dar nu a luat in calcul moartea.

2.04.1989. Zapis, 1,5 kilometri mai sus de Donji Milanovac. Cadavru de sex masculin, pe care Kosta Jakovljevic il crede roman. Inaltime: 1,70 metri. Varsta: circa 35 de ani. Bine dezvoltat. Nu avea scalp, iar in cateva locuri i se vedea osul, probabil fusese mancat de pesti, cadavrul fiind in descompunere. Se presupune ca moartea a survenit prin inecare. A fost predat Primariei din Donji Milanovac si a fost ingropat acolo.

Ginter Lange, in loc de epilog

Presa belgradeana, care a scris despre aceasta tragedie cate ceva, a consemnat povestea lui Ginter Lange, un neamt din RDG, plecat din Est, ca sa ajunga-n Vest, la mama lui, bolnava. Pe ei ii despartea un zid simbolic. La 2 noiembrie 1973 a venit pana in Romania, ca sa treaca Dunarea, sa poata ajunge in Iugoslavia, ca de acolo sa ajunga in Germania de Vest. A trecut Dunarea inot. A ajuns, epuizat, la Tekija, unde localnicii l-au luat si l-au omenit cu ce aveau mai bun: carnati si apoi ciocolata. El le-a povestit istoria lui. N-au petrecut prea mult timp impreuna. Cat sa manance omul si sa isi spuna oful. L-au preluat militienii iugoslavi si l-au predat alor nostri, cum era conventia. "La scurt timp, am fost chemat la Tekija. A fost gasit un cadavru. Era Ginter Lange (foto). Era numai intr-un slip, iar de gat avea agatata o punga din plastic, cu haine si documente. Punga era gaurita in mai multe locuri... pe acolo patrunsese apa, iar el nu s-a mai putut descotorosi de ea. L-a tras in jos si s-a inecat. Totusi, pe o parte a capului prezenta leziuni. Judecatorul de instructie si procurorul si-au adus aminte ca, prima data cand a ajuns in Sebia si a fost prins, ii ruga sa nu-l trimita inapoi in Romania, pentru ca voia sa ajunga in Berlinul de Vest, la mama sa", ne spune Kosta. Pentru Ginter, drumul spre casa s-a incheiat atunci. La autopsie, medicul Jakovljevic a constatat ca in stomac avea, nedigerata inca, hrana oferita la Tekija. Carnati si ciocolata.

NU RATATI!

Cititi maine despre reactiile starnite de campania Jurnalului National si problema monumentelor inchinate acestor victime ale comunismului, cum ii putem numi pe toti cei morti in Dunare, in cautarea libertatii. Campania va continua cu alte marturii. In continuare, ii invitam pe toti cei care au trait asemenea experiente sau rudele celor care nu si-au mai vazut visul cu ochii, pierind in Dunare, sa ni se alature, pentru a face lumina in acest dosar. Ne puteti contacta la numerele de telefon ale redactiei si la adresele de e-mail marina.constantinoiu@jurnalul.ro si marius.tuca @jurnalul.ro .

Imbracati in glicerina Sute de romani, in gropi anonime din Serbia Cazanele mortii