x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Imbracati in glicerina

0
30 Mai 2005 - 00:00

Tehnici de trecere ilegala a frontierei la Dunare
Studiau terenul si se pregateau si cu cate doi ani inainte de a trece Dunarea la sarbi. Respectau cu sfintenie "reteta" de succes a altora, numai pentru a ajunge intregi in Iugoslavia, de unde aveau sansa de a pleca in Occident: unsi cu glicerina, imbracati lejer, de multe ori in slip, asigurandu-si alibiuri. Aceasta este povestea romanilor care au infruntat moartea, pentru a fi liberi, pe vremea comunistilor.

  • de MARINA CONSTANTINOIU
    Kladovo, Serbia
  • SPECIAL/REPORTAJ
  • Fluxuri migratorii s-au inregistrat de cand lumea la malurile Dunarii. Dar intre 1948 si 1989 sute de romani au trecut fluviul, anual, pentru a ajunge pe malul celalalt. Ultimii ani ai dictaturii ceausiste au marcat apogeul. Numarul romanilor care au pierit, incercand sa ajunga, via Iugoslavia, in Occident, nu-l stie nimeni. Pentru ca nimeni nu s-a interesat de ei pana acum.
    RASCRUCEA NEGOTIN. Inchisoarea din orasul Negotin. Bine cunoscuta celor care au reusit sa ajunga intregi pe malul celalalt. Acolo si-au petrecut cele 20 de zile obligatorii de arest pentru trecere ilegala a frontierei. Acolo se facea si trierea. Pentru unii, era cu ghinion: decizia returnarii in Romania a fost echivalenta cu blestemul

    In localitatile presarate pe malul Dunarii, si in partea romana, dar si in cea sarba, toti stiau. Avusesera prieteni, rude, cunostinte care au indraznit. Sau macar au auzit despre ei. Adica despre acei oameni care au avut curajul de a infrunta moartea numai pentru a fi liberi.

    ANUNTURI LA RADIO. Dincolo, pe malul sarbesc, se stiau multe, pentru ca oamenii vorbeau fara sa se teama. Ba chiar se anunta si la posturile de radio cand se mai gasea un cadavru la Dunare si cand romanii nu si-l luau acasa, lasandu-l sa fie ingropat de altii. Revolta era mare, si de aceea multi ii ajutau pe romanii care reuseau sa treaca inot sau prin alte metode, ajungand pe malul iugoslav in puterea noptii. Ii mai tineau pe-acasa, ii ajutau cu hrana si cu haine, macar cateva zile, pana ajungeau in lagar, la Padinska Skela sau pe mana politistilor iugoslavi.

    MIRAREA. Cand ajungi "dincolo", pe malul celalalt, si spui ca ai venit din Romania, taman de la Bucuresti, ca vrei sa scrii despre romanii morti pe vremea comunistilor, se uita toti la tine cu o usoara unda de indoiala. Probabil se intreaba ce ne-o fi apucat, dupa atatia ani! Stiu bine despre ce e vorba si, atunci cand amintesti subiectul, cad intr-o vagauna imaginara, plina ochi de durere. Unii au amintiri inca din copilarie, cand se anunta ca a mai fost gasit un mort. Sau cand, noaptea, se trezeau cu cate un om disperat la usa, in cautare de gazduire. Multi dintre ei au intins o mana. Chiar si medicii din spitalele localitatilor din zona granitei - unii dintre ei scoliti in facultatile de specialitate din Romania - au dat o mana de ajutor ranitilor sau celor care, din cauza epuizarii, nu se mai puteau tine pe picioare. Pe unul dintre ei, actual primar la Kladovo (primul roman ajuns primar in acest oras cu populatie majoritar de origine romana), l-am cunoscut acum, in Kladovo. Doctor Sinisa Popovic, un renumit chirurg, s-a intors in Kladovo in ’79, dupa ce si-a incheiat studiile. "Multi medici de aici sunt scoliti in facultati din Romania. Si multi au ajutat romani, fara sa le ceara ceva in schimb. Cum era sa nu ajutam?", ne spune domnul Popovic.

    Si totusi n-a fost totul roz. Cativa localnici au cedat tentatiei si au colaborat cu autoritatile, tradandu-i pe "fugari" si dandu-i pe mana Politiei. Or fi fost multi, or fi fost putini, e greu sa afli, pentru ca despre ei se vorbeste cu masura si cu rusine. Pentru ca, la inceput, romanii se predau de bunavoie Politiei iugoslave. Stiau ca-i duce la inchisoare, la Negotin sau in lagar, langa Belgrad, unde erau tinuti 20-30 de zile, pana li se decidea soarta: mergeau mai departe, spre Vest sau erau returnati. Dar nici Politia locala nu era prea clementa in ultimii ani, asa ca, in timp, "frontieristii" nostri au preferat sa se ascunda si sa ceara ajutor localnicilor, pana ajungeau pe cont propriu in lagarul visat.

    CIMITIRUL DIN TEKIJA. "Acolo, mai langa mal, au fost ingropati romani", ne spune Mihajlo. N-apuca sa-si termine fraza ca sare ca ars. Un sarpe de un metru si ceva tocmai se-ntindea la plaja pe o lespede

    CONTACT CU REALITATEA. Mihajlo Vasiljevic, roman din Kladusnica, era in clasa a IV-a, cand a vazut pentru prima oara un mort pe malul Dunarii. Era roman de-al nostru. Il gasisera localnicii si au anuntat Politia. Dar n-a ajuns la el sa-l vada, nu stie cum arata si nici cine era. "De obicei, cand se gasea cate un cadavru, venea Politia, pazea mortul la mal si pe curiosi ii tinea la distanta, chiar si la 40 de metri", ne povesteste Mihajlo. Politia si medicul legist erau singurii oameni care aveau acces la decedat. Faceau un raport complet: unde a fost gasit, care era pozitia cadavrului, daca avea sau nu documente asupra sa. Se faceau fotografii care ajungeau la dosar. Si care se pastreaza si azi in arhivele locale. Cate familii ar putea afla de soarta rudelor lor disparute la Dunare daca autoritatile romane ar face un efort sa afle ce s-a intamplat exact in acele timpuri si cati romani au murit astfel!

    Cu totii isi amintesc de cei care-si riscau vietile, venind acolo, in speranta ca vor putea ajunge in Occident, unde sa-si cladeasca o viata cu adevarat. Si despre "vigilenta" sora cu asasinatul a unor graniceri, care ii urmareau pe temerari pana la 10 metri de malul sarbesc. Ce s-a ales de acesti oameni, care, asa cum explica un anonim pe forumul de discutii al site-ului Internet al Jurnalului National, erau atat de vigilenti, pentru ca altfel isi ruinau cariera si ratau promovarile?

    Un sarb si un roman din Kladovo, Ranko Jakovljevic si Mihajlo Vasiljevic, vor sa faca lumina. Ranko e pasionat de istorie, asa ca s-a apucat de cules date. In inima lui Mihajlo bate inima de roman din Timoc. Nici unul, nici celalalt nu pot uita raul facut si nu inteleg cum de acesti oameni pot fi dati uitarii. S-au bucurat cand am ajuns in Kladovo si mi-au pus la dispozitie toate informatiile pe care le detineau.

    SEFUL. Doctorul Sinisa Popovici, primarul din Kladovo, "stapanul cutitului" in spitalul local, ne-a ajutat cu informatii pretioase

    AVENTURA. Fuga era o joaca. De-a viata si de-a moartea. Cel ce lua decizia radicala se pregatea din timp, uneori chiar pret de doi ani. Studia harti detaliate ale localitatilor de la granita, cautau contacte "dincolo", isi inventa povesti sau identitati. Testa terenul. In ultimii ani ai regimului Ceausescu, era din ce in ce mai greu s-ajungi in zona. Erai legitimat inca din gara. Si luat la intrebari, sa afle "baietii" cu ce treaba te gasesti in zona, in propria tara.

    In Valea Timocului, oamenii locului spun ca au fost unii care au inventat o nunta, chiar pe malul Dunarii. Au pregatit totul, pana la ultimul detaliu, au avut mire, mireasa si nuntasi, pentru ca din alai sa se desprinda candidatii la libertate. A "fugit" nasul si a scapat. Un altul si-a dus stupii, pe undeva, pe la Clisura. Si i-a instalat, si-a vazut de treaba lui de "apicultor" si parea de-al locului. Nici pe departe! Intr-o buna zi a hotarat ca e momentul. Si dus a fost, cu orice risc. A ajuns dincolo si a povestit, ca sa stie si altii, ca, pana si pusi fata-n fata cu moartea, romanii tot sunt inventivi. Multi au profitat de putinele excursii pe Dunare care se mai organizau si au sarit de pe vas. Au fost si elevi care au cutezat. Pentru cativa, a fost ultimul lor act de curaj. Pe care l-au platit cu viata.

    Cu actele lipite de corp

    Plecau cu actele intr-o punguta. Cu buletine de identitate, carnet de student, livret militar, legitimatie de serviciu sau pur si simplu certificat de nastere. Punguta tipica "fugarului". Era intreaga lor avere. Mai importanta decat cea cu haine.

    Si, mai presus de toate, erau adresele. Cine avea o adresa si un numar de telefon din Germania, Austria, SUA, Italia, de oriunde se respira liber, era ca si salvat in caz ca ajungea in viata dincolo. Pentru ca orice contact in lumea libera insemna un avantaj in lagar, la triere, cand deveneai un "caz" si cererea ta de plecare in Vest era luata in discutie.

    Punguta era prinsa de corp. Intotdeauna. Lipita cu banda izoliera, direct pe piele sau pe haine, ca sa ajunga-ntreaga la destinatie. Unii, sarmanii, se gandeau la cei ce ramaneau acasa. Si, ca sa nu le faca probleme daca erau prinsi, se desparteau de acte. Le dadeau celor de "dincolo", cu care stabileau contacte cu mult timp inaintea plecarii, anuntandu-i in ce noapte aveau sa treaca Dunarea. Si ei treceau imbracati cat mai lejer, de multe ori in slip, ca sa le fie mai usor. Multi auzisera ca-i bine sa se unga cu glicerina, ca sa-si pastreze temperatura corpului. Si respectau "reteta" cu sfintenie, doar-doar le-asigura succesul.

    ESECUL VIETII. Din pacate, nu toti au reusit. I-au zarit granicerii si i-au urmarit pana i-au prins si i-au lovit in cap, trecand peste ei cu salupa si transformandu-i in hrana pentru pesti, de se trezeau pescarii cu bucati din ei in plase sau ii adunau macaragiii de la hidrocentrala cand faceau "curatenie". I-au urmarit si-n apa, desi au inotat in zigzag, sa scape cu viata. I-au lovit cu cangea, lasandu-i fara scalp si zdrobindu-le oasele capului. Asa au ajuns la mal, adusi de apa. Si apa n-a ales. I-a adus si "acasa", si-n straini. Cum le-a fost soarta.

    DOCUMENTELE. Dupa 16 ani, un redactor al Jurnalului National le-a aflat povestea multora dintre acesti nefericiti. Din niste hartii care le-au consemnat sec moartea. Cu descrierea specialistului in medicina legala, chemat sa constate decesul si sa ii rascoleasca pe dinauntru, sa vada de ce au murit. Cum de ce? Pentru ca au vrut sa fie liberi! Sa poata circula, sa aiba dreptul de-a alege. Propria soarta si locul in care sa traiasca.

    Moartea lor sta stiva, intre copertile unor dosare vechi, acasa la Kosta Jakovljevic, un medic pensionar din Negotin, care a facut sute de autopsii la viata lui. Sunt primul cetatean roman care i-a calcat pragul ca sa se intereseze de acesti oameni. Nu l-a contactat nici un reprezentant al autoritatilor. Nu l-a intrebat nimeni nimic pana n-am ajuns acolo. Ba, pardon, aici gresesc! Cu zece zile inaintea mea, fusese vizitat de ziaristi de la postul de televiziune B92, din Belgrad, si de la postul de radio Europa libera. Presa belgradeana a scris deja despre romanii nimanui, morti in Dunare si imprastiati prin cimitirele sarbilor. Si probabil va mai scrie. Cea romana o face acum, in premiera.

    "Frontieristii - cetateni de mana a doua?"

    Rareori s-a intamplat ca un subiect de presa postdecembrista sa starneasca atatea reactii din partea cititorilor, cum a fost cazul primului articol din seria "Cazanele mortii", dedicata romanilor care au sfarsit in Dunare, incercand sa cucereasca libertatea.

    DIN EXPERIENTA. Unul dintre primii cititori care s-au adresat Jurnalului National povestindu-si experienta a fost Claudio Maracineanu, din Suedia. El a explicat, intr-un e-mail, cum a trecut Dunarea si a ajuns in Occident, dar ne-a oferit si detalii despre politica epocii si relatiile romano-iugoslave, care s-au tradus, de foarte multe ori, in returnarea in Romania a unor oameni care au reusit sa ajunga pe malul sarbesc al Dunarii riscandu-si viata.

    GENOCIDUL. Dupa parerea sa, "ceea ce s-a petrecut la frontierele Romaniei in perioada comunismului a fost un GENOCID, savarsit sistematic de-a lungul a decenii cu incuviintarea "fratelui de la rasarit", la umbra Cortinei de fier". Redam, mai jos, cateva ganduri transmise de cititorul nostru, un adevarat editorial pe tema sacrificiului acestor oameni nevinovati.

    "O tragedie nationala - au murit, cei mai multi tineri, in chinuri groaznice, nestiuti, pentru ca, in momentul cand erai prins, nu mai erai considerat om, erai un obiect, cu care se putea face orice, chiar si ucide, fara teama de a fi tras la raspundere.

    Absenta lor nu era reclamata de rude de cele mai multe ori, de teama represaliilor.

    Este o tragedie a natiunii noastre, pentru care, orice om de buna-credinta ar trebui sa aiba un moment de reflectie.

    Atrocitatile care s-au petrecut in pichetele de graniceri, acolo, departe de ochii lumii si protejate de secretul militar, care au costat vieti, oameni care poarta sechele pentru tot restul vietii, in urma maltratarilor, dar care rabda in tacere, pentru ca sunt purtatorii stigmatului, al "tradatorului de tara", stigmat care mai persista inca in Romania, nu trebuie uitate. Militarilor le este si astazi teama sa vorbeasca.

    O intreaga generatie de tineri chemati sub arme la graniceri au fost programati pentru a lovi cu bestialitate, sa schingiuiasca (uneori, chiar sa si ucida).

    Ce s-a ales de tinerii aceia, care ieseau de sub arme la 22 de ani - cum vor functiona ei in societate, cand au capatat asemenea deprinderi? Ce fel de oameni au fost ei pentru tot restul vietii, cum s-au readaptat ei la viata civila?

    Pot ei duce o viata normala stiind ca din mainile lor au pierit oameni nevinovati? Cineva comenta pe forumul dumneavoastra de discutii ca au savarsit asemenea acte pentru cateva alimente sau o permisie. Mult trebuie sa valoreze viata unui om in ochii lor!

    Sunt considerati frontieristii (cei care au trecut granita "fraudulos" - n.r.), cetateni de categoria a doua astazi in Romania? Eu cred ca da - nici macar ca victime nu se bucura de aceleasi recunoasteri precum ceilalti sarmani care au putrezit in puscariile comunismului. Inca mai este asa.

    E un mare paradox - la ora actuala, dupa 15 ani de la Revolutie, cand visul fiecarui tanar este de a-si face un rost in Vest, cand la granitele Romaniei si ale Spaniei sunt depistati cu miile indivizi care incearca sa treaca fara forme legale, acestia sunt compatimiti de conationalii nostri, pe cand cei care au avut taria sa plece atunci pe vremea terorii (cand stim cu totii care era pretul daca erai prins) sunt in continuare stigmatizati ca tradatori de tara. Asta este rezultatul indoctrinarii sistematice a regimului de trista amintire, care inca se mai simte.

    Ceea ce ati inceput dumneavoastra, impreuna cu redactia ziarului, ar fi intr-un fel un act de reparatie morala a istoriei, prin simpla recunoastere ar fi un pas intr-o directie buna, aceea de a reabilita memoria miilor de victime.

    Sefii natiunilor civilizate, care, in trecut, au savarsit acte indreptate impotriva umanitatii, au cerut scuze victimelor pentru actiunile guvernelor anterioare: a facut-o cancelarul Germaniei, a facut-o Regina Angliei, a facut-o si primul-ministru al Japoniei.

    Sufera romanii nostri de un orgoliu mai pronuntat decat personalitatile mentionate mai sus, ca sa nu recurga la un asemenea gest, firesc, omenesc, si civilizat?

    Un asemenea gest ne-ar ajuta pe toti sa lasam trecutul si sa mergem mai departe in viata.

    Un lucru e cert: ca atata vreme cat nu se va face lumina asupra tuturor atrocitatilor care s-au savarsit asupra propriei populatii, asupra Romaniei va plana pacla deasa a neincrederii, a Europei si a intregii lumi.

    Avem noi, romanii, o predilectie la violenta mai mult decat celelalte popoare din Europa de Est? De ce tocmai la noi a curs sange mai mult decat la ceilalti?

    Cata vreme clasa politica la putere, guvernele care s-au succedat din ’89 incoace numai de a face dreptate nu au fost preocupate, eu cred ca va trece inca multa apa pe Dunare pana se va face lumina in cele mai ascunse si mai tenebroase colturi ale istoriei noastre".

    Nu ratati
    Aflati, in numarul de maine, care sunt cimitirele in care au fost ingropati romanii morti in Dunare. Cititi despre cateva dintre cazurile de decedati romani, descoperite de Jurnalul National in documentele unui medic legist din Negotin. In continuare, ii invitam pe toti cei care au trait asemenea experiente sau rudele celor care nu si-au mai vazut visul cu ochii, pierind in Dunare, sa ni se alature pentru a face lumina in acest dosar. Ne puteti contacta la numerele de telefon ale redactiei si la adresele de e-mail: marina.constantinoiu@jurnalul.ro si marius.tuca @jurnalul.ro .

  • Sute de romani, in gropi anonime din Serbia
  • Cazanele mortii
  • Citeşte mai multe despre:   romania,   oameni,   romănii,   s-au,   viata,   dunăre,   malul,   cauza mortii: libertatea

    Serviciul de email marketing furnizat de