Eu am spalat sangele mortilor Timisoarei (XI)

Penitenciarul Margineni, decembrie ’89. Petre Dogaru stia ca incepuse la Timisoara Revolutia. Avea un radio pe unde lungi, cumparat cu 300 de lei. La 18 decembrie a spalat cu furtunul sangele care naclaise cele doua dube pline cu gardieni trimisi sa ""cuminteasca"" Timisoara. La 22 decembrie, cativa gardieni au deschis usile celulelor si i-au asmutit pe detinuti sa se rascoale.

 

Nici unul dintre detinuti nu stia ca la Timisoara incepuse Revolutia, in fabrica, dupa cum am mai mentionat, lucrau vreo 150 de civili, dar nici unul dintre acestia nu vorbea nimic, nici chiar nea Sandu, cu care eu eram ca si tovaras, nici macar el nu-mi spunea nimic; in fiecare dimineata, toti civilii care lucrau in fabrica erau adunati si li se spunea sa nu discute absolut nimic cu nimeni, cu totii stiau bine ca acela ce-ar fi vorbit cu cineva ce nu trebuie ar fi fost dat afara din serviciu si nimeni nu dorea sa-si piarda serviciul. Pe data de 18.12.1989, Bruzli a venit in fabrica si, printre alte discutii ale noastre, mi-a spus: ""Bai, Petrica, sa cauti de-asa natura sa faci incat sa-ti fie tie bine si sa nu te iei dupa alti detinuti niciodata, mai ales ca tu, Petrica, ai un cuvant de spus printre ceilalti detinuti!"", Mi-am dat seama unde bate Bruzli si i-am zis, ba Bruzli, hai sa lasam dracului odata ocolisurile astea de prost-gust si sa vorbim deschis, ce vrei sa imi spui in final, lasa vrajeala asta de doi bani si intra direct in subiect, pentru ca eu stiu ca la Timisoara a inceput Revolutia.

 

Cand a auzit asa ceva, Bruzli mi-a spus: ""Petrica, tu m-ai ajutat foarte mult, am reusit si mi-am luat apartament si masina, si eu si prietenu’ meu, dar te rog sa nu te apuci sa faci ceva, sau sa te iei dupa alti detinuti, pentru ca o sa fie rau de tot, te rog, Petrica, sa iti vezi de treaba, te invat ca pe propriul meu frate, si nu as vrea sa aud ca tu, Petrica, ai patit ceva rau, te rog eu sa stai cuminte, sa nu iti bagi in card cu absolut nimeni"". De ce, o sa iasa rau, am intrebat eu nevinovat, pentru ca a inceput Revolutia la Timisoara? ""Da, Petrica, de aceea, va fi belea"". Din cate stiam eu, mai fusesera niste proteste in urma cu ceva ani, si la Petrosani, si la Brasov, si eu cunosteam rezultatele de la Petrosani si de la Brasov, pentru ca tot prin puscarii se numarau rezultatele astea, si i-am zis lui Bruzli, tot asa o sa se termine si la Timisoara, ""da, Petrica, de la noi din unitate au plecat doua dube cu ofiteri si subofiteri pentru a calma spiritele acolo, si din fiecare unitate penitenciara au plecat cate doua dube incarcate"". Ca sa intelegeti, dubele erau niste masini cu care eram transportati noi detinutii care eram dusi la Tribunal, si intr-o duba erau bagati pana la 40-50 de insi, si pentru ca tot incepusem discutia cu Bruzli, i-am zis ca nu cred eu ca au plecat inghesuiti in dube ca noi detinutii, ""nu, Petrica, de la noi din unitate au fost trimisi 42 de ofiteri si subofiteri"", o calatorie lejera, inteleg eu, cate 21 de militieni intr-o duba, pai asta e o adevarata calatorie cu clasa intai. Atunci, in acea zi de 18 decembrie, nu puteam sa realizez mai nimic din tot ce se intampla la Timisoara, dar mai tarziu, urma sa imi dau seama ca acei ofiteri si subofiteri din toate unitatile penitenciare trimisi sa calmeze spiritele la Timisoara puteau fi cei care au tras in oamenii nevinovati care iesisera in strada, iar acum cand scriu aceste randuri, deja au trecut aproape trei ani de la Revolutie iar poporul roman se intreaba si acum cine a tras in nevinovatii de la Timisoara, si tot aud ca se vorbeste de armata, de securisti, de militieni, dar de cadrele de la puscarii nu spune nimeni nimic.

 

Doua dube pline cu sange

 

Cam asta a fost toata discutia mea cu Bruzli in ziua de 18.12.1989, in fabrica la Margineni, si ca sa fiu cinstit cu mine insumi, pe atunci credeam ca povestea de la Timisoara se va termina cu acelasi rezultat ca si razmeritele de la Petrosani si Brasov. Acum, insa, cand stau si scriu si au trecut trei ani de atunci, aud pe la difuzor fel si fel de stiri, si mai ales discutii, cum ca cine sunt cei care au tras pe strazi la Timisoara, si ma gandesc in sinea mea ce oameni de cacat sunt la noi in Romania, din atatea unitati penitenciare din tara asta, de unde au fost trimisi puhoi de ofiteri si subofiteri, nici unu dintre ei nu a avut curaju sa spuna, noi suntem printre cei care au tras la Timisoara in lume, pentru ca asa am primit ordin de la Stan si de la Bran. Dar la noi in Romania domneste o temere, inca mai mare ca in vremea lui Ceausescu, iar acest lucru este lesne de inteles, numai cine nu vrea, nu intelege, iar cine vrea, intelege perfect.

 

La data de 21 decembrie 1989, cele doua dube care fusesera la Timisoara pentru a calma spiritele s-au intors la unitate la Margineni, pe la ora noua dimineata a venit Bruzli la hala unde lucram eu si mi-a spus ""hai cu mine, Petrica"", am mers impreuna cu Bruzli la centrala din fabrica, iar cele doua dube erau parcate langa centrala, Bruzli mi-a spus ""bai, Petrica, spala tu dubele astea doua te rog, spala-le cu furtunu, si ai mare grija sa nu mai spui la nimeni ca sunt asa cum sunt"", adica dubele erau pe dinauntru numai sange, vreau sa spun ca nu vazusem in viata mea asemenea peisaj, sangele era inchegat pe jos, dar era atat de mult, ca parca eram undeva pe aratura, nu pot sa-mi explic mie insumi ce se intamplase cu cele doua dube. Am luat un furtun cu apa la presiune maxima si am inceput sa curat prima duba, mi-a luat vreo ora si jumatate sa o pot spala cu jetul, si apoi cu o lopata am luat sangele inchegat si dezlipit de pe jos, ca un borhot era si mi se facuse stomacul mic, apoi am dat si cu un tarn din corn, si cam in trei ore si ceva am curatat ambele dube, stiu cat a durat pentru ca venise deja ora mesei, era ora 12 si 30 de minute, dar degeaba venise ora mesei ca mie de mancare chiar ca nu imi ardea. Imi aduc aminte ca azi ca, indata dupa ce detinutii din fabrica au servit masa, s-a dat incetarea lucrului, si noi toti am primit ordin sa intram in camere. La ora 14:00, toti detinutii erau in camerele de detentie, ei habar nu aveau ca la Timisoara incepuse Revolutia si nici ca eu deja spalasem sangele multor oameni si deja devenisem intr-un fel complice al acelor omoruri, azi imi e un pic rusine de mine ca am tacut, dar si mai rusine sa le fie celor care au tras, eu eram un batut de soarta si nu aveam de ales, dar dansii, presupun ca ar fi putut alege intre a fi oameni si a fi bestii, iar sangele spalat de mine din dubele acelea mi-a spus foarte clar ce anume au ales ei sa fie. Desi atunci am pus in aplicare legea siciliana a tacerii, acum au trecut trei ani si am curajul sa scriu despre cele intamplate, dar daca ar citi acum cineva cele scrise de mine, cred ca si in prezent as avea necazuri, s-ar putea sa nu ma mai liberez niciodata, la puscarie se intampla foarte multe accidente...

 

""Rupeti usile, ba, fraierilor!""

 

Sunt la Penitenciarul Gherla, acum cand scriu, dar aici inca nu a ajuns asa-zisa democratie, abia dupa trei ani de la Revolutie s-a aprobat sa avem si noi un televizor in camera si sa putem trimite un plic la familie, sa scriem o scrisoare, lucruri care mai inainte nici nu erau de gandit. Dar ma intorc la Penitenciarul Margineni acolo unde, dupa ziua de 21 decembrie a urmat ziua de 22 decembrie, si aceea a fost o zi teribila inca de la primele ore, la vreo jumatate de ora de la apelul de dimineata, care era intotdeauna la 7:30, vizeta de la usa s-a deschis si un subofiter pe nume Vlasceanu Nicolae a inceput sa tipe de parca era in gura de sarpe, ""rupeti usile, ba fraierilor, ca afara a inceput Revolutia si familiile voastre mor impuscate pe strazi ca niste caini, iar voi sunteti criminalii pulii mele"", dupa care Vlasceanu Nicolae a tras vizeta si a plecat de la noi. Toti detinutii de la camera 3 au inceput sa intre in panica, eu care eram in tema catusi de cat cu situatia de afara din libertate, am strigat cat de tare poate sa strige un om, stati linistiti si nu va agitati degeaba, ca sefii de la conducerea unitatii vor sa ne agite ca sa aiba motiv sa ne impuste ca pe niste animale! Vasile Olteanu, prietenu meu, le-a spus, ""bai fratilor, Petre are dreptate, voi stiti ca Petre nu este omu’ care sa va minta, Petre are un aparat de radio si stie ca la Timisoara se trage in oameni"". Toti detinutii au tacut iar eu le-am spus, stati linistiti, si cand le spuneam sa stea linistiti pe hol se auzea haulind, tipand si zgomot de usa rupta, intr-adevar detinutii de la alte camere rupsesera usile si iesisera pe hol, deja revolta in puscarie luase amploare, eu le-am spus la detinuti sa fie calmi si sa ma asculte, pentru ca daca noi - detinutii pedepse mari - le vom face jocu la militieni, atunci ei vor trage in noi exact ca in niste caini, mai ales ca noi detinutii pedepse mari suntem socotiti drept niste criminali foarte periculosi. Toti detinutii din camera m-au ascultat, mai putin vreo cativa, si atunci am inceput sa injur, sa-mi bag si sa-mi scot si sa amenint ca daca cineva cauta sa-i incite pe detinutii din camera, acela sa inteleaga ca il voi omori cu mana mea. Altfel nu puteam sa tin din scurt o camera de criminali, si cum frica pazeste bostanaria, baietii din camera m-au inteles. Deja in curtea interioara a unitatii fusesera impuscati patru detinuti, inconstientii facusera jocul celor de la conducere. In final, pana la miezul zilei, toate camerele din unitatea penitenciara erau devastate, usile fusesera rupte, detinutii erau prin curtea penitenciarului, si colac peste pupaza, detinutii aveau control si asupra fabricii de mobila, atat in penitenciar cat si in fabrica nu mai era nici un militian. Cred ca am fost destul de explicit cand am relatat ca detinutii fusesera provocati de plutonierul Vlasceanu Nicolae, eu vorbesc de el pentru ca numai pe el l-am vazut si auzit la noi la camera 3, dar probabil ca pe alte sectii au mai fost si alti militieni care au provocat detinutii la revolta.

 

Fum, foc si haos pretutindeni

 

In puscarie domnea un haos si o debandada care nu pot fi descrise in cuvinte, dar am sa incerc atat cat pot sa schitez macar ce se petrecea la Penitenciarul Margineni, in ziua de 22.12.1989, se dadea foc la camere, arsesera paturi, saltele, se daduse foc la tot ce putea arde, si ceea ce putea arde a ars, si in toata puscaria nu se vedea decat fum si haos. Era ceva de nedescris, la noi in camera a venit un grup cu fiare in maini si au inceput sa injure de mama focului, si au rupt usa, si mai era de rupt gratarul de metal, care era intre usa si camera, toti detinutii din camera trei s-au suparat si s-au revoltat si au zis ""bai Petre, tu ai spus sa ne vedem de treaba, dar ce facem, stam asa cu mainile in san, sa vina fraierii astia sa ne dea in cap?"". Stati pe loc, le-am spus eu, dupa ce ma omoara pe mine, voi faceti ce vreti, dar pana in prezent, eu nu sunt mort. Am luat un cutit din mana unui detinut si mai aveam si eu un cutit, si m-am postat langa usa care era deja rupta, si cand cei de afara au rupt si grataru’ de metal, si au cautat sa intre in camera, am taiat la repezeala pe doi dintre ei, pe unu l-am taiat pe fata, iar celuilalt i-am desfacut bratu’ drept in care tinea un fier, imediat, s-a produs panica in randu atacatorilor, si au inceput sa fuga, frica este cel mai bun respect, eu m-am luat dupa atacatori, nu imi mai venea sa ma opresc, ca ma atatase vederea sangelui, a venit Vasile Olteanu si m-a prins in brate, ""lasa-i, Petre, lasa-i dracului in pizda masi de fraieri, gata, ajunge"", m-am stapanit cu greu pentru ca eram raspunzator pentru cei din camera, ca le spusesem sa nu iasa, deci trebuia sa-i si apar de necazuri, si necazurile fugeau acum din calea mea cat le tineau picioarele si mie-mi venea sa le ajung din urma si sa le jumulesc.

 

SANGELE
Bruzli mi-a spus: ""Bai, Petrica, spala tu dubele astea doua, te rog, spala-le cu furtunu’ si ai mare grija sa nu mai spui la nimeni ca sunt asa cum sunt"", adica dubele erau pe dinauntru numai sange, vreau sa spun ca nu vazusem in viata mea asemenea peisaj, sangele era inchegat pe jos, dar era atat de mult, ca parca eram undeva pe aratura, nu pot sa-mi explic mie insumi ce se intamplase cu cele doua dube. Am luat un furtun cu apa la presiune maxima si am inceput sa curat prima duba, mi-a luat vreo ora si jumatate sa o pot spala cu jetul, si apoi cu o lopata am luat sangele inchegat si dezlipit de pe jos, ca un borhot era si mi se facuse stomacul mic, apoi am dat si cu un tarn din corn, si cam in trei ore si ceva am curatat ambele dube.

 

PROVOCAREA
Deja in curtea interioara a unitatii fusesera impuscati patru detinuti, inconstientii facusera jocul celor de la conducere. In final, pana la miezul zilei, toate camerele din unitatea penitenciara erau devastate, usile fusesera rupte, detinutii erau prin curtea penitenciarului, si colac peste pupaza, detinutii aveau control si asupra fabricii de mobila. Cred ca am fost destul de explicit cand am relatat ca detinutii fusesera provocati de plutonierul Vlasceanu Nicolae, eu vorbesc de el pentru ca numai pe el l-am vazut si auzit la noi, la camera 3, dar probabil ca pe alte sectii au mai fost si alti militieni care au provocat detinutii la revolta.

 

 

NOTA

Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii, Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro , precum si prin posta, pe adresa redactiei si sa-l contacteze la tel. 0723.761.281.