Vara anului 1990. Puscaria Gherla, considerata pe atunci un iad al sistemului penitenciar romanesc. Tensiunile acumulate s-au dezlantuit. Episodul ce urmeaza este un adevarat jurnal de rascoala. Atrocitatile la care a fost martor povestitorul au fost tinute cu succes sub tacere de autoritati.

 

In ziua de 30 august 1990, pe la orele 14, a izbucnit Razmerita la Penitenciatul Gherla, eu stateam si jucam sah cu un prieten pe nume Nicu Timofte, un baiat cuminte si la locul lui, dintr-o data s-au auzit tipete pe hol si tot felul de trantituri si bufnituri, cineva a deschis usa si la noi si a tipat prosteste, ""iesiti si puneti mana pe fiare!"", langa cel care tipa prosteste erau vreo cativa fraieri, cand i-am auzit si i-am vazut m-am dus langa usa si le-am spus ce aveti ma de tipati asa, va bate cineva sau v-a aruncat cineva cu apa fiarta in cap? I-am dat un sut in cur lu unu, le-am spus poate va mai prind aici ca va rup oasele din voi! De fapt ce se intamplase, sapte detinuti se vorbisera intre ei sa sechestreze militienii de pe sectii si sa faca si ei revolta, dar scopul unuia dintre ei era cu totul altul. Dar atunci atat stiam, ca detinutii se revoltasera ca sa capete si ei niste drepturi, pe care detinutii din alte penitenciare le aveau deja. Dupa aproximativ o ora, detinutii care incepusera revolta au venit la mine la camera 66. Capu sau sefu celor sapte era un baiat cu care ma imprietenisem cam prin luna august 1988, cand eu iesisem de pe sectia a cincea si cand demolarile erau in toi la Penitenciarul Rahova. Atunci il cunoscusem pe acest baiat care se numea Domokos Caroli, avea 24 de ani, era din Miercurea Ciuc si fusese condamnat la 25 de ani. Era ungur, dar un ungur tare de treaba, daca un ungur il intreba pe limba lui cand Domokos statea de vorba cu un roman, atunci Domokos il injura pe ungureste si il lua la goana, ca pe un om lipsit de respect si de buna cuviinta.

 

I-a zburat jumatate de cap

Deci Domokos a venit in camera si mi-a zis ""bai Petre, hai si ajuta-ma si pe mine, ca sa am si eu niste oameni de baza!"". Eu am spus asa, suntem prieteni, dar eu nici nu te ajut si nici nu te incurc cu nimic, nu ma bag in Revolta, pentru ca am vazut prea multi oameni impuscati, iar finalu va iesi rau de tot! Domokos a inteles si a iesit din camera cu toti ceilalti care il insoteau. Un baiat din Barlad, pe nume Gheorghiu Viorel, si cu fratele lui Gheorghiu Vasile au strigat sa ma duc la geam, m-am dus la geam, iar dupa mine a venit si Nicu Timofte, si un alt om pe nume Dumitru Stefan. Noi cei care venisem din transfer, din celelalte penitenciare din tara, eram toti la camera 66 de pe etaju doi, iar la o distanta de 8-10 metri de geamu unde eram noi se afla Fabrica de mobila de la Gherla, unde lucrau detinutii la fel ca si la Margineni. Hala fabricii avea un singur etaj, dar cu acoperisu de pe hala eram cam la acelasi nivel, deasupra, pe acoperisu Halei se urcase un militian cu un pistol automat cu cracana, am vazut toti cei ce ne uitam pe geam ca arma avea cracana, iar militianu isi tot potrivea arma, indreptata spre acoperisul pavilionului nostru, unde deja misunau mai multi detinuti. Viorel, unu dintre cei doi frati, a spus ""tine arma indreptata spre hotii de pe acoperis ca sa-i sperie, dar n-o sa traga"", chiar cand Viorel spunea aceste lucruri, fraieru cu arma cu cracana a tras, iar de pe acoperis s-au auzit tipete si injuraturi de tot felu, hotii au inceput sa arunce cu tigle de pe acoperis in zdreanta de militian care trasese cu arma. Pe acel militian il chema Bilt, era un om spurcat din toate punctele de vedere, detinutii il cunosteam bine de tot si dupa aceea l-am cunoscut si eu, dar nu mi-a facut nici o placere. Dupa cateva minute, doi detinuti au venit in camera sa ne spuna ca l-a impuscat in cap pe un copil de 20 de ani, ne-au spus ca baiatul nu mai are decat jumatate de cap, cealalta jumatate se risipise in aschii. Impreuna cu Viorel, Nicu si Vasile, ne-am urcat in pod, bietu copil zacea in praful din pod, fara o parte din cap, iar langa el se vedea o bucatica din creier, plina de praf. Imediat am si coborat din pod, detinutii incepusera sa rupa tot acoperisu si sa arunce in militieni cu tigle, cu lemne, cu tot ce le cadea in mana. Dar sa detaliez putin cum incepuse revolta, cei sapte detinuti s-au vorbit sa iasa la cabinetu medical, s-au intalnit toti la cabinet, Domokos l-a batut si l-a sechestrat pe militianu de la Parter, iar ceilalti sase hoti pe militienii de pe celelalte sectii, unii dintre militieni au apucat de-au fugit, dar trei dintre ei fusesera luati ostatici, unul dintre cei care scapase a fost injunghiat. Deci asa incepuse revolta, dupa ce militienii au fugit, detinutii au blocat intrarile cu paturi din camere, paturi, saltele, tot ce se gasea, Domokos cand a vazut ca l-au impuscat pe acel copil, i-a urcat pe militieni in pod, pentru ca acoperisul disparuse si i-a spus comandantului Rosu ca daca se mai trage un singur glont, atunci el ii va arunca pe militieni de pe acoperis. Detinutii faceau ravagii, distrugeau tot ce se poate, dar e aici un amanunt pe care tin sa-l amintesc, pentru ca are importanta lui.

 

Sa nu ne facem de cacat!

Cu toate ca oamenii din libertate au o parere foarte proasta despre noi, detinutii, eu imi permit sa-i contrazic macar putin. La Gherla, in perioada cand se revoltasera detinutii, in acelasi pavilion se aflau si fe-mei, erau trei camere cu femei si este lesne de inteles ca acele camere aveau gardian pe hol tot o femeie militian, dar trebuie apreciat faptul ca nici un detinut nu a lovit-o sau jignit-o pe militianca, si au lasat-o sa plece si nimic mai mult. Un al doilea aspect pe care trebuie sa insist era ca Nicu Timofte l-a chemat pe Domokos si i-a spus ""tu ai pornit revolta, este problema ta, dar indiferent ce rezultat va avea aceasta revolta, eu iti dau sfat exact ca la copilu meu"", acest Nicu Timofte avea 48 de ani si era un om foarte judecat, motiv pentru care era respectat de toti detinutii din toate penitenciarele. Deci Nicu i-a spus lui Domokos ""hai sa punem niste oameni de paza la cele trei camere de femei, ca sa nu ne facem de cacat, altfel o sa iasa batai, crime, este bine sa nu intre nimeni la femei!"". Domokos a venit catre mine, ""Petrica, tu ai spus ca nu te bagi, dar te rog ajuta-ma in privinta feme-ilor, ca nea Nicu Timofte are dreptate!"". Am plecat cu Domokos si cu inca trei baieti, am scos femeile din doua camere, le-am bagat in cea de-a treia camera, si in loc de trei am facut o singura camera de femei. Am ramas la usa cu un baiat Puiu, cu Nicu, cu cei doi frati Viorel si Vasile.

 

Jos, la parter, se afla o camera in care se improvizase un fel de Alimentara, detinutii care aveau bani la dosar si cei care munceau in fabrica isi faceau cumparaturile de la Molnar, asa il chema pe militianu de la Alimentara, iar militienii cumparau si ei tot de la Molnar, dar cumparau cu banii jos, deci la Molnar in camera erau si bani. Iar detinutii au spart Alimentara si au luat tot ce era acolo, bani, si tigari, si dulciuri, si conserve. Au venit si la noi vreo patru detinuti sa ne aduca dulciuri si alimente, dar i-am luat la goana, cu toate ca unora din camera le parea rau, dar stiam ca vor urma controale si cunosteam si consecintele. Pe 31 august au inceput trupele sa-si intre in atributii. Au bagat doua tancuri in fata pavilionului, pentru a sparge zidul, ca sa traga afara paturile, ca erau sute de paturi imbarligate intre ele, iar in acelasi timp un elicopter plin cu oameni de la trupele speciale a atacat acoperisul, din elicopter sareau direct pe acoperis, sau mai bine zis, sareau direct in pod, pentru ca acoperis nu mai exista deloc. Cand am vazut ca a inceput atacul, eu si prietenii mei am plecat la camera noastra, in timp de vreo doua ore, trupele au pus stapanire pe pavilion. Imediat au inceput sa faca trierile, conducerea ii filmase, le facuse poze de la distanta la toti cei care fusesera in pod si rupsesera acoperisul si aruncasera cu tigle de pe casa in militieni. De la camera 66 nu au luat nici un detinut, au vazut ca usa era la locul ei, si camera era in stare normala, pe holuri se auzeau numai urlete si tipete si injuraturi de toate felurile, au fost sortati 180 de detinuti, legati in fiare si dusi la alt pavilion, numit pavilionul cel mic. Atat ziua, cat si noaptea n-am putut dormi mult timp din cauza tipetelor care se auzeau, era ceva de nedescris, ii scotea cate 7-8 din camerele unde ii bagasera si ii bateau cu picioare de masa aduse din fabrica de mobila.

 

Dreptate pentru o jumara

Dupa vreo doua saptamani, noi, cei de la camera 66, am fost bagati la camera 60, o camera de 100 de paturi si ca sa o umple au mai bagat peste noi si detinuti de la alte camere. Eram in ziua de 18.01.1991, era seara pe la ora 23, cand in camera 60 au intrat vreo 30 de militieni cu picioare de masa in mana, au intrebat ""unde e Dogaru?"", eu jucam sah cu un baiat, mi-au pus lanturi la maini si la picioare si tot asa au patit si fratii Gheorghiu, si Calin Chirila, si inca un baiat caruia i-am uitat numele. Ne-au luat si ne-au bagat la izolare fara nici un motiv sau fara sa ne dea vreo explicatie, am intrebat ce s-a intamplat dar mi-au spus doar sa nu mai vorbesc si atata tot. A doua zi, pe 19.01.1991, am fost dus in biroul de la parter, unde erau mai multi ofiteri, unul dintre ei m-a intrebat daca il cunosc pe Domokos Caroli, da, il cunosc, ""si sunteti prieteni?"", da, suntem, eu sunt prieten cu toti detinutii, pentru ca nu am de impartit cu nimeni. Am fost dus inapoi la izolare si am facut 10 zile, apoi am fost dus la baie, mi-a dat bagaju meu personal si am fost bagat din nou la izolare cu bagaj cu tot.

 

In camera de izolare mai erau 8 detinuti, toti cu lanturi la picioare, iar unul aveau mainile legate la spate cu doua perechi de catuse, nimeni nu avea tigari, am scos tigari din geanta si am dat la fiecare cate un pachet. Detinutul care avea mainile legate la spate statea asa de pe data de 31.08.1990, deci acel baiat statea in halul ala de cinci luni de zile, il chema Tase si era din Giurgiu, Tase se invatase cu situatia in care se afla, in ziua urmatoare cand a venit cu masa eu nu am mancat, pentru ca aveam mancarea mea in geanta, ma plimbam prin camera, imi legasem lanturile cu o ata sa le tin mai sus si in felul asta ma miscam mai usor. Plimbandu-ma, l-am vazut pe Tase zbuciumandu-se si tipa si injura, eu l-am intrebat ce s-a intamplat, si Tase mi-a spus ""bai Petrica, am ajuns la disperare, eu nu te cunosc, Petrica, decat din auzite de la baieti, te rog Petrica, fa dreptate"", ce s-a intamplat, bai, Tase, si Tase a inceput sa-mi spuna, uite, Petrica, fraieru asta, si m-a aratat cu capu spre un detinut, fraieru asta imi da sa mananc si eu il platesc cu jumatate din ratia mea de paine in fiecare zi, dupa cum ai observat, noua care am participat la Revolta ne da numai apa chioara, acum cand fraieru asta imi dadea sa mananc deasupra, pe zeama, era o jumara mica cat unghia, am crezut ca fraieru imi da jumara la urma, Petrica, dar dupa ce zeama s-a terminat, fraieru a mancat el jumara. Si din acest motiv am disperat, Petrica, plus ca fraieru imi haleste in fiecare zi jumatate din paine, altfel nu ma ajuta sa mananc. Am scos imediat un salam din geanta si 10 pachete de tigari, le-am dat lu’ unu si i-am spus, astea sunt tigarile tale, si astea ale lu Tase, iar salamu tot asa, pe din doua, dupa care mi-am facut geanta, sa nu-mi ramana ceva bagaje prin camera. M-am asezat apoi langa Tase si i-am spus, eu plec acum la locul meu, mai baiatule, ""unde, Petrica?"", la izolare, Tase, si imediat l-am luat la pumni pe cel care ii mancase jumara lu Tase si jumatate de paine in fiecare zi, vreme de cinci luni de zile, a venit trupa si m-a bagat din nou la izolare inca 10 zile. Am terminat cele zece zile, m-au dus la baie si m-au bagat inapoi de unde ma scosesera, erau aceiasi in camera, mai putin cel care ii mancase jumara lu Tase, cand Tase m-a vazut a inceput sa planga ""ai facut zece zile de cusca pentru mine, Petrica!"", noi sa fim sanatosi! In camera erau atatia paduchi incat, cand am vazut, am zis ca innebunesc, degeaba te controlai, i-am pus pe doi sa-l despaducheze pe Tase, era vai de capu lui, nu pot sa uit nicicum ca avea gauri de la paduchi in carne, niciodata nu vazusem asa ceva. Toti baietii care erau cu mine in celula de izolare fusesera participanti la Revolta, din cei 180 de participanti mai ramasesera la izolare 16, impartiti pe trei camere, restul pana la 180 fusesera adusi in pavilionu mare prin decembrie 1990, dupa ce ii batusera trei luni de zile mai rau decat pe hotii de cai.

 

NOTA Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro, precum si prin posta, pe adresa redactiei, si sa-l contacteze la tel. 0723.761.281.