Petru Dogaru, condamnat pentru trei crime, povesteste cum a planuit ultimul jaf din cariera lui banditeasca, in 1986, la Bistrita Nasaud. Facem cunostinta in acest episod cu cei doi complici ai sai. Aflam despre o complicata istorie de familie si despre o crima perfecta.

Eu scriu aceste randuri fara nici o importanta, pentru ca nu stiu daca vreodata voi ajunge sa ma liberez, am acum 25 de ani de condamnare, abia am executat sase ani, mai am inca 13 ani pana la Comisia de liberari conditionate, dar nu stiu daca voi mai rezista cu sanatatea, vad ca se tot vorbeste de un decret, se zice ca se vor schimba legile, dar au trecut, iata, doi ani de la moartea lui Ceausescu, iar noii guvernanti nu au facut nimic pentru noi, detinutii, dar eu sper ca tot vor face ei ceva. Aici, la puscarie, timpul trece foarte greu si eu, neavand ce sa fac, imi trec amintirile pe hartie, bune si rele, asa cum sunt ele.

 

Ma intorc la perioada in care eram in arest la procuratura si asteptam sa-mi vad sora. Imi era mila de sora mea, desi ea si concubinul ei ma dadusera in primire la Militie, acest lucru il stiam inca de la Erji, sora lu’ Rodica, iubita mea din Bistrita Nasaud. Daca eu eram arestat, ce rost avea sa mai fie pedepsita si sora mea, ma gandeam eu, si asa am luat hotararea sa o scot de la puscarie pe sora mea cu orice pret. Intr-o zi am fost scos din arest si dus in birou la domnu’ P. si iata, surpriza s-a implinit, in birou era sora mea si concubinul Moldovan Beniamin, sora mea ii spunea acasa Beni, deci am sa-i spun si eu tot Beni. P. mi-a aratat dosarul, mi l-a aratat pe al lui Beni, ambii incadrati de la 10 la 20 de ani, complici la omor.

 

Schimbarea incadrarii juridice

Parca vad ca acum, sora mea tinea capul aplecat in jos, ii era rusine sa se uite la mine, se simtea vinovata si nu ma putea privi in ochi, era constienta ca gresise fata de mine. Iar eu, dupa ce m-am uitat la dosarul ei, i-am spus lui domnu’ P. ca sora mea nu are nici un amestec, nici o vina, sora mea nu a fost nici macar in curtea victimei, sora mea a stiut doar ca ma duc la furat si in rest nimic. ""Petrule, imi zice procuroru’, eu nu pot decat sa-i schimb incadrarea de la omor la talharie simpla, iar daca instanta decide, atunci o va condamna pentru tainuire la furt, asa cum spui tu, Petrule."" Am dat declaratia asa cum a vrut P., pentru ca eu voiam sa o scot pe sora mea de la puscarie cu orice pret. Am fost de acord si cu declaratiile date de Beni, desi Beni mintea, daca eu as fi vrut, el ar fi primit 20 de ani de puscarie, dar atunci si sora mea ar fi fost condamnata pentru o alta crima, pe care sora mea o facuse fara voia ei. Eu stiam de acea crima, si Beni stia, si eu stiam ca Beni stie. Daca eu l-as fi acuzat pe Beni de ceea ce el facuse de fapt, atunci el ar fi dat-o pe sora mea in primire cu fapta pe care sora mea a facut-o omorand-o fara voia ei anul trecut, si atunci nu mai puteam sa o ajut pe sora mea sa iasa din puscarie, asa ca am fost obligat si fortat de imprejurari sa fiu de acord cu toate declaratiile date de Beni si sa nu carai nimic la adresa lui. Asadar, am fost de acord cu toate declaratiile sorei mele si ale lui Beni. Moldovan Beniamin avea sa fie condamnat la 12 ani, decretul nr 11 din 26.01.1988 i-a redus pedeapsa la sase ani, Beni a executat trei ani si noua luni, mai avea de executat trei luni si se elibera conditionat, dar cum Dumnezeu nu doarme, in decembrie 1989, in ziua de 9, el a decedat. Sora mea a fost pusa in libertate dupa ce a executat un an si 10 luni de detentie. Am relatat pe scurt ancheta, pentru ca asa s-au petrecut lucrurile, dar poate vreodata cineva va citi aceste randuri macar pentru cultura lui generala, eu pana in prezent sunt considerat un criminal, dar neavand ce face, voi scrie mai departe, exact asa cum s-au petrecut lucrurile.

 

Amenintarea zbirului din micul oras

Era ziua de 15 decembrie 1985, eu mergeam pe strada, in orasul Beresti, judetul Galati, ma duceam la sora mea Doina, dar m-a oprit un militian pe nume Petrea, militianul o cauta cu lumanarea, adica il manca pielea si nu gasise pe nimeni sa il scarpine. Acest militian pe nume Petrea era un fel de zbir in acel orasel, care era de fapt un sat mai rasarit, si batuse mai multi tineri fara vreun motiv anume, ii batea de dragul de a se afirma. La fel a incercat si cu mine, dar eu l-am prins de o mana si i-am zis: ""Vezi-ti de drum, ca te fac sa iti para rau!"", iar Petrea mi-a spus ca o sa ma bage din nou la puscarie, om fara minte ce era el, m-am enervat si i-am soptit, sa te fereasca Dumnezeu sa imi iau vreun an sau doi pentru tine, ca tot ies si atunci vin noaptea la tine si te iau din pat de langa nevasta. Petrea a plecat si eu stateam de vorba cu doua fete, cand au sarit pe mine patru militieni, i-am luat cu vrajeala pentru ca voiau sa ma bage intr-o masina militieneasca. Le-am spus sa ia mainile de pe mine, ca merg de bunavoie, cei patru, printre care si Petrea, au luat mainile de pe mine, primul pe care l-am lovit a fost Petrea, unu din ceilalti trei ramasi in picioare a cazut jos de frica, Dumnezeu imi e martor ca nici nu l-am atins, cand l-am lovit pe Petrea si a cazut, eu am si scos un jungher, probabil ca acela care cazuse degeaba se muiase de frica jungherului, unul dintre cei doi ramasi in picioare a scos pistolul, dar i-am dat un picior peste pistol si mi-am vazut de drum.

 

La 26.01.1986 am mai avut o altercatie cu doi militieni, dar rezultatul a fost ca si la prima. Deci eram cautat pentru doua ultraje cu violenta cu militia, apele se cam tulburasera, asa ca am hotarat sa plec la Bistrita Nasaud la sora mea Tataru Maria, care traia in concubinaj cu Moldovan Beniamin. In vremea respectiva, eu traiam in concubinaj cu Mariana, o femeie foarte de treaba si muncitoare, iar sora mea Doina, din Beresti, era foarte buna prietena cu Mariana, concubina mea, si se intelegeau foarte bine. Mariana avea casa ei, eu m-am dus la ea acasa si i-am zis ca trebuie sa plec, Mariana nici n-a vrut sa auda, intr-adevar, Mariana ma iubea foarte mult, dar eu i-am explicat ca nu mai pot sa stau cu ea si, vrand-nevrand, am plecat, uite-asa, pentru ca trebuia sa plec.

 

Am ajuns la Bistrita Nasaud, era la inceputul lunii februarie 1986, ceva bani mai aveam, imi daduse si Mariana, plus ca mai aveam si niste bijuterii pe care puteam sa le valorific, nu ma intrebati de unde erau bijuteriile, fiti siguri doar ca nu le mostenisem de la nimeni. Cum femeile au fost viata mea, nu puteam sa stau fara ele si banii incepusera sa se subtieze vazand cu ochii. Prima mea prietena la Bistrita a fost Emilia, o fata blonda cu ochii albastri, avea niste tate in forma de para, m-am inteles cu ea foarte bine. Dar noi barbatii nu ne putem opri, suntem curiosi cum o fi oare cealalta prietena a lui cutare, si tot asa le-am schimbat si eu, m-am imprietenit cu Lenuta, am avut-o pe Luci, dupa care am avut-o pe Rodica. Intr-o zi cand am venit din oras, sora mea era in bucatarie, bucataria era langa usa de la intrare, sora mea era rosie pe un obraz si plangea. Am intrebat-o ce se intampla, iar sora mea a inceput sa planga si mai tare, nu mai era cazu’ sa intreb, am intrat in sufragerie unde era Beni, concubinu’ surorii mele, dar mai era acolo si Benica, fiul lui concubinul surorii mele, care se liberase din armata, se insurase si venise la taica-su. L-am intrebat pe Beni scurt: ""Mai bulangiule, de ce ai lovit-o pe sora mea?"". ""Pai, sa vezi, Petrica"", a incercat Beni, dar eu fara sa mai vad nimic l-am luat la pumni, in vreme ce fiul lui, Beni, pe nume Benica, a dat sa sara la mine si a luat si el doi pumni gospodaresti, iar Beni cel batran a fugit afara din casa, l-am facut scapat, iar dupa el a fugit si Benica cel mic cu nevasta-sa. Beni nu voia fraieru’ sa intre in casa, ii era frica pesemne de bataie, dar sora mea a venit la mine la masa si mi-a zis: ""Petrica, du-te, ma, la Beni afara, si spune-i ca nu-i faci nimic, ca se plimba de atatea ore prin fata blocului si ne rade oamenii"".

 

Tentatia pontului la bijuterii

Atunci m-am suparat, si i-am spus lui sora-mea: ""Asculta, Maricica, de ce stai tu cu fraieru’ asta, vrei sa-i rup mainile din coate si sa ma duc la puscarie pentru Beni al tau, de ce n-o termini cu Beni acuma, si cu asta basta, ca nu s-au imputinat barbatii pe fata pamantului!"". Atunci abia Maricica a sezut langa mine si mi-a spus: ""Mai Petrica, eu ma despart de barbatul asta, dar intelege tu ca vreau s-o fac asa, onorabil, civilizat"", iar eu ma uitam deja cam urat la ea, contrariat, ca omul care nu pricepe nimic si i-am zis: ""Ce intelegi tu, sora mea, sau ce vrei sa spui, cum adica sa termini intr-un mod onorabil cu el?"". ""Adica vreau, imi raspunde ea, sa termin in mod civilizat, ca Beni ma are la mana cu ceva, iar daca tu, Petre, il mai bati, atunci eu o sa ajung precis la puscarie"", asta mi-a spus sora mea. ""Pai, cu ce te are la mana, Maricica"", am intrebat-o. ""Ei, Petrica, tu esti fratele meu si nu ma feresc de tine, de ceilalti frati ma feresc, dar de tine nu, stii tu, Petrica, eu mai fac chiuretaje, uite, a venit la mine cineva cu o fata ca sa o chiuretez, dar fata avea patru luni de cand era insarcinata si nu am fost de acord ca sa-i fac treaba aia, dar persoana care a venit cu fata este ofiter de securitate si mi-a spus ca va trebui sa o chiuretez pe raspunderea lui"". Plangand, sora mea mi-a spus: ""Petrica, eu i-am explicat dobitocului ca fata nu are sanse sa traiasca decat cinci la suta, dar dobitocul nu a vrut sa inteleaga si eu am chiuretat-o pe fata si fata a murit"". Pai, nu a aflat militia de fata, ma mir eu. ""Pai nu stiu ce a facut cu fata - zice sor-mea - ca eu nu am chiuretat-o aici acasa, ci la o baba, si dupa ce fata a murit, noaptea, nenorocitul acela a urcat-o intr-o masina si a plecat cu ea, asa moarta cum era"". Atunci am inteles de ce sora mea se rugase de mine sa il aduc pe Beni in casa, asa am si facut, am iesit din casa si l-am poftit: Hai, cumnate, sa bem un coniac ca mi-au trecut nervii, dar baga bine in cap ce iti spun, sa nu mai dai niciodata in Maricica, auzi, ca eu cu mana mea te nenorocesc"".

 

Era la inceputul lunii martie 1986, banii se cam terminasera, Beni lucra la Acumulatorul, sora mea era asistenta medicala, lucrase la spitalul din Bistrita mai multi ani, dar in perioada aceea nu mai lucra, nu am intrebat-o niciodata de ce nu mai lucra, dar se descurca, mai facea o injectie pe la oameni prin cartier, mai chiureta cate o femeie, mai lua o temperatura… Intr-o zi am intrebat-o pe sora mea: ""Auzi, Maricica, tu mai cunosti lumea buna pe aici prin oras, cine crezi tu, sora mea, ca are bani mai multi?"". Atunci sora mea se gandeste ce se gandeste si gaseste. ""Uite, Petrica, eu in 1983 lucram la spital si am fost invitata la onomastica unei doctorite si sotul ei este tot doctor la spital, si amandoi sunt jidani, au o fata care este maritata in Germania si cand a fost onomastica doctoritei, a venit fata cu ginere-su din Germania si i-au adus un colier de aur, am vazut atunci ca doctorita avea o caseta aproape plina de bijuterii. Eu nu am vazut bani la doctorita, probabil are si bani, dar tu gasesti la sigur caseta cu bijuterii, Petrica"". Am chestionat-o pe indelete, cum arata decoru’ casei si daca mai sade cineva cu doctorii, si am aflat ca ei mai au o fata in anul IV de liceu. Am luat-o pe sora-mea sa imi arate unde stateau jidanii, stateau undeva pe malul apei Bistrita, si aveau o casa mare si frumoasa, era foarte usor sa pricepi, daca vedeai casa, ca acolo nu sta vreun amarat. Voiam sa plec din Bistrita, dar nu cu mainile goale, voiam sa ii fac pe jidani, sa ii usurez de caseta cu bijuterii. Cautam sa imi fac un plan bun, fata jidanilor se ducea la liceu, iar ei lucrau la spital in schimburi diferite, ziua era mai mereu unu din ei acasa, fata se ducea la liceu dimineata si venea pe la ora unu, iar noaptea nu imi convenea mie sa intru in casa, pentru ca era lume inauntru tot timpul.

 

Schimbarea tintei

Intr-o seara, i-am spus lu’ sora mea sa se duca sa vanda un inel si un lantisor, din cele pe care le mai aveam eu, la Bistrita era targ de trei ori pe saptamana, marti, joi si duminica, iar oamenii vindeau diferite obiecte, in zilele de targ. Sora mea mi-a spus ca ea nu se pricepe sa vanda asa ceva dar o sa ia o vecina cu dansa, a doua zi sora mea si cu vecina ei s-au dus sa imi vanda inelul si lantisorul, l-au vandut si au adus banii. Sedeam in casa cu sora mea si cu vecina ei la o cafea, iar vecina ii spune surorii: ""Ai vazut, draga, cati bani avea pe el ala care a cumparat inelu’ si lantisoru’"", si sora spune: ""Da, unii au prea multi bani, iar altii deloc"". Dupa ce a plecat vecina, eu am intrebat-o pe sora mea: ""Ce spunea vecina, Maricico?"". ""Pai, sa vezi Petrica, am fost la targ si un om a spus ca vrea sa ia lantisoru’ si inelu’, dar nu are bani la el, si ne-a invitat la el acasa, ca sa ne dea banii, ne-am dus cu respectivu’ acasa si a scos banii dintr-o cutie, iar in cutie mai avea bani multi, iar lantisorul si cu inelul le-a bagat intr-o pusculita de piele"". Imediat m-am gandit sa il jefuiesc pe omul care cumparase inelul si lantisorul meu. Am chestionat-o pe Maricica cum era decoru’ casei si m-am hotarat sa il jefuiesc pe omul respectiv, m-am decis sa ii las pe jidani si sa il jecmanesc pe cel cu bani multi.

 

Jurnalul unui condamnat la moarte Aceasta e spovedania lui Petre Dogaru, iesit din puscarie dupa 20 de ani, cu trei omoruri pe cazier. Primele file din jurnalul sau au fost scrise in anul 1992, in Penitenciarul Gherla. In primul episod a povestit versiunea sa asupra arestarii si a primelor zile de ancheta.

 

NOTA Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii, Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe mail, pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro, precum si prin posta, pe adresa redactiei.