Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In episoadele precedente, Petre Dogaru a relatat jaful de la Bistrita si si-a spus propria versiune asupra mortii proprietarului talharit de el. Acum se intoarce la ziua arestarii si din beciul Militiei ne aduce in biroul anchetatorului pentru a ne lasa apoi sa-l urmarim inapoi, in beci. Coborand la intuneric si racoare, ne intoarcem in timp cu vreo cinci sute de ani.
In episoadele precedente, Petre Dogaru a relatat jaful de la Bistrita si si-a spus propria versiune asupra mortii proprietarului talharit de el. Acum se intoarce la ziua arestarii si din beciul Militiei ne aduce in biroul anchetatorului pentru a ne lasa apoi sa-l urmarim inapoi, in beci. Coborand la intuneric si racoare, ne intoarcem in timp cu vreo cinci sute de ani.
La taifas cu Stanica despre Stradivarius (IV)
Acum am sa explic cum am ajuns sa recunosc atatea crime, pe care nu eu l-am facut, o spun in fata lui Dumnezeu si a constiintei mele de hot si talhar ce am fost. Ma intorc la ziua aceea teribila, cand am fost scos in fata anchetatorilor, dupa groaznica intalnire cu doamna care mi-a mangaiat testiculele cu batul.
Domnu’ procuror mi-a pus in fata, tacticos, mai multe coli albe de hartie si m-a invitat sa scriu cum i-am omorat pe cei patru oameni, dar eu am stat si n-am scris nimic si atunci mi-a zis procuroru’: "Mai Petrule, noi avem metode sa te facem sa scrii". Mi-au pus o pereche de ochelari la ochi, din cauciuc, si m-au urcat in masina sa ma duca intr-un loc pe care nu l-am aflat niciodata, stiu doar ca am mers cu masina vreo 20 de minute, apoi am coborat niste scari, mi-au dat jos mai intai ochelarii, apoi si hainele, si dezbracat la pielea goala m-au intins pe o masa, cu fata in sus, dupa ce mi-au pus la maini si la picioare niste mansoane din piele, foarte groase. Mansoanele aveau niste inele din metal, de inele au fost atarnate niste lantisoare din metal si abia cand le-am privit mi-am dat seama ce aveau sa-mi faca: sa ma intinda la scripete. In decurs de cateva ore m-au intins la scripete de mai multe ori, simteam ca atat mainile, cat si picioarele se desprind de la incheieturi, corpul cum se desface in bucati si o durere groaznica nu numai in corp, ci si in creier, si cand durerea se infigea bine in creier atunci imi pierdeam cunostinta. Cand imi reveneam eram lovit la talpi cu un baston, iar din cand in cand mai aruncau cate o galeata de apa pe mine, pesemne sa nu ma usuc, iar de cate ori incepeau sa ma intinda, unul din cei prezenti ma intreba: "Spui, Petrule, cum i-ai omorat pe aia patru oameni?", iar eu ziceam ca nu am omorat pe nimeni.
Pisica blanda zgarie rau
Dupa mai multe intinderi, doar pielea si oasele mele tin minte cate au fost, cei care se aflau langa mine au plecat, dar a mai ramas unul, imbracat civil. Si acela m-a dezlegat la o mana, mi-a dat o tigara sa fumez, avea un glas blajin militianul, si zicea: "Mai, Petrica, eu nu am nimic cu tine si nici nu ma intereseaza cati oameni ai omorat sau daca eventual ai omorat, dar eu vreau sa imi raspunzi la o singura intrebare". Eu asteptam si fumam, ce sa fac? "Unde este vioara Stradivarius, pe care ai luat-o de la una din victime", m-a intrebat militianul si atunci eu chiar eram convins ca isi bate joc de mine, ca el n-avea altceva mai bun decat sa se distreze pe seama mea, in fond cine era Stradivarius, si ce amestec avea el in toata povestea asta, si ce sa-i fi spus eu militianului decat ca nu stiu!? "Mai, Petrica, insista militianul, tu ai mai facut puscarie si acolo printre borfasi cred ca ai auzit de numele meu, eu sunt Stanica, mai Petrica, sunt Tudor Stanica!"
Citește pe Antena3.ro
"Vazusi Petrica, am eu metode!"
Nu stiu cat timp am stat pe masa din beton si nici nu cred ca voi afla vreodata, dar cand mi-am revenit din lesin eram imbracat si ma aflam intr-o celula mica, legat de marginile patului. Langa mine se aflau doi militieni, le dadeau instructiuni la doi arestati care, dupa cate am observat, erau colegi de celula cu mine. Pe mine erau puse vreo patru paturi, incepusem sa-mi revin. Cei doi colegi de celula au inceput sa ma chestioneze, ce am facut, de ce tremur asa, de unde sunt si cate altele. Era lesne de inteles, cei doi erau informatorii militienilor, ce puteam eu sa fac decat sa tac, sunt momente in viata cand trebuie sa taci, asa am procedat si eu, am tacut si nu le-am raspuns la nici o intrebare. Cei doi informatori erau foarte amabili cu mine, cum de fapt sunt toti informatorii, m-au intrebat daca imi e foame, mi-au dat tigari sa fumez si apa sa beau. Pana la urma, i-am intrebat daca este seara sau dimineata, celula nu avea nici un fel de geamuri, decat un grilaj deasupra usii, unul foarte mic, prin care abia intra aerul. Imi spune unul dintre informatori ca este dupa-amiaza si trebuie sa vina masa. Sunt curios unde suntem. "In arest". Bine, bine, in arest, asta vad si eu, dar unde anume, s-a obraznicit curiozitatea mea, pedepsita cu ridicari din umeri. Aveam sa aflu ceva, insa. Era vineri. Aveam deci cinci zile de cand eram arestat. Greu mai trecusera cinci zile. Am fumat niste tigari, am baut o cana cu apa, am mancat o felie de branza. Cei doi stateau in camasi, eu tremuram cu patru paturi pe mine. Incet mai iese frigul din oase, aveam sa aflu atunci. Dar a iesit frigul, si-un timp mi-a fost tare bine.
Am devenit bun de plata
Dupa un timp au intrat in camera, solemni si pe rand, mai multi ofiteri si procuroru’. "Ia spune Petrule, declari ca i-ai omorat pe cei patru oameni?", atat de rau tremuram incat nu eram capabil sa zic da, dar am dat din cap pe verticala si am baiguit. M-au dezlegat, m-au imbracat si m-au dus intr-un birou, m-au lasat de mi-am mai revenit, am fumat cateva tigari si mi-au dat o cafea fierbinte, dupa care am inceput sa scriu. Domnu P. dicta si eu scriam. Am dat, in felul acesta, patru declaratii si am recunoscut ca am omorat patru oameni. Cand am pus ultimul punct, pe cea de-a patra declaratie, mi-au pus iar ochelari de cauciuc, m-au urcat intr-o masina si m-au dus la Militia Capitalei. Era duminica, 11 mai 1986, cand am fost scos si dus intr-un birou. Procurorul P. mi-a spus sa dau alte declaratii, pentru ca nu se prea intelegea cum am scris. Mi-a dictat domnu P. si eu am scris tot asa, dupa dictare, doar ca m-a pus sa scriu la sfarsitul fiecarei declaratii data de 5.05.1986. In declaratiile de sambata eu trecusem data de 10.05, dar fusesem arestat la 04.05, in ziua de Paste, intelegeam si eu ca trebuie sa se puna domnu procuror in ordine, asadar, cu hartiile. Si-am stat la Militia Capitalei pana in luna iunie, 1986. Atunci am fost transferat in arest, la Procuratura.
Sora mea, Tataru Maria, si concubinul surorii mele, Moldovan Beniamin, fusesera arestati in data de 27.03.1986. Iar dumnealor, sora mea si concubinul dumisale dadusera declaratii cum ca eu il omorasem pe victima, la Bistrita Nasaud. Atat sora mea cat si cconcubinul ei erau acuzati de complicitate la crima si aveau deja dosarele facute de Militia din Bistrita Nasaud. Intr-o zi, procurorul P. imi spusese toate aceste lucruri, si tot el mi-a zis ca a dat ordin sa-i aduca in Bucuresti, la procuratura. Iar eu asteptam sa-i aduca pe cei doi, sa ma confrunte cu ei. Imi parea rau pentru sora mea, ca era arestata, sora mea avea trei copii, si copiii erau marisori, ma gandeam ca intr-o zi copiii vor creste mari si mama lor va fi la puscarie si ei, copiii, ce-ar fi gandit de mine, uite, nenea Petrica a bagat-o pe mama la puscarie, si eram constient ca ma vor blestema asa, mort. Mort am spus si o repet, ca eu stiam bine, pentru patru crime voi fi legat la stalp si impuscat, ce mai conta ca nu eram criminalul, cata vreme dadusem declaratie si eram, prin urmare, bun de plata.
(Va urma)
|
|
|
NOTA
Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii, Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe mail, pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro, precum si prin posta, pe adresa redactiei. |
