Bate vantul pe Bistroe

Acolo unde Dunarea atinge una dintre cele mai joase cote - 60 de metri adancime - la farul nou al Sulinei, canalul de navigatie Bistroe se vede ca un fir de apa virgin.

PUSTIU. Astazi, pe Bistroe bate vantul. La propriu. Nu e nici tipenie de om in preajma. Mai putin politia de frontiera, care ni s-a spus ca este in permanenta la post in imediata vecinatate a canalului imprejmuit cu balize portocalii si verzi. Mai sunt si cateva pasari zgomotoase, unele mici si negre, altele cu ciuf cret si smantanos. Mult stuf si vegetatie de toamna. Si atat.

In urma cu doi ani, aici, pe Bistroe, era mare agitatie, mare. Barje cu materiale de constructii, mormane de piatra, mirosuri deloc imbietoare, pesti morti si oameni agitati si zece kilometri de-o parte si de alta a canalului Sulina dezgoliti de pasaret - asa arata canalul de navigatie pe care ucrainenii au vrut sa-l construiasca pe Bistroe, ignorand toate semnalele comunitatii internationale legate de protejarea mediului inconjurator si tratand Bucurestiul cu raceala diplomatica.

AMBITII IN VAN. In mai 2004, un vas industrial ucrainean intra pe canalul Bistroe incarcat-ochi cu materiale de constructii. Ucrainenii aveau un plan militar, geopolitic si economic de indeplinit. Nimeni si nimic nu parea sa schimbe optiunile Kievului. Anii au trecut, specialisti ucraineni si experti romani s-au intalnit de cateva ori pentru a discuta pe marginea construirii canalului Bistroe, mass-media din Romania a condamnat, repetat, actiunile statului vecin, ucrainenii s-au batut insistent cu pumnii in piept ca un proiect atat de ambitios va duce la crearea a cel putin 4.000 de locuri de munca pentru tara vecina de la est, structurile transatlantice au trimis replici dure la Kiev... Si tot asa. Pana anul trecut, cand ucrainenii au stopat lucrarile.

LUNGUL DRUM AL IMPACARII. Desi canalul e tot acolo, ceva s-a schimbat. Oamenii de pe o parte si de pe alta a Dunarii nu-si mai vorbesc ca inainte. Greu ajung romanii lipoveni din Periprava, de exemplu, peste apa, la Vilcov. Trebuie sa se anunte cu doua-trei zile inainte, printr-o scrisoare trimisa autoritatilor ucrainene din Vilcov, ne povesteste un om de-al locului. Omul continua sa ne dezvaluie cum doritorii sa treaca granita la ucraineni trebuie sa se prezinte la punctul de frontiera, cu buletinul, sa fie verificati si rasverificati si, in cele din urma, sa fie lasati sa treaca. Cu ani in urma, medicii ucraineni deserveau satele romanesti lipsite de puncte sanitare. "Veneau ambulantele ucrainene pe apa, luau bolnavii si treceau granita cu ei. Pe vremea aia, nu aveam nici policlinica, nici medic, dar ucrainenii ne ajutau. Nici acum nu avem, dar nu mai putem trece granita. Trebuie sa ne ducem taman la Roseti la doctor", isi aminteste o femeie cu parul alb si adusa de spate, pe care am intalnit-o pe o ulita prafuita din Periprava.