Braila - "Zidurile astea parca plang"

Braila e mult mai frumoasa decat Galatiul. In ciuda strazilor prafuite, in ciuda falezei pustii si a trotuarelor pe care oamenii pasesc in ritm duminical, orasul are multe de spus vizitatorilor.

Orb sa fii sa nu vezi in Braila gloria de altadata! Ni s-a spus mereu ca e un oras (aproape) mort, in care oamenii sunt lipsiti de perspective. Urmele prosperitatii, ale anilor de aur interbelici sunt, poate, avutia cea mai importanta aici. In Galati e Moldova, in Braila e Muntenia si doar 16 kilometri despart blocurile reci galatene de cariatidele ciobite ale vechilor case din Braila.

ORIZONTURI. La 79 de ani, Valeria Ursan inca ii mai cere zanei sa-si foloseasca bagheta magica pentru a se intoarce in vremea tineretii sale. S-a nascut la 14 decembrie, pe Strada Militara din Braila, la numarul 14, a divortat la 14 si la masina are numarul 14. A iubit mereu Dunarea, "Bulevardul umed, lichid al Brailei", pentru ca de pe malurile ei i se parea ca se deschid drumuri catre orizonturi. Cand era mica, ii parea rau ca nu s-a nascut baiat, ii invidia pe marinari, care vad atatea. Asa ca, in copilarie, sarea noaptea pe fereastra si-l ruga pe vizitiu sa o duca in port. "In port se vorbeau toate limbile si se faceau schimburi de orice moneda", isi aminteste ea. "Nimenea nu murea de foame. Nimenea. Femeile stateau acasa si nu faceau altceva decat cate cinci-sase copii. Muncitorii munceau cate trei-patru zile si in rest petreceau. Fiecare stia sa petreaca. Pe Strada Regala trecea protipendada. Eu, cand am terminat patru clase primare si am intrat la liceu, nu mai eram Valeria, eram domnisoara Valeria", spune ea.

MEMORIE. Valeria Ursan cunoaste bine istoria orasului

PAVAJ SCOTIAN. Valeria Ursan ne-a povestit despre cum s-au pavat strazile in Braila, cu lestul de pe fundul vapoarelor care acostau aici, ne-a spus despre Nedelcu Chercea, un "rotar de meserie, mare filantrop, care avea doar patru clase", dar care a construit aici, cu tehnologie nemteasca, o fabrica de cuie, construind apoi un intreg cartier. "Fiecare corabie avea pe fund lest. Cand acostau marinarii, mai ales, scotienii, scoteau lestul si-l aruncau pe mal. Brailenii au luat lestul si au pavat acest oras", isi spune femeia. In 1939, Valeria Ursan a vazut pe strazile Brailei niste "oameni blonzi, cu ochii albastri", privindu-i speriati pe braileni. Erau polonezii care fugeau din fata invaziei germane. Exodul polonezilor n-a fost singurul lucru trist pe care l-au vazut ochii Valeriei: "Cat erau nemtii aici, am vazut cum ii adunau pe tigani. Eu i-am indragit pe acesti tigani si mergeam in corturile lor. Erau niste petreceri cum sunt carnavalurile brazilienilor, numai ca atunci nu era nimeni cu buricul gol. Ii aduna pe toti, erau toti agitati. In schimb, cand au venit rusii, i-au adunat pe cei cu nume nemtesc. I-au luat pe cei intre 18 si 30 de ani si i-au dus in Rusia, sa construiasca ce se stricase acolo".

Au venit apoi anii comunismului, cand soarta orasului s-a schimbat. "Greseala comunistilor asta a fost: s-au napustit cu ura asupra intelectualilor. Pai, ce sa faca ala care a ajuns deodata de la strung director?!" In Braila se glumea pe seama celor care peste noapte ajunsesera din proletari stabi cu masina la scara: "Mai, ce scoala are asta? Pai, scoala de la Hagi Sima!" (la Hagi Sima era un salon unde tinerii invatau sa danseze).

DE CE? "Poate si greseala lui Ceausescu a fost ca i-a adus pe tarani aici si i-a facut muncitori. A fost o navala. Unii au muncit, s-au facut blocurile si locuintele. Ar fi pacat sa spun ca in perioada aia se murea de foame. De mancare era. Nu era in alimentara, dar frigiderul era plin. La abator, fiecare fura cat putea si aducea acasa", crede Valeria. Pentru ea, gloria Brailei se suprapune peste propria tinerete fericita, in perioada interbelica, atunci cand portul era plin de vase ce aduceau bogatii: "In port erau gramezi enorme de grau. De ce dupa Revolutie a trebuit sa moara Dunarea? Chiar nu se poate face nimic? De ce nu mai vin vapoarele alea? Cineva se face vinovat de asta. N-au mai iubit orasul. Strainii, minoritatile care au venit aicea, ei au facut orasul. Zidurile astea, fara ei, parca plang".

DUPA REVOLUTIE

"Stau si ma-ntreb: de ce la Uzinele «Progresul» erau cate 16.000 de muncitori. Ceva s-a lucrat. Cum comunistii s-au napustit asupra burgheziei, asa s-au napustit astia dupa Revolutie si-au distrus totul", reflecteaza Valeria Ursan la decaderea postdecembrista a orasului. In Insula Mare a Brailei erau adusi elevii si studentii la munca patriotica. Dar Valeria se intoarce iar cu gandul in perioada interbelica. Tatal ei a fost brutar. Painea, ne spune ea, nu se vindea in brutarie, ci se distribuia in port, la taverne si chiar la puscarie. Valeria ne povesteste despre castelul de apa, acum ajuns in paragina, care, intr-o tara europeana normala, ar fi considerat "unul din marile monumente hidraulice". Ne povesteste despre primul primar al Brailei, de etnie albaneza, pe numele sau Naum Vechilarie. "Dezvoltarea economica care a avut loc in perioada interbelica in Braila trebuie cunoscuta. Pentru ca aici era viata Munteniei, pentru ca aici era portul. Totul se facea in jurul activitatii portuare. Comunistii spuneau ca s-au facut greve. S-au facut, dar nu de foame. S-au facut pentru ca au venit elevatoarele si cei din port se temeau ca-si vor pierde slujbele", spune Valeria.