Campionii din Lunca

Orice satuc, fie el aruncat prin coclauri la marginea tarii, isi are eroii sai, putin cunoscuti si de altii. Am scotocit malurile Dunarii, in cautarea unor astfel de oameni. Nici de la Gostinu nu am plecat cu mana goala.

Satenii din Gostinu, o mica asezare din apropiere de Giurgiu, pierduta undeva prin lunca Dunarii, au scriitorul lor - Vasile Rusescu, cu care se mandresc si-l pe care il cinstesc cum se cuvine. Drept dovada, batrana biblioteca din sat ii poarta numele. Uimit ca un ziar din Bucuresti si-a trimis reporterii tocmai "prin aceste coclauri uitate de lume", directorul scolii, profesorul Victor Enache, ne povesteste totusi cu entuziasm despre oamenii locului.

SCRIITOR-ZIARIST. Vasile Rusescu s-a nascut aici, la Gostinu, in anul 1940, intr-o familie de ciobani, si, dupa terminarea scolii primare a facut gimnaziul la Daita, apoi liceul Ion Maiorescu la Giurgiu, ne povesteste profesorul Enache. A urmat Facultatea de Filologie la Bucuresti. Dupa luarea licentei s-a stabilit la Braila, unde a lucrat ca redactor la ziarele Inainte si Libertatea. O vreme a fost redactor-sef al revistei Dunarea. A debutat la Luceafarul cu nuvele, iar in 1983, Editura Cartea Romaneasca i-a publicat volumul "Moartea fantanii". Fanus Neagu spunea: "Vasile Rusescu cufunda o ciutura in dedesubtul Baraganului si o scoate plina de inima bucuriei. Cum altminteri sa afirmi ca stam inaintea unui autentic talent de prozator?". In 1989, ii apare romanul "Pamantul de acasa" - o frumoasa fresca a tinutului natal, iar in 1990 volumul de povestiri "Calarasi cu schimbul". A murit tanar, la 3 ianuarie 1992.

DASCAL-EROU. Pe unul dintre peretii cancelariei scolii din Gostinu troneaza la loc de cinste o placheta dedicata dascalului Anghel Mares. S-a nascut, in anul 1886, in comuna Copaciu Ghimpati-Vlasca. Absolvent al Scolii Normale Carol I, din Campulung, dupa casatoria cu Ioana Mares - si ea invatatoare - s-a stabilit in comuna Gostinu. Mobilizat in august 1916, dascalul Mares a facut parte din Regimentul 45 Infanterie - ca si comandant de pluton - cu care a ajuns pana in Transilvania. Dupa caderea Turtucaiei, s-a intors cu "Grupul General Averescu", trecand in Bulgaria pe la Flamanda - fost sat de rudari, langa Gostinu. "A murit acolo, pe pamant strain, lovit de o schija, dupa cum au povestit cei care i-au supravietuit" - ne spune profesorul Victor Enache, cel care, dupa 1989, a redat scolii din Gostinu numele acestui dascal-erou.

MARE LUPTATOR, DOM’LE!

Despre multiplul campion la lupte greco romane, Nicu Ginga, gostinean get-beget, ne povesteste chiar tatal "eroului", nea Gheorghe Ginga. "A fost bun dom’le, foarte bun, mare, ce mai incolo si incoace: campion national de nu stiu cate ori, campion mondial si vicecampion olimpic (la Montreal, in 1976 - n.red). I-a batut pe toti. Da, mai bine vorbiti cu el, e acum la Bucuresti, antrenor la clubul Dinamo". Promitem ca-l vom cauta cand ne vom intoarce la Bucuresti si vom face un interviu cu marele campion din Gostinu. Altele sunt problemele care-l preocupa pe nea Ginga. "Dom’le, dupa ce s-au zbatut sa si-l recupereze de la CAP, oamenii lasa acum pamantul nelucrat, pentru ca nu au bani. Pai, dintr-o pensie de un milion patru sute de mii, abia platesti aratul unui pogon. Apoi, cinci sute de mii costa semanatul, cinci sute discuitul, cam un milion erbicidatul, alt milion ingrasamintele, iar recoltatul inca cinci sute de mii. Cat vine? Cam cinci milioane, nu-i asa? Pentru cinci pogoane, douas‘cinci de milioane, este? Pai cine are atatia bani?". Cat despre sperantele legate de integrarea europeana, nea Gheorghe Ginga este pesimist, mai ceva ca la colectivizare: "Mai am o camasa, o sa mi-o ea si pe aia!".