Croaziera - La Svinita, anul acesta au murit smochinii

Mineri ramasi pe drumuri. Pescari fara peste. Batrani plansi, urmariti de cosmarul stramutarii de acum 30 si ceva de ani. Svinita, sat de sarbi la capatul Mehedintilor, sta sub semnul zodiei negre. Numai de necazuri a avut parte anul acesta. Pana si smochinii s-au uscat

RECONVERSIE. Mai-marii de la Bucuresti au hotarat inchiderea minei si peste 120 de sviniteni raman acum fara loc de munca; oamenii vor pleca la munca in strainatate sau se vor apuca de pescuit si de lucrat pamantul

Mineri ramasi pe drumuri. Pescari fara peste. Batrani plansi, urmariti de cosmarul stramutarii de acum 30 si ceva de ani. Svinita, sat de sarbi la capatul Mehedintilor, sta sub semnul zodiei negre. Numai de necazuri a avut parte anul acesta. Pana si smochinii s-au uscat.

Din carciuma de peste drum de primarie razbate muzica sarbeasca. Strada este pustie. Rar zaresti chip de om. De fiecare data, un batran manat cu treburi la posta, la agentul agricol, ori iesit la poarta cautand un semen sa schimbe o vorba. Un sat linistit. Gol. Mohorat. Asa am gasit Svinita, pe la orele amiezii. O asezare de la malul Dunarii, cocotata pe munte, cu istorie zbuciumata. A fost plimbata de colo-colo de vreo patru ori, din cauza razboaielor si a stramutarilor. Batranii sviniteni isi amintesc cu groaza de acele vremuri. Tinerii asculta manele. Le place muzica; se apropie de cea orientala. Toti au trecut anul acesta prin momente grele. Un satean si-a pierdut viata acum trei luni in accidentul de la mina de carbune Baia Noua. Mai-marii de la Bucuresti au hotarat inchiderea minei si peste 120 de sviniteni raman acum fara loc de munca. Unii au fost necajiti. Altii s-au bucurat pentru cele 200 de milioane primite drept plata compensatorie, plus alte opt milioane ajutor de somaj, timp de doi ani.

INCOTRO... "Mai ales tinerii s-au bucurat. Dar ce sa faci cu 200 de milioane? In ce sa investesti aici?", se intreaba un miner, norocos ca iese la pensie si nu este nevoit sa isi caute alt serviciu. Ce vor face tinerii? "Or sa plece la munca in strainatate, in Italia, Spania... Se vor apuca de pescuit, de lucrat pamantul. Turismul ar fi ceva, dar nu au bani pentru asta", gaseste solutii minerul nostru. Unii si-au cumparat tractoare. Greu de inteles ce faci cu ele intr-un sat de munte, inconjurat de stanci de calcar. Au doar salasuri, niste bucati mici de pamant pe care cultiva cartofi, ceapa, usturoi sau sfecla. Cu pescuitul nu pot face cine stie ce afacere. "Aici nu prinzi peste decat pentru masa. Si le trebuie bani sa inceapa. Cam 100 de milioane ca incepator. Sa isi ia barca, motor, plase... Nu merita. Nu e o solutie pentru ei", ne lamureste un pescar din sat.

AICI NU E DELTA. Rentabil nu e pescuitul nici pentru cei 50 de pescari autorizati. "Supravietuim. Fiecare pescuieste pentru el. Nu vindem", povesteste batranul Slavka Petrovici, unul dintre sefii Asociatiei locale a Pescarilor. Pana acum ceva vreme avea "sereleu", un fel de cherhana. S-a ordonat de sus inchiderea afacerii. "Nu se traieste din pescuit. Aici, cand e peste, cand nu. Depinde de perioade. Nu-i ca-n Delta, unde e peste, nu gluma", ni se destainuie un alt pescar, tocmai intors la mal de la intinsul plaselor. Svinitenii nu sunt suparati numai pentru ca nu au peste ca la Sulina. Anul acesta nu au avut nici smochine - mandria Svinitei. Arbustii au inghetat iarna trecuta, iar Festivalul Smochinelor din aceasta toamna a avut loc fara dulceturi, vin si tuica din smochine. Satenii asteapta anul ce vine, caci smochinii uscati au dat noi lastari.

NENOROCIREA STRAMUTARII. Elena Petrovici are 72 de ani si o duce greu. Vine de la salas si se odihneste o clipa pe terasa carciumii. Povesteste ca oamenii sunt acum mai saraci decat atunci cand traiau in Svinita veche, inghitita de Dunare, "mult mai frumoasa si bogata decat Svinita de azi". Isi aminteste de stramutarea din ’72 cu amaraciune. "Plangeau oamenii ca niste copii mici. Aveau de toate atunci. Vii, livezi, grajduri. Le-au pierdut pe toate. Portile de Fier au fost binevenite pentru lumina, dar au distrus." Batrana e suparata pe "conducatorii" de atunci. Le-au promis apa si curent electric gratis. Nu le-a dat insa nimeni nimic gratuit, niciodata. "Nici Dumnezeu nu se mai uita azi la noi. Nu ne mai da deloc roade. Si smochinii din curte ni s-au uscat."

LUPUL SI PORUMBITA

La Svinita se vorbeste numai sarbeste. Doar la Primarie mai auzi limba romana. Pana si cei cativa romani minoritari din sat (98% sunt sarbi) vorbesc limba vecinilor de dincolo de Dunare. O sarba arhaica. Un amestec de macedoneana, bulgara, ceha si chiar putina romana. La fel de arhaica e si romana vlahilor de pe malul sarbesc - un dulce amestec de cuvinte banatene si verbe conjugate olteneste. Milena Bibescovici, profesoara din Svinita, nu se impaca insa cu acest grai romanesc: "Nici nu vrei sa ii auzi. Suna groaznic". Milena a invatat graiul vlah in casa socrilor: este casatorita cu un roman din Serbia. In limba sarba, Milena inseamna "draguta". Nu-i ceva neobisnuit. Multe prenume sarbesti semnifica ceva. Cam ca la indieni. Golub inseamna porumbel, Golubica - porumbita, Ljubica - cea iubita, Jivica - cel plin de viata, Bogoljub - cel care il iubeste pe Dumnezeu, Vuk - lup, Slavomir - cel care slaveste pacea. Numele de familie au si ele semnificatia lor, ca Velimirovici, care se traduce marea pace, sau Velicevici - cel mare.

DESTINE DUNARENE

Poezie, pictura, film. Oameni, destine, popoare dezbinate si unite de Dunare. Traditii, legende si povesti adevarate. Spatiu si timp, istorie si spiritualitate. Dimensiunile culturale ale fluviului care uneste Europa au fost prezentate vineri si sambata, 3-4 noiembrie, in cadrul simpozionului international "Dunarea si Dunarea", la Calarasi. Initiativa organizarii acestei intalniri a apartinut Institutului de Istorie a Artei al Academiei Romane, in colaborare cu Inspectoratul Scolar al Judetului Calarasi. Au sustinut comunicari profesori universitari si cercetatori stiintifici din Romania, Republica Moldova, Ungaria, Serbia si Franta. Academicianul Eugen Simion, Silviu Angelescu, directorul Institutului de Istoria Artei, Nicolae Constantinescu, seful catedrei de Etnologie a Universitatii din Bucuresti, Elena Prus si Pierre Morel, de la Universitatea din Chisinau, alaturi de alti oameni de cultura, au descris o "alta" Dunare, dincolo de materialitate. S-a vorbit despre Dunare ca personaj, ca muza, ca peisaj si influenta a destinelor. Anca Scarlat

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale. Asteptati-ne! Sosim si in portul dumneavoastra!

SCRIETI-NE! Despre intamplari minunate sau ingrozitoare, despre viata pe care o traiti acolo, la dumneavoastra acasa, pe malurile Dunarii. Scrieti-ne pe adresa croaziera@jurnalul.ro sau, prin posta, la adresa pe care o gasiti in caseta redactionala.