Pe stanga Dunarii, aproape de guri-le ei, un cartier al Sulinei traieste din pescuit, dar rupt de lume. I se spune Prospect. Era alintat Micul Paris. Seamana mai degraba a Venetia. Prospectul izolat supravietuieste la cheremul cherhanalelor si al specu-lantului Amorel. Bogatia de dinainte de comunism a dis-parut, oamenii se descurca greu. Cititi si: ● Doi pe o barca ● Bate vantul pe Bistroe ● La revedere, Sulina!
● Jurnal de Croaziera - Cinci naufragiati intr-o barca ● Blog Croaziera

Amorel. Preturi de Prospect

Prospect este Sulina de pe malul stang al Dunarii. Asa ii zic cei care locuiesc aici. Nu au decat un magazin. Cel mai scump din tot orasul. Merg pe malul drept pentru a-si lua d-ale gurii mai ieftine. Ca sa ajunga "dincolo" platesc 5.000 de lei taximetristilor care ii trec cu barca.

Aproape 500 de oameni locuiesc in Prospect. Majoritatea sunt lipoveni si traiesc din pescuit. De ce ii zice Prospect? Nici ei nu stiu. "Sulina e Sulina, Prospectul e Prospect... Asa il stim de copii". I se mai zicea si Micul Paris, desi seamana a Venetia, mai degraba: canale (strada Marii Negre colt cu "Pescarului" sau cu "Morunului") si barci in fata portilor. "Aici se traia bine inainte de comunism, cand era Comisiunea Europeana", povesteste primul pescar care ne iese in cale si care se delecteaza, in fata portii, cu un pahar de votca. Bogatia de atunci a disparut, acum se descurca greu. Din pescuit nu fac avere, dar nici nu mor de foame, iar bani pentru o votca au mai mereu. Cand nu e de votca se multumesc si cu Mona. Monica, o alinta Trupa, un batran din Prospect, suferind de artrita, dar, altfel, se lauda, falos, sanatos tun. Mai putin nasul, julit. A cazut. Ne dumireste repede: "Monica" e spirt medicinal. "Am baut mai mult de un litru astazi. Dar n-am nimica, nici cu ficatul, cu nimic. Monicaaaa? Daca e Monica, nu-mi trebuie mancare, nuu... Obligat", se mandreste Trupa, apasat de sapca "Boss" indesata pe cap. Despre pescuit nu este in stare sa vorbeasca, dar prietenul lui, poreclit Amos, nu pare prea incantat de afacerea asta. Mestecand seminte, abia intors de la treaba, cu o salopeta imbibata de mal si miros de peste, batut pe obrazul drept de amurgul ce aluneca invers decat Dunarea peste care priveste spre o Sulina in care nu a mai ajuns de mai bine de un an, Amos povesteste, dezamagit, ca nu a prins decat 20 de kilograme.

VESEL. In cimitirul din Sulina, cu inscriptii ciudate si chitante in loc de nume, iti aduci aminte de Sapanta

LA AMOREL. "Nici macar bani de paine nu imi ies. Ca e si sub masura. La cherhana, unde dam pestele, salaul trebuie sa aiba jumate de metru. La negru, cum il dam noi, salaul e 80.000, somnul 60.000, carasul 20.000, iar platica degeaba, din partea casei. Eu il aduc aici, la Amorel; el vinde in tara triplu", se plange Amos. Amorel este cel care tine si magazinul din Prospect. "Cel mai scump din tot orasul". Amos nu e singurul deranjat de preturile piperate ale lui Amorel. "Daca iei ulei de aici, aceeasi sticla, aceeasi eticheta e cu 7.000-8.000 mai scumpa decat dincolo. Sau zaharul. Ce ramane la acelasi pret este painea, tigarile, chibritul. Pana si bricheta e mai scumpa. Dincolo e 3.000, aici e 5.000. Sunt niste magarii...", povesteste un pescar mai tinerel. Prefera sa mearga pe malul drept sa isi faca piata. Dar pentru a ajunge in oras trebuie sa plateasca. Nu mai e ca "pe vremea lui Dej sau a lui Ceausescu", cand barca era gratuita. E drept, existau si barci particulare; costau, la inceput, 25 de bani, apoi 50 de bani, un leu. Acum, un drum costa 5.000 de lei. In lei noi, 50 de bani. Putin, zic unii, scump, spun cei mai multi. Dus-intors, dai 10.000 de lei.

DEVER. Pescarii din Prospect iau taxiul spre Sulina din usa prea scumpului Amorel

TAXIMETRISTII SULINEI. Cinci oameni castiga de pe urma navetei celor din Prospect. Un fel de taximetristi de apa; cei de uscat nici nu exista. Fiecare lucreaza cam de cinci ori pe luna, de la cinci dimineata pana la opt seara. Sunt autorizati de primarie. Unul dintre ei este Titi Vasiliu, fost canotor de performanta. Are barca cu vasle si face munca asta de cinci ani, de cand s-a desfiintat intreprinderea la care lucra. "Aveam 55 de ani. Unde sa te duci? Am vandut casa parinteasca si am impartit banii cu alti doi frati. Mi-a venit vreo 30 de milioane. Ca sa pot sa fac ceva, am facut barca asta la Tulcea. Am dat 37 de milioane, la cheie". Pe zi castiga in jur de 700.000 de lei. Iarna e cea mai grea pentru buzunar; localnicii nu se prea inghesuie sa treaca. In timpul verii e salvat de straini. "Daca trece neamtul, intreaba «How much?», ii spun 5.000 si el spune ca e pe degeaba. Iti da, acolo, mai mult... mi-au dat si 100.000". Nu este multumit de cat castiga, dar e ingaduitor cu cei care nu au de unde da nici cei 5.000. Ii mai transporta pe gratis sau pe datorie. Nu vedem asta cand urcam in barca cu el si cei cativa pasageri, dar mai toti ii arunca in palma monede de 500 de lei, cele pe care multi dintre noi nici nu accepta sa le poarte in buzunar. "Viata e grea aici. Noi ne-am obisnuit."

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale. Asteptati-ne! Sosim si in portul dumneavoastra!

SCRIETI-NE! Despre intamplari minunate sau ingrozitoare, despre viata pe care o traiti acolo, la dumneavoastra acasa, pe malurile Dunarii. Scrieti-ne pe adresa croaziera@jurnalul.ro sau, prin posta, la adresa pe care o gasiti in caseta redactionala.