Gica Popescu, suporterul Calafatului

Costica si Gica Popescu. Tata si fiu indragostiti de Dunare. Amintirile curg lin precum apa. Din vremea co-pilariei lui Gica. Cand spargea cu mingea geamurile prin vecini. Cand a invatat sa pescu-iasca si sa inoate. Cand a invatat sa iubeasca Dunarea. De cand s-a indragostit de Dunare, s-a indragostit si de fotbal. Doua iubiri ce au crescut impreuna. N-a parasit-o pe nici una. Gica Popescu se intoarce in fiecare sap-tamana in Calafatul copilariei - una sanatoasa si linistita. Fericita.

Popescu. Gica si Costica. Tata si fiu. Indragostiti de Dunare. Odata era de ajuns sa fii langa ea ca sa fii fericit. Liniste si rasarituri. Calafatul reprezinta pentru unul o viata intreaga, pentru celalalt - o copilarie fericita.

Mismas intre orasel posac si sat dichisit cu aer revolut. Calafat. Nimic nu se misca. Alei in culori de brocart, gradini ce miros a frunze arse. Fum. Duminica de octombrie. Blocuri gri. Peisaj contemporan. Case din alte timpuri. O nunta trece ca o iluzie. Ruine. Fericire si tristete. Amortite in pustiul strazilor. Si amintiri... Costica Popescu zambeste. N-ar putea sa plece de aici indiferent ce i s-ar face, ce i s-ar da. E Calafatul copilariei, asa cum a fost si pentru fiul sau, Gica Popescu. Ar pleca doar daca ar putea muta Dunarea cu el.

IUBIRI. Amintirile curg lin, precum apa. Din vremea copilariei lui Gica. Cand erau locuri virgine. Cand erau fabrici. Cand Gica spargea cu mingea geamurile, prin vecini. Cand a invatat sa pescuiasca si sa inoate. Cand a invatat sa iubeasca Dunarea. Niciodata n-a fost urata. Niciodata nu l-a speriat. Odata a prins un salau de sapte kilograme. Mai-mai sa-l traga in apa. L-a tinut vartos, cu puterea lui de copil de 7 ani. S-a laudat cu el toata vacanta. De doua ori era sa se inece. L-a tras smechera la fund, ca nu stia bine sa inoate. Dar Dunarea copilariei era "calda, primitoare". Nu infuriata, ca in ultima vreme. Poate au suparat-o "toate rautatile astea pe care noi, oamenii, le producem".

Acum i se spune Baciul. De cand s-a indragostit de Dunare, s-a indragostit si de fotbal. Doua iubiri ce au crescut impreuna. N-a parasit-o pe nici una. Pentru iubite pe care sa le plimbe pe malul Dunarii era insa prea mic: "Am plecat de acasa la 16 ani. Aveam prietene, nu iubite. Erau putini care aveau privilegiul sa aiba o prietena. Eu n-am fost un privilegiat. Sunt mai timid, de fel..."

LA 7 ANI. Baciul astepta cu nerabdare partidele de pescuit

NOSTALGIE. Gica Popescu se intoarce in fiecare saptamana in Calafatul copilariei - una sanatoasa si linistita. Fericita. O spune acum, privind in urma si avand termeni de comparatie. "Acum tinerii se apuca de droguri si se distreaza prin discoteci. Noua ne trebuia atat de putin ca sa fim fericiti. Incredibil cum s-a schimbat societatea! Noi aveam Dunarea si eram fericiti. Dunarea, doar. Dunarea...!"

SENTIMENTAL. Prietenii de pe vremuri au plecat si ei. Dar se mai intalnesc din cand in cand, pe strazile odata pietruite, pe care bateau mingea. Pe cand Baciul suta in zidul casei, "ca un fel de centrare". Pe vreme buna sau rea, de murdarea peretii si apoi fugea de ratoielile mamei. "Pleca la scoala cu mingea la subrat. Odata, a venit acasa cu buzele intoarse de bataie. Nu mai aveau loc de el pe terenul de fotbal", povesteste tatal. In casa copilariei lui Gica, la o suta de metri de valtorile sau amortelile apei, Costica Popescu surade cu ochii luminati de multele rasarituri. E un pescar desavarsit. Daca nu ne anuntam noi venirea, acum l-am fi gasit cu undita in mana. Are locul lui favorit, la Ciupercenii Vechi, un sat langa Calafat. O sa-si ia o rulota, sa stea acolo cu zilele. Nici in cele mai urate vise nu si-ar imagina sa stea departe de locurile astea. "Doar daca Dunarea ar trece prin Bucuresti…" Rade.

CU GANDUL LA DUNARE. "Aici ma umplu de viata!" Si aschia nu sare departe de trunchi: "Cel mai mult imi placea sa ma trezesc dimineata la cinci, sa merg cu tata la pescuit. Iubeam linstea aceea. Era o apa de cristal, ca geamul. Nu se misca un val. Erau momente cand aparea soarele pe care cu greu le poti uita". Gica rosteste amintirile surazand, de parca rasarise soarele in biroul de la Bucuresti. Se recunoaste sentimental. "Romantismul meu vine tocmai din mijlocul Dunarii…"

DE NEUITAT. Oriunde merge are amintirile copilariei lipite de suflet

HAI CRAIOVA! Bunicii lui Gica au crescut tot pe malul Dunarii. Acum aproape 60 de ani aveau pe o strada din Calafat o carciuma. "Tata era invalid de razboi si avea niste drepturi - povesteste Costica Popescu. Vindeau acolo secarica, bomboane, vermut. Mai luau marfa si de la particulari. Politia a prins-o pe mama si i-au dat doi ani pentru specula. A facut doar opt luni." Isi aminteste apoi de patania lui Gica cu armata. Cand Valentin Ceausescu il voia la Steaua. Dar el iubea Craiova. A fugit o saptamana la Vidin. S-a intalnit pe drum cu politistii, care i-au aratat mandatul de arestare. Apoi i-au zis: "Hai Craiova!". Si l-au lasat sa plece. "Stiau pentru ce sunt cautat. Toata lumea iubea Universitatea Craiova si imi ziceau: «Da-i incolo...! Cum sa pleci?!». Lumea era cu mine", povesteste si Baciul. Trei santinele au stat saptamani la poarta casei, sa-l pandeasca. Iar pe Costica Popescu il chemau saptamanal la Bucuresti sa-i spuna ca, daca nu apare Gica, ii aresteaza pe amandoi. "Nu ne simteam amenintati. Stiam ca nu aveau ce sa ne faca. Ba chiar dormeam linistit, ca stiam ca imi pazeste cineva casa", rade cu un ochi spre poarta nea Costica.