Acolo unde Dunarea o coteste in sus, spre Braila si Galati, pe marginea fluviului stau cocotate doua orase, Silistra, la bulgari, si Calarasiul, pe partea noastra. Legatura se face cu bacul si este filtrata de niste vamesi romani excesiv de vigilenti, in comparatie cu omologii de dincolo, care privesc cu sictir si plictiseala pe oricine.
Situat candva in Cadrilater, teritoriu romanesc intrat pe mana bulgarilor de o buna bucata de vreme, Silistra este astazi un oras in care urmele romanesti s-au sters la fel de usor ca niste semne lasate de doi indragostiti pe nisipul unei plaje salbatice. Despre Calarasi mai trebuie doar sa amintim ca este un loc clasic pentru Romania, unde intoarce trenul, si unde, prin urmare, nu se intampla nimic deosebit. VAMA. Trecerea dintr-o parte in alta se face cu bacul, pe la Chiciu. Nu e vorba despre o localitate. Pur si simplu asa se numeste locul de unde calarasenii se urca pe vas si trec in Dobrogea. Apoi urmeaza o trecere destul de ciudata a frontierei. Dupa ce te razboiesti cu vamesii de la noi, care mai au un pic si iti verifica si grupa sangvina, dar uita de asigurarea medicala, reusesti sa treci in Bulgaria. Nu mai amintim nimic de controlul efectuat la intrarea in tara vecina pentru ca este ca un flash. PLIMBARE. Comunistii au trecut si pe la Silistra. Nu lipseste strada pietonala, unde pensionarii taraie carucioare dinspre piata, iar copiii alearga cu bicicletele. Exact ca la noi. Exact ca la Calarasi. Fete la fel de triste, si la ei baietii bruneti din coltul strazii, cu accent nomad. Multi gura-casca si lume care bajbaie catre nicaieri. SHOPPING. Ce are Silistra in plus? Un bazar de unde poti sa iti cumperi pantofi sport pe care la noi ii gasesti de trei ori mai scumpi. De treaba asta profita si cateva cucoane din Navodari. Imbracate ca niste adevarate gospodine, spun ca au venit in excursie de la Silistra. Dar tinta lor nu este vreun muzeu sau vreo piesa de teatru, ci shopping-ul de contrabanda. "Ce vrei, maica? Am pensie doua milioane si jumatate, ca de cand a venit Basescu si Tariceanu n-am mai primit nimic", se vaita o femeie cu destul par alb in cap. Nu scapam nici aici. Dupa cat de tare vorbeste, ai crede ca e bulgaroaica, dar tine sa precizeze ca are origini tataresti. In rest, cam aceeasi blugi si geci de vinilin pe care poti sa ti le iei si din bazarul de Calarasi, pe care primarul Nicu Dragu a pus ochii si vrea sa-l mute intr-un loc care ar arata la fel civilizat ca cel din Bulgaria. Numai ca ai nostri vor trebui sa scoata de la saltea o chirie ce sperie pe oricine.SARACIE. Bulgarul, ca si romanul, se descurca cum poate |
Citește pe Antena3.ro
SUB PAMANT
|
La Calarasi circula legenda ca in Evul Mediu legatura intre cele doua maluri ale Dunarii se facea si prin subteran. Ce inseamna asta? Pe sub albia raului erau sapate cateva tunele care asigurau legatura intre cele doua maluri, iar pe vreme de razboi reprezentau loc de refugiu. Azi, atat la Calarasi, cat si la Silistra, nu mai exista nici o gura de intrare in aceste tunele. Ele eu fost astupate cu timpul datorita cladirilor care s-au ridicat in zona. Ca un
amanunt, granita pe apa dintre Romania si Bulgaria incepe chiar de la Silistra. Totusi, pe tot
cursul fluviului, inclusiv pe raza judetelor Braila, Ialomita si Constanta, patruleaza echipaje ale Politiei de Frontiera, tot cursul Dunarii fiind considerat zona de frontiera datorita traficului international fluvial. Politia de Frontiera din Romania este dotata cu sisteme infrarosu, prin care sunt depistati toti cei care intra in fasia de frontiera. Cele mai dese abateri de la lege ii iau ca protagonistii pe pescarii care ajung
sa-si "lanseze" sculele in apele teritoriale ale statului vecin.
|