Portile de Fier - Stramutati in tara altora

Dupa construirea Portilor de Fier, mai multe sate romanesti de pe malul Serbiei au fost stramutate. Patru localitati de dincolo, in care traiau multi romani, au fost distruse de buldozere.

Pe malul Dunarii, intr-un loc pustiu, in buza apei, se distinge printre buruieni, boscheti si copaci o padure de cruci. E tot ce a mai ramas din localitatea Sip, unde traiau in majoritate romani. Doar cimitirul a ramas ferit de ape si-n plata Domnului.

In Novi Sip (Noul Sip), acolo unde au fost mutati toti cei din fosta localitate, acum aflata sub ape, oamenii nu au uitat nici acum momentul in care niste domni in costume negre i-au anuntat ca vor trebui sa-si darame agoniseala de-o viata. Putini sunt insa cei care vor sa vorbeasca despre acele vremuri, mai mult de frica. "Sunteti din Romania? Ati venit sa-i luati pe ai vostri la Bucuresti?", ne intreaba in romaneste o sarboaica, atunci cand ne-am interesat unde locuiesc romanii care au apucat vremurile vechiului Sip. Batranul Tomic, un sarb care a trait printre romanii de acolo, a lucrat pe santierul de la Portile de Fier 1. "Batranii plangeau cand au aflat ca trebuie sa se mute. Mai usor le-a fost celor tineri. Altii, mai saraci, abia asteptau sa vina momentul sa le faca statul case noi, mai bune", zice Tomic. Oamenii au plecat pe rand de pe locul unde avea sa fie viitoarea albie a Dunarii. Cine isi termina casa in noul Sip se muta. Stramutatii spun ca guvernul iugoslav a avut grija ca cei bogati sa primeasca despagubiri in bani pe masura gospodariilor distruse, iar celor care aveau case din chirpici, sarace, li se construiau altele din caramida dupa un singur tipar. In afara de Sip au mai fost reconstruite alte trei sate: Tekia, Glolubigne si Milanovic.

IMPACATI. Statul sarb i-a ajutat mai mult pe sinistrati

AMINTIRI. Satul Vrbica Mare a fost si el afectat de construirea Portilor de Fier, dar numai unele case au fost mutate, specialistii sarbi considerand ca restul satului nu avea cum sa fie afectat de cresterea Dunarii. Familia Urloevici, de romani get-beget, a fost una dintre cele cateva zeci de familii din sat care a trebuit sa se mute. Initial trebuia sa fie stramutat jumatate de sat, dar nemaifiind bani, sarbii au luat in considerare doar locuintele ce se aflau in pericol iminent. Desi au trecut 40 de ani de atunci, romanii care au apucat acele vremuri suspina si acum. "Cum dracu’ sa nu ne fie dor de fosta casa, ne e dor mult", spune Sinisa Urloevici, un batran sugubat si cu pofta de vorba. Ne arata prin geamul bucatariei de vara casa lui din curtea in care poti intoarce deodata doua tractoare. O locuinta din caramida prea mare parca pentru doi batrani singuri. O astfel de cladire ar fi putut fi transformata in sediul primariei intr-un sat din Romania, iar daca s-ar afla intr-o resedinta de judet, nu s-ar inghesui nici toti functionarii de la prefectura. Aceasta casa au construit-o cei doi romani din Serbia imediat ce au fost nevoiti sa se mute din vechea locuinta. Nu au plans, nu s-au zvarcolit in drum, nu au stat in curte pana le-a intrat apa pana la gat in casa, asa cum s-a petrecut cu unii oameni de la Orsova veche, oras romanesc stramutat tot atunci. Au inghitit in sec si, imediat ce au primit banii de despagubiri de la stat, si-au angajat o firma de constructii sa le inalte noua locuinta. "Cand mi-au evaluat gospodaria au fost corecti. Mi-au calculat tot ce avea, si sura din gradina mi-au pus-o la socoteala. S-a socotit, s-a platit!", povesteste zambitor Sinisa. Supararea celor care au fost mutati de langa Dunare e legata de neconstruirea unui dig dupa daramarea caselor. "Nu au mai avut bani sa il faca, si acum, primavara, mai vine apa peste mal si balteste acolo. Puce! Si malul romanesc e mai frumos decat al nostru."

CORECTITUDINE "Cum dracu’ sa nu ne fie dor de vechea casa? Dar atunci nu aveam ce face, trebuia sa plecam. Am fost multumiti de cum ne-au calculat averea. Ne-au socotit pana si sura pe care o aveam in gradina. Ne-au socotit - ne-au dat. Cu banii am angajat o firma de constructii sa imi ridice casa" Sinisa Urloevici un stramutat roman din Serbia

FERICITII "Batranii au plans cand au auzit ca trebuie sa plece. Pentru noi tinerii a fost mai usor, ca nu aveam multe de pierdut. Erau saraci in sat care erau fericiti si abia asteptau sa le faca statul alte case. Li le-au ridicat pe cele noi din caramida. Ei aveau gospodarii din chirpici" mos Tomic un stramutat din Sip

i

MALUL NOSTRU

Nu mai putin de 15.000 de oameni au fost stramutati pe malul romanesc, pentru a fi construit barajul de la Portile de Fier. Au disparut atunci in apa vechea Orsova, 11 sate de pe clisura Dunarii, dar si Insula Ada-Kaleh. Daca cei de pe partea sarba au mai trecut cum au trecut de aceasta stramutare, pentru partea romana ea a fost o tragedie. Banii oferiti de stat au fost, in general, cu mult sub valoarea gospodariilor pe care le aveau oamenii si care urmau sa fie inghitite de apele Dunarii. Ca sa le inchida gura, statul comunist le-a promis pamant mai mult si energie electrica gratuita, pentru tot restul vietii, de la noua centrala. Nu s-au tinut de cuvant. Au fost mutate casele, au fost mutate cimitirele, pana si oamenii s-au lasat smulsi de pe pamantul lor. Multi au stat lipiti de el pana cand au fost luati cu forta la sosirea buldozerelor. Doar cateva biserici au ramas in picioare inainte de venirea apei mari. De acestea chiar nu mai aveau nevoie comunistii. Un timp, bisericile au rezistat, apoi s-au prabusit in apa, perete cu perete. Se spune ca, atunci cand Dunarea scade, ruinele locasurilor se mai zaresc in apa.