Saracie, numele tau e Zimnicea

Dupa cutremurul din ’77, buldoze-rele lui Ceausescu au facut loc unor blocuri cu confort de bordei. Treizeci de ani mai tarziu, situatia e si mai jalnica. Vecinatatea cu Dunarea inseamna numai amintiri cu un port candva prosper. Cititi si: ● Ghetoul rudarilor, pe vechea cetate ● Hotii si vardistii Dunarii ● Bulgarii din Gauriciu ● Jurnal de Croaziera - Ceata ● Blog Croaziera

Nicaieri pe unde am umblat in aceasta tara nu am vazut un oras mai prapadit si mai urgisit ca Zimnicea. In blocuri - niste cazemate pline de crapaturi, mucegaite si intunecate - , oamenii se incalzesc cu lemne, cu carbune si cu ce apuca.Centralele termice au devenit amintire.

La acest inceput de mileniu, in Zimnicea, apa, inclusiv cea rece, este oprita de la unsprezece seara pana la sase dimineata. In ultimii ani au fost perioade si de doua-trei luni, uneori in plina vara, cand furnizarea apei a fost sistata complet, existand pericolul declansarii unei molime devastatoare. Pe strazi, printre blocuri, aparusera "sacagii" - rudari din colonia de la marginea Zimnicei, care vindeau apa cu bidonul.

Inca din 1999, ne spune primarul orasului, Petre Parvu, mai bine de doua treimi din cei care locuiesc in blocuri s-au debransat de la reteaua de termoficare, pentru ca nu mai puteau plati factura la intretinere. "Practic, si pana atunci ei plateau degeaba, pentru ca pe retea, si mai ales in subsoluri, conductele erau facute praf, doar 25%-30% din agentul termic ajungand in apartamente" - spune primarul Parvu. Nemaiavand clienti platitori, toate cele patru centrale termice au tras heblul si au inchis robinetele. S-a furat din ele tot ce s-a putut. Azi sunt atat de degradate, incat nu vor mai putea fi puse pe picioare niciodata.

CEAUSESCU - DEMOCRAT. Situatia proasta a alimentarii cu apa si, in general, a retelei de apa si canalizare este cauzata de o decizie pe care, cica, ar fi luat-o chiar cetatenii Zimnicei. Dupa cutremurul din 1977 - povesteste primarul Parvu - , cand orasul a fost facut praf, Ceausescu a venit la fata locului, a adunat oamenii in centru si i-a intrebat: "Ce vreti sa va construim? Case sau blocuri?". Cei mai multi au vrut blocuri. Si blocuri s-au construit. Au fost aduse echipe de constructori din toate judetele tarii. Imobilele poarta si azi numele lor: "Caras-Severin", "Valcea" etc. Numai ca reteaua de apa si canalizare - singura existenta si azi - a fost proiectata doar pentru zona centrala, a blocurilor, deci ca suprafata, doar pentru mai putin de o treime din oras. Cu timpul insa, inclusiv dupa Revolutie, s-au conectat la retea si cei de pe strazile din zona adiacenta, care folosesc apa pentru a-si uda gradinile, suprasolicitand conductele. In plus, din cele doua rezervoare ale uzinei de apa - unul de 1.500 de metri cubi si altul de 5.000, doar primul mai este functional, cel de-al doilea fiind fisurat. De aceea, uzina le furnizeaza zimnicenilor apa cu taraita. Pentru orice reparatie, apa este oprita.

CA-N BORDEI. Am intrat in cateva apartamente de bloc, in care multi oameni traiesc ca-n bordeie, in niste conditii greu de inchipuit: sobe de tuci, cu lemne sau carbune, cosuri de fum improvizate, scoase pe ferestre sau, pur si simplu, prin gauri facute in zidurile de beton; resouri vechi, folosite insa cu masura, pentru ca si curentul electric arde la buzunare. Oamenilor le este rusine sa-si spuna numele. Le este teama ca vor aparea in ziar si ne roaga sa nu-i fotografiem. "O sa rada lumea de noi"...

Totusi, cum este posibil ca, de la marele cutremur din 1977, nimeni sa nu fi facut nimic pentru a dezvolta reteaua de apa si canalizare? Nici in cei aproape 17 ani care au trecut de la Revolutie autoritatile locale nu au miscat un deget in acest sens, nu au construit un metru de retea de apa sau de canalizare. Dimpotriva, situatia s-a degradat si mai mult, reteaua stand sa cada.

INCREMENITI IN PROIECT. Pur si simplu nu au existat bani - spune primarul de azi al orasului. De-abia acum exista un proiect ISPA. "Valoarea lui este, stati asa sa ma uit in documentatie (cauta cu febrilitate prin maldarul de hartii), imediat, uite am gasit, este de 16 milioane de euro, din care 8 milioane s-au alocat deja pentru perioada 2007-2009." Proiectul prevede reabilitarea sursei de alimentare cu apa a rezervoarelor de stocare si a retelei de aductiune, constructia unei uzine de apa si a unei statii moderne de epurare. In privinta caldurii, nici vorba sa se mai construiasca vreo centrala termica. "Singura solutie ramane instalarea centralelor de apartament sau de scara" - spune primarul. Asa o fi, numai ca si pentru acestea e nevoie de apa...

Alte planuri pentru redresarea orasului, pentru crearea de locuri de munca, de care au atata nevoie zimnicenii, au ramas incremenite-n proiect. Bunaoara, parcul industrial, care acum ar fi trebuit sa duduie, a ramas doar pe hartie. "Nu au fost investitori interesati" - spune primarul, desi noi am aflat ca ar fi existat unii, din strainatate, dar au fost trimisi la plimbare tocmai de cei care ar fi trebuit sa-i primeasca cu bratele deschise. De ce? Acesta este un al subiect, asupra caruia merita sa revenim.

"REPUBLICA INTERAGRO"

Situatia economica a Zimnicei nu este departe de cea a retelei de canalizare. Portul, candva prosper, avand sase dane - una pentru cereale, alta pentru pasageri, doua pentru marfuri generale si doua pentru marfuri vrac - pare astazi pustiu. Pana si cursele de calatori pe Dunare au fost desfiintate. Mai exista doar trei mici pontoane: unul al Primariei, unul al Politiei de Frontiera si altul al societatii Interagro, apartinand omului de afaceri Ioan Nicolae. De altfel, acesta detine cele mai importante societati comerciale din Zimnicea, atat in industrie si comert, cat si in agricultura. Un mucalit de pe strada ne-a si declarat: "Aici este Republica Interagro". Mai exista cativa investitori straini - un grec care face usi si geamuri termopan, un turc la fabrica de tevi, doi italieni si un englez, care produc confectii in lohn, activitate care, in cativa ani dupa integrare, va fi amenintata cu disparitia. Fabrica de zahar, candva cea mai performanta din sudul tarii si nu numai, s-a inchis si ea de mult. S-a deschis, in schimb, o fabrica de tutun, tot a lui Nicolae.

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale. Asteptati-ne! Sosim si in portul dumneavoastra!

SCRIETI-NE! Despre intamplari minunate sau ingrozitoare, despre viata pe care o traiti acolo, la dumneavoastra acasa, pe malurile Dunarii. Scrieti-ne pe adresa croaziera@jurnalul.ro sau, prin posta, la adresa pe care o gasiti in caseta redactionala.