Oftam doar dupa copilaria care s-a dus. Nu suntem nostalgicii epocii apuse. Noi n-am facut politica, noi am copilarit. Si cand a fost sa fie, ne-am pus vietile la bataie, intr-un joc de-a "Tara, tara, vrem ostasi".

Revolutia a fost cea mai serioasa joaca a copilariei noastre. Multi dintre cei care dorm de 17 ani in cimitirele eroilor erau atunci liceeni, studenti sau militari abia incorporati. Copii crescuti cu cheia de gat. Prea cruzi pentru a fi pervertiti de sistem. Prea curati pentru a fi rosii. Noi nu ne inchinam seara. Prea rar la Dumnezeu, niciodata in fata tribunelor oficiale care ne priveau defilarea. Noi, cei care inca mai stim sa spunem "saru’ mana pentru masa", am fost golanii de la Universitate.

SIMBOL. In saptamana in care am publicat serialul "Cu cheia de gat", pe forumul Jurnalului National au fost facute sute de comentarii. Cititori care evoca nostalgic acei ani sau care isi reneaga trecutul, asimilandu-l politicii totalitariste. Pentru toti insa, povestile "cheii de gat" au fost un drum al mintii si al sufletului inspre copilarie.

"In copilaria mea, evenimentul atarnarii cheii de gat era un adevarat moment de initiere. Eu eram cea mai mare dintre cei cinci frati si am fost prima careia i-a fost spanzurata de gat aceasta mare responsabilitate. Si nu mi-a fost frica, eram mandra ca o pot purta. Dupa mine, surorile si fratele meu au vrut toti sa poarte cheia la gat si, pentru ca nu aveam mai multe randuri, parintii mei au cautat tot felul de chei nefolosite si le-au agatat tuturor la gat :). Insa important era momentul - trebuia sa astepte pana cresteau mai mari si demonstrau ca pot fi responsabili, doar atunci puteau fi «initiati». (...)" (ank)

DIN CONTRA. "Nu am purtat cheia la gat, o tineam sub sticla de lapte de langa usa de la intrare. Pentru mine nu a fost nici o copilarie amara, sarata sau trista. Nu ne-au obligat la gradinita sa ascultam povestile partidului pentru ca era inaintea «Soimilor». Mi-a dezvoltat gustul pentru citit si cred ca inainte sa fac 10 ani am citit mai mult decat media intelectualilor americani (ceea ce nu-i mult, vor zice unii...). Nu am fost cu nimic mai prosti decat copiii de azi, care stau toata ziua cu gameboy-ul in fata si, cand ii intrebi ce sport prefera, te intreaba: «real sau de computer?» (...)." (Raul)

"NOI, NU! NICIODATA!". Copii crescuti cu cheia de gat. Prea cruzi pentru a fi pervertiti de sistem

"Important e sa nu uitam vremurile alea. Am umblat si eu cu cheia de gat, am ascultat muzica la pick-up-ul bunicilor (discurile cu muzica straina erau Balkanton - Bulgaria, cumparate din targ), am fost si la filme indiene la cinema, de unde 90% din spectatori ieseau plangand, am mancat si iaurt de 2 lei la borcanel din ala mic, cu capac de staniol, am baut brifcor, de 1 iunie in Parcul Pionierilor din Timisoara mancam bomboane pe bat facute doar din zahar ars, in forma de cocosei :), ne pupam pe ascuns cu fetele pe dupa garaje la noi la bloc, am fost dojenit la scoala ca aveam matricola descusuta de pe maneca uniformei sau ca pierdusem inelul ala de plastic transparent de la cravata de pionier. Si, by the way, am fost invidios pe colega mea de banca, pentru ca ea a fost facuta comandanta de detasament si avea trese sau ce-or fi fost chestile alea colorate pe uniforma de pionier..." (Alex)

"Era o simpla cheie a momentului, care iti deschidea mai multe usi. Existau usi fara celular, dar cu corcoduse in pom, usi fara internet, dar cu Europa Libera, usi fara stirile de la ora 5:00, dar cu Ion Popescu Gopo, usi fara telenovele, dar cu Teleenciclopedia, usi fara tine, dar pentru tine, usi pentru mine dinainte de mine. Si alte usi, pe care cei de acum nu le mai pot deschide, fiindca au fost deschise de altii. Din pacate pentru ei, cei de acum pot doar sa le inchida..." (stiuca nuteintereseaza)

"SI AM VAZUT". "Unii dintre noi mai bantuie cautandu-si identitatea! Nici nu mai stiu cand am pierdut-o printre atatea slide-uri pediste sau pesediste. Nu suntem batrani, nu suntem nici tineri, am avut o copilarie frumoasa si inca imi e dor de gustul dudelor! O vacanta la mare cu parintii era un vis! Celor care vor spune ca apartin unui sistem apus le spun un singur lucru. La Revolutie mama si bunica s-au pus in usa ca eu si tata sa nu iesim in strada. Patetic! Muream degeaba! Unii dintre noi suntem aici, n-am colaborat, n-am fost informatori, dorim o Romanie pentru noi si mai credem in justitie! Ce mare provocare, nu-i asa?" (Xena)

"In timpul Revolutiei au murit inocentii, ceilalti au stat intre zidurile televiziunii si si-au creat viitorul. Al lor, al celor din vechiul sistem. Astazi se deruleaza pe sticla o vanatoare de vrajitoare si aflam ca mare parte a policienilor de astazi au fost obedienti ai vechiului regim ieri. La Revolutie cineva s-a pus in usa, dar nu m-a putut opri, si am vazut creierii unui copil de 12 ani imprastiati prin fata Ministerului Apararii Nationale, si am vazut..." (Casargoz)

DE LA CAPAT. "Istorie care se repeta? Si eu am fost un copil crescut cu cheia de gat si, din pacate, si copiii mei (doi baieti, de 13 si 10 ani) tot asa sunt crescuti, in cea mai mare parte a timpului. Stau mereu cu gandul la ei, intrebandu-ma ce fac, dar am incredere ca se descurca si ca nu fac rele. Cred ca daca parintii ar sti cum sa-si verifice sau sa-si controleze copiii, ar creste oameni de treaba. Din pacate, nivelul de trai nu ne permite sa facem si noi ca-n alte tari, unde copilul e mereu supravegheat. Dar si acolo sunt «uscaturi». Trebuie sa avem incredere in noi si in copiii nostri." (carmen)

Cheile Dumitru Tiganiuc Vulturu-si leaga aerul de oase, si rama poarta iar pamant pe rat si pe sub teii ce a duh miroase copiii trec cu cheile la gat. Din limba brazilor sar veverite ca un cuvant de taina, intr-atat ca dincolo de strazile pestrite copiii fug cu cheile la gat. Pe ochiul florii doarme-o gaza-amara si greierul ii tine de urat pana-asteptatii pasi din bloc coboara - ciudati copii cu cheile la gat. si clopotele-atarna de biserici precum talangile la miei, incat parca alunga turme de nori sferici acesti copii cu cheile la gat. Alearga neopriti de orizonturi, ca o lumina trec peste urat fara a tine cont de timp, de conturi, sublimi copii cu cheile la gat. Si cand se-ntorc parintii dintre noapte, copiii-s intrebati de cum si cat, iar ei raspund, ca visele, in soapte, alunecand in somn cu chei la gat … (poezia scrisa in 1978)

FINAL! Serialul nostru despre copilaria cu cheia de gat se incheie aici. Povestea insa continua. Se scrie in realitate. Are si happy-end-uri, dar, uneori, si finaluri dramatice. Nu exista copii rai. Exista doar parinti mai putin priceputi. De dragul copiilor care-am fost, aveti grija de viata copiilor vostri.