Cuvios cu volanul în mână

Precizăm de la bun început că autorul acestor rânduri nu este antichrist şi nici înscris pe listele sectelor satanice în calitate de ucigător de găini sau alte animale (sau calităţi). Precizăm de asemenea (asta pentru după ce autorul acestor rânduri o să stea faţă-n faţă cu Eternitatea) că nu face nicidecum apologia iconoclasmului (ba dimpotrivă, e foarte "pentru" împodobirea spaţiului cu icoane).

Şi acum, că toate acestea au fost precizate şi ăia răii n-au cum să se ia de el pe tema asta după ce-o muri, să mai spunem şi că.

Există, aţi observat, suntem siguri, personalităţi cu o apăsată propensiune pentru cuvioşenie. Chiar autorul acestor rânduri a constatat empiric că uneori e incapabil să opereze o diferenţă netă între sentimentul profund religios şi evlavia exclamată. Că, nu de puţine ori, smerenia sa este afectată şi didacticistă. Şi că, prin urmare, autorul acestor rânduri e ăl mai demn de milă dintre ăi mai demni de milă. Patetic şi vai de capul lui.

E! Dar autorul acestor rânduri nu este singurul cu astfel de propensiuni. Cum recunoaşte personajul de la o poştă, autorul acestor rânduri se gândeşte că e în măsură să-l identifice pe unul ca acesta aşa, ca o nimica-toată. Domnilor şi doamnelor, şi acum vi-l prezentăm pe... tan-tane!... şoferul-cel-pios!

O categorie interesantă şi aparte, şoferul-cel-pios valsează cucernic între taximetrul-Dacie şi ăl mai bengos model de turism. Cu bordul maşinii împânzit de icoane şi cruciuliţe, şoferul-cel-pios crede că-şi rezolvă setea spirituală, dar şi că-şi asigură securitatea la drum, afişând icoane şi iconiţe, cruciuliţe şi metaniere de diferite dimensiuni, în diferite locuri ale bordului turismului pe care-l conduce. "P-asta o am din Muntele Athos, p-asta de la Suceviţa, p-asta de la... de unde-o am, Doamne, p-asta? A! De la Agapia, aţi fost la Agapia?", "Din mila Domnului, mi-au călcat paşii, da, la Agapia", "Minunat loc, minunat loc! Şi p-asta mi-a dat-o nevastă-mea".

CREDINŢĂ ŞI SUDĂLMI ÎN TRAFIC
La culoarea roşie a semaforului, conchidem amândoi că avem un neam binecuvântat cu multe locuri sfinte şi trecem la următoarea temă pe ordinea de zi: "Dacă n-ai credinţă, nu ai nimic". E foarte adevărat! Spuneţi şi dumneavoastră dacă asta nu-i adevărat! Faptul
că poţi să ai de toate, dar să n-ai credinţă şi că asta înseamnă că nimic nu eşti şi nimic nu ai e cel mai adevărat adevăr din viaţa omului care nu trăieşte doar aşa, de sanchi balamale.

Or, în cazul de faţă, nu avem de-a face cu un om care trăieşte de sanchi-balamale. Puţin spre dreapta, o iconiţă cu Maica Domnului cu Pruncul stă alături de o altă iconiţă cu Maica Domnului cu Pruncul. O Sfântă Parascheva se uită direct la omul cel aflat pe bancheta din spate. Autorul acestor rânduri îi spune în gând cuvioasei că ştie foarte bine că n-are de ce să se mâhnească, fiindcă nu e de rău. O frână mai osebită e de natură să stârnească freamăt printre metanierele lipite cu ventuză de parbriz.

Ca acest şofer, despre care vă vorbeşte autorul rândurilor de faţă, sunt mulţi. Mai sunt alţii care se rezumă la simpla afişare a simbolurilor sfinte pe parbrize şi care nu se dau în lături de la sudălmi şi tot felul de alte cuvinte de ocară către aproapele său de pe banda cu sens invers. Sau către aproapele său, pietonul. Sau nu se dau în lături de la remarci grobiene cu privire la aproapele său, o tânără fată care traversează chiar acum strada.

CRUCEA ŞOFERULUI PE TIR
Din aceeaşi categorie aparte a cuvioşilor cu volanul în mână face parte şoferul pe tir. Mai ales noaptea, şoferul pe tir ştie că degeaba e el precaut dacă ceilalţi participanţi la trafic nu sunt, aşa că, pentru liniştea lui sufletească, ar fi mai bine dacă nu s-ar limita doar la iconiţele de pe parbriz, ci ar afişa, ca să stea el liniştit, o cruce alcătuită din beculeţe cu mulţi kilowaţi, afară, pe exterior. Aşa, ca să ştie lumea că se apropie şi mai ales, să ştie lumea că se apropie un ditai elefantul, cu şofer credincios la bord.

Până acum, autorul acestor rânduri n-a întâlnit pe cineva, şofer de turism micuţ, în stare să aprecieze acest apostolat făcut la volan, "în nopţile pustii şi reci", de şoferii de tir. Mai ales dacă printre şoferii turismelor mici se mai găsesc şi unii care au probleme cu propria lor viaţă sufletească. Ba chiar cineva i-a destăinuit autorului acestor rânduri că prima oară când a văzut o cruce mare în noapte, credea că asistă pe viu la venirea cea de-a doua a Mântuitorului şi că gata, clepsidra vieţii lui acolo se termina, păcat că moare aşa, fără să fi apucat să fie mai bun cu ceilalţi, semenii şi fraţii lui.