Ilie Ceausescu a fost pentru 3 ore ministrul Apararii

Dupa moartea lui Vasile Milea, Ilie Ceausescu, fratele dictatorului, s-a instalat pe scaunul vacant de ministru al Apararii. Seful informatiilor militare, viceamiralul Stefan Dinu, dezvaluie ca, in cele cateva ore de ministeriat, Ilie Ceausescu a pregatit un dosar de tradator pentru Milea si l-a primit pe atasatul militar sovietic, in vreme ce fratele cel mare fugea cu elicopterul din CC.

„Procurorul general cauta dovezile tradarii lui Milea"

Continuam astazi sa publicam dezvaluirile sefului Directiei de Informatii a Armatei din decembrie 1989, viceamiralul in rezerva Stefan Dinu.

Explozia populara s-a produs, dupa cum se stie, la Timisoara, iar dupa rusinoasa fuga a dictatorului revolta s-a extins rapid in toate principalele orase ale tarii, scenariul amintit in numarul trecut al Jurnalului National dovedindu-se a fi singura cale posibila in acea perioada pentru rasturnarea regimului dictatorial.

Desi avizat, aparatul de paza al regimului era atat de viciat incat nu mai era capabil sa recepteze corect semnalele si nici interesat sa ofere solutii corespunzatoare.

Cazul Tokes, aparut intamplator

Scanteia care a produs explozia a avut loc la Timisoara, revolta populatiei declansandu-se intr-un oras de granita, unde erau indeplinite aproape toate conditiile cerute.

Cazul episcopului reformat Laszlo Tokes a aparut intamplator, dar a fost folosit din plin pentru destabilizarea situatiei locale. In schimb, un rol activ si organizat l-au avut acele grupuri neidentificate, special pregatite pentru tulburarea ordinii si provocarea de acte diversioniste, care au actionat atat in prima faza a evenimentelor, cat si dupa data de 22 decembrie.

Incercarea de a folosi Armata in probleme interne reprezenta din start o grava eroare a puterii. Armata nu putea sa se supuna ordinelor ce contraveneau misiunilor sale traditionale. Am fost martor la cateva replici ale ministrului Apararii date in convorbirile telefonice, fie Elenei Ceausescu, fie lui Nicolae Ceausescu, potrivit carora el, general colonel Vasile Milea, „nu cunostea nici o lege si nici o prevedere in regulamentele militare care sa oblige armata sa traga impotriva propriului sau popor."

Lipsa de omogenitate

La Timisoara, desi armata a fost scoasa pe strazi si in piete, initial pentru a descuraja violentele si actele de diversiune, treptat, puterea politica i-a cerut sa angajeze unitatile militare in actiuni de inabusire a revoltei populatiei. In acest stadiu armata n-a mai raspuns ordinelor, ramanand practic inactiva, in expectativa manifestand chiar o atitudine de simpatie chiar fata de demonstranti.

Desigur, n-au lipsit in aceasta perioada de extrema incordare si unele incidente izolate dintre unii militari s manifestanti, dar ele au avut un caracter cu totul intamplator si in mod sigur nedorit.

In ziua de 17 decembrie 1989, o zi de duminica, catre ora 12:00, ministrul Apararii, general colonel Vasile Milea, a primit ordinul de a constitui, impreuna cu MI sI DSS, un stat major de criza care sa se deplaseze urgent la Timisoara pentru „a contracara actiunile bandelor diversioniste", a mentine ordinea si a apara institutiile publice locale.

Din partea MApN au fost numiti generalul maior Stefan Guse, seful Marelui Stat Major, generalul locotenent Victor Stanculescu, seful Departamentului Inzestrarii Armatei, generalul locotenent Mihai Chitac, comandantul Trupelor Chimice si alti ofiteri; de la DIA a fost trimis seful Sectiei Cercetare, colonel Vasile Ionita. Separat s-au deplasat o serie de cadre din MI si DSS, care actionau fara vreo legatura cu cei din MApN. Peste acest grup de generali si ofiteri a fost numit Ion Coman, secretar al CC al PCR. Lipsa de omogenitate, subordonarea diferitelor centre de comanda a grupurilor operative, absenta unei coordonari unice demonstrau chiar si in ultimul ceas al existentei regimului comunist maniera de lucru tipic dictatoriala. Nimeni, indiferent de treapta pe care se afla in ierarhia de partid sau de stat, nu putea lua vreo decizie mai importanta fara acordul conducatorului suprem.

Misiune pentru cercetasi

In aceeasi zi de duminica, la ora 17:00, ministrul Apararii, explicandu-mi ca grupa operativa de la Timisoara nu dispune de informatii privind situatia din oras, deoarece colegii de la Interne refuzau sa le dea, a solicitat ca problema sa fie rezolvata de DIA, prin mijloacele sale specifice. Propunerea mea a fost aprobata pe loc. In baza acesteia, o subunitate alcatuita din 41 de militari specializati in actiuni de cercetare in dispozitivul inamic s-a deplasat cu un avion militar la Timisoara, iar din dimineata zilei de luni, 18 decembrie, ora 6:00, s-au prezentat echipati in haine civile la comandamentul Diviziei 18 Mecanizate.

Dupa o scurta prezentare a situatiei din oras s-au stabilit misiunile de cercetare si informare, locurile si zonele ce trebuiau supravegheate, organizarea pe echipe de cate doi cercetasi, legaturile dintre echipe, precum si modalitatile de transmitere a informatiilor grupei operative a MApN. Din datele raportate pe timpul misiunilor de cercetare au retinut atentia cateva aspecte semnificative.

Mai intai constatarea ca in zilele anterioare sosirii cercetasilor, grupuri de indivizi necunoscuti au recurs la acte de dezordine si violenta spargand vitrinele unor magazine si institutii publice, indemnand la jafuri din centrele comerciale, provocarea de incendii, smulgerea unor panouri si telefoane publice de pe arterele principale ale orasului si altele.

Manifestanti disciplinati

Astfel de provocari, dar mult mai putine, au fost observate si in zilele de 18 si 19 decembrie, indeosebi in punctele aglomerate din piete si intersectii stradale. Patrunderea cercetasilor in diferite fabrici, sub diferite acoperiri, a dus la constatarea ca muncitorii erau, desigur, nemultumiti de conditiile lor de trai, multi chiar revoltati, dar bine organizati si stapaniti de un puternic spirit de disciplina. Concret nu s-a inregistrat nici un act anarhic, de indisciplina sau violenta in incinta intreprinderilor.

In sfarsit, o constatare ce anunta, de fapt, iminenta inlaturare a regimului lui Ceausescu a constituit-o aparitia, incepand cu 20 decembrie, a demonstratiilor de strada, organizate pe intreprinderi si institutii, fiecare coloana fiind insotita de oameni de ordine, animate de lozinci anticomuniste. In legatura cu evolutia situatiei de la Timisoara imi reamintesc trei momente ale zilei de miercuri, 20 decembrie. In jurul orei 11:00, colonelul Vasile Ionita, seful Sectiei Cercetare, aflat la Timisoara, m-a sunat la telefon informandu-ma ca incepand din dimineata acelei zile posibilitatile cercetasilor de a-si indeplini misiunile erau reduse la minim. Cauza era ordinea si disciplina coloanelor de manifestanti, care nu mai ingaduiau persoanelor necunoscute sa se ataseze demonstrantilor. S-a intarit si controlul intrarilor in intreprinderi, doi cercetasi fiind descoperiti, care, insa, dupa legitimare, au fost eliberati. Ofiterul isi exprima parerea ca, intrucat situatia la Timisoara era de-acum cunoscuta, iar conditiile de cercetare erau serios diminuate, considerau oportuna inapoierea lor la Buzau.

Schimbari inevitabile

In aceeasi zi, pe la ora 13:00, m-a chemat la telefon general-maior Stefan Guse, seful Marelui Stat Major si m-a intrebat ce mai stim noi despre miscarile militare la granite si ce ecouri mai sunt pe plan extern privind evenimentele de la Timisoara. Dupa ce mi-a ascultat raportul, a urmat o pauza incheindu-si convorbirea astfel: „Pe aici, cred ca totul s-a limpezit, as indrazni sa spun ca, chiar s-a incheiat. De fapt, pentru noi nu mai constituiau nici o surpriza, cele petrecute in alte tari erau inevitabile si pentru tara noastra".

La aceeasi data, in jurul orei 15:00 ma gaseam intamplator in cabinetul ministrului Apararii, general Vasile Milea, cand a fost sunat pe telefonul guvernamental de la Timisoara de Ion Coman. Convorbirea s-a purtat intr-o atmosfera tensionata. Trimisul CC al PCR la Timisoara ii cerea ministrului Apararii - „sa-i explice el Elenei Ceausescu ca multimile de demonstranti sunt muncitori si functionari din fabrici si institutii impotriva carora unitatile militare n-au cum sa actioneze cu TAB-uri si tancuri". In replica, ministrul Apararii i-a raspuns ca „si el stia la fel de bine acest lucru, dar considera ca mai potrivit pentru a raporta situatia nu putea fi decat Ion Coman, caruia ii fusese incredintata sarcina pacificarii Timisoarei". Probabil ca in acel moment nici unul nu a avut curajul sa raporteze.

Retragerea Armatei

Evolutia evenimentelor din acest oras este cunoscuta. La ora 15:30, din initiativa generalului maior Stefan Guse, unitatile militare au fost retrase in cazarmi, astfel ca centrul orasului si principalele institutii publice au trecut sub controlul demonstrantilor.

Deznodamantul luptei pentru rasturnarea regimului comunist s-a produs, dupa cum era si firesc, la Bucuresti, pe data de 22 decembrie 1989, cand cuplul dictatorial, sub presiunea coplesitoare a populatiei revoltate, a fost nevoit sa fuga cu elicopterul, iar ceilalti sustinatori din staff-ul comunist au fost arestati.

Situatii explozive, unele soldate cu victime omenesti, au existat in zilele de 20 - 22 decembrie si in alte orase, indeosebi din Banat si Transilvania, dar generalizarea revoltei pe intregul teritoriu s-a produs numai dupa ocuparea sediului CC al PCR si preluarea controlului radioului si televiziunii romane din capitala tarii. Despre rolul pe care l-au avut in revolutie, pe de o parte Armata, iar pe de alta parte fortele de ordine si siguranta ale statului - Militia si Securitatea, s-au scris, dupa cum se stie, numeroase lucrari contradictorii. O retrospectiva a actiunilor Armatei din timpul evenimentelor din decembrie 1989 ne pune in fata urmatorului tablou:

in primele zile ale alarmarii si scoaterii pe strazi a Armatei (16-19 decembrie) unitatile militare au avut constiinta unor misiuni de protectie a populatiei si bunurilor materiale impotriva grupurilor de necunoscuti care recurgeau la acte de violenta, jafuri, incendii si distrugeri. Astfel trebuie intelese marsurile unitatilor militare, fara armament, insotite de muzica fanfarelor. Acestea erau semnale de sprijin al populatiei si de descurajare a grupurilor de raufacatori.

in urmatoarea perioada, 20 - 21 decembrie, Armata a inteles pe deplin adevarata situatie din tara, faptul ca nu exista pericolul nici unei agresiuni din exterior, faptul ca dezordinea si actele de violenta de pe strazi erau cu totul inlaturate de insasi populatia organizata; iar demonstrantii nu voiau altceva decat rasturnarea regimului dictatorial. In aceasta etapa, Armata nu numai ca nu s-a impotrivit demonstrantilor cu armele si tehnica din dotare, ba chiar a dat numeroase dovezi de simpatie si incurajare a cererilor populatiei.

Momentul hotarator, care a marcat trecerea pe fata si deplina a Armatei de partea revolutiei l-a constituit comunicatul oficial difuzat prin radio la 22 decembrie ora 10:00 potrivit caruia ministrul Apararii Nationale, general colonel Vasile Milea, „simtind ca faptele sale de tradare au fost descoperite, s-a sinucis". Desigur, daca sinuciderea mai putea sa fie in parte crezuta, in ceea ce priveste motivatia acesteia nu era altceva decat o oribila diversiune, ca multe altele la care recurgea nu o data cuplul dictatorial.

In cautarea „acoperitilor" Securitatii

O enigma nedescifrata inca o constituie activitatea din zilele revolutiei a structurilor sub acoperire din interiorul tarii apartinand DSS. In versiunea responsabililor Securitatii s-a sustinut ca acestea au fost retrase din dispozitivul de pe strazi inca din dimineata zilei de 22 decembrie, dupa care ofiterii si subofiterii, pentru a nu fi agresati de populatie, s-au ascuns pe la rude si prieteni. Desigur, trebuie sa-i credem pe cuvant. Dar multi dintre martorii evenimentelor de atunci isi mai pun si astazi intrebarea: „Cu ce s-au ocupat aceste sute sau mii de cadre ale Securitatii in perioada 22 - 25 decembrie?"

In ceea ce priveste unitatile Armatei, ele au ramas in strada, la vedere, alaturandu-se revolutionarilor, iar in continuare preluand greaua misiune de aparare a noilor organe create in focul revolutiei si respingerea atacurilor teroriste.

Panica lui Dinca

In sprijinul celor mai sus mentionate, memoria mea pastreaza cateva intamplari semnificative petrecute la Bucuresti.

Din data de 21 decembrie, catre ora 19:00, la sediul CC al PCR a intrat in functiune, din ordinul lui Nicolae Ceausescu, o grupa operativa cu o alcatuire mixta formata din generali si ofiteri MApN, MI, DSS si Garzile Patriotice.

Desi grupa isi desfasura activitatea in aceeasi cladire, prectic nu exista o comanda unica si nici o coordonare clara a fortelor dupa regulile militare cunoscute. In cladire se aflau general colonel Vasile Milea, ministrul Apararii, Tudor Postelnicu, ministrul de Interne, general colonel Iulian Vlad, seful DSS si colonelul Parcalabescu, seful de Stat Major al Garzilor Patriotice, fiecare insotit de un numar de ofiteri de stat major. La chemarea ministrului Apararii, pentru a-i prezenta cele mai noi informatii cu situatia din jurul granitelor si a stirilor agentiilor de presa despre evenimentele din Romania, m-am aflat in sediul CC timp de peste doua ore, intre 2:00-4:30 din 22 decembrie.

Pe traseul de deplasare de la M.St.M pe Bulevardul Stirbei Voda, in jurul sediului CC, am avut de trecut printr-un dispozitiv militar radial, complex, dar rezulta ca fiecare componenta a dispozitivului se subordona altui organ de MI, DSS, MApN sau G.P.

In prima linie se aflau 3 - 4 randuri de scutieri, cu o dotare specifica, mai in spate se aflau cateva randuri de militieni, iar in spatele lor mai multe masini de pompieri. In jurul cladirii se aflau 4 - 5 TAB-uri, iar in fata intrarii de la poarta B, un grup numeros de ofiteri - elevi de la Academia Militara.

In jurul orei 3:00 a intrat in incapere Ion Dinca, stapanit de o vizibila stare de panica, anuntand generalului Milea ca o coloana de peste 500 de demonstranti se afla pe Calea Mosilor, indreptandu-se spre Centru. In consecinta ii cerea sa fie trimise unitatile militare pentru imprastierea demonstrantilor. Ministrul Apararii i-a explicat ca Armata nu-si poate parasi misiunile de a apara obiectivele fixe ce i-au fost incredintate, ca pentru astfel de interventii exista Militia si Pompierii. Discutia s-a incheiat fara a se decide vreo masura in acea incapere.

Dupa aproape inca un ceas, acelasi personaj, Ion Dinca, a aparut din nou, informandu-l pe ministrul Apararii ca o alta coloana, de circa 1.000 de demonstranti, se indreapta spre uzinele „23 August" pentru a se alatura schimbului trei, cu intentia de a veni apoi spre sediul Comitetului Central. Generalul Milea a fost nevoit sa explice inca o data ca astfel de misiuni nu-i revin Armatei, ci MI.

Unica solutie

In jurul orei 4:15, dupa lecturarea materialelor si telegramelor aduse de mine, in vreme ce imi pregateam mapa pentru plecare, general colonel Iulian Vlad, care citea telegramele alaturi de ministrul Apararii, m-a intrebat „care este parerea mea si cum cred eu ca se vor sfarsi toate acestea". I-am raspuns: „Cred ca se vor sfarsi ca si in celelalte tari, alta iesire nu cred ca mai exista, dar sa speram ca se va trece cu bine si acest prag".

La despartire l-am rugat pe ministrul Milea sa ceara ministrului de Interne, Tudor Postelnicu, aprobarea ca echipajele DIA destinate interceptarii si goniometrarii activitatii retelelor radio din apropierea granitelor sa li se permita accesul la pichetele de graniceri, unde aveam instalata tehnica respectiva folosita in situatii de tensiune in jurul granitelor. Nu cunosc din ce motive ministrul Milea n-a dorit sa-l vada pe Tudor Postelnicu, aratandu-mi doar usa prin care sa intru. Incaperea cred ca era destinata, in situatia de atunci, membrilor CPEx, recunoscandu-i dintr-o singura privire pe Manea Manescu, Emil Bobu, Ion Dinca si Tudor Postelnicu, caruia i-am si solicitat aprobarea pentru care venisem. Dupa un comentariu critic la adresa cadrelor din DIA, ce dovedea nu numai necunoasterea activitatii din armata, dar si o penibila aroganta a unui personaj desprins de realitatile romanesti, Tudor Postelnicu si-a dat acordul la cererea mea.

Soc pentru Armata

Cum s-au derulat principalele evenimente ale zilei de 22 decembrie in Bucuresti si in alte orase este in general cunoscut. Ceea ce este mai putin cunoscut sunt reactiile si deciziile adoptate la nivelul Ministerului Apararii si al M.St.M.

Comunicatul transmis la radio, la ora 10:00, in legatura cu sinuciderea generalului Vasile Milea, a constituit un adevarat soc, atat pentru militarii din cazarmi, cat si pentru cei aflati in dispozitivele de pe strazi. De fapt, stirea a avut efectul ultimei picaturi, pentru ca Armata sa treaca in masa de partea revolutiei.

Comunicatul a surprins si pe principalii responsabili militari care se aflau dispersati in teritoriu, astfel ca acestia n-au putut actiona unitar si coerent, pornind de la cele intamplate, incepand cu ora 10:00 din ziua de 22 decembrie.

General Stefan Gusa, prim-adjunct si sef M.St.M se afla inca la Timisoara. General Victor Stanculescu, prim-adjunct si sef al Departamentului Inzestrare al Armatei, care plecase spre Bucuresti, era de negasit, iar alti generali se aflau in dispozitive sau blocati de manifestanti in diferite puncte ale Capitalei.

„Ministrul" Ilie Ceausescu

In Bucuresti, dintre adjunctii MApN nu se mai aflau decat generalul Ilie Ceausescu, secretar al Comitetului Politic Superior al Armatei, care, considerandu-se indreptatit sa ia comanda, s-a instalat in cabinetul ministrului Apararii Nationale.

Incepand cu ora 10:15, din ordinele generalului locotenent Ilie Ceausescu s-au luat o serie de masuri, dintre care invitarea imediata la Ministerul Apararii a reprezentantului din Bucuresti al Tratatului de la Varsovia impreuna cu atasatul militar al URSS, precum si atasatul militar al Chinei.

Problema, intrand in sfera atributiilor DIA, mi-a revenit mie raspunderea anuntarii invitatiilor si convenirii orelor acestor intalniri. La ora 12:00 s-a convenit intalnirea cu sovieticii, iar la ora 13:00 cu chinezii.

Pana la primirea reprezentantilor sovietici, generalul Ilie Ceausescu a primit doua telefoane mai deosebite, la care am fost prezent, generalul Popovici, procurorul general al Romaniei, care se interesa de dovezile cu privire la tradarea fostului ministru al Apararii pentru a dispune inceperea procesului de judecata. Ilie Ceausescu a raspuns ca, dupa cum stie el, la MApN nu exista nici o dovada si ca toate acestea trebuie cautate la MI. Al doilea telefon a fost primit din partea unei persoane pe care n-am putut-o identifica, dar se vorbea despre unele schimbari in conducerea tarii care sa puna capat tensiunilor si nemultumirilor.

In paralel cu aceste convorbiri telefonice, generalul Ilie Ceausescu incerca sa formuleze cu ajutorul unei grupe de ofiteri de stat major din Directia Operatii o dispozitiune pe armata prin care se cerea unitatilor militare revenirea in cazarmi si din acel moment sa nu execute alte ordine decat ale Comandantului Suprem.

Eram intamplator prezent la redactarea acestui ordin, dar la intrebarea ofiterului din M.St.M, cine semneaza ordinul, generalul Ilie Ceausescu pentru un moment s-a blocat, spunand in cele din urma ca, sa se scrie M.St.M. si mai tarziu vom vedea.

Vizita atasatului sovietic

La orele 12:00, potrivit intelegerii s-au prezentat sovieticii: inlocuitorul reprezentantului Tratatului de la Varsovia, atasatul militar sovietic si translatorul de limba romana. Din partea romana, pe langa generalul Ilie Ceausescu mai eram prezenti eu, col. Dumitru Mircea si mr. Lungu, translator de limba rusa. In cadrul intalnirii, Ilie Ceausescu a prezentat situatia din Romania ca fiind o diversiune straina, pe care poporul nostru poate s-o depaseasca fara a fi nevoie de ajutor din afara. Ruga chiar ca Uniunea Sovietica si Tratatul sa manifeste intelegere si incredere in noi, in capacitatea poporului nostru de a-si rezolva singur problemele.

In decursul convorbirilor, discutiile au fost intrerupte de doua ori, Ilie Ceausescu fiind solicitat sa vorbeasca la telefonul special din Cabinet. Revenind dupa prima intrerupere, el a amintit sovieticilor faptul ca Romania va avea in curand un nou guvern si lucrurile vor intra in normalitate. Dupa a doua intrerupere, la reluarea convorbirilor, personal i-am propus sa incheiem discutiile intrucat ceea ce era de spus s-a spus. A fost de acord cu propunerea, despartindu-ne de reprezentantii sovietici ca de obicei, cu strangeri de maini si imbratisari.

La parasirea incaperii de catre sovietici, urmati indeaproape de generalul Ilie Ceausescu, de mine s-a apropiat maiorul Nicolaescu, pe atunci seful Biroului protocol din MapN, care mi-a soptit: „Tovarase amiral, va mai pierdeti timpul pe langa Ilie Ceausescu, nu stiti ca fratele lui a fugit cu elicopterul de pe acoperisul CC al PCR?!" N-am avut timp sa comentez informatia, dar am realizat ca drama Romaniei lua sfarsit. Cunoscand aceasta stire, am intrat in cabinet, dar am ramas surprins sa vad ca Ilie Ceausescu se interesa totusi de sosirea pentru ora 13:00 a celor de la Ambasada Chineza. De fapt, timpul era trecut de ora 13:00, iar invitatii chinezi se aflau deja la poarta, asteptand sa fie condusi in minister. Mi-am asumat raspunderea de a transmite chinezilor scuzele de rigoare comunicandu-le ca nu mai pot fi primiti si ca vizita o vom realiza la o alta data. Am informat totodata pe Ilie Ceausescu ca, intrucat delegatia chineza a intalnit la poarta ministerului coloana de manifestanti, s-a inapoiat la ambasada, solicitand ca intalnirea sa fie stabilita la o alta data.

---

Nu ratati !
In numarul de maine alte dezvaluiri cutremuratoare ale viceamiralului Stefan Dinu.