Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Intervenţia Armatei în reprimarea revoltei din Cluj a încălcat toate legile Republicii Socialiste România şi regulamentele militare. În anii de după Revoluţie, comandanţii au utilizat o mulţime de trucuri şi minciuni pentru a scăpa de Justiţie. Cum de-au ajuns soldaţii să tragă în civili, ce ordine s-au dat în acele zile şi care era "inamicul oficial"?
Ziua de 21 decembrie 1989, aşa cum s-a scurs ea la Cluj-Napoca, reprezintă un adevărat "caz-şcoală" despre modul concret în care Armata s-a implicat, înainte de căderea lui Ceauşescu, în reprimarea Revoluţiei. Căci de la primele focuri de armă şi până la "Armata e cu noi!", mulţi români, "huligani, elemente declasate, destabilizatoare", aveau să muşte din asfaltul marilor oraşe, sub gloanţele militarilor. Iar zilele, lunile şi chiar anii care au urmat au fost folosite de unii capi ai Armatei pentru a şterge urmele, a boicota aflarea adevărului şi a-şi proteja gradele obţinute "la excepţional" în primele zile de după căderea dictatorului.
Cum a fost posibil ca militarii să tragă în civili? De la ministrul Apărării şi până la ultimul comandant de grupă care a stat faţă în faţă cu civilii dezarmaţi (cu unele notabile excepţii), toată lumea a călcat în bocanci legile ţării, regulamentele şi onoarea militară.
La ora 16:00 a zilei de joi, 21 decembrie 1989, în Cluj-Napoca erau deja 12 morţi şi 26 de răniţi, după incidentul din piaţa Libertăţii. Avea să fie doar începutul. Căci la acea oră, comandanţii Armatei a IV-a Transilvania, conduşi de generalul Iulian Topliceanu, se întreceau în a lua măsuri de luptă împotriva civililor angajaţi în acţiuni de protest.
Pentru "asigurarea ordinii publice", Armata mobilizase două unităţi militare (UM 01215 Floreşti şi UM 01278 Someşeni), ai căror militari, organizaţi după ordinul ministrului Vasile Milea, îşi pregătiseră dispozitivele de luptă în oraş.
Ordinele erau clare: prevedeau ieşirea soldaţilor cu muniţie de război şi deschiderea focului.
Cum au gestionat militarii situaţia: numărul total al victimelor se ridica, după şase ore de "luptă" în diverse zone ale oraşului, la 26 de morţi şi peste 100 de răniţi.
După masacrul din Piaţa Libertăţii au urmat alte trei puncte fierbinţi: zona Astoria-Metropol, Piaţa Mărăşti şi Fabrica de bere. O singură anchetă serioasă a fost deschisă chiar în ianuarie 1990 pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi de morţii din Piaţa Libertăţii, de către procurorul militar colonel Tit-Liviu Domşa, şeful Parchetului Militar din Cluj. Dosarul său a fost însă "desfiinţat" câteva luni mai târziu, iar documentele şi mărturiile din el le-am folosit noi în documentarea materialului de faţă.
DISPOZITIVELE DE LUPTĂ ŞI VICTIMELE
După morţii căzuţi în Piaţa Libertăţii au urmat cei din zona Astoria-Metropol. Dispozitivul l-a avut ca protagonist pe căpitanul Ilie Dicu, de la Unitatea Someşeni, cel care s-a remarcat prin modul brutal în care i-a împuşcat pe manifestanţi chiar cu mâna lui. Bilanţul activităţii lui Dicu la Astoria: 4 morţi şi 10 grav răniţi. În anchetele care au urmat, soldaţii şi unii civili, martori oculari, au descris cum Ilie Dicu a ridicat un demonstrant care se apropiase de dispozitivul său, l-a dus cu faţa la un zid şi l-a executat cu sânge rece, de la câţiva centimetri.
În Piaţa Mărăşti - unde au avut misiune de luptă tot militarii de la Someşeni, conduşi de col. Timiş Gheorghe - a murit un om şi au fost răniţi alţi trei.
Atât col. Timiş Gheorghe, cât şi căpitanul Ilie Dicu primeau ordine de la col. Florian Caba, membru în comandamentul Armatei a IV-a, care avea misiunea să ţină legătura între comandament şi unitatea din Someşeni aflată în "luptă".
Ultimul punct fierbinte al Clujului a fost Fabrica de bere.
Între orele 18:15 şi 22:30, dispozitivele formate din soldaţii de la unitatea din Floreşti au omorât 9 oameni şi au rănit 13. Şeful plutonului care a executat foc era maiorul Laurenţiu Cocan. În depoziţiile lor, soldaţii povestesc cum Cocan le cerea să înceteze focul atunci când din grupul de manifestanţi ieşea vreunul mai în faţă, după care îl lua el în bătaia pistolului şi-l dobora.
Atât maiorul Laurenţiu Cocan (responsabil cu măcelul de la Fabrica de bere), cât şi căpitanul Dando Carp (cel care a însângerat Piaţa Libertăţii) se subordonau comandantului unităţii, maiorul Valeriu Burtea, prezent şi el în dispozitivul de la Fabrica de bere la ora când se trăgea în civili. Pe linie de subordonare, între şefii plutoanelor de represiune din Cluj-Napoca şi comanda Armatei a IV-a Transilvania se aflau col. Florian Caba şi mr. Valeriu Burtea.
"VEŢI TRAGE ÎN ŢINTE VII"
Soldaţii care au acţionat în Cluj în ziua de 21 decembrie erau, la ora când trăgeau în civili, în cea mai mare parte neinstruiţi. Fuseseră încorporaţi în luna septembrie şi fuseseră apoi duşi la munci agricole, până la sfârşitul lui noiembrie. O lună mai târziu, primeau încărcătoarele pline cu muniţie de război şi erau trimişi în stradă. Care a fost însă linia de comandă, de la ministrul Milea şi până la soldatul speriat din faţa demonstranţilor?
JOACA DE-A RĂZBOIUL CU CIVILII
La data de 17 decembrie, după izbucnirea revoltei de la Timişoara, ministrul Milea transmisese celebrul său ordin în 14 puncte. Ordinul a ajuns şi la generalul Iulian Topliceanu, comandantul Armatei a IV-a Transilvania, cu sediul la Cluj, ale cărei trupe de la Arad erau deja implicate în reprimarea de la Timişoara. Punctul 11 suna aşa: "Demonstranţii să fie serios avertizaţi, apoi să se tragă la picioare".
Câteva ore după ordinul lui Milea, şi Topliceanu trimite către unităţile din subordine propriul său ordin, tot în 14 puncte, niţel "îmbunătăţit".
La punctul 14 stă scris: "Se va acţiona prin fixare de front (în faţă) şi executarea concomitentă a unor manevre în flanc şi spate pe străzi paralele (laterale)". Ceea ce înseamnă că ştia că "forţele ostile" nu erau "inamicul care acţionează din exterior", ci erau demonstranţi.
La data de 19 decembrie se constituie la unităţile din Someşeni şi Floreşti trupele de intervenţie care urmau să reprime revolta clujenilor. Şefii de dispozitive s-au dus în oraş şi au studiat locurile unde urmau să-şi amplaseze soldaţii. Între ei, şi căpitanul Carp Dando, care-şi studiase amplasamentul de unde soldaţii săi aveau să ucidă.
"Planul de operaţiuni" pentru intervenţia şi amplasarea în oraş a Armatei este elaborat la comandamentul Armatei a IV-a, printre artizanii săi numărându-se şi Constantin Degeratu, viitor şef al Statului Major General.
La data de 20 decembrie vine la Cluj Ilie Ceauşescu şi se întâlneşte cu comandamentul de criză din Cluj, compus,
printre alţii, din primul secretar Ioachim Moga, generalul Topliceanu şi colonelul Ioan Şerbănoiu, şef peste Miliţia şi Securitatea din Cluj. După prelucrarea politică, toată lumea cade de acord ca pe străzile Clujului vor urma să acţioneze "forţe ostile, care urmăresc destabilizarea României şi ruperea Ardealului de patria mamă". Se dă indicativul "Radu cel Frumos" pentru Cluj - alarma parţială de luptă - şi se pune la cale riposta armată.
Din acest moment intervine excesul de zel al lui Topliceanu şi al oamenilor de legătură cu militarii care urmau să acţioneze, colonelul Florian Caba, pentru unitatea Someşeni, şi Valeriu Burtea, pentru Unitatea Floreşti. Exces de zel care s-a propagat în jos, până la ultimul soldat, sub forma unei presiuni care a dus la morţii şi răniţii Clujului.
"TRAGEŢI ÎN EI CĂ NU SUNT OAMENI"
În dimineaţa zilei de 21 decembrie, Caba şi Burtea încep pregătirea "teoretică" a militarilor din subordine, pe care-i trimiteau să tragă în mulţime. În declaraţiile din primul dosar al Revoluţiei din Cluj (cel făcut de col. Tit-Liviu Domşa şi blocat mai apoi la insistenţele lui Victor Athanasie Stănculescu), ofiţerii trimişi "în teren" povestesc cum au stat lucrurile în unitate. Laurenţiu Cocan (inculpat pentru măcelul de la Fabrica de bere) declara că militarii au fost asiguraţi de pericolul iminent care planează asupra Clujului şi că ţara e atacată de trupe iredentiste şi diversioniste.
La raportul din dimineaţa de 21 decembrie (cu câteva ceasuri înainte de masacre), "Maiorul Burtea Valeriu ne-a precizat că vom trage în ţinte vii, că nu vom avea în faţă ţintele de carton în care trăgeam la şedinţele de tragere şi în care, pentru a obţine calificative mari, făceam găuri cu creionul sau cu sula" - declara maiorul Cocan. Dosarul blocat în 1990 mai consemnează că acelaşi Valeriu Burtea i-a asigurat atât pe militarii lui Cocan, cât şi pe cei ai lui Dando Carp, care aveau dubii cu privire la "inamic", că cei în care trebuie să tragă sunt "elemente declaşate". "Trageţi în ei, că nu sunt oameni" - a ordonat Valeriu Burtea.
La fel au stat lucrurile şi la unitatea din Someşeni, de care răspundea col. Florian Caba. Iată ce declara, în 1990, căpitanul Dicu Ilie, cel responsabil cu omorurile de la Astoria-Metropol: "Înainte de plecarea în oraş, col. Caba Florian ne-a informat că muncitorii de la CUG au intenţia să ajungă în Piaţa Mihai Viteazu să producă destabilizare. (...) Mi-a spus că dacă cineva trece prin dispozitivul meu (se referea la demonstranţi - n.n.) mă va face trădător de ţară".
PRIMA DE OMOR: 250 DE LEI
N-a fost nevoie ca Florian Caba să-l facă pe Ilie Dicu "trădător de ţară" şi să-l trimită la Curtea Marţială (cum susţine un alt martor că ar fi continuat ameninţarea). În noaptea de 21 spre 22 decembrie, când, la ora 3:00, Dicu Ilie se întorcea în unitate cu mâinile pline de sânge, colonelul Caba îi felicita pe toţi militarii pentru "îndeplinirea misiunii" şi-i promitea căpitanului un premiu în valoare de 250 de lei. N-a mai apucat să i-l dea.
Câteva ceasuri mai târziu fugea Ceauşescu, Ilie Dicu devenea un criminal care a tras în muncitorii de la CUG, iar Caba şi Topliceanu se grăbeau să-şi scape pielea, să treacă "de partea poporului", să fie avansaţi la excepţional şi să devină eroi. Un ultim amănunt: în municipiul Cluj-Napoca, după seara zilei de 21 decembrie n-a mai murit nimeni. Asta în ciuda faptului că a doua zi, după fuga lui Ceauşescu, civilii au pătruns în sediul Miliţiei, de unde au furat arme.
Trucuri prin care Armata s-a străduit să scape de răspundere
1. Armata nu a ascultat de ordinele lui Ceauşescu, generalul Topliceanu a scos în stradă efective puţine, nu s-a tras în plin, dacă militarii ar fi înăbuşit Clujul în sânge.
Argument fals: militarii au primit ordinul să tragă ("În ţinte vii!", "Împuşcaţi-i, că nu-s oameni!"), doar doi comandanţi s-au opus invocând legea şi regulamentele militare (şi au avut de suferit), soldaţii au ieşit şi au făcut victime. E drept, gen. Topliceanu avea efective cât să radă Clujul de pe faţa pământului. Patria trebuie să-i fie recunoscătoare că n-a omorât decât 26 de oameni.
2. Ţara era în pericol de-a fi invadată de forţe externe care atentau la integritatea ei.
Argument fals: toate ordinele date şi toate acţiunile arată că ofiţerii ştiau că vor lupta contra civililor. Căpitanul Dicu a fost trimis în stradă de col. Caba cu scopul explicit de a-i spulbera pe muncitorii care veneau de la CUG. În plus, cum rezulta din ordinul lui Topliceanu, "inamicul" trebuia luat de pe flancuri, deci se ştia că e vorba de o masă de demonstranţi.
3. Armata ieşise să apere obiectivele de primă importanţă, ţara fiind ameninţată din exterior.
Argument fals: Armata nu a apărat (e vorba de 21 decembrie) nici o fabrică, dimpotrivă, avea misiunea să blocheze intrarea în oraş a demonstranţilor care veneau din fabrici.
4. Starea de necesitate decretată de Ceauşescu ar fi impus scoaterea armatei pe străzi pentru a asigura liniştea.
Argument fals: la Cluj, în 21 decembrie nu era stare de necesitate, deşi primul-secretar ceruse acest lucru, e drept, abia după ce fuseseră împuşcaţi primii clujeni. Starea de necesitate a fost decretată în 22 decembrie, când la Cluj erau deja 26 de morţi.
Citește pe Antena3.ro
5. Militarii au deschis focul pentru că au fost provocaţi şi atacaţi de "elemente huliganice, destabilizatoare".
Argument fals: priviţi fotografiile care prezintă succesiunea evenimentelor din Piaţa Libertăţii. La venirea militarilor în stradă era numai Călin Nemeş; cu toate acestea, militarii aveau armele încărcate şi îndreptate în plan orizontal; nu aruncase nimeni cu obicte contondente, nu spărsese nimeni nici o vitrină; soldaţii au deschis focul înainte ca Nemeş să se încaiere cu căpitanul Carp. Cât priveşte argumentul că Nemeş era beat, admiţând că aşa au stat lucrurile şi că a fi fost beat era un delict pedepsit de Armata română, Nemeş putea fi "rezolvat" cu un pat de puşcă. Nici nu-i de mirare că aceste poze nu au fost acceptate ca probe de procurori, câtă vreme ele spulberau teza "atacării de către civili a militarilor".
6. De vină nu au fost comandanţii, de la Topliceanu şi până la Caba şi Burtea, ci numai ofiţerii care au fost în dispozitive şi au tras în oameni după ce au pierdut situaţia de sub control.
Argument fals: colonelul Florian Caba şi maiorul Burtea le dăduseră soldaţilor ordine clare să tragă. În plus, Caba l-a felicitat pe căpitanul Dicu şi l-a premiat pe acesta cu 250 de lei pentru că a împuşcat oameni.
Referitor la aceste responsabilităţi, care nu ţin de Armată în general, ci doar de nişte ofiţeri care, pentru a-şi păstra funcţiile, au făcut exces de zel pentru a apăra "valorile socialismului" (ofiţeri care au nume, funcţii - mai mari decât înainte - şi adrese), încheiem citându-l pe colonelul (pe atunci maior) Laurenţiu Cocan, într-o emisiune televizată la Cluj: "Cum adică, credeţi că eu, maiorul Cocan, m-am dus aşa, singur şi de capul meu, să împuşc oameni la Fabrica de bere?".
Justiţie neterminată
Judecătorii instanţei supreme au dat în martie 2006 sentinţa finală în procesul Revoluţiei de la Cluj. Recursurile celor acuzaţi de uciderea a 26 de persoane şi rănirea altor 52 au fost respinse, rămânând valabile condamnările la închisoare a cinci din cei şase inculpaţi. Astfel, generalul (r) Iulian Topliceanu, fost comandant al Armatei a 4-a, a fost condamnat la 10 ani de închisoare şi a fost degradat, iar Ioachim Moga, fost prim-secretar al Comitetului Judeţean PCR Cluj, a fost condamnat la 8 ani.
Colonelul Valeriu Burtea, fost comandant al unei unităţi militare din Floreşti, şi locotenent colonel Ioan Cocan, fost comandant de divizion, au fost condamnaţi la câte nouă ani după gratii, iar maiorul Ilie Dicu, la 15 ani de închisoare. Singura persoană achitată este fruntaşul Marian Bolboş, care fusese judecat sub acuzaţia de omor calificat. Magistraţii i-au obligat pe inculpaţi să plătească, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, despăgubiri către cele aproape 80 de părţi civile din dosar. Acestea se ridică la aproximativ 40 de miliarde de lei vechi. Revoluţionarii clujeni speră şi astăzi să se redeschidă Dosarul Revoluţiei, tocmai pentru a plăti cei vinovaţi de morţii din Piaţa Libertăţii.
Liderul Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei, Aurel Coltor, a afirmat pentru AMOS News, că în opinia lor o serie de vinovaţi au scăpat nepedepsiţi. După sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din anul 2006 astăzi se mai află după gratii doar Valeriu Burtea şi Ilie Dicu. Ceilalţi au fost eliberaţi pe motive medicale.
Cum a călcat Armata legea în picioare
Principala întrebare care se pune astăzi: ce-a căutat Armata, cu armele încărcate cu muniţie de război, cu ordinul clar de a trage, faţă în faţă cu civilii. Toate trucurile folosite după Revoluţie, pentru a justifica omorurile din Cluj şi de aiurea, se izbesc de legile limpezi, clare şi pentru o ţară aflată sub dictatură: Republica Socialistă România. Iată câteva acţiuni pe care, conform legii şi regulamentelor, Armata nu avea voie să le facă.
1. Constituţia Republicii Socialiste stipula că "scopul serviciului militar este apărarea patriei", iar Legea 14 din 1972 prevedea rolul Armatei ca fiind acela de "apărare a teritoriului patriei împotriva oricărei agresiuni armate, de natură să atenteze la integritatea, suveranitatea şi independenţa statului român". Nici o lege nu permitea Armatei să intervină pentru "stoparea mişcărilor de stradă". Cu atât mai puţin pentru intervenţia cu arme de război. Or, Armata, prin comandanţii ei, tocmai asta a făcut.
2. Alarma parţială de luptă "Radu cel Frumos" permitea alte acţiuni decât cele de-a trimite militarii împotriva civililor neînarmaţi. Regulamentul activităţii de stat major stipula, în cazul alarmei parţiale: "obligaţia de ridicare la maximum a puterii operative şi de reacţie armată, fără a ieşi din cazărmi, în aşteptarea ordinului de ieşire la luptă". Iar Armata, prin ordinele date de comandanţi, tocmai asta a făcut.
3. Legile specifice dictaturii, care socoteau ca infracţiuni "propaganda împotriva orânduirii socialiste" (Art. 166 CP), precum şi cele referitoare la ordinea publică, nu prevedeau ca pedepse reprimarea şi deschiderea focului de către Armată.
Pentru aceste infracţiuni, Codul Penal prevedea pedepse individuale, clare şi precise, alături de instituţiile care trebuiau să intervină (Miliţia şi Securitatea). Or, Armata, prin comandanţii ei, ajunsese să aresteze răniţi.
4. Regulamentele militare cu privire la disciplina şi la folosirea armelor de foc au fost încălcate într-un mod incredibil. Decretul 367 din 1971, privind disciplina militară, spune că "se interzice uzul de armă împotriva copiilor, femeilor gravide, precum şi în situaţiile în care s-ar primejdui viaţa altor persoane decât cele vizate (...)". Or, la Cluj, o bună parte dintre morţi şi răniţi au fost pe trotuare sau nu aveau nici o treabă cu activităţile de "destabilizare a ordinii de stat".
5. Regulamentul serviciului interior al Armatei spune că "comandantul poartă întreaga răspundere pentru hotărârile luate, ordinele şi dispoziţiile date". Or, de la Milea (care a ordonat să se tragă la picioare) şi până la căpitanul Carp Dando, nimeni încă nu a suportat consecinţele unei astfel de răspunderi.
6. Minima onoare i-ar fi interzis oricărui militar, de la general la soldat, să deschidă focul împotriva civililor despre care nu aveau cum să nu ştie că nu sunt "inamici", ci oameni care protestau pur şi simplu pentru drepturile lor. Or, Armata s-a jucat pur şi simplu de-a războiul.
Pe scurt, Armata nu avea ce să caute pe străzi şi de acest lucru sunt responsabili comandanţii care şi-au trimis trupele înarmate să spulbere revoltele. Acolo unde comandanţii s-au opus (au existat şi astfel de cazuri), nu aveau cum să moară oameni.
