REMEMBER 1989 / Cei doi n-au vrut să fugă din ţară

de Marius Tucă | 19 Dec 2008 • 00:00

De ce au plecat cei doi, Elena şi Nicolae Ceauşescu, din Comitetul Central? De ce Elena Ceauşescu a luat cu ea carnetele de CEC pe numele copiilor? De ce n-au fugit cei doi din ţară? De ce au ajuns la Târgovişte? Ştiau ei că românii cuceriseră România? Iată întrebările la care răspunde un martor ocular.

În seara de 21, ce ştia Ceauşescu despre cei care manifestau în Piaţa Revoluţiei?

Că era un grup de vreo 60 de golani care ţipă pe-acolo “Jos comunismul” şi “Jos Ceauşescu”!

Şi ce măsură a spus să se ia împotriva lor?

Să îi împrăştie.

Nu s-a dus Securitatea acolo?

Se auzea cineva care vorbea la megafon. O voce despre care mulţi au spus că era a lui Păunescu, dar nu era vocea lui. Au fost trimişi câţiva să vadă cine e cel care vorbeşte. Dar nu se ştie nici în ziua de azi cine a fost.

E adevărat că Ceauşescu l-ar fi chemat pe Adrian Păunescu în noaptea de 21 să vorbească la televiziune sau ceva de genul ăsta?

Da. Eu aşa am auzit, că a fost această idee ca Păunescu să se adreseze tinerilor pe 21 seara.

În 21, toată lumea din comandament a rămas în CC?

Da.

S-a dormit în acea noapte?

Puţin, dar s-a dormit.

Unde?

Erau camere speciale de odihnă.

Şi Nicolae şi Elena Ceauşescu erau acolo?

Da.

Au mâncat în acea seară?

Puţin, dar au mâncat. Mai ales el trebuia să mănânce. Având diabet, trebuia să respecte un regim, altfel putea intra în comă.

Mâncau singuri sau cu toţi ceilalţi?

Întotdeauna singuri.

De unde li se aducea mâncarea?

Aveau bucătar acolo.

În dimineaţa de 22, la ce oră s-au trezit Nicolae şi Elena Ceauşescu?

Pe la 7:00. Au stat noaptea în şedinţe şi discuţii până pe la 2-2:30, când s-au retras. Pe 22 au început să se apropie manifestanţii de CC. Să vă spun ceva interesant: începuseră să apară mulţi tineri pe clădirile din jur, dar toţi aveau echipament asemănător – blugi, adidaşi, o geacă pe ei, cam toţi erau la fel îmbrăcaţi. Deci nu erau chiar cei din stradă. De regulă, înainte, dacă mergeai pe Calea Victoriei spre sediu, vedeai foarte mulţi civili plantaţi cam la distanţe egale şi care semănau: aveau paltoane asemănătoare, încălţările cam la fel, căciulile la fel. Deci cei de pe clădiri puteau foarte bine să fie de la cercetare-diversiune. Nu spun că erau de la Truţulescu, de la Buzău.

Când a văzut Ceauşescu că piaţa era plină şi că lumea striga “Jos Ceauşescu”?

O dată din biroul lui şi după aceea când s-a urcat în elicopter. Atunci a văzut bine despre ce era vorba.

Până să urce în elicopter, ce zicea?

Şi în momentele acelea au crezut amândoi că în piaţă sunt oameni care sunt manipulaţi, trimişi acolo, nu că e vocea poporului. Dar începuseră să apară nişte semne de întrebare.

Ce s-a întâmplat în acea dimineaţă? La ce oră a decolat elicopterul?

Pe la 12:00.

Ce s-a întâmplat de la 7 la 12? Cine mai venise în sediu? Copiii celor doi?

Valentin şi Zoe au fost acolo pe 21 decembrie, stăteau în CC. Au avut loc întâlnirile cu cei de la armată, a venit şi Stănculescu.

MOARTEA LUI MILEA ŞI CADAVRELE DIN TIMIŞOARA

Cu generalul Milea cum a fost? A fost sinucidere sau a fost omorât?

Putea să fie şi una, şi alta. Putea să fie sinucidere pentru că pe ordinul de luptă la orice unitate nu se regăseşte că secretarul general sau comandantul suprem a dat ordin să se tragă. Acolo apare, de fiecare dată, numele ministrului, că el transmite mai departe. Deci, dacă eşti generalul Milea şi dai ordinul să se tragă la Timişoara, apoi vezi ce se întâmplă în jurul tău şi vezi că totul pică, se năruie, îţi dai seama că nu se poate să îţi mai fie bine şi spui că mai bine termini tu decât să îţi facă cine ştie ce. Şi poţi avea o depresie de genul ăsta, să iei pistolul şi să te împuşti. Mai ciudat e că s-a împuşcat în inimă. De regulă, te împuşti în cap. În inimă se întâmplă mai des să te împuşte altul.

Ceauşescu ştia de morţii de la Timişoara şi de faptul că au fost aduşi la Bucureşti să fie incineraţi?

În mod normal, trebuia să ştie. Dar curăţenia asta s-a ţinut a fi făcută de Elena Ceauşescu, Bobu, cei care mai erau pe aici, Dăscălescu. Am înţeles că aceşti 40 sau câţi au fost aleşi să fie băgaţi în maşina frigorifică şi duşi la incinerare în Bucureşti n-au fost luaţi la întâmplare, la grămadă. De ce?

Revenim la ziua de 22. Începuse să se apropie mulţimea.

Da. Eu am văzut tineri pe clădiri. Mulţi s-au apropiat din partea din spate a clădirii.

Ceauşescu avea biroul spre piaţă?

Da, amândoi vedeau înspre piaţă.

Bun, şi a venit momentul când se apropia mulţimea. Cine a luat hotărârea să plecaţi?

Sfatul l-a dat Stănculescu.

Nicolae Ceauşescu a vrut să plece?

În prima fază, el nu voia să plece.

Dar Elena Ceauşescu?

Ea nu făcea altceva decât să susţină ce spunea el. Dacă voiau să plece, puteau să o facă din 21, nu era nevoie să rămână în CC. Puteau să meargă în altă parte, unde nu era atâta mulţime. Puteau să meargă, de exemplu, în Primăverii sau la Snagov. Nu ştiu dacă se organiza lumea la pas să meargă la Snagov. Mai fuseseră nişte discuţii la el în cabinet.

Cine era acolo?

Ei doi, Stănculescu... a, şi mai erau Bobu, Postelnicu, Manea Mănescu.

În cartea “Prăbuşirea”, scrisă de doi britanici şi apărută recent în România, apare un episod relatat de fostul comandant al Armatei pentru Bucureşti, generalul Gheorghe Voinea. El spune că, la puţin timp înainte de fuga cu elicopterul, Elena Ceauşescu l-ar fi scuipat în faţă pe generalul Iulian Vlad, numindu-l “porc” şi “trădător”. Aşa s-a întâmplat?

Nu. Nu a scuipat pe nimeni niciodată.

Pregătirea fugii

De ce s-a stabilit plecarea cu elicopterul? Nu erau acolo şi nişte tuneluri subterane?

Şi ce să faci, să pleci pe jos şi să traversezi la clădirea de dincolo? Plus că subteranele alea sunt de pe vremea regelui, nu le-a făcut Ceauşescu, aşa cum bat ăştia câmpii. Sunt vechi.

Şi, la un moment dat, s-a stabilit că pleacă.

Da, ne-am dus la un lift. Când liftul s-a apropiat de etajul unde urma să se coboare, s-a tras de uşă înainte şi s-a blocat un pic. S-a rezolvat şi problema asta repede.

Demonstranţii intraseră în clădire?

În momentul în care ei au plecat din cabinet, jos se forţau uşile la intrarea principală şi la laterale. Când s-au urcat în lift, demonstranţii intraseră deja în clădire, dar mai erau distanţe de parcurs ca să ajungă la cabinetul 1 şi la zona lifturilor. Au ajuns în zona etajelor 6-7 când deja se urcaseră în elicopter. În acel moment, doi ofiţeri de Securitate au asigurat decolarea. Trebuia să fie două elicoptere.

De ce nu a venit al doilea elicopter?

N-a putut să aterizeze.

Cine s-a mai urcat în elicopter?

În afară de Nicolae şi Elena Ceauşescu şi de echipaj, deci comandant, secund, mecanic, mai erau aghiotantul Elenei Ceauşescu, unul dintre ofiţerii de Securitate, Manea Mănescu şi Bobu.

Şi-au luat la ei ceva mai important?

Nu. A fost o mapă neagră, care era a ei.

Ce era în ea?

Nişte cecuri pe numele copiilor. Cam 3,5 milioane de lei.

De ce cu cecurile? Ce se gândea să facă cu ele?

Să ajungă la cineva care să le dea înapoi la copii. Alte valori nu avea. Cecurile erau la purtător. Parola la fiecare cec era numele copilului. La cecul Zoe era Zoe şi aşa mai departe. Le putea folosi oricine, se putea duce la CEC să ia banii că avea şi hârtia cu parola între file.

Alte lucruri de valoare? Se spunea ceva de o sculptură a lui Brâncuşi... “Cap de copil”, parcă?

A rămas în CC. Ei n-au luat nimic, n-au avut timp. Niciodată nu s-au gândit la varianta că s-ar putea ca totul să se termine vreodată. Nu îşi făcuseră vreodată vreun plan pentru o astfel de situaţie, să-şi pună ceva deoparte, să trăiască din ceva dacă se schimbă vremurile sau să se gândească la vreo ţară unde să plece.

Discuţiile din elicopter

Au văzut din elicopter mulţimea din piaţă. Care era starea lor de spirit când au văzut sute de mii de oameni?

Când au văzut asta au realizat situaţia şi, dacă iniţial au vrut să meargă la 23 August să le vorbească muncitorilor, atunci s-au răzgândit.

S-au gândit atunci să plece din ţară? Ar fi putut pleca?

La momentul decolării de pe clădirea CC-ului, pe Aeroportul Otopeni erau pregătite amândouă avioanele pe care le folosea Ceauşescu. Două Boeing-uri 707, cu indicativele ABB şi ABD. Mai mult se folosea ABD, care avea în cala din faţă o instalaţie de securizare ce îţi permitea să vorbeşti cu oricine fără să se intercepteze şi să se ştie. Deci erau pregătite pentru decolare, cu echipaj, cu tot ce trebuia, era obligatoriu, era o stare de urgenţă. Aveau combustibil suficient cât pentru o cursă Bucureşti – Phenian. Şi după cursa asta de 11 ore tot mai rămânea combustibil. Dar Ceauşescu nu a vrut să plece din ţară. A spus să mergem la Snagov, la palat.

Cât a durat zborul?

15-16 minute.

Ce vorbeau?

Ascultau radioul, care începuse să transmită despre manifestaţie, despre plecarea lui cu elicopterul, despre “fuga dictatorului”. Şi atunci el a cerut să fie închis radioul.

De ce?

Nu a mai vrut să asculte asta.

Chiar aşa, de ce au putut funcţiona radioul şi televiziunea? De ce nu a luat nimeni măsuri pentru a fi oprite?

Securitatea putea să oprească, la momentul respectiv, şi radioul, şi televiziunea. Se trăgea un simplu heblu şi nu mai funcţionau.

Ce comentau Nicolae şi Elena Ceauşescu în elicopter despre cele auzite la radio?

Nu prea au comentat, nu au fost discuţii prea multe. A fost o voce, nu mai ştiu cine, Bobu sau Manea Mănescu, care a zis: “Hai să aterizăm pe Otopeni, să luăm avionul să plecăm”. Ceauşescu a vrut să meargă la Snagov, să vadă ce se întâmplă în restul ţării. La Snagov s-a intrat în Palat, iar Ceauşescu a spus că va vorbi la telefon cu prim-secretarii din judeţe, cu cei de la Armată. A intrat în legătură cu mai multe judeţe, printre care şi Doljul. A vorbit cu prim-secretarul, care i-a spus că la Craiova e multă lume în jurul Comitetului Judeţean. Ceauşescu i-a recomandat să iasă şi să stea de vorbă cu lumea, să explice situaţia, să calmeze populaţia, să facă ceva. De fapt, asta le-a spus tuturor: să iasă şi să discute. Mai linişte i se părea că e în centrul ţării şi înspre Moldova. Cele mai agitate erau Bucureştiul şi Timişoara. S-a gândit că s-ar putea să meargă pe direcţia de Piteşti, să plecăm încolo. A cerut să i se pregătească un elicopter cu militari care să însoţească elicopterul lui. Drama celor doi a fost că nimeni nu le spunea adevărul, pentru că le era teamă. Şi asta s-a întâmplat până în ultima clipă.

Cât au stat la Snagov?

Cam jumătate de oră. Pe urmă, în elicopter nu s-au mai urcat Bobu şi Manea Mănescu. Au rămas acolo şi au plecat într-un ARO de la o gospodărie de partid. Ei primiseră indicaţii exact unde se va ajunge, dar nu ştiau restul. Nici echipajul nu ştia exact unde se va ajunge. Ei patru au mai avut o scurtă discuţie. Ceauşescu, Elena şi ei doi.

Zborul spre Piteşti

Bun, aţi plecat de la Snagov cu elicopterul. Ştiaţi unde urma să ajungă?

Nu. Ştiam că mergem spre Piteşti. Urma să treacă prin dreptul Aeroportului Otopeni, de unde să se ridice elicopterul cu militari care să fie escortă. S-a intrat în legătură cu turnul de control din aeroport. Cineva de jos a încercat să convingă echipajul că ar fi mai bine să aterizeze chiar pe Otopeni şi poate era mai bine, că se termina totul atunci, acolo. Nu s-a aterizat, s-a continuat către Piteşti.

S-a mai dat drumul la radio?

Nu. Nu s-a cerut, nu s-a încercat.

Ştiaţi că în timpul acesta la Bucureşti şi peste tot erau manifestaţii şi că televiziunea era liberă?

Nu mai ştia nimeni nimic. Nici nu puteai să bănuieşti.

De ce voia să meargă la Piteşti?

Din discuţiile de la telefon la Snagov credea că e o zonă mai liniştită şi ştia că acolo este şi o unitate de tancuri şi auto şi un releu de comunicare cu care puteai să intri pe radio cu un discurs, ceva, voia să încerce să intre în legătură cu ţara. Altfel era izolat şi nu avea nici o putere. Când aeronava se apropia de aeroportul de la Boteni a fost identificată prin radio. I s-a transmis: “DOPHEN 203, aveţi coordonatele”. Era tipul elicopterului. Au răspuns, au confirmat că sunt cei doi în elicopter şi li s-a comunicat să facă zonă, eventual să se ridice de la sol două elicoptere care să încadreze şi să încerce o aterizare, că altfel vor doborî elicopterul. I s-a raportat lui Ceauşescu situaţia şi s-a luat decizia să se aterizeze pe şoseaua de legătură Bucureşti-Târgovişte. Au coborât din elicopter. Au oprit foarte multe maşini, unii din curiozitate.

I-au recunoscut?

Normal.

Şi cum au reacţionat?

În prezenţa lor nu au avut vreo reacţie sau ceva de ostilitate. Erau exact ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, nici o revoluţie, nimic. Numai că nu aplaudau.

Câte maşini erau?

La început erau 6-7 oprite. Dar care mai apărea oprea. Ei s-au deplasat către şosea în ideea să urce în maşină şi să plece mai departe. Unul dintre şoferii de la o maşină s-a recomandat că este medic, că este rudă cu nu ştiu ce blănar al familiei Ceauşescu. S-au urcat în maşină cu el. În faţă Nicolae Ceauşescu, în spate Elena Ceauşescu şi cu ceilalţi. Au luat-o spre Piteşti, pe drumul vechi, Găeşti, Târgovişte. După ce au plecat ei, un tractor s-a pus de-a curmezişul. În maşina în care au plecat cei doi erau patru persoane. Şoferul, Nicolae Ceauşescu, care stătea pe bancheta din faţă, şi Elena Ceauşescu împreună cu ofiţerul de escortă, pe bancheta din spate.