x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Decembrie '89 Semnalul Revoluţiei

Semnalul Revoluţiei

de Dan Constantin    |    12 Noi 2009   •   00:00
Semnalul Revoluţiei

Când, în plină iarnă, publici sfaturi pentru cei aflaţi la mare, iniţiativa redacţională pare bizară. Când articolul respectiv se bucură şi de o trimitere la prima pagină, gestul atrage automat atenţia. Iar atunci când lângă "sfaturi" este publicat un articol despre evenimentele fierbinţi de la Timişoara, totul devine parte a unui scenariu bine articulat.

Au fost cele câteva rânduri semnate de Sorin Preda în Scînteia Tineretului de la 18 decembrie semnalul Revoluţiei? Mulţi spun că da, însă autorul neagă.

5375-106620-dsc_0032.jpgScînteia Tineretului era considerată în presa comunistă nu doar o pepinieră de cadre pentru "Scînteia bătrână", ci şi publicaţia în care se puteau citi şi articole care ieşeau din tipare. Autocenzura redacţiei şi supravegherea secţiei de presă a CC erau mai relaxate la ziarul care s-a aflat mult timp sub coordonarea lui Nicu Ceauşescu. La 18 decembrie 1989, în Scînteia Tineretului a apărut un mic articol care a fost considerat în perioada imediat următoare şi în contextul misterelor Revoluţiei un veritabil semnal pentru declanşarea evenimentelor.

Este vorba despre "câteva sfaturi pentru cei aflaţi în aceste zile la mare", care apăreau în rubrica "În vacanţă, educaţia nu ia vacanţă". Sfaturile respective, date în plină iarnă, par cu totul ciudate. "Nu vă avântaţi prea mult în larg. Oricum, în caz de pericol, nu strigaţi. Este inutil, şansele ca prin apropiere să se afle vreo persoană dispusă să vă asculte sunt minime", scria autorul semnat cu iniţiale S.P.

PRIMA PAGINĂ
Un alt sfat: "E de preferat să începeţi mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute". Colecţia îngălbenită de timp a ziarului arată şi o altă surpriză. Acest articol este anunţat în prima pagină, deşi nu are nici o justificare din punct de vedere editorial. Trimiterea la pagina I este plasată lângă un articol în care erau condamnate acţiunile lui Laszlo Tokes de la Timişoara, articol apărut în toată presa română în acea zi. Simple coincidenţe? Cei care făceau Scînteia Tineretului" îşi amintesc cu destulă exactitate faptele.

HUMOR ÎN ZILE GRELE
Gabriel Năstase era şeful secţiei care realiza pagina elevului, unde au fost plasate "sfaturile".

"Îmi aduc aminte că am fost chemat din concediu de redactorul-şef care m-a anunţat că s-au sistat zilele libere. Nu ştiam nimic despre ce se întâmpla la Timişoara sau în ţară. Eu i-am spus lui Sorin Preda - numele autorului articolului care a stârnit atâta vâlvă - să-mi scrie ceva pentru rubrică. Sorin era mai poet, a scris articolul într-o manieră umoristică. Eu nu mi-am dat seama că ar fi ceva ciudat. Nici după ce a apărut nu au fost probleme."

Conducerea redacţiei s-a sesizat? Secţia de presă a găsit ceva nefiresc în sfaturile date?
"Nu. Nici Strungariu, redactorul-şef, nici Lucian Avramescu, adjunctul lui, nu au găsit ceva nefiresc, spune Gabriel Năstase."

Alt ziarist de la Scînteia Tineretului, Ştefan Mitroi, ulterior redactor-şef al Tineretului Liber, publicaţia transformată după Revoluţie, ne spune că problemele au apărut abia după 22 decembrie. Asupra lui Sorin Preda plana bănuiala că "ar fi fost ceva cu articolul".

Colonelul Dosan ştia?
Eu cred că "dracul le-a potrivit". Un fost ziarist din acea vreme, care s-a dorit anonim, ne spune că "articolul nu era chiar nevinovat". Aşa ceva nu putea să apară, şi colonelul Dosan, de la Securitate, care răspundea de publicaţia noastră, ştie mai multe. Articolul era, cred, şi un răspuns la o scrisoare samizdat a lui Buduca. 

 

Pe colonelul Dosan nu l-am găsit în cursul documentării pentru articol, dar Sorin Preda este foarte clar în afirmaţia că totul a fost scos din context şi s-a căutat de instituţii specializate în manipulare să fie considerat un "trompet al Revoluţiei".

COŞMAR
"Acel articol a fost un coşmar pentru mine.
La 22 decembrie au apărut fluturaşi în Bucureşti cu «sfaturile» din Scînteia Tineretului. Cine avea xeroxuri în acea vreme?", se întreabă Sorin Preda. "Am fost anchetat de Ministerul Apărării Naţionale pentru că generalul Militaru a considerat sau i s-a sugerat că articolul meu era un semnal şi pentru terorişti. Articolul îl scrisesem cu patru zile înainte de apariţie şi avea o introducere în care explicam caracterul lui umoristic. Nu ştiu de ce acea introducere a dispărut."

Dar de ce s-a făcut trimitere din prima pagina?, îl întreb pe autorul sfaturilor.
"Nu a avut trimitere la pagina I", susţine Sorin Preda.

Avem facsimilul ziarului de la 18 decembrie...

"Nu-mi mai aduc bine aminte", răspunde mai puţin sigur Sorin Preda. "Ce pot să spun este că am vrut să dau o dezminţire la Televiziunea Română că nu am nici o legătură cu preparativele pentru Revoluţie, dar Dragoş Munteanu, care conducea instituţia, nu mi-a permis. Oricum, acele sfaturi au fost un coşmar pentru mine", conchide Sorin Preda.

Există însă, după atâţia ani, părerea că articolul respectiv a fost un semnal pentru declanşarea acelor evenimente din decembrie 1989. Istoricul Radu Portocală este convins de asta. La fel şi senatorul Gabrielescu, şeful unei Comisii parlamentare care a anchetat dosarele Revoluţiei. Şi încă un fapt neelucidat, fişetul în care se păstrau şpalturile şi manuscrisele de la Tineretul Liber a fost spart şi "probele" au dispărut.

 

Câteva sfaturi pentru cei aflaţi în aceste zile la mare
5375-106621-img_5757.jpgEvitaţi expunerea intempestivă şi prelungită la soare. E de preferat să începeţi mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute, când pe o parte, când pe alta. Astfel, vă veţi asigura un bronzaj plăcut şi uniform pe tot corpul. Nu vă avântaţi prea mult în larg. Oricum, în caz de pericol, nu strigaţi. Este inutil. Şansele ca prin apropiere să se afle vreo persoană dispusă a vă asculta sunt minime. Profitaţi de binefacerile razelor ultraviolete. După cum se ştie, ele sunt mai active între orele 5:30 şi 7:30. Se recomandă cu precădere persoanelor mai debile. Dacă sunteţi o fire sentimentală şi agreaţi apusurile de soare, librăriile de pe litoral vă oferă un larg sortiment de vederi cu acest subiect. Şi încă ceva - dacă aceste "sfaturi" v-au pus pe gânduri şi aveţi deja anumite ezitări, gândindu-vă să renunţaţi în favoarea muntelui înseamnă că nu iubiţi în suficientă măsură marea. (S.P.)

×