Ultima "excursie" în Iran a lui Nicolae Ceauşescu

Vizita în Iran a fost ultima "excursie" externă a lui Nicolae Ceauşescu. Vă prezentăm desfăşurarea unuia dintre cele mai ciudate şi neaşteptate evenimente petrecute în amurgul regimului comunist.

Sfârşitul lunii decembrie 1989. Zile dramatice în care, intrat într-o agonie galopantă, regimul comunist din România încerca să se salveze, înăbuşind în sânge mişcările de protest. În mod ciudat, când "sistemul" se prăbuşea în jurul său, Ceauşescu a lăsat totul baltă şi s-a dus în Iran. De ce a plecat? Ce a făcut acolo? Mare lucru nu se prea ştie. Au existat doar un comunicat oficial, emis la revenirea în ţară, şi un zvon care a întărit psihoza "teroriştilor".

TERORIŞTII "NAVALI"
La o zi după execuţia Ceauşeştilor, printre bucureştenii care credeau că se războiesc cu "teroriştii superinstruiţi, care trag din orice poziţie", a apărut un zvon terifiant, în ton cu avalanşa de diversiuni lansate pe toate canalele posibile: un vapor sosit în Portul Constanţa a adus un grup de mercenari, "angajaţi" de Ceauşescu în cursul vizitei sale oficiale la Teheran. Adevărul, pe care puţină lume l-a mai aflat, era altul. "Musulmanii" erau români sadea, iar fioroşii "luptători" erau doar nişte slujbaşi, nu dintre cei mai importanţi, ai regimului de la Bucureşti. Plecaţi la Teheran, pe post de "antemergatori", ei au avut misiunea de a pregăti vizita lui Ceauşescu. Reveniţi în ţară la 26 decembrie, cu motonava "Târgu-Neamţ", toţi au fost luaţi în primire de procurorii din Constanţa, care, puşi în mişcare de poveştile cu "mercenari" de peste mări şi ţări, i-au şi arestat. Declaraţiile date de "teroriştii navali" alcătuiesc ceea ce anchetatorii au numit "Dosarul T-Iran". Un dosar care, deşi a fost ignorat până acum cu desăvârşire, oferă informaţii detaliate privitoare la acest episod straniu, petrecut în ultimele zile de viaţă ale "Măreţului Cârmaci".

FRUNZE ÎN VĂNT
În acele zile, în care fostul regim tocmai îşi dădea duhul, cei care aveau să devină "teroriştii musulmani" debarcaţi în Portul Constanţa erau încă securişti, însărcinaţi cu paza "Obiectivului 1", dar şi angajaţi ai Ministerului de Externe şi ai unor întreprinderi de comerţ exterior. Unul era chiar ziarist, publicist comentator la Agenţia Română de Presă (Agerpres). Rămaşi fără stăpân, toţi s-au dat peste cap să-şi demonstreze fidelitatea faţă de noua putere. Cu variaţiuni legate de fostul loc de muncă, formula cel mai des folosită era: "Nu am fost contactat şi nu am contactat organe ale unor puteri străine. Îmi exprim adeziunea la Programul CFSN. Sunt gata să pun întreaga mea capacitate de muncă şi experienţă profesională, alăturându-mă eforturilor întregului popor, sub conducerea CFSN, pentru renaşterea şi creşterea prestigiului României".

PLECAŢI CU MULT ÎNAINTE
Contrar majorităţii "excursiilor" externe ale lui Ceauşescu, cea din Iran a fost foarte scurtă: a început la 18 decembrie 1989 şi s-a încheiat la 20. "Antemergătorii" au pornit însă la drum pe rând, cu mult înainte. Securiştii şi angajaţii MAE au plecat cu avionul, în primul "val", la 9 decembrie, iar specialiştii în comerţ exterior la 12. Au făcut escală la Istanbul, de unde au ajuns la Teheran, tot pe calea aerului. Doar traseul ziaristului de la Agerpres a fost mai complicat. Plecat la 13 decembrie, el a trecut mai întâi pe la Moscova, unde a fost găzduit peste noapte la Ambasada României. La Teheran a ajuns abia a doua zi, la 14. În declaraţia sa, Ivanici nu a pomenit despre ciudatul ocol făcut pe la Moscova, într-o perioadă extrem de delicată pentru regimul comunist. Este drept că nici anchetatorii nu s-au arătat prea curioşi în privinţa acelui episod, despre care nu l-au întrebat absolut nimic.

VIAŢA DE SECURIST
Mihai Bucuci, Ioan Rotar şi Nicolae Florea, trei dintre "antemergătorii" delegaţiei oficiale, erau ofiţeri superiori de Securitate. Incluse în dosarul "T-Iran", declaraţiile lor sunt interesante chiar şi acum, după atâţia ani de la prăbuşirea regimului comunist. Din ele aflăm, în premieră, cu ce se ocupau securiştii care pregăteau detaliile "tehnice" ale vizitelor externe la nivel înalt. Mihai Bucuci era colonel la UM 0666, iar de la el aflăm: "În toate cazurile am făcut parte din grupele pregătitoare care plecau în avans faţă de delegaţiile oficiale. Aceste grupe erau conduse de cadre cu funcţii importante: miniştri adjuncţi, secretari de stat sau şefi de unităţi. Activitatea grupei se baza pe un mandat scris, compus din 8-10 puncte. Concret, erau avute în vedere stabilirea şi organizarea măsurilor de pază la aeroport, la sosire şi la plecare, traseele de deplasare, reşedinţa şi obiectivele din program, dar şi asigurarea securităţii membrilor delegaţiei când se depuneau coroane de flori ori la vizitele în fabrici, uzine şi muzee". Bucuci a plecat la 9 decembrie 1989 şi a ajuns la Teheran la 11, după o escală de o zi la Istanbul. Timp de o săptămână a pus la punct, cu organele de specialitate iraniene, paza delegaţiei oficiale. Pentru a evita orice manifestări ostile la adresa lui Ceauşescu, securiştii români au predat organelor locale de poliţie şi de siguranţă liste cu persoanele "periculoase", de origine română sau străină, aflate în Iran ori în ţările vecine, liste întocmite "de unităţile centrale de Securitate". Încercând poate să convingă că nu era un apropiat al Ceauşeştilor, Bucuci s-a plâns procurorilor: "Deşi am lucrat mult timp în UM 0666, care asigura paza fostului dictator, nu am fost agreat în reşedinţe, în apartamente sau birouri. Sarcinile «de intimitate» erau rezervate cadrelor din Serviciul 1". În acelaşi timp, Bucuci a încercat să-i convingă pe procurori că nici nu prea era mare lucru să fii în slujba directă a lui Ceauşescu: "Serviciul 1 de la UM 0666 Bucureşti, care a asigurat securitatea lui N.C. şi a soţiei sale, era compus din 20 de ofiţeri cu vârste între 25 şi 55 de ani, care lucrau în ture, 24 cu 24. Salariile nu erau mult mai mari decât ale celorlalţi militari". El a ţinut să menţioneze special că acei ofiţeri "trebuiau să aibă o condiţie fizică foarte bună, dar şi să joace bine volei, sport foarte agreat de Ceauşescu". Aproape că îţi vine să le plângi de milă.

COMUNICAŢII "LA LIBER"
Securiştii care pregăteau vizitele oficiale răspundeau şi de legăturile telefonice cu ţara. În Iran această sarcină i-a revenit maiorului DSS Nicolae Florea, de la UM0695, specialist în telecomunicaţii. A ajuns la Teheran la 11 decembrie şi în câteva zile a pus pe roate întregul sistem de comunicaţii cu ţara. Era vorba despre telefon şi telex, precum releul tele-foto pentru Agerpres. Principalul "beneficiar" al muncii lui a fost chiar Ceauşescu. Cei care au stat în preajma preşedintelui afirmă că acesta a vorbit foarte mult cu Elena, pe care, în anumite perioade, a sunat-o şi din jumătate în jumătate de oră. În mod ciudat, convorbirile lui telefonice, la fel ca şi restul legăturilor cu ţara, nu au fost secretizate, fapt menţionat clar de fostul maior DSS Florea. Anchetatorii din 1990 nu au fost însă curioşi să afle de ce şi cine a avut interesul să nu codifice convorbirile lui Ceauşescu, făcând astfel accesibile toate ordinele date de el de la distanţă în acele zile tulburi.

DE CINE SE TEMEA CEAUŞESCU?
Această ciudăţenie tehnică nu a fost singura. În decembrie 1989, Ion Tâlpeanu era locotenent colonel în Serviciul l în Direcţia a V-a a Securităţii şi aghiotant prezidenţial. El relatează că delegaţia propriu-zisă, cea condusă de Ceauşescu, a plecat în Iran la 18 decembrie la ora 9:05 şi a ajuns la Teheran la ora 12:00. Ciudăţenia de care vorbeam a constat într-o adevărată premieră: în spaţiul aerian naţional şi al apelor teritoriale din Marea Neagră, avionul prezidenţial a fost escortat de patru avioane de vânătoare MIG 21, aparţinând flotei aeriene române. Aceleaşi măsuri de siguranţă neobişnuite s-au luat şi la 20 decembrie '89, când, în jurul orei 15:00, aeronava prezidenţială a revenit acasă. De ce s-o fi considerat Ceauşescu vulnerabil atât timp cât a zburat "pe cerul patriei"? Nu vom şti niciodată.

TOVARĂŞI DE DRUM
Planificată cu mult înainte, această ultimă vizită oficială s-a înscris în tiparul celorlalte. Încă sigur pe el şi pe poziţia lui politică, probabil că lui Ceauşescu nici nu i-a trecut prin cap că, la 18 decembrie 1989, când pleca la Teheran, intrase în ultima lui săptămână de viaţă. Şi că peste doar câteva zile regimul comunist din România, pe care îl condusese 24 de ani, avea să se prăbuşească. În dimineaţa plecării, Ceauşescu a vorbit la reşedinţa din Primăverii cu generalii Iulian Vlad, Vasile Milea şi cu ministrul Tudor Postelnicu, veniţi la el rând pe rând. La întâlnirile cu ei, părea calm şi foarte liniştit. La ducere, Ceauşescu a discutat, în avion, în compartimentul de lucru, cu membrii delegaţiei: Ion Stoian, fost ministru de Externe, Constantin Mitea, consilier prezidenţial pe probleme de presă, secretarul personal Mihai Hârjeu, precum şi generalii Neagoe şi Iosif Rus.

CONTRACTE OFICIALE
Teodorescu Cristian era angajat al Ministerului de Externe, ataşat la Direcţia Relaţii lV. Cunoscător al limbii farsi (persană), a plecat la Teheran la 9 decembrie 1989. O dată cu începerea vizitei oficiale, Teodorescu a fost translator la toate discuţiile la nivel înalt. În această calitate, a stat alături de Ceauşescu la toate întâlnirile oficiale şi ştie tot ce a făcut şi a discutat acesta. "Am participat la convorbirile cu preşedintele Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, cu ministrul de Externe Ali Akbar Velayati şi cu vicepreşedintele Masud Roghani Zanjeni, şeful delegaţiei iraniene la Comisia Mixtă de Cooperare Economică. Am tradus şi în cele trei runde de convorbiri particulare avute de Ceauşescu cu Rafsanjani", a relatat el. "În cursul întrevederilor s-au discutat generalităţi privind colaborarea economică româno-iraniană şi aspecte ale situaţiei politice internaţionale, în special a celei din Europa răsăriteană. Apoi am însoţit delegaţia oficială la acţiunile protocolare şi la vizitele la obiective economice şi social-culturale din Teheran." Aşadar, nici pomeneală de tratative privitoare la angajarea unor luptători care să acţioneze în sprijinul regimului comunist român.

ŞPĂGI LA "NIVEL ÎNALT"
În primele zile ale Revoluţiei a circulat şi zvonul că Nicolae Ceauşescu s-ar fi dus în Iran ca să-şi pună averea la adăpost. Atunci se vorbea despre mari sume în valută şi despre nişte lăzi cu bijuterii pe care le-ar fi dus acolo. Asemenea zvonuri se bazau pe relaţiile strânse pe care liderul comunist de la Bucureşti le-ar fi avut cu regimul de la Teheran. Adevărul este că bunele relaţii, care existaseră pe timpul şahinsahului Reza Pahlavi, erau de domeniul trecutului. În decembrie '89, ateistul Ceauşescu nu se mai bucura de simpatie, iar relaţiile sale cu ayatolahii erau mai degrabă reci. În privinţa acestui scop ascuns al vizitei oficiale, iată ce declara colonelul Mihai Bucuci: "Cu privire la vizitele făcute de dictator în străinătate, informez că nu am cunoştinţă despre intenţia sa de a face depuneri de valori la diferite bănci". În schimb, fostul securist Bucuci descrie detaliile unui "protocol" la scară mică, "şpăgi" mărunte, menite mai curând să câştige bunăvoinţa: "Cunosc că se aduceau prin protocolul de stat cadouri. De regulă, pentru şeful statului-gazdă erau obiecte de cristal sau porţelan ori băuturi scumpe. Pentru personalul de deservire, agenţi de securitate, bucătari, operatori, şoferi, erau obiecte cu valoare mai mică, precum feţe de masă de artizanat, tislaifare, cămăşi ori cravate".

LUAT LA ROST DE IRANIENI
Privitor la pretinsa bunăvoinţă a iranienilor, ziaristul Ioan Ivanici relatează un episod rar întâlnit într-o vizită la nivel maxim. Episod în cursul căruia, încălcând uzanţele diplomatice, oficialităţile locale au ţinut să-i arate şefului de stat român că nu se bucură de prietenia lor necondiţionată. El relatează întorsătura neaşteptată pe care a luat-o a doua rundă de convorbiri oficiale cu Rafsanjani. În loc să fie continuate convorbirile internaţionale, aşa cum se convenise cu o zi înainte, şeful statului iranian a cerut să fie informat în legătură cu evenimentele de la Timişoara. Plin de aplomb, Ceauşescu a răspuns că este vorba doar despre nişte zvonuri, ştiri false răspândite de agenţiile de presă şi că problemele acestea, chiar dacă ar fi adevărate, privesc poporul român. Atitudinea lui arogantă nu a impresionat pe nimeni. La plecarea delegaţiei oficiale, 30 dintre ambasadorii străini acreditaţi la Teheran au refuzat să vină la aeroport, în semn de protest faţă de cele întâmplate la Timişoara. A fost o altă încălcare a protocolului diplomatic cu care Ceauşescu nu se mai întâlnise în lunga sa carieră de şef de stat.

SUB PRESIUNEA PRESEI STRĂINE
Ziaristul Ioan Ivanici le-a relatat anchetatorilor câteva episoade legate de "relaţiile" lui Ceauşescu cu ziariştii străini, curioşi să afle amănunte legate de situaţia din ţară şi mai ales de la Timişoara. Motiv pentru care şefii delegaţiei s-au zbătut din răsputeri să contracareze informaţiile din presa străină. Ivanici relatează: "Dimineaţa am fost cu grupul de presă la cele două momente oficiale care au avut loc: depunerea coroanei de flori la mormântul lui Khomeini şi vizita la IRAN Hodro şi la Muzeul Coroanelor. Aflând, prin intermediul agenţiilor internaţionale, despre ororile de la Timişoara, l-am informat pe consilierul Constantin Mitea că agenţiile străine comentează pe larg acele evenimente. Mi-a spus că nu e adevărat, că sunt încercări de a prezenta nefavorabil situaţia din România. Tot miercuri dimineaţă Hârjeu şi generalul Neagoe mi-au cerut să le spun ce comentează agenţiile internaţionale. Le-am prezentat atât poziţia lui Nemeth, primul-ministru al Ungariei, cât şi a unui adjunct al ministrului maghiar de Externe, poziţii exprimate în interviuri la Radio Viena şi Radio Moscova, preluate de agenţiile internaţionale şi într-un comentariu al BBC. Le-am spus că, potrivit acelor declaraţii, ar exista dovezi că la Timişoara s-a tras în populaţie şi că au murit sute de oameni, iar alte sute au fost rănite. Răspunsul a fost că sunt, pur şi simplu, scorneli şi invenţii şi că nu trebuie acordată nici o atenţie acestor comentarii, că se va merge acasă şi se va lua o poziţie. Cât am fost la Teheran am fost întrebaţi de reprezentanţi ai presei iraniene dacă este adevărat că la Timişoara a avut loc o manifestaţie înăbuşită în sânge. Le-am spus că nu cunosc nimic în plus faţă de cele aflate pe agenţiile internaţionale. Am mai precizat că era greu de crezut că un şef de stat care avea asemenea probleme acasă ar pleca din ţară". Ivanici relatează că autorităţile iraniene au evitat totuşi să-l pună pe Ceauşescu în situaţia penibilă de a da piept în mod direct cu reprezentanţii presei străine. "Am aflat că au existat cereri ale ziariştilor străini aflaţi la Teheran care solicitau să-i ia interviuri lui Ceauşescu în legătură cu evenimentele de acasă. În aceeaşi ordine de idei, precizez că, deşi partea iraniană dorea ca acei doi şefi de state să facă declaraţii presei la aeroport, partea română a convins gazdele ca acestea să se facă imediat după semnare, la palatul prezidenţial, doar în prezenţa presei iraniene şi române."