x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Baldabac! Refrenul clipocit al celor 50 de zagazuri

0
Autor: Carmen Dragomir 05 Iul 2006 - 00:00
Baldabac! Refrenul clipocit al celor 50 de zagazuri


Spinari safirii, burti albicioase, braie argintuite in roz-sidefiu pleoscaie apa dulce a iazurilor imprastiate ca patratele pe camasa pastravarului care le vegheaza. Pe Valea Nirajului, la portile Cetatii Ingerilor, Curcubeul atata dorintele culinare ale turistilor si invidia pescarilor...

Praf asternut peste sine de mocanita, vaci incremenite in hatisul ierbii, miros de arsita, trei cuvinte unguresti, unul romanesc ratacit printre ele scriu drumul spre satul cu miros de peste. Prin curtile cosite din Campul Cetatii, la 20 de kilometri de Sovata, vile moderniste in culori tipatoare compun panoplia asezarii. Ici-colo, chirpici. Sus, pe culme, burguri romane cu nume unguresc. Printre ruine, ingeri. Asa povestesc satenii si asa-i spun romanii: Cetatea Ingerilor.

Jos, in covata tarinii, vantul valureste aburi de rantas. Trei masini unguresti, una romaneasca, trei turisti unguri si unul roman ratacit printre ei mesteca in nari aroma de motor incins condimentata cu emanatia plitei hanului pescaresc asezat ca un cercel in buricul satului.

Prin porti de sarma, 50 de metri mai la dreapta, pe langa iazuri adormite intr-o zi de duminica, gasim picior de om. Pe frunte creturi grave, pe masa degete sprintene pe foi aduna in navodul gandurilor cifre. Pastravarul de serviciu socoteste facturi. Oooof! "Turisti? Vin multi. Comenzi? Nu facem fata. Suntem cu totii sase angajati, stam cu schimbul, si zi si noapte." Omul nu vrea sa spuna cum il cheama, ii place sa fie discret. 50 de zagazuri ciusdite din apele Nirajului coborand din munte aduna Curcubeul - o specie de pastrav care nu se inmulteste in mediu natural. Pentru suvoiul de parau care trece prin pastravarie, Apele Romane isi incaseaza drepturile: 200 de milioane de lei. De banii astia, 20 de tone de carne baltacaie harnic prin patratele de apa scobite in pamant. Unul ici, altul colo, ca desenul unui sotron.

VIATA DE PESTE. Ceasul suna ora mesei. Baldabac! Bobite de concentrate ning apele, sute de cozi de Curcubeu clabucesc iazurile linistite. Pastravarul a uitat de facturi, rade la soare si la pesti. De 15 ani. Balaceala turbata izbucneste succesiv si concentric, dupa rotatia mainii care arunca granule. Mancarea pestilor e de import. E adusa din Danemarca la Brasov si e impartita apoi la ocoalele silvice din tara. Intre un zagaz si altul aflam povestea locului: "Pastravaria asta s-a facut prin 1934, era afacerea unui om de-al satului. Prin ’49 a luat-o statul, si de atunci s-a modernizat o singura data, in ’75. Acum e revendicata, procesul se tot taraganeaza, si nimeni nu investeste in ce e aici". Galeata cu mancare e goala, spinari smaltuite tasnesc inca din apa ca barfele din gurile buruienoase a doua tate isterice. Pleosc, pleosc! Si iar liniste, doar susurul apei prin tuburile de beton mai tulbura tacerea pana la baldabacul de seara...

Motorul care a pornit Sovata

Strazile Sovatei, reumatice ca bolnavii veniti la tratament, rasuna de tangouri mixate savurate intre o pizza si o bere. Cladiri intinerite cu fete noi de termopan, altele fade, batrane, aduna animatia molcoma a turistilor la umbra salilor de terapie. Intr-una din cele cateva intersectii, o pancarta: Tivoli, hotel restaurant. O luam in sus, printre brazi stufosi de nu se mai vede cerul. La cinci minute de mers cu masina, turle modeste de castel imprastie, abia simtit, un aer regesc asupra statiunii. Alei pietruite, ziduri de piatra, priviri inerte de turisti de piatra. Decorul static isi scurge seara in surdina, pe coloana sonora a unui instrument muzical din dotare. Din cand in cand unul mai soarbe din pahar. Habar nu au ca locurile astea au vazut regi si regine. Directorul, nou-venit, nici el nu stie mai nimic. Doar ca a apartinut familiei regale si ca prin ’96 a venit si Regele Mihai in vizita. Si i-a placut. Seful pare usor mirat ca pe tarlaua lui, care poarta acum doar doua stele pe fronton, s-au scris pagini de istorie. Dar stie pe cineva care ne-ar putea ajuta. Scotoceste prin biroul mic pret de minute bune, da telefoane, se agita. Cercetarile inopinate se lasa cu succes, a doua zi dimineata avem intalnire cu Josza Andras, profesor de matematica-fizica in Sovata, singurul care mai stie cate ceva despre istoria locului. In zori aflam taina statiunii: incepand din 1926, cand Tivoli a fost cumparat de familia regala, Regina Maria primea aici vara oaspeti de vaza din intreaga lume. Asa a inceput povestea renumelui statiunii Sovata…

UITARE. Nimeni nu isi mai aminteste povestile castelului de piatra

TRECUT REGESC
27 mai 1875, ora 11:00 - Josza Andras ne deapana povestea, atat cat o stie: "O ploaie torentiala a strans fanul adunat pe pajiste si a astupat un ponor. Apa ponorului a intrat in subteran si asa s-a format Lacul Ursu. E consemnat in scrierile unui cercetator strain care se afla atunci aici, in statiune". Nu stie sa ne explice stiintific... Peste jumatate de secol si-un pic, in blana uriasa de urs nascuta din luciu de apa, un castel de piatra avea sa-si oglindeasca turlele. Tivoli. Fusese cumparat de familia regala de la niste unguri instariti. A functionat inca de atunci ca hotel si si-a pastrat peste ani numele luxos. Un zvon spune ca a facut parte din celebrul lant Tivoli, ce detinea in lume numai hoteluri de patru-cinci stele. Regina Maria venea vara si atunci castelul mustea de creiere luminate. Prin anii ’30, toata suflarea culturala si economica punea aici tara la cale. "Asa a ajuns Sovata statiunea numarul 1 a Romaniei." Profesorul stie ca Sadoveanu obisnuia sa scrie in cabana reginei construita pe marginea lacului. In 1947, hotelul a fost nationalizat si a functionat pana la Revolutie. Un investitor de-al locului a cumparat peste cativa ani doar un schelet de piatra. Ramasesera din el doar zidurile, pustiit de usi, de ferestre si de istorie - uitata, ca niste randuri de cerneala sterse de ploaie.

Serviciul de email marketing furnizat de