Spinari safirii, burti albicioase, braie argintuite in roz-sidefiu pleoscaie apa dulce a iazurilor imprastiate ca patratele pe camasa pastravarului care le vegheaza. Pe Valea Nirajului, la portile Cetatii Ingerilor, Curcubeul atata dorintele culinare ale turistilor si invidia pescarilor...
Praf asternut peste sine de mocanita, vaci incremenite in hatisul ierbii, miros de arsita, trei cuvinte unguresti, unul romanesc ratacit printre ele scriu drumul spre satul cu miros de peste. Prin curtile cosite din Campul Cetatii, la 20 de kilometri de Sovata, vile moderniste in culori tipatoare compun panoplia asezarii. Ici-colo, chirpici. Sus, pe culme, burguri romane cu nume unguresc. Printre ruine, ingeri. Asa povestesc satenii si asa-i spun romanii: Cetatea Ingerilor.Motorul care a pornit Sovata
Strazile Sovatei, reumatice ca bolnavii veniti la tratament, rasuna de tangouri mixate savurate intre o pizza si o bere. Cladiri intinerite cu fete noi de termopan, altele fade, batrane, aduna animatia molcoma a turistilor la umbra salilor de terapie. Intr-una din cele cateva intersectii, o pancarta: Tivoli, hotel restaurant. O luam in sus, printre brazi stufosi de nu se mai vede cerul. La cinci minute de mers cu masina, turle modeste de castel imprastie, abia simtit, un aer regesc asupra statiunii. Alei pietruite, ziduri de piatra, priviri inerte de turisti de piatra. Decorul static isi scurge seara in surdina, pe coloana sonora a unui instrument muzical din dotare. Din cand in cand unul mai soarbe din pahar. Habar nu au ca locurile astea au vazut regi si regine. Directorul, nou-venit, nici el nu stie mai nimic. Doar ca a apartinut familiei regale si ca prin â96 a venit si Regele Mihai in vizita. Si i-a placut. Seful pare usor mirat ca pe tarlaua lui, care poarta acum doar doua stele pe fronton, s-au scris pagini de istorie. Dar stie pe cineva care ne-ar putea ajuta. Scotoceste prin biroul mic pret de minute bune, da telefoane, se agita. Cercetarile inopinate se lasa cu succes, a doua zi dimineata avem intalnire cu Josza Andras, profesor de matematica-fizica in Sovata, singurul care mai stie cate ceva despre istoria locului. In zori aflam taina statiunii: incepand din 1926, cand Tivoli a fost cumparat de familia regala, Regina Maria primea aici vara oaspeti de vaza din intreaga lume. Asa a inceput povestea renumelui statiunii Sovata⦠UITARE. Nimeni nu isi mai aminteste povestile castelului de piatra |
TRECUT REGESC
|
27 mai 1875, ora 11:00 - Josza Andras ne deapana povestea, atat cat o stie: "O ploaie torentiala a strans fanul adunat pe pajiste si a astupat un ponor. Apa ponorului a intrat in subteran si asa s-a format Lacul Ursu. E consemnat in scrierile unui cercetator strain care se afla atunci aici, in statiune". Nu stie sa ne explice stiintific...
Peste jumatate de secol
si-un pic, in blana uriasa de urs nascuta din luciu de apa, un castel de piatra avea sa-si oglindeasca turlele. Tivoli. Fusese cumparat de familia regala de la niste unguri instariti. A functionat inca de atunci ca hotel si si-a pastrat peste ani numele luxos. Un zvon spune ca a facut parte din celebrul lant Tivoli, ce detinea in lume numai hoteluri de patru-cinci stele. Regina Maria venea vara si atunci castelul mustea de creiere luminate. Prin anii â30, toata suflarea culturala si economica punea aici tara la cale. "Asa a ajuns Sovata statiunea numarul 1 a Romaniei." Profesorul stie ca Sadoveanu obisnuia sa scrie in cabana reginei construita pe marginea lacului. In 1947, hotelul a fost nationalizat si a functionat pana la Revolutie. Un investitor de-al locului a cumparat peste cativa ani doar un schelet de piatra. Ramasesera din el doar zidurile, pustiit de usi, de ferestre si de istorie - uitata,
ca niste randuri de cerneala sterse de ploaie.
|