Descoperirea Romaniei - Ilganii

In aprilie, cand Dunarea si-a demon-strat forta, apele s-au unit si au fa-cut atunci un tot: balta Ilganilor. Doua luni mai tarziu, satenii reme-moreaza cu oarecare detasare, in fata reporterilor din Caravana Jurnalul National, cosmarul fluviului care a inghitit de-a valma case, dobitoace, destine. Unii s-ar muta in locuri mai sigure, dar tot la apa, nu la camp...

Pasarile Paradisului

Strict protejata-Dunarea se varsa la Padurea Neagra

Intimitatile de la Maliuc

Autoritati lenese Cu mana sprijinita intr-un toiag, priveste in larg. Ochii albastri si-au pierdut din stralucire, iar creturile din jurul ochilor traseaza pe chipul imbatranit linii adanci ce nu mai pot fi sterse niciodata.

Casa babei Olga din Ilganii de Sus, undeva pe malul canalului Sulina, care nu are mai mult de 18 case. Apa in fata, apa in spate. Uscata este doar limba de pamant pe care sunt construite casele satenilor facute de ani in sir din chirpici. In aprilie, cand Dunarea si-a demonstrat forta, nici Ilganii nu au fost feriti de inundatii. Apele s-au unit si au facut atunci un tot, apa Ilganilor. "Am avut apa de peste jumatate de metru in casa, in gradina, peste tot", ne povesteste Olga aratand nivelul apelor scazute intre timp, dar imprimat pe gard. Desi apa i-a facut rau, matusa Olga iubeste fluviul. Doar ii e vecin de la 12 ani de cand s-a mutat la Ilgani. Cand au fost inundatiile din acest an s-a refugiat o perioada la fiica sa de la Telita, de furia apelor. "Cu apa nu te joci. Cand te vezi nevoit sa meri cu barca prin curte, si daca ai putea si prin casa, ce sa mai faci?". Olga suspina usor, abia simtit, si priveste barca si pescarul din poarta. N-ar da apa pentru pamant nici in ruptul capului. "M-as muta de aici, dar tot la apa. Nu vreau la camp."

CONVIETUIRE. Oamenii si animalele locului traiesc impreuna intr-o armonie lacustra. Cainele Alfonso parca e rasarit din apele Dunarii

GHEORGHE SI CIOBANESCUL. Alfonso, cainele ciobanesc al Ilganilor, apare din spatele casei, strecurandu-se printre noi in spatiul ingust, in salturi de bucurie. Il aduce o data cu el si pe stapanul lui provizoriu, Gheorghe, fiul Olgai. Un barbat gospodar, imbatranit prea devreme. "A fost rau la inundatii. Mai toata lumea fugise din sat. Io ce mai eram si alti fro 3-4. Mergeam cu barca din casa-n casa, ca oricum nu-s multe si ii sunam pe vecini si le ziceam: ba, a ta a cazut, e grav, sau altora le ziceam ca apa inca nu le-a afectat casa. Dar pana la urma toatele casele au avut de suferit. Nici una nu a scapat." Gheorghe e pescar de placere si de nevoie. Altfel, cu Dunarea aproape in batatura nici n-ai cum altfel. Barca e singurul mijloc de transport pentru sateni, iar de masina nici nu poate fi vorba. Gheorghe face cel mai bun bors pescaresc din zona si nu rateaza sa se laude cu asta. Iar dupa ce ne arata si gradina din spatele casei, in continuare inundata, da fuga repejor in casa sa aduca mandria anilor sai de tinerete: doua medalii castigate la nivel national, la caiac-canoe in anul 1974. "Trebuiau sa ma ia la lot, caci Patzaichin dorea sa ma aiba in lot, dar nu m-au lasat. Nici azi nu prea stiu de ce."

INFARCT CU STIUCA. Langa babuta, o alta casuta. Nenea e din Bucuresti, a trecut printr-un infarct si ca sa scape si de al doilea vine aici sa se relaxeze. Cam pe la ultima vizita au venit si apele alea mari. Acum doua saptamani a venit si Comisia de la Prefectura, care sa constate cat de mare e pierderea suferita si sa-l despagubeasca vreodata. Omul e suficient de bolnav cat sa nu aiba timp sa astepte bani de la stat. S-a apucat sa repare din pensia lui. Nu e vreun smecher de Capitala, cu bani gramada, a fost maistru la scoala de orbi, iar fie-su e un caraliu marunt. E un pensionar care a vazut multe la viata lui, care probabil si-a petrecut 10% din ea la coada la lapte, ulei etc., cu destula experienta incat sa stie ca un om bolnav de inima nu prea o sa mai apuce sa se bucure de ajutorul autoritatilor. Singurul care il ajuta e vecinul din dreapta, care a ramas de tot fara locuinta, asa ca n-are de ce sa se mai chinuiasca sa repare ceva. Locuinta sta intr-o rana, de fapt mai multe, e ca o casuta de ciocolata care a stat in soare. Tot familionul s-a mutat la Casa de cultura, unde lucreaza mama. Desi aratoasa si primitoare printre celelalte cocioabe, Casa de cultura nu e acasa. Pentru ca de acasa nu trebuie sa pleci de fiecare data cand vin turisti, scriitori sau alte specii literar-artistice. Ieri urma sa vina un "grup" si vecinul asta din dreapta, dupa ce a vorbit cu noi, s-a dus sa-si impacheteze a "n"-a oara sotia si copiii. Parasim Ilganii la amiaza, cand Olga priveste calma, sprijinita in acelasi toiag cu acelasi zambet pe chip, cum Alfonso aduna toate sticlele de plastic aruncate de Gheorghe in apele fluviului si le "depoziteaza" in curte, la locul numai de el stiut.

DEZASTRU. Aproape nici una din casele ilganilor nu a scapat de furia devastatoare a fluviului dezlantuit

Citește pe Antena3.ro

Cel puțin patru turiști străini au murit după o otrăvire în masă, în Asia. Ultimul deces confirmat este al unei tinere de 19 ani

NEVOIE
"Cu apa nu te joci. Cand te vezi nevoit sa meri cu barca prin curte, si daca ai putea si prin casa, ce sa mai faci? M-as muta de aici, dar tot la apa. Nu vreau la camp" - matusa Olga

URGIE
"A fost rau la inundatii. Mai toata lumea fugise. Io ce mai eram si alti fro 3-4. Mergeam cu barca din casa-n casa si ii sunam pe vecini si le ziceam: ba, a ta a cazut, e grav sau ca apa nu le-a afectat casa" - pescarul Gheorghe

SMECHERIE
"Ratele astea sunt mai vagaboande si, cand a venit apa mare, le-am inghesuit intr-un colt al curtii. Aruncam dupa ele cu prostovolul si le scoteam una cate una. Doar ratoiul, mai smecher, a scapat si a inotat catre casa. Era cam pe unde fusesera odata treptele de la intrare. Am mai aruncat o data plasa dupa el si l-am prins. Cand am tras prostovolul din apa, in el se mai zbatea si-o stiuca, uite-atata" - satean din Ilgani

1970

Este anul in care, pana in 2006, au avut loc cele mai mari inundatii generate de debitele-record ale Dunarii. De atunci, o data la 2 ani, satenii din Ilgani scot apa cu ligheanul din case, nadajduind ca cineva, nu se stie cine, le va construi si lor un dig care sa-i protejeze de furia dezlantuita a apelor.

TULCEA, JUDETUL DIVERSITATII CULTURALE

In judetul Tulcea convietuiesc 17 etnii, 90% din populatie fiind de etnie romana, restul, de 10%, fiind reprezentat de rusi si lipoveni (6,3%), turci si tatari (1,4%), rromi (0,9%), greci (0,7%) etc. Numarul mare de etnii din Delta Dunarii plaseaza acest judet printre zonele cu cea mai mare diversitate culturala. Suprafata agricola totala a judetului Tulcea este de 850.000 ha, suprafata acoperita de ape si balti este de 351.779 ha (reprezentand 41,4% din intregul teritoriu al judetului). Principalele culturi agricole sunt cele de grau, porumb, floarea-soarelui si vita-de-vie. In urma descoperirilor arheologice s-a stabilit ca cele mai vechi urme de locuire pe teritoriul judetului Tulcea dateaza de circa 110.000 de ani. Potrivit recensamantului din 2002, proportia femeilor in totalul populatiei este de 43,3%. In perioada 1992-2002, populatia judetului a scazut cu 4,5%, acest procent reprezentand 5.429 de persoane.

UNDE SE AFLA ECHIPA JURNALULUI