Jurnal de Caravana - Priza la Prundurel

Le-a placut de Prundurel. Cel cu freza ca de porumbel. (Sper sa nu se supere ca am scris asa, dar rima). A devenit faimos in randul colegilor mei (mai ales al colegelor).

Le-a placut de Prundurel. Cel cu freza ca de porumbel. (Sper sa nu se supere ca am scris asa, dar rima). A devenit faimos in randul colegilor mei (mai ales al colegelor). Dana Piciu ma tot intreaba de el. Nu l-a cunoscut personal pe seful Parcului National Cozia. Doar din cateva povestiri ale mele. Iar eu, drept sa spun, nu i-am spus foarte multe despre Prundurel, ca nu aveam ce. Pur si simplu e un personaj. Am scris si-n articol. E haios si seamana destul de bine cu actorul american de comedie Robin Williams.

Dupa ce am primit numarul lui de telefon, l-am sunat pentru a stabili intalnirea.
Voiam sa-mi vorbeasca despre comorile din Muntii Cozia. "Alo?" "Da!", vine raspunsul dat de-o voce putin cam... altfel. "As dori sa vorbesc cu domnul Prundurel, va rog." "Eu sunt!" "Oops!
L-am confundat cu o doamna."
Se mai intampla...

Domnul Prundurel este seful Parcului National Cozia. Stie foarte multe. Ii pui o intrebare si-ti da zece raspunsuri. Povesti, povestioare, paranteze la povesti etc., etc.

Ne-a dus cu el si la "mormantul din padure", in Calimanesti, acolo unde se spune ca sunt ingropati o mama si copilul ei. Povestea este trista, dateaza de mult timp, dar nu stiu cat de adevarata e. L-am rugat pe el sa dezlege misterul mormantului din padure. "A... nu acum. Lasati-ma sa ma mai gandesc putin. Nu vreau sa spun neadevaruri." O fraza n-am scos de la el, pe tema asta.

A fost simpatic, la un moment dat. Am intarziat la intalnirea cu el, dar l-am sunat pentru a-l anunta. "Stiti, doua colege ale mele au nevoie sa ajunga la o manastire din apropierea statiunii si suntem toate cu o masina, asa ca... am sa intarzii putin." "Bine", zice el. "Da’ s-a umplut lumea de atatea colege", mai adauga. Nici acum n-am inteles ce-a vrut sa spuna.

In rest... soare, soare si iar soare, la Caciulata. Si la Calimanesti. Si ploi torentiale, dar scurte, care te surprind si nu te iarta daca te prind pe drum. Dar e bine. Spala tot. Inclusiv supararile oamenilor. Si-apoi, se mai racoreste putin atmosfera, se mai uda trotuarul, soseaua... Dupa care o luam de la capat, iar zilele trec si noi vrem sa mai stam aici, in Caciulata, cu muntele-n fata si raul in spate. Sau invers...
Ne-a placut printre valceni.