Jurnal de Caravana - Romania cea… reala

Caravana Jurnalul National a incercat sa vada o Romanie fara penel, fara cosmetizare, o Romanie pura. Si am vazut. Am vazut o Romanie prea adormita ca sa mai simta, o tara care a uitat sa iubeasca, o Romanie care s-a oprit din visare.

Caravana Jurnalul National a incercat sa vada o Romanie fara penel, fara cosmetizare, o Romanie pura. Si am vazut. Am vazut o Romanie prea adormita ca sa mai simta, o tara care a uitat sa iubeasca, o Romanie care s-a oprit din visare. Am gasit locuri si oameni care asteapta ca Uniunea Europeana sa le salveze identitatea. Am intalnit o Romanie imbatranita, inceata, scuturata de prea multe nenorociri ca sa se mai intrebe ce trebuie facut, ce poate fi facut. Am constientizat ca traim intr-o tara in care scuza este cel mai simplu de gasit: nu avem turism, pentru ca anul acesta a fost aviara, avem inundatii, pentru ca ne bate Dumnezeu. Am gasit in Romania explicatii, foarte multe explicatii. Dar nu am gasit solutii, nu am gasit nerv, nu am mai gasit curaj.

Contrastele si kitsch-urile nu mai socheaza. De la primul drum de tara, cu o batrana care toarce lana la poarta, si pana la mall-uri sclipitoare, toate ne apartin. In tara intalnesti cele mai de fite masini, iar peste drum carute ce se apleaca sub povara fanului abia cosit. Cunosti oameni care nu traiesc fara aer conditionat, iar la doi pasi ti se deschide lumea campingurilor, locuri in care turisti misuna de zor in jurul mancarii servite la "botul calului". Am strabatut kilometri cu impresia ca suntem intr-un desert pierdut in pustiu sau am ajuns in zone in care parcarile sunt deja un moft. Am vazut oameni care iubesc Romania reala, am vazut insa si oameni care iubesc mai presus de orice capsunele de Spania. Am vizitat sate depopulate de exodul vestic. In case modeste am intalnit oameni care au filozofia la degetul mic, iar in primarii am vorbit cu oameni care abia au legat doua vorbe. O Romanie cu susul in jos si-a deschis inima pentru ca noi sa o cercetam. Fara jena, fara mandrie am simtit pulsul tarii stramosesti.

Ne-am bucurat, asemeni copiilor care primesc o jucarie noua, atunci cand ne-am dat seama ca romanilor le-a mai ramas ceva. Poporul nostru mai are credinta. Biserici sublime, locuri care te apropie de Dumnezeu, mici Bucovine la tot pasul. Poate ca in simplitatea ei, Romania este mai aproape de Dumnezeu. Poate ca noi toti trebuie sa vedem mai mult, sa visam mai indraznet. Romania reala ne asteapta pe noi, cei care o iubim asa cum este, sa ii oblojim ranile.