Jurnal de Caravana - Sangria de Cozia

Ne aflam la Cozia, adunati in jurul unei mese uriase. Suntem 15 oameni cu ochii iesiti din orbite, cu tensiunea ridicata (cel putin eu), suparati nevoie-mare ca iscodirea Romaniei e pe sfarsite.

Ne aflam la Cozia, adunati in jurul unei mese uriase. Suntem 15 oameni cu ochii iesiti din orbite, cu tensiunea ridicata (cel putin eu), suparati nevoie-mare ca iscodirea Romaniei e pe sfarsite.

Cina este, ca de obicei, fierbinte, dar cam fada la gust. Ruxandra si cu mine ne dam intalnire cu fotoreporterii nostri Nichi si Victor, ca sa parcurgem impreuna cei 1.000 de pasi recomandati dupa fiecare masa. A devenit un obicei ca dimineata, la pranz si seara sa ne plimbam aiurea ca sa ardem caloriile. Incercam sa le corupem si pe Diana, si pe Iulia, dar nu insistam prea mult, pentru ca fetele par mai obosite decat ne spun noua. Afara e cam racoare si se anunta un aer si mai rece. Asa ca ne hotaram ca, daca tot iesim sa facem miscare, sa cumparam si niste vin, sa ne incalzim la-ntoarcere. In seara asta mergem din nou la piata, adica la cele cateva tarabe aflate la fix trei minute distanta de hotelul in care suntem cazati. Sunt tarabe cu nimicuri, cu foarte multe kitchuri si cu putine lucruri utile. Am gasit intr-o seara scobitori, un accesoriu absent de la mesele servite la restaurantul hotelului. In seara asta cumparam si niste fructe sanatoase, "fabricate" in sere straineze. La hotel ne pica fisa ca nu prea "se pupa" piersicile si pepenele galben cu vinul alb sec, aromat nevoie-mare, cumparat de baieti de la magazinul din colt.

Ne intoarcem infrigurati. Nu stiu cate grade erau afara, dar puloverul de pe mine abia facuse fata temperaturii. Dardaind de frig, ne-am hotarat sa bem mai intai niste vin si apoi sa ne dregem cu fructele cumparate. Ruxandra, cea mai ingenioasa dintre noi, a imbinat utilul cu placutul. Adica a amestecat intr-un pahar de vin mai multe bucatele de piersica, cateva franjuri de pepene galben si o lingura uriasa cu miere. Arata senzational, dar la gust... Pentru ca formam o echipa (Ruxandra era colega mea de camera), am zis sa incerc si eu. Am simtit ca-mi sta inima in loc. M-au trecut niste fiori, dar mi-am revenit repede cand am vazut ca si Nichi si Victor au cutezat sa guste din licoarea pe care noi am denumit-o "Sangria de Cozia".