Jurnalul de Caravana - Dupa 20 de ani

S-a intamplat ca etapa pe care am prins-o eu in caravana Jurnalului National sa ma trimita si la Valcea. Pentru unii, o zona cu peisaje frumoase, cu manastiri multe si povesti interesante, pentru mine, apropierea de locul natal. Adica de Ramnicu-Valcea, acolo unde m-am nascut acum 30 de ani. Cum puteam sa masor cu piciorul aceste zone, fara sa ajung si in Ramnicu-Valcea?

S-a intamplat ca etapa pe care am prins-o eu in caravana Jurnalului National sa ma trimita si la Valcea. Pentru unii, o zona cu peisaje frumoase, cu manastiri multe si povesti interesante, pentru mine, apropierea de locul natal. Adica de Ramnicu-Valcea, acolo unde m-am nascut acum 30 de ani. Cum puteam sa masor cu piciorul aceste zone, fara sa ajung si in Ramnicu-Valcea? Nu puteam, asa ca intr-o duminica de caravana, dupa o intevedere cu primarul din Calimanesti, Ilie Amuzan, care ne-a vorbit despre investitiile necesare de care se va bucura statiunea valceana, am hotarat sa-mi vizitez si eu orasul, pe care l-am parasit cu familia mea, acum 20 de ani, in favoarea Brasovului. Ce tineam eu minte!? Ca Ramnicu-Valcea e un oras nu prea mare, curat, civilizat, cochet. L-am gasit cam la fel. Recunosc, in decursul anilor, am reusit sa mai trec prin Ramnic, dar unele locuri au ramas nevizitate de mine. La fel si unii oameni. Vecini de-ai mei. Curios, dar... logic, strada pe care-o bateam in picioare de la un cap la altul, copil fiind, aproape in fiecare zi, acum era de trei ori mai mica. Curtea blocului nu mai exista. Nici gradina verde cu cele doua salcii batrane. Ce le mai chinuiam ramurile blegi de fiecare data cand le foloseam pe post de leagan... Cum spuneam, curtea blocului meu a fost "astupata" de-un fel de complex comercial. Am inteles ca locatarii n-au prea fost de acord cu aceasta constructie, dar... cine-i asculta pe ei!?

Cat am stat in Ramnicu-Valcea, inima mi-a batut mai repede si ochii au cercetat fiecare loc prin care am reusit sa ajung. "Aaaa, tin minte asta... Uite cinematograful Flacara, si magazinul cutare, si scoala de pe strada noastra si asta si cealalta". Intr-un avant heirupist, m-am trezit ciocanind la usa "apartamentului meu". Nu mi-a raspuns nimeni. Mai bine. Altfel, nici nu stiu ce le-as fi spus oamenilor. "Buna ziua! Stiti, asta a fost casa mea. Aici am stat eu odata. Ma lasati sa intru si sa vizitez?". La etajul noua, am batut la usa familiei Misescu. Doamna nu m-a recunoscut. Eu crescusem, dansa imbatranise...dar Claudia, prietena mea de la bloc, era neschimbata. Am plans putin, am ras mai mult si-am inceput sa povestim...
Am fost la mine-acasa. Dupa 20 de ani.