La claca in castelul Contelui Lazar

In aripa vestica, manastirea gazduieste tabara de creatie. Aici vin vara intreaga, pana tarziu spre toamna, artisti populari adunati de prin toata Transilvania, care cauta sa redescopere vechile simboluri si semnificatia lor. Etnograful Irene Kis ii gaseste prin targuri si apoi ii invita in tabara de arta populara.

TABARA. Ocolim intrarea in manastire si ajungem undeva in spate. Ne luam dupa miros si ne oprim taman la bucatarie. Aici se gateste pentru artistii ce s-au oprit din creat pentru a pranzi. Acum sunt in tabara cateva femei ce se indeletnicesc cu tesutul, cusutul, incondeierea oualor, insiratul margelelor, pictarea mobilierului... Artistii ce vin lasa si ceva ca amintire. Astfel a fost impodobit parcul manastirii si muzeul de arta populara din castelul Lazar.

CORNUL. Intram in curte si ne oprim in dreptul unei masute la care un artist albit de ani graveaza in coarne de salbaticiuni. Osul zgariat in motive populare iti ia ochii de frumos ce-i. Un soare negru straluceste pe el. "Pot fi folosite pentru baut sau drept corn de vanatoare", ne explica etnograful utilitatea estompata de bogatia ce-l incolaceste. "Este arta pastoreasca, ciobanii, in timp ce erau cu animalele, isi treceau timpul surprinzand pe coarne de animale scene din viata lor." Ne indreptam spre atelier, unde o intalnim pe Melinda, o invatatoare de 30 de ani ce e pasionata de pictatul mobilierului. Acum lucreaza la o lada frumoasa de zestre pe care insa n-o va folosi nici o fetiscana in prag de maritis, ci va ramane ca dota muzeului. Urcam la etaj, unde intram intr-o atmosfera de claca. Sase femei si o zvarluga de fata nu-si vad capul de treaba.

Pe un scaun sta o femeie ce invarte printre degete o sumedenie de betisoare legate cu ata, ce lasa in urma un desen buclat, simetric si unduios ca o spuma alba, fina. "Este dantela batuta cu 26 de fusuri", ne dumireste Katalin, autoarea, fara ca mainile sa i se opreasca. Ea a insirat si margelele agatate pe peretele-vitrina. Sunt tot dantele, dar din margele multicolore. O doamna brodeaza o cusatura foarte veche inflorita si rosie din Dimetea, iar Daniela impleteste franjurii vechi din care a evoluat mai tarziu macrameul. Dar nu numai.

In fata ei vad intinse pe masa si podoabe mai noi de pus la gat de folkistii zilelor noastre. O data ce pasim in afara castelului si ne urcam in masini, vraja inceputurilor se raspandeste ca un abur...

PERIPLU IN TRECUT

"Incercam sa descoperim tehnica traditionala a vremurilor in care scrisul nu era atat de raspandit", ne lamureste etnograful Irene Kis cu privire la obiectivul taberei. Pentru artisti, aceasta tabara este o adevarata binecuvantare. Acolo jos, in castel, unde incearca sa-si dovedeasca maiestria, au toate dotarile necesare. In plus, beneficiaza si de o atmosfera similara vremurilor pe care incearca sa le redescopere. Alaturi de ei, incercam sa traim farmecul castelului Contelui Lazar, cladire veche devastata in timp ba de trupele austriece, ba de foc. Cel mai vechi turn al lui dateaza din 1450. Acum incercarile de demult au fost date uitarii; aici se afla o galerie de arta, un muzeu si un atelier de creatie.

TEHNICA

La castelul Lazar, Elisabeta si Gizella incondeiaza oua. Sunt cu chisitele-n mana si traseaza pe coji desene cerate. "Pana acum avem 1.500 de oua expuse", ne spune cu mandrie etnograful Irene Kis, "iar pe 13 octombrie, de Ziua Internationala a Oului, vrem sa deschidem primul Muzeu al Oului din Romania." Este un proiect indraznet insa Elisabeta si Gizella nu se lasa intimidate.