Lectii despre cum sa te faci de naspa in Ardeal

Ciorba existentiala a unei zile oarecare de marti cuprinde intr-un orasel din Ardeal urmatoarele ingrediente: niste oameni flescaiti de caldura, o tanti cu o sticla goala de bere-n mana, trei-patru tipi de sex masculin mergand cu burta goala (la propriu) pe strada, sare, piper, foarte putin.

Am cerut apa in Vlahita. Am facut asa: mai intai am studiat cateva gradini in care nu era nimeni. Am cautat o gradina in care sa fie totusi cineva. Am cautat, am cautat, am cautat, am trecut un pod care trecea peste o apa curgatoare (de fapt, peste o apita curgatoare, ca nu era chiar apa-apa), podul era nasol de tot de trecut peste el, dar, totusi, am trecut, pentru ca l-am lasat pe un nene mai intai, sa vad daca nu-si rupe gatul acolo, nu si l-a rupt, m-am avantat si eu, am trecut podul, am mers mai departe, ca Angela, m-am mai uitat peste niste garduri, niste copii se hlizeau la mine, bun, deci sa ma opresc si aici la intoarcere, in curtea cealalta era un caine isteric care ma latra, am trecut peste, am mers mai departe, ca Angela, deci mai intai am inspectat locul, pe urma:

POARTA NO. 1. "Nu va suparati". Un nene cu varsta cuprinsa intre cincizeci si sapte de ani si patru zile si saizeci de ani si patru luni, genul atletic, inaltime medie, fata arsa de soarele ucigator (deci da?) se adreseaza cu: "Da". Deci da. "Va rog frumos, imi dati si mie niste apa? Mi-e sete". De fapt, nu-mi era sete, dar voiam sa vad daca-mi da. Ma studiaza reticent, din ciclul "hmmmm". Il analizez ca un om de stiinta pus pe teste sociologice in uterul Transilvaniei. Aha! Dispare intr-un colt, dupa care apare cu o sticloaie din plastic, d-aia, de fantadelamaie, plina cu o apa maro. Sticla e rece, la fel si dialogul: "Nu te speria ca e asa maro, e sanatoasa, de la izvor, e de la izvorul meu din curte". Remarcase, probabil, privirea usor disperata, inspectand, cu o retinere usor disperata, continutul sanatos in esenta. Am vrut experiment, poftim experiment. Simulez setea cu real talent actoricesc. Beau cateva guri, dupa care, ca sa fiu si mai si, imi torn niste apa in singura mana disponibila (cealalta fiind ocupata cu sticla insasi) si-mi dau peste fata, vrand sa spun prin asta "ca buna e, dom’le". In felul asta decent am reusit sa consum suficient de multa apa incat sa dau impresia ca realmente mi-a fost sete si ca acum m-am racorit. "De unde esti?" "Din Bucuresti." "Aha!" Ma interesez de un magazin de unde pot cumpara apa, imi spune unde e magazinul de unde pot cumpara apa. Voiam sa vad daca-mi da apa la pachet. Nu mi-a dat. "La revedere, multumesc frumos, sau, cum s-ar spune pe-aici, köszönöm sze’pen", incerc, idiot, un dialog.

Un semn vag din mana care poate sa-nsemne multe. Ma iubeste? Nu ma iubeste? N-o sa aflu niciodata.

POARTA NO. 2. "Saru’mana!" O tanti sta cu fundu-n sus peste un strat de ceva verde (s-ar putea sa fie niste rosii sau s-ar putea sa nu fie). Se uita cu un soi de curiozitate anxioasa la gardul din spatele caruia vine vocea. "Se poate sa-mi dati si mie niste apa? Mi-e foarte sete si m-am ratacit (ah, oh, ce cumplit!)."

Nu stiu cat sunt de convingatoare, dar tanti dispare undeva in spatele gradinii, de unde apare cu o sticluta de zero-cinci, care fusese de "prigoot", cum se spune pe-aici la sucul natural. Imi da sa beau apa maro despre care stiu ca e foarte sanatoasa, "saru’mana, imi fusese o sete...", ma priveste cum ai privi un soi nereusit iesit din combinatia dintre un batlan de balta si un pars. E si un soi de mila, e si un soi de "bine, flori nu vrei?". Astept sa ma-ntrebe de unde sunt. Ma intreaba de unde sunt. Din Bucuresti. Aha. O-ntreb de un magazin de unde pot cumpara apa, "mergi putin pe strada asta si la colt ai sa vezi un magazin", "saru’mana, daca stiam nu va mai deranjam", o-ncerc subtil (zic eu), "nu m-ai deranjat". Sa notam rezultatele de pana acum ale experimentului: deci doua porti incercate, baut apa, legat ceva ce ar putea aduce cu un dialog.

POARTA NO. 3. Ma duc la copiii pe care-i vazusem mai inainte, "copii, imi dati si mie niste apa?" Joaca se rupe intr-o liniste... intr-o liniste. "O rupeti pe romaneste?" N-o rup pe romaneste. Plec. Singurul motiv pentru care n-am capatat apa la poarta cu numarul trei a fost acela ca minorii in discutie nu stiau romaneste. Asta ma face sa ma aplec cu ingrijorare filozofica peste o alta tema de discutie: de ce parintii maghiari nu-si invata copiii romaneste?

P.S.: Odata inapoi in Bucuresti, intelectualii mei aveau sa ma informeze ca oricine cere apa in Ardeal e vazut cu ochi senini si goi de orice respect. In Ardeal, mai rau decat sa n-ai si tu fantana ta nu poate fi nimic altceva. Daca stiam, ceream palinca. Köszönöm sze’pen!

APA DE SPERIAT
"Nu te speria ca arata asa. E apa sanatoasa, direct de la izvorul meu din curte. E buna la inima, la stomac, la ficat, la rinichi... noi bem mereu apa d-asta". - Apropitar, Poarta No.1

BINE SAU RAU?

Oricine cere apa in Ardeal trece drept un fraier existential, pentru ca n-are si el fantana lui. Simbolul puterii echivaleaza aici cu apa - strabuna paradigma a vitalitatii, a fortei, un fel de potir al Sf. Graal, reinventat in Ardeal. Potirul e sticla de zero-cinci, cu sau fara eticheta, continutul e sanatoasa apa izbucnita din pamant, iar cat despre sete, asta poate fi simulata usor. Reticenta ardelenilor fata de oricine le cere apa ar putea simboliza, de pilda, ca viata e confiscata, cumva, tinuta sub strict control, ca pe un bun pretios ce nu trebuie risipit. Dar apa inseamna viata in aceeasi masura in care poate insemna moarte. Si poate ca cea mai importanta valenta a apei este renasterea spirituala a persoanei, prin Sfantul Botez.