x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Orasul ramas Sovrom

0
Autor: Catalin Pruteanu Cristian Stefanescu 13 Iul 2006 - 00:00
Orasul ramas Sovrom


Portarul Primariei ni-l gaseste repede, la telefon, pe "unchiul Traian". Nu locuieste departe si va veni in cateva minute.

Sub cenusiul ploios, dezolantul pare si mai apasator. Peisajul urban stirb, cu blocuri gri ridicate pe banda rulanta intr-o perioada in care Tara Motilor devenise un Sovrom, ascunde meschinariile vremurilor. Peste satul propriu-zis s-a suprapus o lume venita cu praful ei de stepa cu tot. Resursele de uraniu din preajma au adus-o acolo.

Si-au construit, mai intai, un orasel de baraci din lemn. O veritabila fortareata, strajuita de un gard inalt din scanduri - armata sovietica nu se simtea prea sigura de statutul ei de "eliberatoare", probabil. Cand si-au adus expertii, rusii au inceput sa construiasca blocuri din panouri prefabricate si le-au aliniat militareste, fara pic de imaginatie, pe formatiuni stradale paralele si perpendiculare carora, triumfator, le-au spus "Lenin" sau "Fruntasilor". Erau zone inchise. Aveau magazine proprii, cinematografe speciale, scoli la fel, baze sportive... Pentru munca bruta au fost adusi doritori din toata tara. Din vechiul sat de moti, Stei a devenit un orasel cu 17.000 de suflete cu fizionomie stahanovista. Orasul Dr. Petru Groza poate fi intreaga istorie recenta a Apusenilor - cu tot alaiul ei de boli sociale care au oprit, parca, timpul in loc. Daca, nu cumva, l-au dat indarat.

DOGARUL. Rusii au plecat. A plecat si regimul comunist. Orasul a ramas. De izbeliste. De venit au venit niste frati. Investitori-minune. Au preluat cateva active abandonate ("canistrele", "binalele") si au dat cate ceva de lucru oamenilor ramasi pe drumuri dupa reducerea treptata (pana la inchidere) a activitatii minei de uraniu de la Baita. Traian Dobre este mai batran decat orasul si crede ca, desi lefurile-s mizerabile, tot mai bine e cu acest monopol economic decat fara orice alta sursa de venit. Povestea batranului urca si cobora, ca drumurile sale prin munte. O deapana ca pe o poezie. Are doi copii si vreo 22 de nepoti. Candva, pe cand lucra detasat ca sef de coloana la Rovinari, cineva a convins-o pe doamna Dobre sa treaca la penticostali. "Femeie singura", comenteaza batranul. Pentru el, insa, mot pana in maduva oaselor, teama de Dumnezeu tot nealterat ortodoxa a ramas.

A fost, in casa parinteasca din Garda de Sus, ucenic de dogar. Il trimiteau sa vanda butoiasele prin "tara". A traversat Apusenii, mai intai, in caruta tatalui. Ochii ii stralucesc cand povestea traverseaza momentul primei plecari autonome. A fost varful unei perioade de ucenicie intr-un mestesug de care s-a lepadat pentru a-l relua, iata, dupa o vesnicie. Prin 1993 si-a amenajat, in garaj, un mic atelier si s-a pornit sa imbine doage. Este ultimul care, acum, la cei peste 70 de ani ai sai, pe aici, prin Apuseni, mai face butoaie de lemn. Cele de plastic sau sticla se gasesc in toate magazinele.

BISERICA DIN DEPOU
Cam o suta de enoriasi numara parohia romano-catolica din Stei. Germani, maghiari dar si romani de prin sudul sucevean al Bucovinei, veniti prin partile locului sa practice mineritul. N-au avut unde sa se roage, pe vremea comunistilor. In 1990, Primaria le-a oferit un teren departe de zona rezidentiala. Protopopul Ioan Ciobanu a gasit, insa, in preajma Primariei, pe Strada Andrei Muresanu, nu departe de gara, un abandonat depou de locomotive. O hala de vreo 200 de metri patrati in paragina. Romano-catolicii au facut munca voluntara. Rampa de reparatii a fost dezafectata, in locul ei ridicandu-se astazi altarul noii biserici cu hramul Sfantului Antoniu din Padova.

Filozoful mersului pe jos

Pavel Dulhaz e un ghid cu haz, cam fower-power, din Moneasa. De fapt, e singurul ghid din statiunea in care traieste de cinci ani, la bloc, pentru ca in alta parte nu are unde sa supravietuiasca. Cu sapca pe cap si bocancii in picioare, omul organizeaza in fiecare zi excursii gratuite cu turistii dispusi sa renunte in sejur, pentru cateva ore, la televizor. E filozof si admirator al metafizicii mersului pe jos: "Aici trebuie sa vii cu tine, pentru tine. Trebuie sa fii egoist. Lumea iti spune sa iei retete, dar nimeni nu-ti spune sa mergi in natura". Periodic, pleaca prin Europa pe jos: "Sunt liber, nu depind de bani, nu-mi pasa unde sunt". In statiune, toata lumea il invita sa manance pe gratis. Nu s-a plictisit de traseu, care e acelasi, pentru ca "actorii se schimba". Cati ani are? "Am 21 poimaine". (Catalin Pruteanu)

Viespile

Intr-una din excursii, Dulhaz s-a trezit atacat de un roi de viespi. S-a ales cu 30 de intepaturi. A ajuns in Moneasa, unde si-a pus o punga cu gheata pe gat. La spitalul din Sebis nu aveau ce sa-i dea. S-a dus singur la o farmacie si a cerut un medicament care l-a salvat - Claritine. "Stiam ca nu trebuie sa adorm, pentru ca nu ma mai trezesc", isi aminteste el.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de