O familie din Meziad ii invata pe englezi mestesugul arderii pietrei de calcar pana se transforma in var. Vararitul e o ocupatie practicata de sute de ani in sat, insa tot mai putini ii cunosc taina.

Lasam Beiusul in urma. Masina musca cu lacomie din drumul cu hartoape ce ne conduce catre satul Meziad, la cei ce stiu taina vararitului - arderea calcarului in cuptoare de piatra pana se transforma in bulgari de var. Gazde ne sunt Dumitru si Silvia Vesa, varari din tata-n fiu. Mitro, cum il alinta sotia - a invatat mestesugul din pruncie, de la bunicul si tatal sau. Dar a preferat sa se faca electrician si sa lucre la Timisoara. Spaima traita la Revolutie - in gara din oras cadeau oamenii ca secerati in jurul lui - l-a facut sa lase totul balta si sa se intoarca acasa. La vararit. A invatat-o si pe Silvia si mai tarziu i-a initiat si pe copii.

COLABORARE. De vreo doi ani, Mitro si Silvia dau lectii de vararit unui grup de englezi. "La ei nu se mai face var de 100 de ani si acum au nevoie de el, ca tre’ sa-si renoveze toate castelele istorice", ne-a explicat Mitro. Intr-o zi, pe cand erau cu bulgarii de var in piata la Beius, a venit o ziarista englezoaica - Bridget - la ei si i-a intrebat ce-i ala de-l vand. Var, a lamurit-o Silvia. Cand a aflat ca-i facut de ei, englezoaica a vrut sa vada ce si cum. A mers cu ei la taiat lemne in padure, la scos si carat pietre de calcar din munte. A asistat la umplerea cuptorului (unul cladit de ei, din granit lipit cu pamant) cu bolovani de calcar care, dupa ce au fost arsi timp de trei zile si trei nopti, s-au transformat in bulgari de var. Impresionata, Bridget s-a intors in Anglia si a povestit membrilor unei fundatii ce minunatii fac romanii de la Meziad. S-a intors cu o intreaga echipa de specialisti, dornici sa fure meseria. "Au dormit cu noi langa cuptor. Au venit cu pietre de la ei sa vada daca se poate face var si a iesit. Au filmat tot, au masurat cuptorul, l-au desenat. Si-au intins tot felul de aparate langa cuptor si au luat temperatura. Nu intelegeau cum stim noi ca-i gata varul. Pai, stiinta asta-i in capul nostru... cand e gata piatra, e atat de sclipitoare ca nu te poti uita cu ochii", povesteste Mitro amuzat. Mai apoi, familia Vesa a fost invitata in Marea Britanie, in schimb de experienta. "Pe baza masuratorilor, isi facusera si ei un cuptor. Din ciment. Si, cand au dat foc la incarcatura, a explodat. Noi ne-am cladit unul din piatra, ca cel de acasa, si le-am facut var fara probleme", ne spune Silvia cu mandrie.

MUNCA. Vararitul e o meserie grea si nu prea banoasa. "Se urca copiii pe munte sa scoata piatra de calcar. Luam bonuri de lemne care ne ajung la vreo 7,5 milioane de lei pentru un cuptor. Fac cam 5 tone de var pe saptamana, iar castigul meu e de 10 milioane", ne-a marturisit Mitro. De aceea nu-i suparat pe cei doi baieti mai mari, care au plecat la munca in Spania. Probabil si fiul cel mic ii va urma. Dar asta nu-i va face pe Silvia si Dumitru sa renunte.

---

Vadu Crisului - O viata printre olari

Elisabeta Hashas (foto) din satul bihorean Vadu Crisului are 71 de ani. Am ajuns in ograda ei cautandu-l pe Petru Hashas, mester olar. "Fiul meu nu-i acasa, e dus la fan. Dar va pot spune eu, ca 50 de ani l-am ajutat pe barbatul meu". Sotul, Petru Hashas senior - decedat acum vreo doi ani - a fost mester mare. A scris despre el si vasele lui in reviste pe vremea "Ceausescului", povesteste mandra Elisabeta. "Uite, aista-i sotul si aste-s oale de la noi din argila alba. Doar in Vadu Crisului se fac si-n Filipine, ca-n rest nicaieri nu gasesti argila alba buna", ne arata ea un articol dintr-o revista ingalbenita de vreme. Erau timpuri frumoase acelea. Erau multi olari in zona si mergeau la expozitii si toata lumea ii aprecia. Dar dupa Revolutie totul s-a schimbat. Nimeni nu mai vrea sa invete olaritul. "Cand traia sotul, primarul venea la noi si-i spunea «la primavara iti dam o camera jos la scoala sa faci cursuri cu elevii». Dar primavara trecea si ii promitea ca-n toamna si tot asa si n-o facut nimic pana la urma", povesteste Elisabeta. Singurul invatacel i-a fost fiul, care s-a apucat de meserie acum 15 ani dupa ce i-a murit sotia. "Sa mai uite de necaz". Acum el este stapanul rotii, secondat de mama sa. "Nu te imbogatesti din olarit, dar nici rau nu o duci", conchide Elisabeta. (F.Z.)

---

Ceramica alba trage sa moara

Acum 50 de ani, la Vadu Crisului, cel mai important centru de olarit din zona Apusenilor, 200 de sateni lucrau la roata. Astazi, mai sunt doar doi olari - o femeie si un barbat - ambii trecuti de 50 de ani. Fac ceramica alba - aici fiind singurul loc din tara unde se gaseste argila fara oxizi de fier. "In timpul lui Ceausescu era impozitul mare si multi s-au lasat, iar tinerii n-au vrut a-nvata", ne-a spus Elisabeta Hashas, mama olarului Petru Hashas. Ea il ajuta in atelier, raschetand si pictand vasele. "Mai e nepotu’, baiatul baiatului, care stie sa faca dar nu-i place si spune «Mai bine fac doua facultati»", spune Elisabeta. Vasele specifice centrului de la Vadu-Crisului sunt ulcioarele, canceele, oalele inalte, ulcelele de lapte si blidele. Smaltuite sau pictate. In cazul celor din urma, motivele decorative sunt dominate de spirale si sunt de veche traditie, cele mai des intalnite fiind liniile drepte, sau paralele si spirala care caracteriza ceramica neolitica. (F.Z.)

---

Istorie

Vararitul se practica in trecut pe scara larga in zona Apusenilor. De aici se aprovizionau toate pietele din vestul tarii. Astazi, varari mai intalnesti in zona Muntilor Padurea Craiului, la Meziad, Izbuc si Ponoare. Cuptorul de var, numit local camenita este de trei tipuri: ingropat in pamant, semiingropat (in panta) si la suprafata. Capacitatea acestuia e de circa o tona de calcar. Arderea dureaza 3-4 zile, timp in care focul trebuie mentinut pentru ca altfel nu mai iese nimic. Vararitul se practica din aprilie pana in august.