Caravana Jurnalului, pe Transfagarasan

O parte din Transfagarasan este inchisa. Chiar daca e iunie, acolo sus, la peste 2.000 de metri, este zapada. Echipa Jurnalului nu a lasat balta planul de a trece din Muntenia in Ardeal pe acest drum. Si si-a continuat traseul pe jos.

Caravana Jurnal - Antena 1 a ajuns la Transfagarasan. Pentru constructia acestei sosele, zeci de oameni au murit si altii au plecat de pe santier cu trupurile marcate pe viata. Dincolo de suspiciunile de a fi servit interesului propagandistic al partidului, "epopeea Transfagarasanului" este o poveste adevarata: cu eroi, martiri si lacrimi. Acum, la mijloc de iunie, chiar daca in alte zone oamenii se pregatesc sa mearga la mare, aici, la peste 2.000 de metri, este inca zapada, iar tunelul, lung de vreo 800 de metri, este inchis. Si atunci, echipa Jurnalului National a fost nevoita sa gaseasca repede solutii. Si s-a decis: tunelul va fi traversat pe jos. Patru redactori, Ioana Moldoveanu, Doru Cobuz, Tiberiu Lovin si Adrian Mogos, au hotarat sa se intalneasca cu echipa Antenei 1 in tunel. Fiecare intrand pe cate o parte. Patru redactori, patru povesti diferite. Urcatul pana la tunel, traversarea prin intuneric si intalnirea au reprezentat pentru fiecare o experienta diferita.

Cifre de drum

DESPARTIRE. Din cauza zapezii, masinile au fost lasate sa astepte si echipa Jurnalului a plecat pe jos

Transfagarasanul este rezultatul unei sume intregi de eforturi concretizate in cifre care depasesc chiar si imaginatia unui constructor profesionist.

"Drumul peste Fagaras" incepe in comuna Arefu (Arges), din "umarul" stang al Barajului Vidraru, la kilometrul 61 al DN 7 C si se termina in comuna Cartisoara (Sibiu), la intersectia cu DN 1.

Are circa 91,5 kilometri lungime si doua benzi de circulatie.

Prin derocari s-au dislocat si manipulat nu mai putin de 3 milioane de tona de stanca, adica echivalentul a 6.600 de trenuri de cate 50 de vagoane pline ochi cu piatra.

S-au executat terasamente in volum de 1,5 milioane metri cubi, 830 de lucrari transversale, din care 27 de viaducte si poduri si 290 mii metri cubi de zidarie.

Tunelul rutier Capra - Balea Lac

Strabate masivul Fagaras, muntele Paltinul, intre cotele 2.025 - 2.042 metri, fiind constructia rutiera situata la cea mai inalta altitudine din Romania.

Avand o lungime de 887 metri, tunelul de pe Transfagarasan este cel mai lung tunel rutier din tara.

Galeria are 4,40 metri inaltime.

In tunel exista o singura banda de circulatie ce are 6 metri latime si un trotuar de un metru latime.

Aerisirea se face natural, datorita curentilor puternici de aer ce strabat tunelul.

Nu este iluminat artificial.

Au fost excavati 40.600 metri cubi de roca in perioada de constructie si 6.000 de metri cubi de roca in perioada de modernizare.

Pentru realizarea Tunelului Capra - Balea au fost folosite 20 tone de dinamita, 3.573 tone de ciment, 89 tone de otel beton, 24.000 ancore, 129 tone de plase sudate, 14.200 metri patrati de cofraje, 1.750 metri liniari de tuburi de beton, 4.100 metri liniari de teava, 50 tone de confectii metalice, 6.900 metri cubi de nisip, 6.000 metri cubi de pietris, 3.000 tone de cribluri si 740 de lampi de iluminat.

Pe acoperisul de gheata

de IOANA MOLDOVEANU

Sase dintre noi ne-am hotarat sa traversam drumul blocat al Transfagarasanului, sa trecem prin tunel si sa ne intalnim la celalalt capat cu colegii nostri de la Antena 1.

Mogos era pregatit cu o torta si motorina, iar in micul rucsac din spate avea doua tricouri, in caz ca transpira. Eu am gasit utilitatea hainelor de iarna care mi-au umplut bagajul. Ceilalti colegi insa si-au aratat curajul si, in acelasi timp, inconstienta. Cei mai multi erau incaltati in pantofi, iar doi dintre ei au imprumutat haine. Nimic nu i-a convins insa sa ajunga la Balea Lac cu masina.

URCUSUL. Microbuzul ne-a lasat putin mai sus de Valea Capra. Am luat-o de-a curmezisul drumului, caci o mare bucata de zapada ne impiedica sa mergem pe sosea. Ca niste pisici salbatice, ne-am catarat, tinandu-ne cu mainile de palcurile de iarba si lasand in urma noastra pietrisul sa o ia la vale. Mogos se sprijinea in torta sa ca in baston si se oprea din cand in cand sa-si traga suflul. Sus, o borna ne anunta ca mai sunt doi km pana la Balea. O bucata am parcurs-o pe sosea, admirand peisajul atunci cand ceata avea cate un moment de respiro: creste brazdate de izvoare si chiciura incremenita pe bujori de munte...

EMOTII. Intrarea in tunel era blocata de zapada. M-am urcat pe dealul de omat inghetat bocna, dar am facut greseala sa ma uit in jos: un metru ma despartea de haul de sub mine. Am inghetat precum zapada si, pentru cateva momente, am crezut ca numai salvamontul ma va putea misca de acolo. "Doru, suna 0 SALVAMONT. Aici am ramas", am strigat dupa colegul meu aflat la doi metri in fata. N-am vrut sa-i dau mana, mi-era teama sa ma misc, un singur pas gresit si nu mai scriam acest text. M-am adunat, am uitat fortat de prapastia amenintatoare si m-am catarat incet, iesind din impas. Doru, trecea prin aceleasi emotii. Spre deosebire de mine, care purtam bocanci, Doru era incaltat in pantofi. Nu stiu cum a ajuns langa mine, in siguranta. Colegii care ne asteptau in fata gurii de tunel nu aveau idee prin ce am trecut.

TUNELUL. Ca sa aprinda torta, baietii s-au bagat intr-un colt, ferindu-se de curent. Dupa cinci minute de incercari am pornit-o la drum, in sir indian. Mogos, in fata cu flacara si Tibi ultimul, cu o lanterna. Mogos a luat-o inainte in pas de glezna, facandu-ne pe toti sa radem cu gura pana la urechi. Imita sportivul care duce flacara olimpica. A durat putin pana sa auzim ecourile colegilor de la Antena 1. Ne bucuram ca niste copii. In amintirea constructiei socialiste, Mogos a inceput sa cante "Macarale".

Cum am pacalit zapada

de DORU COBUZ

Din seria nu faceti asa acasa: sase membri ai echipei "Descoperirea Romaniei" au cucerit muntele fara echipamente. Un gest necugetat, ar spune unii. Unul meritat, am spune noi. Altfel, Transfagarasanul ar fi fost incomplet.

Cand am ajuns prima oara la 200 de metri de Fantana Carmen si seful Districtului de Drumuri Piscul Negru, Mircea Roth, ne-a spus ca nu putem merge mai departe, nu ne-a venit a crede. Limba de zapada mai inalta decat caterpilarele cu care drumarii incercau degajarea DN 7c parea un obstacol imposibil de depasit. Din cauza iernii ce le-a ingreunat munca celor patru oameni responsabili cu intretinerea lui de-a lungul celor 55 de kilometri ai sectorului de Sud, noi ar fi trebuit sa ne ratam obiectivul. Nu am fost de acord.

OBIECTIV ZERO. Ne-am urcat dimineata in microbuzul care avea sa ne lase langa bancul de zapada nu mai putin de sase persoane, doua femei si patru barbati. Priveam spre inaltimile acoperite de ceata si cautam spre cer vreun semn ca vom avea totusi sansa unui traseu insorit. Cand microbuzul a ajuns pe fundul Caldarii Mioarelor ne-am hotarat sa nu dam piept cu muntele de zapada. Un ghetar parea sa fi naufragiat intr-un colt al muntelui si sa fi acoperit soseaua. Riscul de a aluneca pe zapada inghetata era prea mare. Atunci am hotarat sa dam piept cu panta muntelui in diagonala cu drumul care serpuia pana in cotul acoperit de zapada care atingea, pe alocuri, si o inaltime de 6 metri.

CUCERIREA. Nu mai mult de 10 minute a durat cocotarea noastra pana la o zona neacoperita de zapada inghetata. Minute insa in care a trebuit sa ne dam respiratia, pentru ca panta nu era deloc pregatita sa primeasca vizitatori. Bolovanii, iarba si muschii erau singurele noastre elemente de sprijin in locuri unde panta aproape ca devenea un perete drept, dar si dusmani. Orice neatentie s-ar fi putut solda cu alunecarea in gol.

Odata ajunsi insa pe asfaltul Transfagarasanului, am putut continua drumul pe o distanta de aproape 2 kilometri, trecand pe langa noul adapost al Salvamontului de la cota 2.000 sau sprijinindu-ne de parapeti mobili culcati la pamant. In multe locuri, zapada acoperea drumul in totalitate si noi trebuia sa ne multumim cu o potecuta facuta de apa ce se tot scurgea din topirea ghetariei. Acolo sus insa, am vazut splendoarea muntilor si am inteles de ce este Transfagarasanul un motiv de mandrie pentru constructori.

Avalansa a blocat drumul

de ADRIAN MOGOS

La sfarsitul lui iunie, Transfagarasanul este inca blocat. Drumul pana la tunelul care uneste Muntenia de Ardeal este sugrumat de o avalansa. Drumul e presarat de monumentele funerare ale celor care au platit tribut muntelui.

SCHIMBATOR. Utilajele zac langa Cabana Capra si "someaza" din cauza vremii capricioase. Muntele este pe cat de frumos, pe atat de schimbator. Zece secunde soare, zece minute de ploaie, iar norii vin tavalug. Singura solutie era de a incerca sa trecem muntii pe jos. Locul avalansei nu putea fi trecut cu piciorul, pentru ca zapada iti poate juca feste, iar o alunecare de 60 m iti pune viata in pericol. Am inceput urcusul, luand muntele in piept si abia ne vedeam din cauza cetii. Cand am ajuns din nou in sosea, soarele a aparut din nou parca sa ne faca in ciuda. Doua curbe si am ajuns la intrarea in tunel. Acesta este momentan inchis circulatiei auto, insa cabanierii de pe ambii versanti spera sa fie deschis cat mai curand. Din loc in loc, blocuri de zapada pe care soarele le topeste incet stau sa cada.

TENEBRE. Poarta ruginita a tunelului lung de peste 800 m te indeamna parca sa faci drumul indarat. O usa a portii este deschisa pentru "traficul pietonal". Bezna, frigul, vantul care sufla puternic iti dau senzatia ca intri in lumea de apoi. Luntrasul Charon mai lipseste si tabloul ar fi complet. Intram cu teama. Am aprins o faclie facuta dintr-o coada de matura si o carpa legata cu sarma. In tunel, soseaua este uscata. Betonul turnat pe toate laturile te face sa te simti ca intr-un buncar. Inaintam precauti, atenti la fiecare zgomot. Bucati din tavan s-au prabusit pe drum. Glumele se tin lant pentru a ne ascunde teama, mai cu seama ca cineva, nu mai stiu cine ne-a spus ca sunt vipere. Am realizat tarziu ca serpii nu au cum sa supravietuiasca la temepraturi asa scazute si sa mai fie si periculosi, pe deasupra. Flacara tortei ne arunca umbrele pe pereti, un adevarat spectacol grotesc. Monotonia betonului este intrerupta de stalagmitele de gheata formate chiar pe axul drumului.

INAINTE! Trecem pe langa un canal de aerisire. Dupa alte doua, trei minute de mers, pe partea dreapta este un refugiu. Aici, apa a creat formatiuni de gheata ca in Pestera Ursilor. Am facut jonctiunea cu ceilalti membri ai echipei care ne asteptau si care au ocolit 300 km ca sa faca un drum pe care noi l-am facut in mai putin de o ora. De partea cealalta drumul e curatat de zapada, dar parca suntem intr-o partie de bob. O catelusa husky, foarte simpatica te face sa te simti ca in Siberia. La peste 2.000 de metri altitudine, vantul trece prin tine.

O nebunie frumoasa

de TIBERIU LOVIN

Urcarea pieptisa a muntelui si traversarea tunelului dinspre sud spre nord a fost pur si simplu o provocare. Poate am facut-o dintr-un teribilism tarziu sau o demonstratie de forta ca putem trece pe acolo chiar daca Transfagarasanul era inchis.

CU MASINA. Initial am fost trei barbati care am acceptat provocarea, apoi s-au alaturat alti trei colegi. Plecarea a avut loc dimineata de la Cabana Capra, aflata la maxim 200 de metri de doua cascade care te uluiesc prin serpuitul lor din varful muntelui. Cateva zeci de minute a durat tot drumul cu masina. La circa doi kilometri de intrarea in tunel nu a mai avut sens sa abuzam de motorul autoturismului care oricum dupa doua minute ar fi fost obligat sa traga pe dreapta. Soseaua cariata era blocata de zapada, iar echipa noastra a decis sa-si continue drumul pe jos.

GREUTATI. Echipati ca niste baieti de oras, am incercat sa imitam caprele negre, dar respiratia ni s-a taiat dupa maxim 20 de metri de mers printre bolovani, roci, pietre umede si iarba alunecoasa. Am urcat totusi destul de repede, iar in nici jumatate de ora eram pe sosea. Am crezut ca partea grea s-a terminat o data cu urcarea muntelui, cu toate ca aveam informatii ca nici pe soseaua plina de zapada nu ne va fi prea usor. Locul prin care ne puteam strecura era ca o limba de sarpe, subtire cat sa crezi ca ai loc de un pas, dar inselatoare la fiecare pietricica care ar fi putut sa se miste iar unul dintre noi sa se prabuseasca. Altitudinea este de peste 2.000 de metri. Caderea din antecamera ce ducea spre tunel ar fi fost mortala. Dramul de nebunie nu ne-a costat de data aceasta. Am rasuflat usurati dupa ce am depasit obstacolele pana la tunel. Intrarea era blocata insa de o usa metalica imensa pe care era scris cu vopsea ca...trecera noastra este inchisa. In coltul din dreapta am descoperit speranta. O alta usa. Mult mai mica, dar deschisa. Am rasuflat usurati ca nu trebuie sa facem cale intoarsa.

PRIN INTUNERIC. Traversarea tunelului a fost partea cea mai simpla. Ne-am chinuit sa aprindem o torta, apoi am intrat pe un culoar in care curentul parca-ti trecea prin ochi. Gheata isi lasase copiii pe drum sub forma unor turturi uriasi crescuti in sens invers si cu forme ciudate. La scurt timp ne-am auzit colegii ce veneau din partea de nord a tunelului. Au urmat pozele, apoi iesirea la lumina. Aventura s-a terminat parca prea brusc, iar nostalgia traversarii a aparut imediat. Drumul prin zapada de peste doi metri parea o gluma, iar noi simteam nevoia de o alta provocare. Poate in curand.

INTALNIRE. Aproape de iesirea din tunel ne asteptau colegii nostri	LUMINITA. Drumul prin tunel a fost luminat doar de o faclie