Cioburi de Avrig

Cioburi s-a facut Sticlaria din Avrig. Parte a fabricii lucreaza inca, chiar daca doar pe comenzi din afara care le limiteaza fiecare taietura. Mai exista o categorie de sticlari care au supravietuit ultimilor ani, cei care au incercat sa isi faca propriile afaceri.

Localitatea Avrig se poate lauda cu o traditie de aproape 400 de ani in modelarea sticlei. Se pare ca meseriasii sasi au adus acest mestesug in zona. Arta modelarii a devenit ramura industriala in fabrica organizata de comunisti in localitate. Pentru ca sasii se tot imputinau, au fost adusi moldoveni pentru a le lua locul. Lucrurile au evoluat mult dupa schimbarea regimului. Producatorii se straduiesc astazi sa faca fata pietei, dar mai ales pretului la gazul metan.

SALARII MICI. Plata lunara a unui lucrator de la Fabrica de sticla din Avrig variaza intre 3 si 8 milioane de lei, mult prea putin pentru munca depusa

LA GURA CUPTORULUI. La fabrica de sticla din Avrig, totul se face manual. Suflatorii, pentru un salariu de maximum 8 milioane de lei, in functie de categoria profesionala, modeleaza cu propriii plamani sticla. Ei scot din cuptoarele care ating temperatura de 1.600 de grade Celsius basicile de sticla. Sufla in capatul furcilor dupa ce le introduc in forme de metal, pana pasta transparenta capata formele dorite. Pe langa cei care dau forme materiei incandescente mai muncesc alte cateva zeci de oameni care modeleaza picioare de pahare la trumar, o instalatie alimentata cu gaz care inmoaie inca o data pasta transparenta, si de cate ori este nevoie, pana la obtinerea formei dorite. Altii pun formele inca abstracte de materie pe plite plate ca niste arzatoare de gaz pentru a le intari. Atat cat sa ajute la obtinerea modelelor dorite.

La gura cuptoarelor lucreaza incepatorii unei meserii pentru care nu mai exista scoala, sticlarii-ucenici. Ei topesc modele nereusite sau asa-numitele basici, din care cei experimentati vor fauri minunatiile comandate si care vor fi apoi puse in cuptoarele de rascoacere, pentru a evita autodistrugerea acestora din cauza tensiunile interne. Sirul pasilor pe care respectivele bule de sticla, modelate, il urmeaza pana la obtinerea unui pahar de bere sau a unei vaze de flori Hurricane este, pe cat de contorsionat, pe atat de fascinant. Modelatorii, slefuitorii (sectia Auschwitz, cum ii spun angajatii - n.r.), graficienii etc.

AFACERE DE FAMILIE. Fost angajat al Fabricii de sticla, Ioan Barna (51 de ani) a inceput propria lui afacere cu un cuptor la gura caruia se arde pentru a-si asigura lui si familiei sale un trai mai bun. Omul nu este singurul care si-a incercat norocul astfel, dar face nota separata fata de ceilalti, caci produce obiecte decorative personalizate.

VIITORUL. A demarat investitia din perioada in care lucra in fabrica. Barna, absolvent al unei profesionale unde a invatat meseria de modelator al sticlei, a simtit ca nu se va putea descurca din pensie. A decis impreuna cu sotia, si ea angajata a fabricii, sa faca acest pas. Au vandut tot ce se putea vinde si au facut mai intai o hala, iar apoi au achizitionat cuptoarele de specialitate. In afacere a fost angrenata intreaga familie, toti cei sase angajati fiind rude. Fiica sa, Anca, absolventa a facultatii de ASE, a ajuns manager de vanzari al afacerii. Langa cuptor ii sta, acum ca e in vacanta, fiul, Cosmin.

TEMPERATURA. In hala suflatorilor, temperatura este de 35 de grade. In fata cuptorului, de 1.400

PROMOVARE. Materia prima o cumpara chiar de la fabrica din oras, respectiv deseuri de sticla. Intr-o anexa a casei au amenajat un spatiu expozitional unde clientii pot vedea modelele deja lucrate de catre mester, pentru a face o comanda. A fost greu sa-si gaseasca clienti. Incet, de pe Internet, la poarta casei lor din Avrig au aparut ba un american, ba un grec .... Pentru a-si promova si mai bine afacerea, sotii Barna au inchis cuptoarele, au impachetat din produse si s-au urcat in masini si au debarcat la Romexpo, la targul de specialitate de anul acesta. S-au simtit alintati de catre vizitatorii targului si de alti expozanti cu atentie si complimente. Sticlarul crede ca tocmai a trecut de prima si cea mai dificila etapa a afacerii sale.

In micuta hala, in jurul cuptorului care de cele mai multe ori topeste sticla la o temperatura de aproximativ 1.460 de grade, Barna si ceilalti angajati fac schimb rapid de locuri in fata focului. Isi cunosc rolurile foarte bine si se ajuta fara sa astepte anume indicatii. Trebuie doar decis ce fel de model si cu ce culoare se lucreaza si toata lumea stie ce are de facut.

Perspectiva fara viitor

Fabrica de Sticla Avrig a fost cumparata de catre o companie romano-franceza, dar nu produce decat pentru export si doar pentru firme care stiu ce vor si trimit la Avrig comenzi ferme, privind cantitatea si modelele. Heineken si Lenox sunt printre clientii care profita de costurile extrem de reduse cu forta de munca. In ciuda renumelui clientilor sai, fabrica plateste salarii foarte mici, iar pentru sticlari lucrurile nu suna deloc bine nici in perspectiva. Cresterile de costuri de dupa aderarea din 2007 ar putea produce migrarea clientior spre tarile de la viitoarea granita europeana.

Gazul metan, prea scump

Cea mai mare problema pentru afacerea sotilor Barna il reprezinta gazul metan. Potrivit noilor abonamente impuse de distribuitorul de gaz, combustibilul fara de care nu ar putea obtine temperatura ideala pentru topirea sticlei, acestia achita 30 de milioane de lei, chiar si in lunile cand nu consuma nici un pic. Ultima factura platita de acestia a fost de 80 de milioane de lei, mare parte din suma doar pretul abonamentului. Costul acesta e motivul pentru care nici preturile practicate de atelierul Barna nu se pot compara cu cele ale concurentilor chinezi. Motiv pentru care ei nu pot produce pahare, al caror cost nu se justifica, iar speranta cea mai mare pentru ei o repezinta clientii straini.