Darul lui Dumnezeu

Lacul Rosu, Cheile Bicazului, Lacul Bicaz, Durau. Zone binecuvantate de Dumnezeu cu frumusete. Zone in care insa oamenii sunt cei care strica si distrug.

Stralucirea trista a Lacului Rosu

Pana in perioada interbelica, drumul care astazi face legatura intre Ardeal si Moldova se oprea fix in gura tunelului de azi. S-a deschis apoi, prin dinamitare, calea care face deliciul miilor de turisti si al alpinistilor in cautare de senzatii tari.

Cheile Bicazului continua sa-si pastreze cu incapatanare si demnitate surda frumusetea lasata dar de mama-natura, desi sufera zilnic agresiuni care le slutesc incetul cu incetul. Camioanele circula nestingherite si trufase printre peretii ametitori si aproape verticali, inalti de pana la 150 de metri. Comercianti ambulanti, autorizati sa vanda blanuri, marochinarie si arta prezumtiv populara in baza unor decizii cel putin bizare ingusteaza pana la sufocare carosabilul si dau o imagine de balci ambulant unui loc binecuvantat de Dumnezeu. Temerarii alpinisti, preocupati sa escaladeze in siguranta falnicele stanci, si-au mai gasit o preocupare: se uita permanent in jos, sa nu care cumva eventuala lor cadere sa ajunga sa fie amortizata de vreun atelaj plin cu bere sau cu pasta de mici.

SALBATICIE IN STARE PURA. Unul dintre putinele locuri din Romania unde inca mai pot fi zarite in libertate vietati precum lupii, caprele negre, vulturii sau soimii este realmente pangarit. Caravana Jurnalul National - Antena 1 - Zapp "a luat la talpa", in intreaga ei componenta, aceasta regiune de o frumusete unica. Indiferent cat de insensibil mi-a placut mie sa pozez pana acum, recunosc sincer ca traversarea Cheilor Bicazului si descoperirea fabuloasei pietre a altarului mi-au luat piuitul si m-au determinat sa nu-mi aprind nici macar o tigara. La fel cum marturisesc ca m-a ingretosat profund fojgaiala relativ pestilentiala din chei…

VECHIME. Turistii veneau la Lacul Rosu si in perioada interbelica

DRAMA. Ajunsi la Lacul Rosu, atmosfera se schimba subit. Poate revelatia descoperirii lui Zoltan Torok, un economist convertit in businessman in IT, sa ne fi linistit. Stau cu Dana, cu Adrian si cu Doru si ascultam aproape tampi, incapabili de a schita vreo intrebare inteligenta, povestea statiunii si a lacului. Relatate de un personaj molcom si de un bun-simt contagios, dominat de preocupari ecologice, dar fara a neglija faptul ca bunastarea trece prin stomac, legendele capata valente de adevaruri absolute, iar prezentul ingrijoreaza. Superbul luciu de apa - brazdat de cioatele de brad conservate in timp de calcar si de limpezimea lacului - se ingusteaza si isi pierde din adancime la modul evident. Cele trei diguri construite pentru oprirea aluviunilor nu mai fac fata. Lacul (inca) brazdat de barcile lui Zoli baci, principala atractie a statiunii, se colmateaza pe zi ce trece, ca efect al exploatarilor lemnoase masive, si gazduieste colonii de rate salbatice. Orice ploaie banala transforma apa si suspensiile plutitoare intr-un soi de cafea cu lapte, iar rosul care i-a adus renumele pare ca se va regasi, in curand, numai pe placuta care marcheaza intrarea in urbe.

VIITOR. Zoltan Torok pledeaza pentru turismul extrem

PERSONAJ FABULOS. Parca lasat singur, Zoltan Torok se zbate ca pestele pe uscat, incercand sa atraga atentia autoritatilor ca o comoara lasata dar de Dumnezeu risca sa fie ingropata de o magma distrugatoare. Sustine proiecte si face lobby in fata autoritatilor (in numele fundatiei ecologiste si a societatii pe care le conduce) intr-o incercare disperata de atragere a fondurilor necesare salvarii lacului si dezvoltarii unei infrastructuri schioape, baga bani grei in barci moderne care peste cativa ani s-ar putea sa-i devina total inutile, povesteste amabil turistilor legendele lacului in forma de L care iarna ingheata de-l treci lejer la volanul unui camion de trei tone, ii serveste cu urda si cas si nu pregeta a-i insoti in larg pe doritori. Desi suferinta generata de degradarea zonei este evidenta, Zoli baci sta aici sase luni pe an, face alpinism, pledeaza cu ardoare cauza turismului extrem ca unica solutie de ridicare a unei zone turistice absolut fabuloase, considera ca "mana omului strica echilibrul natural" si, cel mai important, crapa de sanatate.

PEISAJ DE TRANZITIE ETERNA. Statiune de tranzit de interes local, Lacul Rosu este considerata scoala elementara a alpinismului romanesc. Lacul este populat cu pastrav indigen cu puncte rosii, pastrav curcubeu, rosioara si caras, dar pescuitul este momentan interzis. Primele amenajari ale bazelor de cazare (ajunse azi la aproximativ 250 de locuri) dateaza inca din perioada interbelica. Principalii clienti raman tinerii, familistii aflati in trecere si pensionarii, dar lipsa locurilor de agrement impiedica expansiunea investitiilor in turism. Cu toate acestea, gratie statuarii unor relatii contractuale cu agentii de turism si/sau hoteluri bucurestene, din ce in ce mai multi turisti din Ungaria, Germania, Austria, Israel, Belgia si Franta se bucura de peisajul unic al Lacului Rosu.

Legenda Esterei, fata care a pornit ploaia

Estera, o fata de o frumusete rara, s-a indragostit la targ de un flacau voinic, care se lua la tranta cu ursul. Acesta a cerut-o de sotie, dar intre timp a fost luat in armata. Fata il astepta fidela, iar seara se ducea cu ulciorul la izvor, unde statea ore-n sir si canta trist, induiosand muntii si nadajduind ca alesul inimii i se va intoarce de la oaste. Un talhar din Suhardul Mic a vazut-o, s-a repezit, a ridicat-o in sa, zburand apoi ca vantul intre stancile cu 1.000 de fete unde locuia. I-a promis Esterei aur si argint, numai ca aceasta sa-l indrageasca. Vazand ca fetei nu-i trebuia nimic, acesta si-a pierdut rabdarea si a incercat s-o ia de nevasta cu de-a sila.

Estera a strigat catre munti, implorand ajutor, iar stancile au raspuns cu tunete, pornindu-se o ploaie torentiala care a maturat tot in cale. Sub faramaturile stancilor au ramas si fata, si talharul, apele muntilor adunandu-se si formand

Lacul Rosu. Coordonatele zonei

Forma de L, adancime de 10 m, suprafata de 12,7 hectare, circumferinta de 2.830 m

Localizat langa Cheile Bicazului, la 26 km de orasul harghitean Gheorghieni, pe DN 12/C

Format in 1837, in urma unor ploi abundente, soldat cu alunecarea unei imense cantitati de moloz de pe versantul nordic al Stancii Ucigasul si blocarea Paraului Bicajel

Numele provine de la gresia rosie tertiara transportata de Paraul Rosu, care a vopsit imprejurimile pana la lac

Pe versantii din preajma cresc brazi albi, paltini si plopi de munte, flori de colt, stanjenei, garofite si margarete

Clima este placuta, subalpina, iar temperatura medie anuala este de 8 grade Celsius.