In petrol nu poti gresi de doua ori

Cateva dintre secretele capitalismului, dezvaluite de patronul de la Petromidia. Cum sa scoti bani buni rafinand pana la standard Euro5 cel mai prost titei, valorificand cu spor pana si gunoiul. Cum sa folosesti avantajul strategic de a-ti plasa afacerile la granita Europei, devenind interfata intre materiile prime din Orientul Apropiat si piata de consum din UE.

Rompetrol e unul dintre cei mai mari contribuabili ai Romaniei. Aduce la buget sute de milioane de dolari anual. Cand spui Rompetrol zici Patriciu si viceversa. Arhitectul barbos si liberal s-a "bagat" in petrol prin ’96, cand i-a fost limpede ca domeniul asta are sansa sa creasca cel mai repede. A crescut. Dupa cum se stie, Patriciu nu prea e un rasfatat al statului, nici al Puterii, fie de azi ori de ieri. Si nici el nu menajeaza pe nimeni. E de parere ca lumea politica e autista si cu capul in nori, in vreme ce lumea afacerilor e singura care stie cat de cat ce vrea. O discutie cu un asemenea individ nu poate fi decat interesanta. Ne-a dat asadar din timpul lui doua ore (oare cat inseamna in dolari astea doua ore ale lui?).

Despre Patriciu, angajatii de la rafinarie spun ca ia o decizie in 15 secunde.

"Nu stiu daca in 15 secunde, stiu doar ca o iau online. Corporatiile moderne gestioneaza in primul rand informatie, abia apoi resurse materiale si financiare. Din eficienta gestiunii informatiilor se naste si profitabilitatea companiilor. Mai ales intr-un domeniu ca asta, care e complet conectat la piata. Piata globala, piata Marii Negre s.a.m.d. Capacitatea de a previziona e data de capacitatea asimilarii informatiilor. Si aici nu e vorba de un creier, ci de un creier colectiv, pentru ca sunt in compania asta vreo 100 de manageri si 20 de top-manageri. Media de varsta a celor din urma e de 34 de ani.

Cel care se afla in varf are niste avantaje strategice fata de ceilalti, pentru ca nu se impiedica de amanunte. Cea mai mare tentatie pe care o ai ca manager este sa faci micromanagement. Adica sa te bagi in treaba celui de sub tine. Asta e o mare greseala. Te pierzi in detalii. Trebuie sa cedezi tentatiei de a-i lasa si lui posibilitatea de a gresi. Sa-i dai responsabilitate. Si greseste, la inceput 15%, apoi doar zece, cinci..."

Despre politica si petrol

Patriciu da semne c-ar filozofa.

"Ba nu-i filozofie, suntem in concretetea actului managerial. Diferenta dintre afaceri si politica este ca in afaceri nu poti sa nu te conectezi realitatilor acestei lumi, pentru ca daca nu o faci, mori... pe cand politicienii au o inertie foarte mare. Europa are o inertie majora, americanii sunt mai flexibili, iar noi, din pacate, luam ce-i mai inertial din Europa. Ajungem la un sistem care se blocheaza pe el insusi. O decizie pe care nu o ei in timp util este in mod sigur o decizie proasta. Oricat ar fi de geniala, e proasta pentru ca i-a trecut momentul".

Bun, iei decizii, vanezi oportunitati, dar in afacerile astea cu petrol bomba vine nu stii de unde. Piata e grozav de sensibila la tot felul de virusi. Un crah, o lovitura de stat strica socoteli de milioane. Dar cine stie sa speculeze…

"In primele doua zile dupa atentatele de la Londra scazuse pretul petrolului, ceea ce era normal, ca doar fusese atacat centrul financiar al lumii, multi investitori au facut analiza ca asta va duce la o scadere de crestere economica la nivel global, la o scadere de cerere, dupa care pretul a revenit pe trendul lui crescator. Impactul a fost de trei dolari la vale, pe baril. Adica 25 dolari pe tona. La un cargo cumparat in acea zi, care are 80.000 de tone, inmultiti cu 25 de dolari si veti vedea ca e vorba de o diferenta de aproape doua milioane de dolari. Impactul e instantaneu, in cazul nostru, o companie cu intrari si iesiri zilnice de 8-10 milioane de dolari. Si-atunci decizi: cumperi sau nu cumperi. Asta e decizia de 15 secunde, de care depind multe. Am decis sa cumparam a doua zi, cand era limpede ca avea sa fie pretul cel mai scazut. Sigur, acesta e tipul de decizii pe care le iau eu. Asa se fac bani din analiza corecta a informatiei pe care o primesti."

A venit momentul sa aflam cate ceva despre regulile nescrise ale afacerilor cu petrol. Patriciu stie bine ca, in Romania, concurenta uzeaza uneori de mijloace nu tocmai "concurentiale"…

"Noi am incercat sa ne cream o nisa de piata in conditii nu numai de legalitate, dar si de onorabilitate. Good will-ul este un capital intr-o industrie in care, ca sa iei o decizie rapida, trebuie sa dai un telefon si sa primesti o finantare. Un cargo de titei costa 30 de milioane de dolari. N-ai credibilitate, nu te poti misca. Daca e sa faci pentru fiecare 10 milioane de dolari niste documentatii atata (face un gest si arata un teanc imaginar de dosare, cam cat dosarele Petromidia de la Parchet), ai iesit din joc. In domeniul asta, credibilitatea se castiga in ani. Si se poate pierde intr-o zi. Iar sistemul te controleaza mai dihai ca Securitatea. Bancile, institutiile financiare te cerceteaza pana la a treia generatie si inapoi. Abia dupa ce treci prin furcile verificarilor ajungi sa faci parte din "club". Pana ce gresesti o data. Pentru ca a doua oara nu ti se mai da ocazia sa gresesti. Intr-o lume in care totul se bazeaza pe cuvant si pe comunicare directa, daca o data n-ai dat banii inapoi la ora promisa, te-ai ras. In sase ani de existenta la Rompetrol, o singura data mi s-a intamplat ca, doua saptamani inainte de o plata importanta, de cateva zeci de milioane de dolari, sa imi dau seama ca nu voi putea plati la data respectiva decat o parte din bani. Am dat telefoane, am spus: «Pardon, platesc in urmatoarele sapte zile». Daca nu plateam in urmatoarele 7 zile, rafinaria se inchidea."

Regulile astea or fi bune la Ocean, unde Rompetrolul inoata cot la cot cu rechinii de soi, americani, rusi, britanici. Pe malul Dambovitei, regulile le fac nu rechinii, ci cateii.

"E drept ca in jurul acestei lumi tropaie mici bisnitari, aia sunt periculosi, cauta sa se agate ca niste capuse de marile corporatii. Cu astia nu trebuie sa te incurci. Iar daca nu te incurci, le devii dusman. Noi am devenit obiectul de interes al - nu-mi place cuvantul mafie - "domeniului cenusiu" din industria petrolului abia din 2002. Pana in acel an, nici nu ne-au luat in seama. Atunci au priceput ca practica noastra este de «curatire a mediului», ne croiam nisa noastra de piata si ingustam sectorul cenusiu si negru al afacerilor cu petrol din Romania. Si de atunci au inceput problemele Rompetrol-ului si toate avatarurile politico-judiciare pe care le cunoastem."

Despre stat si contribuabil

Avataruri costisitoare pentru companie. O arestare de o zi, si buf! Actiunile se duc devale, Patriciu devine dubios, partenerii de afaceri, circumspecti.

"Da, ni s-au provocat neajunsuri semnificative. Nu ca au cazut actiunile, uite-le ca se ridica la loc. Dar am avut alte pagube. Daca in Occident companiile similare se pot imprumuta si 120% fata de cifra de afaceri, noi avem gradul de indatorare de 19%. As fi putut anul acesta, fata de cifra de afaceri pe care o estimam, de 2 miliarde de dolari, sa imprumut 1 miliard de dolari.

N-aveam nevoie de un miliard. Jumatate era destul. 100 de milioane le-am si obtinut. 400 au ramas in aer, din pricina acelui eveniment. Si asta nu e spre raul companiei, ci spre raul Romaniei, pentru ca e vorba de o suma mai mare decat ceea ce aduce FMI-ul."

Iar noi nu stim cum sa ne explicam atitudinea de tatic vitreg a statului fata de compania asta, care, orisicat, ii baga banet in buzunar...

"Statul a ramas inca meschin si blocat intr-un sistem de administrare suprareglementat si centralizat. Nu este in stare sa inteleaga relatia parteneriala intre contribuabil si administratie. Contribuabilul nu e privit ca aducator de resurse, ci ca supus. Societatile moderne se bazeaza pe parteneriat, nu mai e la moda feudalismul. Iar mediul politic din Romania a ramas autist, ca pe vremea comunismului."

Patriciu este un fan declarat al firmelor off-shore, chestie care-l face din capul locului suspect. Mai ales cand recunoaste lejer ca nu le stie numarul.

"Azi, statele nu mai sunt autarhice, ca acum 30 de ani, ci sunt in competitie acerba, pentru a atrage contribuabili. Ce numim prin «investitie straina?». Zicem ca vrem sa atragem pe unii care sa plateasca impozite la noi, nu la altii. Daca eu in Romania platesc 16%, iar rusii platesc 13%, rusii nu vor aduce niciodata bani in Romania. Cum as putea sa-i aduc in Romania? Pai, creand o legislatie care sa permita functionarea societatilor off-shore pe teritoriul tarilor noastre. Ce inseamna off-shore? Nu e un diavol, nu trebuie exorcizat. E o societate care e taxata mai putin daca nu desfasoara activitati economice pe teritoriul tarii unde este inregistrata, ci numai in exteriorul ei. Si atunci este taxata preferential. De exemplu, 4,25% in Cipru, 5% in Olanda. De ce? Pentru ca in felul acesta obtii venituri de la niste societati pe care altfel nu le-ai avea. Niciodata.

Asta-i tot. E un instrument in afaceri off-shore-ul. Am fost intrebat zilele trecute cate off-shore-uri am. Habar n-aveam. I-am spus si eu o cifra, din burta. Nu le fac eu, le fac avocatii. Le croiesc pentru cate o afacere. In functie de structura afacerii respective, e nevoie de un vehicul sau de altul. Asa se explica faptul ca americanii au cel putin doua state in care exista legislatie off-shore: Delaware si Texas. Iar in Europa, asemenea legislatie exista in Luxemburg, Olanda, Portugalia, Anglia. Asta inseamna a atrage bani."

Despre beneficiile sistemului off-shore

Bun, ne-am lamurit cu off-shore-urile, sunt bune, numai ca trebuie sa produci banii, ca sa-i plimbi pe acolo…

"O rafinarie nu-i decat o inima. Nu stie decat sa pompeze sange. Intra titei pe o parte, ies pe dincolo benzine, motorine. In jurul ei trebuie sa ai un sistem de distributie, ca sa ajunga la consumator. Ultimele verigi, statiile de benzina, fac parte dintr-un sistem mai complex. Depozite, unde se vinde angro, de unde carburantul pleaca la benzinarii. Sistemul are nevoie de titei, care sa intre pe undeva. E bine sa produci titei, sa-ti produci materia prima care sa fie a ta. Aici nu suntem inca asa de avansati. Avem cinci concesiuni in Romania, pe care le exploram intr-un program de trei ani si incercam sa ne extindem si in Rusia.

Rafinariile romanesti nu functionau pentru ca nu aveau acest sistem: o constanta a alimentarii cu titei, lant de depozite zonale si benzinarii. Noi am dezvoltat in primul rand sistemul. Am investit 50 de milioane de dolari in depozite, pe care le-am construit in timp-record. Daca nu reuseam sa le construim pe astea, riscam sa ne inecam in produse pe care eram obligati sa le vindem cu profit mic. Si am construit 100 de statii, am luat in franciza inca alte vreo 180, nu pot sa va spun exact, in programul «Partener» apare cate o statie, doua pe zi."

Patriciu arata pe harta, cu mandria paianjenului arhitect care isi expune tesatura impecabila a panzei.

"Daca ne uitam pe harta Romaniei, vedem ca suntem foarte… excentrici. Dar avem un avantaj: accesul la materia prima. Am construit depozite la Vatra Dornei, Simleul Silvaniei, Arad, Craiova, Bucuresti si Brasov. Si mai avem unul la Ruse, prin care ducem in Bulgaria. Si inca unul in Albania, pe cealalta coasta a Peninsulei Balcanice. Sa nu vi se para exotic ca l-am construit la Durres. De fapt, distanta dintre Bucuresti si Tirana e mai mica decat cea dintre Constanta si Oradea. Iar aceasta peninsula balcanica are cultura comuna, istorie comuna."

Si, in plus, are din ce in ce mai multe masini.

"Daca vorbim de masini, in Romania, gradul de motorizare e mai mare decat in sud, dar de trei ori mai mic decat in Europa. Noi avem 186 de masini la mia de locuitori, in vreme ce Europa de Vest are 503. In Romania mai e loc de inca 2.000-3.000 de statii de benzina, ca sa va dati seama de amploarea cu care creste piata."

Asta, observam noi, in masura in care or sa dispara statiile de benzina de la care nu cumpara de fapt nimeni si care sunt folosite pentru altceva decat pentru negustorie cinstita.

"Sunt si acelea vreo 800…"

Pe masura ce interlocutorul ne deschide mintea, pricepem ca afacerile cu petrol sunt al naibii de sulfuroase.

"In 2001, in lume a inceput un proces foarte rapid de ridicare a standardelor tehnologice la carburanti. In acel moment, cele circa 660 de rafinarii aveau solutia de a incepe sa consume tot mai multe titeiuri cu continut redus de sulf, care sunt mai scumpe. Diferenta dintre titeiul cu mult sulf si cel cu sulf putin era de circa 50 de centi. Parea foarte normal sa te orientezi spre titeiuri mai scumpe. Majoritatea asa au facut. Un numar foarte mic de rafinarii, pana in 20%, au inceput sa faca modificari tehnologice. Mi-am dat seama ca diferenta de pret va creste. Lucru care s-a intamplat. Asta a fost pariul care a imprimat politica de dezvoltare a grupului: sa crestem tehnologia, astfel incat sa putem transforma titeiuri proaste, sulfuroase, in produse de standard. Parea o absurditate, dar, daca ne uitam in istoria rezultatelor, in 2002 am pierdut la nivelul rafinariei 70 de milioane de dolari. Dar lucrurile au evoluat previzibil, iar diferenta de 50 de centi a devenit la sfarsitul anului trecut de 7-8 dolari pe baril. Si acum s-a stabilizat la trei. Acei trei dolari sunt profitul meu. Trei dolari la baril inseamna 25 la tona, iar la 330.000 de tone procesate inseamna un profit minim de 8 milioane de dolari pe luna. Din 2003 am inceput sa castigam din ce in ce mai mult. Anul acesta, in primele sase luni, am castigat enorm fata de volumul profitului de anul trecut. Iata secretul cresterii noastre.

Acum patronul-arhitect deseneaza harta Europei. Hasureaza spatiul UE, cu tot cu Romania, care va fi acolo in 2007-2008. Lasa albe Ucraina, Kazahstanul, Rusia etc. O mare pata alba. Pune un X mare la Marea Neagra, in sudul Deltei, unde e Petromidia: asta e sansa ei, sa se afle la granita, sa fie interfata dintre UE si "zona alba". Marcheaza un punct pe harta, in estul Marii Negre. Acolo e un zacamant de gaze naturale, care nu pot fi transportate decat pe teava. Pe rusnacul sau azerul de acolo nu-l intereseaza decat valoarea adaugata care reiese din diferenta dintre pretul cu care a scos gazul din pamant si cel cu care il vinde. Daca-l costa 10 dolari mia de metri cubi, el vinde cu 40, 30 se duc la o banca din Elvetia, si el e multumit pana la Dumnezeu. Gazul, daca-l pui pe teava, il duci la Marea Neagra, in port, il bagi intr-o fabrica de metanol, dintr-un miliard jumate de metri cubi iti ies 1,5 milioane tone de metanol. Il poti transporta cu orice nava. Il aduci la Petromidia, unde el se transforma in 500.000 de tone de polipropilena, 200.000 de tone de benzina si 50.000 tone de LPG. Prima aduce 1.000 de dolari. A doua 500, a treia 300. Medie, 800.000. Mia de metri cubi de metanol te costa 60 de dolari. Cantitativ, scoti jumate. Deci schimbi ceva de 60 de dolari in ceva de 400 de dolari, cu niste costuri pe parcurs. Castigi 140 de dolari la 750.000 de tone, socotiti, Patriciu scoate 100 de milioane de dolari pe an.

NISIPURI MISCATOARE
"In industria petrolului, 90% din cantitatile tranzactionate zilnic sunt virtuale, cantitati care nu exista. Se consuma 85-89 de milioane de barili de titei zilnic si se tranzactioneaza 900. Ei bine, acei 90% sunt extraordinar de sensibili la orice fel de excitatie externa, la orice influenta, fie ea o greva in Nigeria, un discurs politic, un atentat la Londra si asa mai departe. Iar a discerne care este influenta asupra pretului, a intregului spectru de preturi la nivelul produselor, determina profitabilitatea unei corporatii" - Dinu Patriciu presedintele grupului Rompetrol

O FILOZOFIE DE GRANITA
"Uniunea Europeana se autoprotejeaza, eu produc in Uniunea Europeana, din materii prime obtinute din afara Uniunii. Produsele le duci la tine acasa, unde obtii cresteri si la petrochimice, nu numai la consum, te duci intr-o piata comuna cu a ta (Romania si Bulgaria sunt o singura piata, nu mai sunt doua), cu o parte din ele mergi catre Vest, iar cu o alta parte te intorci catre Est, catre tarile care nu sunt in stare si nu vor sa le produca singure. Pe aceasta filozofie de granita, de lipire intre doua lumi, se bazeaza secretul Rompetrol" - Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol

Despre carburantul viitorului

Planuri mari de dezvoltare regionala. Si asta in vreme ce lumea se pregateste sa renunte la petrol, sa treaca la combustibili noi, nepoluanti. Ford, Honda, Daimler Chrysler si GM par pregatite pentru saltul revolutionar.

"In acest moment, in Europa energia neconventionala e tinuta politic intr-un ritm de dezvoltare mai lent, pentru ca nu sunt resurse. In vreme ce americanii au inceput sa o incurajeze foarte puternic. Bush a avut aproape in fiecare discurs mai important un capitol despre resursele alternative. In principal, se refera la motorul cu hidrogen. Companiile petroliere sunt primele care vor trece la alte resurse energetice. Si ele sunt cele care finanteaza trecerea la o alta forma de energie. Iar noi avem alt avantaj. Daca in Europa de Vest trecerea la alta tehnologie, cea pe baza de hidrogen de exemplu, costa de la 20 de miliarde de euro in sus, si vor fi acoperite cu puncte de alimentare abia in 2010 marile trasee, autostrazile mari, in Romania aceasta trecere se poate face cu cateva zeci de milioane de dolari. Si se pot monta pompe de hidrogen in statiile de benzina clasice. De aceea, am inceput sa construim o noua fabrica de hidrogen, aici chiar, la Midia, tocmai am semnat contractul cu o companie americana, care ne va construi aceasta fabrica intr-un termen de 24 de luni."

Despre ecologie

SPECIFIC. La Petromidia nu se arunca nimic, chiar si din gunoi ies bani buni

Petromidia are vecini pretentiosi. La nord, rezervatia Deltei. La sud, tot Litoralul. O pozitie delicata, pentru ca risca sa devina dusmanul oricarui turist care vine sa-si bage picioarele in Marea Neagra.

"Daca nu investesti bani in mediu, la un moment dat nu poti functiona. Asa ca investim. Pe de alta parte, curatirea mediului este o afacere in sine, aduce bani. Avem o companie, EcoMaster, care curata deseurile petroliere din apa, pamant sau bataluri. Functioneaza bine, e profitabila, nu costa, ci aduce bani. Produce materiale utile, care au un pret. Vrem sa dezvoltam aceasta activitate. La anul, vom construi o fabrica de brichete. Tineti minte brichetele de cocs, le-ati vazut pana prin anii ’80, cand a dat nea Nicu ucaz ca e interzisa incalzirea locuintelor cu carbune. Mare gogomanie. Azi, 53% din populatia Romaniei se incalzeste cu lemne si defriseaza 40.000 de hectare pe an, consuma 9 milioane de tone de lemne. Noi, acum, vindem cocsul cu in jur de 50 de dolari tona. Brichetele ne mai costa, peste astia 50, inca 30 de dolari. Printre materialele din compozitia brichetelor intra reziduuri din industria petrochimica, nenocive, si reziduuri din industria alimentara, ca liant. Asadar, fabricand brichete, cureti mediul. De la anul, dam drumul fabricii de 500.000 de tone de brichete, care va acoperi in jur de 4%-5% din necesarul de incalzire cu combustibil solid. Domeniul ecologiei este unul extrem de interesant, in el nu se cheltuiesc bani, ci se castiga. Multi. Stiti cat costa lemnul de foc in Romania? 120 de dolari tona. Carbunele noi il vom vinde mai ieftin ca lemnul de foc. Cu 110. Pe mine ma costa vreo 70. Fac 30, 40 de dolari pe tona. Inmultiti cu 500.000 de tone. Inseamna 20 de milioane de dolari pe an. Fabrica ma costa 12 milioane. Iar daca imi vine prin cap sa vand in Franta, scot vreo 160 de euro pe tona, adica 180-190 de dolari, deci mai fac inca 80 de dolari in plus. Si amortizez investitia in trei luni.