Va prezentam ultimul buletin de stiri: la Bucuresti cade Guvernul, la Londra au fost atentate teroriste, la Oravita, pe clisura Dunarii si la Drobeta Turn-Severin, urmatoarele puncte ale traseului caravanei, e liniste! Aici nu se intampla nimic.
Ora 9:00 "Tariceanu a zis ca legile justitiei pot fi modificate in Parlament, in sesiune extraordinara. Ii da in cap lui Macovei". Vestea primita dis-de-dimineata din redactie ma dezmeticeste. Suntem de trei zile la Oravita si ne-am rupt cu totul de viata de la Bucuresti. Caravana Jurnalul National - Antena 1 - Zapp se pregateste sa plece spre Clisura Dunarii, dar inca ne savuram cafeaua, pe terasa cabanei unde am fost cazati. Ne amuzam pe seama lui nea Cristi Vesa, unul dintre soferi, care a uitat in parcare, in preajma garii din Oravita, geamul microbuzului deschis. In loc sa-si gaseasca masina devastata, a descoperit ca un bun samaritean oravitean, un simplu paznic de noapte la tarabele din zona pietei, i-a pus o folie de plastic in geam sa nu bata ploaia si a stat de garda langa microbuz, sa nu-l fure cineva!
Ora 10:00 Incalzite de un soare caldut, strazile din Oravita incep sa se anime. "La ora cinci dupa amiaza vor fi anuntate alegerile anticipate", apare inca o veste care trebuie musai confirmata dintr-o alta sursa. Cum sunt ziarist de politic, nu ma rabda degetelele sa nu tastez imediat cunoscutele numere de telefon ale apropiatilor Guvernului. Cu ultimele puteri ale telefonului mobil, care, dupa iesirea din Oravita, abia mai are semnal de-o liniuta, incep sa pun intrebari. "Convocati Parlamentul in sesiune extraordinara sau declansati anticipate?". Este lait-motivul drumului dinspre micul orasel din Caras-Severin inspre Clisura Dunarii.
Ora 12:00 Se vede Dunarea! Isi duce linistita spinarea argintie de sarpe urias. Cum suntem in masini diferite, o oprire la malul Dunarii, la Moldova Noua, este de fapt prilejul sa facem schimb de informatii. "O sa avem anticipate!", le comunic din prima. "La Londra au fost patru explozii! Atentate teroriste!", imi ia fata Cristi Stefanescu, seful echipei. "Ce bine ca nu sunt azi in redactie!", vine un comentariu al carui autor trebuie sa le ramana pe veci necunoscut sefilor.
Ora 14:00 Ne oprim de nenumarate ori pe Clisura, fascinati de ce vedem in jur. Dunarea si-a facut drum printre stanci colturoase. Malurile devin din ce in ce mai abrupte. "Oare malul nostru o fi la fel de frumos ca si malul sarbesc?", ma intreb cu voce tare, uimita de echilibristica pe care o fac copacii pe dintii de stanca. Din masina nu vad prea bine cum e "la romani", dar intrebarea mea declanseaza o polemica. "La noi sunt mai mult dealuri golase. Ia uite ce paduri au ei. Au luat tara cea mai frumoasa!", zice Catalin. "Nu-i adevarat. I-a sa te duci pe malul celalalt, sa vezi ce frumos ti se pare ca e la noi", tine Marian partea malului nostru.
Ora 15:00 La Orsova, telefonul mobil revine la viata. "Pe 2 octombrie vor fi alegeri anticipate", ma transpune inca o veste intr-o alta dimensiune. Raman cu gura cascata in fata bisericii catolice din Orsova, construita intr-un stil futurist, neasteptat, dar telefonul suna ca un disperat. "Tariceanu a facut sedinta de Guvern, suna sa vezi ce mai afli!", ma imboldesc indemnuri din redactie. Nu mai inteleg nimic.
Ora 16:00 Ajungem la hotel, la Drobeta Turnul -Severin. La receptie, liniste totala. Nici un televizor, nici un aparat de radio. "Dati drumul la televizor, sa vedem niste stiri!", o rog pe receptionera. "Stiri?", ma intreaba ca de pe alta lume, dupa care incepe sa butoneze lent, in cautarea unui canal de stiri, punandu-mi rabdarea la incercare. Sunt in lumi paralele. La Bucuresti cade Guvernul, la Londra au murit oameni in atentate teroriste, iar la Severin nimeni nu se grabeste.
NU RATATI!
|
In ziarul de maine:
povestea insulei scufundate Ada-Kaleh
doua reportaje despre viata etnicilor sarbi si cehi stabiliti de-a lungul Clisurii Dunarii.
|
INTRATI IN CONTACT CU ECHIPA!
|
Jurnalul National va asteapta sa contactati echipa noastra. Pentru orice sugestii va punem la dispozitie numarul de telefon 224.39.94, faxul 318.20.35 si adresa de e-mail caravana@jurnalul.ro.
|